My Romanian identity

In the past months, I’ve been on a wild ride with my career while contemplating on my Romanian roots in an international setting. It’s like a light bulb moment, realizing how my Romanian identity sparkles outside the homeland.

If you didn’t know, we have a second Romania – our diaspora. Spread out all over the globe, about 6 million Romanians are out there living their lives. The Romanian diaspora is the ethnically Romanian population outside Romania and Moldova. The number of all Romanians abroad is estimated at about 6 million people, depending on one’s definition of the term „Romanian” as well as the inclusion respectively exclusion of ethnic Romanians living in nearby countries where they are indigenous. In 2016 Romanians were the 4th largest community of immigrants in the OCD countries after Mexican India and Poland.

Living abroad for over a year now, I bump into Romanian chatter everywhere – on the metro, in the shops, even on street corners. I’ve joined a mini Romanian community here in the Netherlands and guess what? We’re all have common traits – hardworking, quick to adapt, and always up for a challenge. Stress? Bring it on! Finding the best angle for success? It’s our secret recipe!

Speaking with a Dutch person who works with Romanians, he summarized best: „Romanian have the smarts and the drive to survive.” He hit the nail on the head without even knowing our history. Our survival instincts are top-notch, thanks to our Eastern European roots. Sure, we’ve got room for growth, but hey, that’s a story for another day.

Here’s my two cents: outside our homeland, we blossom faster. In the right environment, we tend to grow in every direction. And hey, here’s a fun fact – our survival skills give us a secret weapon: higher emotional intelligence. It’s like having superpowers in our back pocket for navigating any situation life throws our way.

I could dive deep into our historical DNA, but let’s keep it light. It’s all about embracing change, learning and growing from our biases, and leveling up our emotional intelligence. It’s a game-changer for both my personal and professional growth.

Abraham Lincoln once said, „The best way to predict the future is to create it.” That’s my mantra! Taking risks, embracing challenges, and thriving in tough situations – it’s our Romanian specialty. We might not have invented the recipe, but we are perfecting it!

Photo credit

Civic Spirit and the Importance of Blood Donation

Lately, I have been thinking a lot about my father and his last few months of life. I recalled how he struggled to climb the stairs to his apartment, yet remained determined to do it on his own, despite the pain and knowledge of his possible death. He fought with all his might, and his resilience and mental strength amazed everyone, including medical professionals. He had done the math and accepted his fate, but never gave up on life. Don’t tell him that it’s not possible, that he was proving the opposite! An ability I’m glad was passed down genetically!

Recently, I had went to register for the Dutch blood donation program, and it reminded me of the desperate need for blood in Romania, where my father was treated for leukemia. In Romania, the medical system is in need of blood donors, and it is often the family members of patients who are the ones who must search for donors. There is a desperate need for blood every day, yet there are not enough donors. I was struck by the contrast between my experience in Romania and the organized, welcoming, and efficient process I encountered in the Dutch blood donation center. The civic spirit of the Dutch was evident, with people of all ages coming to donate blood and plasma.

I was impressed by the fact that in the Netherlands, donors can be up to 80 years old, as long as they meet the requirements. This stands is in contrast to Romania, where my father’s friends over 60 were not allowed to donate. I remembered all the trips I made with my father to the outpatient clinic, where we struggled to find a parking space and struggled to navigate the to navigate the steep slopes of the hospitals making sure we move quickly with all the forms to get in (nothing digital) lest we lose the only available bed space; until waiting for the blood, which on some days was not because too few units had been received in the hospital. Sometimes the blood was not available because too few units had been received at the hospital, and doctors had to prioritize and triage it to cases when the amount of blood was too little.

Despite the best efforts of doctors and nurses, the organization of the Romanian medical system and the lack of civic spirit in society made the experience a nightmare. In contrast, the Dutch system showed me how a more organized and compassionate system can make a world of difference. The administrator at the Dutch center who thanked me for my donation made me feel valued and appreciated.

My favorite quote remains valid for any society, any medical system, any organizational and administrative structure, any daily interaction between people: Maya Angelou’s quote, „I’ve learned that people will forget what you said, people will forget what you did, but people will never forget how you made them feel.”

Donația de sânge și spiritul civic

În ultima săptamănă m-am gândit mult la tatăl meu și la ulmile lui luni de viață. Mi-am adus aminte de cum se chinuia să urce scările din bloc și câtă ambiție avea să reusescă singur, câtă ambiție și putere avea în fața durerii, a unei morții pe care sția ca va veni curând. Își făcuse calculele vieții și îmi place să cred că era împacat, dar cu sigurantă nu se dădea bătut. Lupa lui internă continuă și puterea mentală pe care o avea (cum ii placea lui sa spună) l-au ajutat să surprindă doctorii și statisticile medicale de multe ori! Să nu-i spui lui că nu se poate, că îți dovedea contrariu! Aptitudine ce mă bucur că s-a transmis genetic!

Săptamăna acesta am fost să fac analize pentru a mă înscrie în programul olandez pentru donare de sânge. Am învâțat în ultimii 3 ani în România și datorită leucemiei tatălui meu cum sistemul medical românesc are nevoie de sânge și despre disperarea de a aduce donatori când știi că 500ml de sânge pot face diferența în a prelungi viața unei persoane dragi. E o disperare pentru membrii familiei unui bolnav in Romania, pentru că nu sunt destul de mulți donatori, deci nu mult sânge care poate fi folosit în fiecare zi. Sângele nu poate fi folosit decât într-o ferestra de 2-3 zile de când a fost recoltat (sper să nu gresesc) și nu poate fi congelat și refolosit. Stăteam pe patul de donare pentru a-mi lua sânge într-un centru olandez și în jurul meu erau foarte mulți tineri care donau și persoane peste 60 de ani care probabil donau plasma. Nu m-a impresionat tot procesul foarte decent și primitor de la recepție până la plecare. M-a impresionat încă o dată spirtul civic al olandezilor!

Era o forfotă în centru de persoane care veneau si plecau să doneze sânge, persoane de toate vârstele. Am fost uimită că în Olanda, dacă esți sănătos și te încadrezi în ce ti se solicită ca să fi donator, poti dona până la 80 de ani. Mă uitam la persoanele în vârsta care erau langă mine să doneze și mă gandeam cum in Romania prietenii lui tata peste 60 de ani nu au fost lasați să doneze. Mi-am adus aminte de nenumaratele drumuri cu tata pentru ai face transfuzie de sânge, cum ne chinuiam de la a găsi un loc de parcare lângă ambulatoriu; a intra cu carutul cu rotile în spital (pentru ca pantele pentru accesibilitate sunt prea sus); a mă asigura că ne mișcăm repede cu toate formularele pentru a putea intra (nimic digital) să nu cumva să pierdem singurul loc disponibil pe un pat; până la așteptarea sângelui care în unele zile nu era pentru că se primiseră prea puține unități în spital. Medicii trebuiau să-l prioritize și să trieze către cazuri când cantitatea de sânge era prea puțină. Și mai reluam procesul a doua zi, sperând cu disperare să avem sânge din nou. Din toate experiența cu tatăl meu, pot spune că medicii și asistenetele încearcău să-și facă cât mai bine meseria. Organizare SISTEMULUI MEDICAL si SPIRITUL CIVIC infim in Romania nu ii ajută nici pe pacienți, nici pe cei ce lucrează să-i ajute!

Am făcut analize că să fiu donator oficial în Olanda și am primit o scrisoare în care mi se spunea ca pentru că am fierul mic mă vor chema mai rar să donez, că să nu mă impacteze sau că pot alege să donez plasma. Donatorii aici nu primesc nici o recompensă financiară pentru că aleg să doneze. Aleg să doneze pentru că sunt educați de ce este important procesul. Olanda nu se confurntă cu lipsă de donatori sau de sânge. Au o bază mare de donatori, care sunt chemați când este necesar sistemului medical și vin prompt pentru că știu că pot ajuta.

Lucrul însă care m-a impresionat cel mai mult a fost când la plecarea din centrul de donare, administratorul care repara ceva prin camera special amenajata să-ti revi dupa donare, mi-a spus MULTUMESC PENTRU DONATIE. Mai întăi mi-a spus în olandeză și apoi cineva l-a atentionat că vorbesc eneleză. Mi-a spus și mai accentuat MULTUMESC în engleză să se asigure că am auzit, în timp ce eu ieseam pe usă. Și spunea multumesc la toți donatorii care plecau! Pentru mine a contat acel multumesc și mă gândeam în drum ce mă întorceam acasă cum ar fi aratat toate transfuziile lui tata într-un sistem mai organizat, cu o societatea cu un SPIRIT CIVIC mai cultivat, cu infrastrucutra care să permită acesului persoanelor cu disabilitati… Cu sigurantă ar fi fost un proces cu mai multa demnitate si atenție și cu mult mai putin stres din partea tuturor parților.

Citatul meu favorit ramâne valabil și pentru orice societatea, orice sistemul medical, orice structură de organizare și administrație, orice interacțiune zilnică între oameni: Maya Angelou-“I’ve learned that people will forget what you said, people will forget what you did, but people will never forget how you made them feel.”

When you cannot change the rules, change the game!

A year ago, I bid farewell to Romania and kickstarted a new adventure in the Netherlands. I was driven by a desire to update my professional life, as my out-of-the-box thinking clashed with societal norms back home. The professional game I was playing didn’t align with my principles, so I decided to switch things up. And boy, did I make a game-changing move! It’s now the second best decision of my life, with the first being a no-brainer – becoming a mother!

While it’s customary to thank those who’ve supported us, why not take a moment to pat ourselves on the back? Sure, people may judge, but it’s important to celebrate our achievements, too. I’m immensely grateful for my family’s genetics, education, and unwavering support. They provided me with the resources and courage to make a career change. My parents, in particular, instilled in me the mantra of never giving up. Lastly, I’m indebted to every person I’ve encountered in my professional journey – each interaction has taught me something new.

My experience in the Netherlands has been a game-changer, too. It’s pushed me out of my comfort zone, and I’ve discovered that it’s one of my superpowers! I’m even adding it to my resume. Who knew that taking a chance on a different path could lead to such personal and professional growth? I didn’t plan out all the details, but it turns out that it was the right move for me and my family. Changing the game, when you can’t change the rules to be fair, is a hard thing to do, but ultimately worth it.

When it comes to seeing the world, two sets of eyes are better than one! With a Eastern and Western European perspective, you see the world with double the insights! ?

Cu ce mă mai amuz în Olanda?

Scriam acum ceva timp ca ne-am mutat in Olanda. Cam acum 1 an am făcut acest pas… Totul bine, ne simtim din ce în ce mai confortabili. Pesonal, consider că lucrurile progreaseaza frumos!

Nu m-am adaptat încă să fiu apreciată la locul de muncă și lumea să aibă constant o atitudine constructivă. Când zic, că nu m-am adaptat mă refer la faptul că mi se pare nenatural și tot am o senzație de uimire! Pentru mine este o mare diferență între ce experimentez acum ca și nivel de umanitate și corectitudine a managementulu și ce am experimentat în Romania. Maya Angelou spunea ca nu-ti aduci aminte de ce au făcut oamenii , ci de cum te-au făcut să te simți!

Avantajul meu este și că vin dintr-o cultura est europeana de adaptare, capacitate de reacție rapidă și conștiinciozitate. Ce trebuie să modific la mine? Să nu mai fiu tot timpul cu garda sus și să mă gândesc la scenarii negative ce pot veni de la colegii, managerii mei. Consider că marele meu câștig pe plan profesional până acum este că am scapat de sindromul impostorului. M-a ajutat faptul că lumea din jurul meu este vocală să aprecieze ideile, munca mea, iar nimeni nu-si permite să manipuleze imaginea altui coleg negativ pentru că societatea nu accepta astfel de comportamente. Acestă senzație continua de apreciere am mai auzit-o si de la alții din diferite companii și domenii de activitate (din partea aceasta de lume).

Ca o perspectivă personala: acest lucru mic de mentalitate pănă la urmă nu lasă socitatatea românescă să evolueze peste cea vestică- lipsa unei etici în mediul profesional și indirect acceptarea de comportamente comuniste, ce nu-și mai au locul intr-o societate modernă. Acest comporatament diferit este prezent încă din școală și sistemul de educație olandez pune accent pe comportamentul moral al copilului și încercă să-l corecteze dacă este necesar. Evalurea compoartamentului este parte din evalurea și calificativele copilui- pentru recomandarea tipului de liceu…

Acum câ am ventilat una din nemultumirle din trecut, să vă povestec cu ce mă amuz eu în ultima perioadă. Poate este doar pentru mine amuzant, dar folosesc acest spațiu și ca un jurnal personal 🙂 !

Pentru că ne-am propus ca familie o vacanță pe un vas de croazieră anul viitor, urmăresc câteva grupuri de FB pentru a afla informații din practică pentru acest tip de vacanță (fiind prima data când o vom experimenta). În general cei ce comenteaza unde mă uit eu, sunt nemți , britanici, italieni și au o cultura de 4-5 croaziere pe an. În general, au pachete basic 400-500 Euro/persona.

Cum vasele de croazieră sunt aglomerate, ca orice vacanță cu mii de oameni în același loc, ei se plâng constant în comentarii că este foarte aglomerat, că trebuie să stai la coada 10-15 minute tot timpul, că nu găsești imediat o masă etc. Avem britanici care au comentat că nu există mâncare pentru bebeluși pe vas. La astfel de comentarii latinii răspund că există, doar că trebuie sa o pasezi tu cu furculița și nu să o iei dintr-un borcan.

Mai avem o categorie de oameni care se uită foarte atent la ce tipuri de bere se ofera în pachetul de băuturi și își calculeaza dacă rentează să platești extra aproape 300 Euro pentru un pachet superior unde ai mai multe variante. Majoritatea comentarilor ori sunt despre cât de aglomerat este sau despre cum arata pachetele de băuturi alcolice.

Unele persone de neam german comenteaza despre lipsa de maniere a latinilor, de cum sunt de gălăgioși și chiar i-au filmat cum nu reușesc să ocupe un loc pe șezlong la piscină pentru că vin latinii și își pun prosoapele de dimineață.

Ce am aflat ca lucruri pozitive din aceste grupuri: oamenii comunică și încercă să te ajute dacă pot, nu e un efort să scrie câteva rânduri și ascund rațuște din plastic cu diverse mesaje pentru ca viitorii turiști să le găsescă. E un trend de care nu știam!

Sțiu că în lume se întamplă lucruri mai grave/importante decât grupurile pentru croaziere și nemultumirile indivuale. Îmi distrag și eu atenția cum pot :)! Mă concentrez pe ce pot influența și schimba!

Să vă fie bine !

Să mă plang un pic: bicicleta

Să mă plang un pic! Sunt praf la mersul cu bicicleta prin oraș! Prin orașul Amstedam mai exact, unde teoretic ai piste de biciclete dedicate, soferii sunt educați să dea prioritatea bicicliștilor, sunt restricții de circulație cu dedicație pentru mașini…multe lucruri să te încurajeze să mergi cu bicicleta.

Da, dar nu  pentru mine care am învățat să merg pe bicicletă acum 4 ani și prin pădure, nu în traficul unui oraș. Eram foarte bucuroasă când am început să mă descurc cu bicicleta prin padure în Romania și nu mai cădeam sau îmbratișam copacii. Acum trebuie să ajung la un alt nivel!

În Olanda, ei zic că înainte să învețe un copil să meargă mai întâi știe să meargă pe bicicletă. În anii 50 și-au regândit strategia de transport în orașe și s-au focusat pe dezvoltarea transportului în comun și încurajarea mersului pe biciletă. Totul e la maxim 30 min de mers cu bicicleta și dacă durează mai mult tot cu bicicleta merg. Pentru olandezi mersul cu masina înseamnă să platească parcare, să stea in traficul de Olanda, și să cheltuiească bani pe combustibil- deci tot ce costa exclus, mai ieftină e bicicleta! Pentru ei, o ora de mers cu mașina e mult. Nu concep să stea așa de mult, dacă nu pleacă în vreo vacanță. Îi povesteam unei colege la început, ce drăgut a fost într-un weekend când am fost aproape langă Amsterdam la o clătitărie pentru copii (clătita poate fi mic dejun, prânz și desert  aici). A început să râdă când i-am zis că pentru mine “aproape” înseamnă 1 h.  Mi-a explicat că pentru ei e mult. Perspective diferite!

Nu știu cum au făcut, dar de obicei când te uiti la un drum pe care îl ai de făcut în oraș cu bicicleta e cel mai scurt, iar cu mașina cel mai lung.

Revenind la mine și învățarea mersului cu bicicleta: de câteva săptamani, avem toti biciclete de oras. Fetele merg la scoală cu o bicicletă normală, se  descurcă foarte bine. Eu am o bicicletă electrică, pentru că s-a gândit Sportivul familiei să mă ajute la drumul mai lung către muncă (cam 30 min  de mers departare).

Bicicleta mea e mai grea și nu reușesc încă să mă adaptez cu schimbarea de ritm și intersecțiile. Nu pot să-mi țin echilibru cănd trebuie să semnalizez cu o mână schimbarea de direcție. Când văd intersecție și oameni, mă panichez și mă dau jos de pe bicicletă. Aici traficul de bicicliști e mare, mulți merg cu viteză și mai sunt și scutere sau motorașe pe pistă. Dacă suntem la semafor și am oameni în fața și spatele meu, nu reușesc să pornesc de pe loc. Praf, praf, vă spun… Am căzut acum vreo doua săptămani, nu grav dar m-am rănit la palma. Au râs oamenii de mine în centrul orașului când mă chinuiam să pornesc de pe loc. Nu-i condam…eram ca un om beat în echilibru.

Vreau să ajung la nivelul relaxat cu care biciclează adulții aici. E plăcut și foarte eficient ca timp!  Dacă pot să merg fară panică și să fac  schimbări de bandă fară să încurc traficul, o să fiu multumită. Mersul cu bicicleta în oraș îți dă o libertate, e mișcare și e prietenos cu natura. Sunt atât de multe variante aici să explorezi cu bicicleta, într-un mod frumos și protejat de mașini!

Probabil că v-a mai dura până să ajung acolo ceva mai multe drumui și julituri! Prefer să mă chinui să învăț acum, decât să merg cu mașina. Până mă voi simți comfortabil cu bicicleta, mă duc la muncă cu transportul în comun, care este eficient.

Până învăț sunt ca o broscuță pe monociclu! Știți ce urmează ca next level după ce învăț! Mersul pe ploaie și vânt cu bicicleta! ?

Sursa poza: https://www.wallpaperflare.com/frog-on-bicycle-bike-funny-cute-sweet-figure-drive-animal-wallpaper-zewei

Câte accente am in engleza?

De 7 luni muncesc în altă țară și limba de comunicare pe care o folosesc este engleza. În ultimii 6 ani am folosit limba engleza de cateva ori pe saptamână pentru comunicare scrisă și orală, dar acum o folosesc zilnic.

Ai mei părinți s-au straduit să învâțăm limba engleză de mici. Majoritatea profesoarelor mele au fost românce. Când eram în liceu am avut o profesoară de engleza din SUA, venită la schimb de experiență. La terminarea liceului aveam un nivel de engleză pentru certificări Cambridge.

Cu timpul interacțiunea mea cu engleza s-a diminuat, pană când m-am angajat la o multi- natională unde era nevoie de mai multă comunicare cu echipe din afara țării. Atunci am descoperit ca accentul meu se auzea foarte rău. Cam cum se aude engleza unui fost președinte al Romaniei! 🙂 Îmi găseam foarte greu cuvintele și părea ca am un vocabular foarte sărac. Cam după vreo 6 luni mi-am mai revenit, dar engleza de business este „furată” și specifică companiei. Pentru că lucram în general cu multi Est Europeni- accentul meu părea decent.

Acum lucrez de 7 luni la altă companie multi-nationala, comunic 70% din zi în engleză cu olandezi, turci, egipteni, englezi, indieni, suedezi etc- o diversitate internatională, dar cu accente decente în engleză. Comunic în engleză și în viața personală cu vecinii, la magazin, oriunde am nevoie să mă fac înteleasă. Momentan nu am loc pe hard și să învăț olandeza.

Accentul meu in engleza se poate schimba de la zi la zi și chiar în timpul conversației. Să vă explic!

Dacă sunt odihnită și relaxată, în weekend la plaja sau în vreo excursie: olandezii mă intrebă dacă sunt din SUA? Prima oara am zis ca li se pare, dar m-au intrebat vreo 3…

Dacă sunt odihnită și vorbesc la muncă în timpul conversației accentul meu se poate schimba: de la decent- la slavon pentru ca obosesc când încerc să explic multe lucruri.

Dacă sunt obosită și vorbesc la muncă: direct slavon, de nici eu nu mă înțeleg. Dacă sunt și agitată, nu cred că se înțelege mare lucru. Si în romană devin greu de înțeles și nu-mi găsesc cuvintele.

În scris, sunt mult mai bine ca acum 7 luni. Citesc acum cărți doar în engleză să mă ajute cu vocabularul și sunt foarte atentă când interacționez cu britanicii.

Acum, eu mă simt prost când nu vorbesc ok după standardele mele (că de eu am standarde la orice)! Românca din mine zice, ca nu chiar așa de rău- am colegi la care nu întelegi mai nimic și e un efort să înțeleg ce zic (nu-i frumos să zic nația). Îi pun să repede de 3 ori câte o întrebare. Multi dintre noi intuim mai mult, când ei vorbesc. Reperul meu de calitate: este atunci când am o discuție cu olandez și el nu mă pune să repet un cuvânt sau propoziție pentru că nu înțelege. Am colegi olandezi mai mari ca mine cu un accent foarte bun și un vocabular bogat. Sțiați că aici vârsta de pensionare este 68 de ani!

Tot pentru că e mediul internațional, uneori le repeți de două ori acelasi lucruru să te asiguri că au înțeles corect. Mai ales în scris- fiecare creier e conectat diferit la tolopogia limbii (ex olandezii spun numerele de sfarsit 81=18 în pronunție). Am avut multe încurcături în scris, pentru că eu scriam ceva și receptorul înțelegea altceva.

Nu aș fi observat cum mi se schimbă accentul dacă nu primeam feedback de la oameni și nu foloseam atât de mult limba. Cu timpul, sunt sigură că lucrurile se vor îmbunătății datorită practicii.

Mă uit la colegii mai tineri ca mine (nu contează țara, inclusiv Romania) și au un accent așa plăcut! Mă bucur pentru ei și mă gândesc că orice limbă se invață bine și ușor cu cât ești mai mic și cu cât de afunzi mai mult în practică și o auzi.

La un moment dat mă voi apuca să învăț și olandeză… mi-e groază de cum voi putea pronunța sunetele din gât și nas specifice lor! Olandezii politicoși sigur vor schimba pe engleză in conversatie, dacă mă aud cum le chinui limba!

M-am gândit că voi învăța multe lucruri cu schimbarea aceasta, dar nu m-am gândit că voi fi mai conștientă de nivelul meu de limbă engleză și de accent!

Unde suntem?

Mă uit pe feed-ul de pe Facebook. Multe poze si mesaje cu ultima zi de școala in Romania. Eu azi lucrez de acasa și îmi aștept copiii să vină de la școală.

Școala e la 10 min de mers cu bicicleta de casă și azi au avut oră de sport. Vinerea nu este ziua lor preferată, ci luni pentru că au o ora de arte. Săptămana aceasta, una din cele doua fete a avut test pentru primul nivel la diploma de înnot. Mai avem 5 săptămâni până se încheie anul școlar în Olanda.

A da, ne-am mutat în Olanda acum 7 luni. Nu contează motivele, contează rezultate pentru noi ca familie și ca indivizi. Ultimii doi ani au fost grei pentru mine din punct de vedere personal, datorita bolii tatalui meu. Am avut familia mea alaturi și printre tot stresul, agitatia și consumului emoțional am găsit timp să planific o schimbare la 180 grade pentru viata noastă. Nu e că mi-am găsit timp, ci că am găsit mai multă motivație să planific schimbarea A disparut anxietatea dată de creier atunci când crede că va pierde confortul zilnic. Mă gândeam să așterm un pic câteva ganduri și observații.

Azi, nu simt nostalgia ultimei zile de școală cum se practică în Romania. Sunt bucuroasă pentru că ai mei copii mai au câteva săptamăni de școală aici! Le ține mintea ocupată și mai merg la bazinul de înnot. De câteva săptămani au și biciclete de oraș și merg cu ele la școală. Ce magie! Fară trezit devreme dimineața, să avem timp să mergem 1 h în trafic, că să ajungem la școală, fară after school și program de ajuns acasă la 7 seara. Puf…fară oboseala constantă la sfârșit de zi!

Pănă acum toate ipotezele mele despre sistemul de învătămant de aici au fost confirmate. Prințensa, acum 11 ani este în plin în proces de transformare…pubertatea. Eu mă uit la ea și parcă înflorește! Are mult mai multă încredere în ea, E mult mai vocală și își definitivește stilul personal. A avut aceiași curbă de socializare și aici ca și in Romania când schimba școala. A reușit să treacă peste niște bariere de încredere. Dacă nu le întalnea și nu se lupta cu ele, nu ar fi reusit să evolueze. A luat un examen de înnot greuț (bazat pe teste de supraviețuire), a văzut diferențe de cultură și s-a adaptat, a văzut alt stil de predare și îi place, face mult mai multă mișcare zilnica și e mai activă. În cuvintele ei „simt că aici mă voi dezolva și voi putea ajunge acolo unde îmi doresc!”

Titirez, 8 ani e la fel de energică și îi place aici la școală pentru că e mai puțin stresată, se poate mișca în timpul orei, poate merge la baie, face multe proiecte de creație și se joacă cu copiii. E frustrată din când în când pentru că nu poate vorbi în olandeză la fel de cursiv ca în română. Și ei îi place să vorbească tot timpul… Nu-i place de asemenea că nu face gimnastică aerobică ca în Romania. Încă mai cautăm un club care să o muncească mai mult.

Nu vreau să vă descriu cum e sistemul, ce înteleg eu din el și cum comunic cu profesorii. Fiecare are o percepție subiectivă și pentru fiecare e diferit. Pot doar spune că ne e bine și s-a îmbunatațit rutina zilnică, iar lucrurile care contează pentru mine ca părinte sunt în direcția buna.

Tot procesul să ne adaptăm nu a fost ușor și nu mă refer la diferențele de culturi, ci l-a adaptare pură a corpului, a minții. Am trecut toată familia prin curba adaptării, corpurile noastre s-au resimșit fizic pănă când creierul a zis că avem o rutină nouă și nu a mai bagat de seamă că nu văd aceiași senzorii din Romania. Am fost oboșiți, nervoși, sistemul de imunitate scăzut, frustrați. Viața de familie s-a deteriorat un pic, până ne-am simțit toți mai confortabili. Pare că am trecut de o etapă grea, dar încă nu e ușor pentru că sunt multe informații pe care nu le știm și lucruri la care trebuie să ne adaptăm. Suntem constienți că lucrurile bune, evoluția nu vin decât cu muncă, adaptare și după etape grele. Nu e greu și rău, e greu și bine!

Per total, suntem mai bine ca acum 6 luni. Văd lucruri ce s-au îmbunătățit în viața mea, a noastră, dar cel mai important pentru mine văd dovezi că copiii mei se pot dezvolta și își pot atinge pontețialul!

Sunt multe diferențe mici, mari care îmi plac aici, ne fac bine și sper să rămană așa în timp. Nu voi incepe o enumerare a ce e diferit aici ca societate, sistem, abordare. Important e că e un loc unde am evoluat și ne putem trăi și crește copiii mai puțin stresant față de ce am experimentat până acum.

Și să nu credeti că ne-am oprit din a fi români. Talentele noastre de romani, ne ajută și fac parte din personalitatea noastră. Eu personal mă bucur că pot avea experiența ambelor societăți. Ține de noi, să decidem unde ne este bine și ce putem accepta sau nu. Ca să fiu sinceră, pare că suntem o comunitate așa mare in afara tării, încât nu am simțit pană acum lipsa limbii. În trasportul public, în călatorii, la cumpărături tot timpul aud românește. Cobor din avion în altă tară aud românește.

Citisem la un moment dat că românii care trăiesc în afara țării sunt pe locul 2 ca diasporă dupa sirieni. Nu cred că e doar un efect după comunism, ci e un efect constant in istoria noastră. În fiecare epocă au fost multi români în afara țării, pentru că evenimentele constante ne-au făcut să ne adaptăm și să ne găsim un alt cuib. Doar ca pe la 1800 nu erau statistici să-i numere…

Cred că cel mai bun lucruru pe care îl învăt acum, este relaxarea și trăirea în prezent. Cam târziu dacă mă intrebați,…dar pentru moment am timp și un mediu care să mă ajute să fac acest lucru. Și dacă mama e bine…toată familia e bine!

Despre EL si o relație de 20 de ani

M-am gândit un pic daca să fac public următoarele rânduri…apoi m-am gândit la fetele mele cărora încerc să le aduc informații despre ce înseamnă o relație de iubire, o alegere a unui partener/ă pe termen lung…cumva să încerc să mă asigur că vor face alegeri conștiente.

M-am mai gândit și la faptul că auzim, citim, vedem postări despre multe desparțiri/divorțuri, însă rare ori sărbatorim relațiile funcționale, de lungă durată. Cam asta sărbătoresc eu anul acesta!

Sărbătoresc cea mai lungă relație cu o persoana umană, cu care am stat cel mai mult împreuna. Anul acesta împlinim 20 de ani de relație în care am crescut împreună , am evoluat, ne-am provocat, ne-am tocit nervii împreună și am reușit să avem O Minune și O Minunată.

Sincer, nu știu să le zic fetelor mele cum de m-a lovit norocul! 🙂 Nu am cautat Făt Frumos, am refuzat sa alerg după bani și cum sunt „oportunistă” nativ, am vazut imediat valoarea. Am realizat după primii patru ani de relație că nu trebuie să caut vreun suflet pereche, ci să mă uit dupa o persoană care să mă completeze, să funcționăm din punct de vedere sexual și să avem și principii comune. Zic că am nimerit mai mult decât mi-aș fi dorit! 🙂

Într-o relație sunt de vină doi și azi este despre EL! EL este o persoană cu o minte deschisă, cu o inteligentă emoțională aproape la același nivel ca mine (are un minus ca e bărbat), un leader înnascut în orice aspect al vieții lui, o persoană ce m-a provocat și m-a învățat să mă uit în interiorul meu. EL a fost sprijinul meu în multe perioade dificile și a știut să fie cameleonic: stilist, sportiv, pshiholog, protector, barbat, bucatar, antrenor mental etc. Cu el am reușit să-mi modific anumite trasături, să învâț să spun NU și să conștientizez comfortul și beneficiile unei relații de lungă durată.

În ultimii ani, EL este și un tata minunat, distractiv și sportiv. E un tata care se implică constant și care a luptat cu mine pentru a ne salva relația în perioadele post natale. E un barbat care m-a învățat să-mi iubesc corpul dupa doua sarcini, pentru că il iubește el.

EL are puține defecte și foarte multe calitati. E un om de încredere și persoana care îmi ofere perspective diferite de ale mele…ceea ce mă face să învăț de cele mai multe ori și să găsesc o soluție atunci când nu o văd. În limbajul corporatist s-ar zice că are „critical thinking skills”, „growth mindset” și „coaching style” .

Îl sărbătoresc pe EL pentru că mi-a dăruit 20 de ani minunați+2 fete minunate și o relație frumoasă!

La multi ani Sportivul Familiei! Să fi sănatos și să ne bucurăm de noi și de ele!

Cum ne descurcăm cu pubertatea ?

Cel mai mare șoc pentru mine anul acesta, a fost pre-purbetatea mai vizibila a Drei Prințesa (aproape 9 ani). Ce Covid, ce restricții…să realizez că copilul meu nu mai este bebeluș și că nu o mai pot lua în brațe cu totul…și să-i văd transformarile către adoleșcentă a fost un punct de mini depresie și realizare a realității pentru mine ca mamă!

Dra Prințesă a început cu semne mici încă de acum 1 an: schimbare miros transpirație și creștere păr. Am realizat că nu mai este bebelușul meu frumos, când i-am observat că are semne de creștere sâni. Am fost acum 1 an la un medicul edocrinolog, să mă asigur că suntem într-o dezvoltare nomală. După o verificare, suntem ok -pare că așa e ritmul de dezvoltare al copilului și nu e ceva nemaintâlnit dacă pubertatea începe să dea semne la 7 -8ani.

Mă gândeam să împărtășesc cu cine este interesat să citească, cum ne adaptăm noi la schimbarile prin care trecem atât ca informații, cât și ca suport moral.

Dra Prințesă a început să conștientizeze că se produc schimbări interioare de aproximativ 9-10 luni. Am început cu schimbările fizice acum aproapre 2 ani, emoțional mai târziu și pentru că este foarte conștientă de emoțiile ei, pune multe întrebări. Ea a oberservat că este mai nervoasă, ca a început să aibă episoade de furie. Prima reacție a fost: Mama ce se întâmplă cu mine! Am început să discutăm despre emoțiile ei și să-i explic că sunt normale și trebuie să învețe să le gestioneze.

Ca părinți, trebuie să discutăm cu copil despre schimbări, chiar dacă nu inițieaza ei discuția. Eu am încercat sa-i explic și să-i povestesc despre cum se transforma corpul unei fete/femei de la gradiniță. Am avut tot timpul o adaptare a informațiilor reale conform vârstei. Acum pare că a venit momentul să i explic lucruri cu subiect și predicat!

Am apelat bineințeles și la cărți care să le explice anumite lucruri despre pubertate și să le introducă noțiuni noi de biologie și lucruri utile și despre sexul opus. Informațiile sunt adaptate vârstei ex: prezervatiuvul este descris ca o modalitate să te protejezi de boli și să nu faci copii si nu se explică tehnic cum se utilieaza sau care este procesul. Copilul meu a citit varianta Ce se întâmplă cu mine, pentru fete Susan Meredith. A ajuta-o și i-a plăcut!

Încă de la vârste foarte mici, noi am discutat cu fetele de unde vin copii, ce este menstra, cum crește copilul în burtică, dar cu un discurs adaptat vârstei. Am început cu o poveste despre oul și peștișorul, burtica mamei și păturica din burtică. Copiii pun întrebări, dar nu intră prea mult în detalii, nu vă speriați! Am observat că dacă le raspund logic la întrebare, nu vor să dezvolte mai departe și să intre în amănunte care ar fi un pic intime.

Cum Dra Prințesă îți dezvoltă și descoperă corpul și emoțiile, am făcut avut ca acțiuni la care m-am gandit:

-am discutat cu ea despre ce urmează să se întample și tehnic i-am aratat cum trebuie să acționeze când va apărea ciclul menstrual. Am avut discuție despre diferențele între absorbante, tampoane interne și ca ar putea să se simtă rău. I-am explicat despre experiența mea, inclusiv cum a evoluat după ce am născut. Informații pe care i le voi tot repeta, cu singuranța!

-încerc să avem discuții constante și să-i răspundem la întrebări. După ce a citit cartea despre „Ce se întamplă cu corpul meu?” a avut câteva întrebări și zilnic are nevoie să-i validăm ce crede și simte.

-subliniem lucrurile negative la care trebuie să aibă grijă, ca abuzul sexual, care sunt implicațiile ingienei corporale, etc.

-am participat la doua cursuri organizate de compania la care lucre: „Educatia sexuala: ce ar trebui sa stie copiii si cand?, Sexualitatea intre 6-9 ani și 10-14 ani”, susținute de de Simona Nicolaescu. Aceste cursuri mi-au validat modul meu de gandire și cum am acționat pană acum. În plus, m-au pregătit pentru urmatoare perioada, 10-14 ani.

Las aici un rezumat din perspectiva mea:

6-9 ani

  • primul pas pentru ați ajuta copilul, este să te cunoști pe tine și să întelegi sexualitatea ta, să-ti pui întrebări și să te uiți la ce ai învățat tu în copilărie și pe propia piele.
  • de ce să vobești cu copilul tău la 6 ani? Dna Nicolaescu ne-a dat 6 motive: copiii sunt curioși, pregătești terenul, previi anxietatea pubertății, fete si băieții primesc educație, previne abuzurile sexuale, îi ajuta să ia decizii sanatoase despre corpul lor.
  • dna Nicolaescu ne recomda ca orice discuție să aibă la bază urmatoarele elemente: încredre, responsabilitate, fapte și valori
  • părinții joacă un rol important în formare imaginii corporale și a imaginii de sine a copilui
  • discutații despre ce înseamnă relații adecvate, ce înseamnă iubirea și respectul într-o relație
  • atenție la gesturile neadecvate ale copilului: dacă sunt persistente e bine să implicați un specialist.
  • există pe youtube filmulețe adaptate vârstei pentru a exprima vizual anumite întrebări.

10-14 ani

  • princiipiile de mai sus se pastrează, întrebările devin mai complexe
  • citiți împreună despre tipurile corporale și diferite ale oamenilor: ectomorf, mezomorf, endomorfsursa poza
  • documențați-vă împreună și răspundeți la întrebările copilui
  • permite-i să eșueze până când găsește calea spre informație/soluție
  • oferă spațiu pentru intimitate și libertate de expresie (ex: nu certăm copilul că se uită prea mult în oglindă)

Aceasta este prima mea experiență și trebuie să am grijă cum ofer informații, pentru că de cele mai multe ori avem doi copii care asistă la răspunsuri. Ca orice parte a educației copilul nr 2, copie mult de la primul și sare niste pași. Mă ajută mult ca amândouă sunt fete!

Ceea ce mai cred că este important în afară să-i ofer un exemplu, este implicarea tatălui în discuții. Acum începe să aibă un interes mai exprimat catre băieți și are nevoie să-i validăm ce simte: cum știu că un băiat mă place? ce este normal într-o relație băiat-fată și ce nu?Și da ajută când suntem 2 și avem o întrebare dificilă :)!

Cred că ne-am adaptat și cred că cel mai greu în acest moment, este ca mamă să mă deconectez de la copilul meu cum era la grădiniță și să mă conectez cu noua lui personalitate în modelare. Emoțional și eu sunt într-o transformare, retrăiesc pubertatea mea și conștientizez de ce fac anumite lucruri ca adult. Sunt mult mai conectată cu mine!

Va urma…