Invidia (din latină invidia) este un sentiment de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele, calitățile sau situația bună a altei persoane. Ştim cu toţi sentimentul: ţi se strange un pic stomacul şi spui in gând: vreau şi eu!
Acest sentiment în societatea românească este mai accentuat. Probabil se datoreză lipsei constante în istoria noastă a unei pături de mijloc clare şi a adaptabilitaţii noastre morale la diverse urgi si cotropitori( deşi şi diverşi).
Acest sentiment la femei, e şi mai dezvoltat. Cel puţin aşa mi se pare mie! Am realizat ca nici ca mamă nu scapi de acest sentiment. Îţi scoţi copilul ca pe un trofeu şi iar dacă nu o faci, inseamnă că nu ai cu ce te lauda. Deşi, ar trebui sa fi mai sensibilă, să te bucuri de copiii din jur. Te trezeşti comparandu-i cu al tău! Noi avem ceva sechele de la părinţii noştri cu comparaţia între copii( „tu de ce nu eşti ca X?”), deşi ei săracii încercau sa ne motiveze. Noi ne-am promis că nu vom proceda aşa cu copiii noştri, însă nu ne iese tot timpul.
Dacă eşti şi mai competitivă şi nu şti să pierzi, te roade rău de câte ori nu bifezi anumite „puncte”. Te agiţi pentru orice competiţie minoră. Ajugi sa transmiţi energia negativă şi copilului tău. Nu mai vorbesc de ce prostii poţi face doar din invidie! Dacă nu ai ajuns să ai puţină încredere in tine, e şi mai grav, transmiţi prin toţi porii ca eşti invidioasă.
Toţi avem acest sentiment, pe care îl controlăm in diferite grade. Cine spune ca nu-l are se minte frumos :)!
La mame e un alt nivel! Dacă pană atunci puneai în comparaţie rochiţa, pantofii, coafura, poşeta, casa, soţul-iubitul( oridinea nu este întâmplatoare), acum este in joc copilul tău. Copilul tău este mai frumos, mai deştept, mai talentat etc decât toţi ceilalţi!
De acord, dar pentru tine si familia ta! Să te lauzi rar e normal, să te lauzi la fiecare doua propoziţii este alta… să nu mai spun că transmiţi lipsă de încredere în propia persoană. Am văzut mămici ce exagerau cu laudatul( mai ales intre rude): ” copilul meu la 6 luni a mers de-a buşelea, la 4 luni a vorbit, copilul meu a făcut asta mai devreme…” sau mamici care fac publice 200 de poze cu copilul lor, inclusiv când manancă pufuleţi… şi nu vorbim de genii acum. Înteleg, dar un pic de obiectivate ar fi de bun simţ. Adică cu o realizare notabilă cum ai să procedezi pentru a te lăuda?! Ne laudăm, ne laudăm dar de ce mai şi exgeram?! Nu e stânjenitor pentru copil să spui că este director la o firmă când el este un angajat?! Şi nu poţi spune că nu ştii care e diferenţa! Eu zic că de la invidie porneşte bârfa rautacioasă. Şi se mai întreabă bărbaţii de ce bârfim noi mai mult :)!
Toţi copiii sunt diferiţi, se dezvoltă diferit. Ştiind asta tot m-a încercat pentru câteva secunde un sentiment de invidie când am văzut că un bebeluş mai mic a mers s-a ridicat singur in picioare. Hmmmm…adică de ce copilul meu nu poate?! Cu ce o ajută pe Ioana dacă merge mai repede? Va fi mai deşteapta, va fi mai sănatoasă, va fi mai putin complexată în viata?! NU!
Multumesc tatălui ca m-a educat să am ceva încredere în mine. Încrederea asta te scoate din multe situatii, inclusiv din frustrarile invidiei. Unii oameni se lasă consumaţi de ea, alţii invaţa sa o controleze. Unii reuşesc să fie mai multumiţi(fericiţi), alţi mai „negativişti”.
Eu am învaţat să o mai controlez cu argumente logice, cu lipsă de interes, cu repetarea calitătilor, dar tot din ambiţia de a avea un atu în viaţa. Am momente rare şi de scurtă durată. Mă motivez singură când se întamplă pentru ca ştiu ca mă poate consuma şi nu îmi aduce nici un beneficiu. Nu pot fi invidioasă pe oamenii de care mă atasez şi pe care îi apreciez. Încerc să sortez motivele de invidie ce m-ar ajuta să mă dezvolt, invidie pozitiva dacă îi pot spune aşa.
Important este să-ţi realizezi când eşti invidioasă şi să fi sinceră cu tine. Vei trăi mai frumos şi mai liniştit împreună cu familia ta, iar copilul tău va avea un exemplu de unde să înveţe.
Voi ce credeţi? Cum vă impactează viaţa, invidia?
Super tare subiectul de astazi si foarte bine conturat, ca si celelalte de altfel. Sunt intru totul de acord cu tine si este clar ca avem multe lucruri de invatat unii de la altii , in primul rand cele pozitive , pt ca negativele le luam „din zbor” desi nu e bine deloc. N-o sa dezvolt raspunsul la intrebarea adresata de tine pt ca sunt atat de multe de spus vav de invidie incat ar insemna sa scriu pagini intregi.
Cu drag,
Ramona
Multumesc, Ramona :). E bine că şti cu ce te afecteză… multă lume nu conştientizează sau nu vrea :). Oricum eu cred cu tărie că dacă conştientizezi când ţi se întâmplă nu prea mai poate să te afecteze negativ.
Te pupam!
Ana
mda….mare dreptate ai! pe fetita mea am nascut-o prematur, la 7luni si cu 2 kg si 5o gr.toti vecinii si chiar rudele din partea sotului in frunte cu soacra-mea au considerat-o retardata si bolnavicioasa de la inceput si chiar le simteam sentimentele de satisfactie.fetita mea , insa nu le-a dat nici un motiv in acest sens ,dimpotriva s-a dezvoltat absolut normal si acum la nici 3 anisori arata ca un copil de 4-5 ani la inaltime si cantareste 15 kg. nu am avut pana acum { multumesc Lui Dumnezeu} probleme serioase de sanatate cu ea in afara de simple raceli si acelea rare desi mereu ,indiferent de vreme de la nici doua luni o purtam dupa noi ptr. ca nu avem cu cine sa o lasam.are o memorie buna, retine versuri si cantecele simple, e politicoasa de pe acum si foarte sociabila.multe cunostinte, printre care chiar nasa ei de botez ,care au si ele copii putin mai maricei decat Emma , fetita mea, la fel, m-au atentionat ca a mea o sa vorbeasca mai greu, ca o sa mearga mai greu, ca osa aiba probleme diverse ,etc. surpriza ! n-a fost dupa ei .la gradi, vazand cum se descurca a mea si ca e laudata mereu de educatoare le-am observat invidia pe chip.ele trebuiau sa stea cu odraslele lor,care plangeau ca vor acasa, se dadeau de-a dura pe sub mese si scaune ,faceau crize de plans pana se scapau pe ei,aruncau cu jucarii in educatoare….in timp ce pe mie mi-a spus educatoarea ca pot sa plec linistita, Emma se descurca f. bine. sincer , din cauza conditiilor din gradinita {stau la tara} m-am hotarat sa o duc mai rar.nu vreau sa dezvolt dar nu pot fi de acord ca un copil la gradi se poate primi oricum. cu muci verzi la nas, cu paduchi, chiar si cu tuse magareasca ca de e gradinita de stat. sunt un om obisnuit fara prea multi bani, cu rata mare la banca nu pot sa-mi permit o alta gradinita{ nici nu este aici la sat}, insa nici nu pot sa-mi expun de bunavoie copilul ca de , cum mi-a replicat o alta educatoare de la o grupa mai mare, cand am comentat de toaleta murdara de rahat, trebuie sa-si faca imunitatea. mamelor dragi, nu le facem imunitatea ,le-o distrugem bietilor copii dandu-le la fiecare doua saptamani antibiotice si chia banalele nurofen si paracetamol!iertati-ma ca am deviat de la subiect!
Buna Carmen! Lumea vorbescte mult şi uneori prost :), a ta fetită să fie sănătoasă! Te înteleg cu gradiniţa şi eu văd aici la mine la ţara cum se duc copii la şcoala( stau în apropierea şcolii). Până la urma facem ce considerăm noi că e mai bine pentru copil. Totul va fi bine dacă ne ascultăm instinctul!