Prima mea grija, primul meu stres, primul meu atac de panica legat de primul meu copil, a fost EDUCATIA! Cum eu voi putea sa-i insuflu sa devina un adult educat, macar cat au reusit parintii mei?!
Eu nu consider ca daca nasti sau procreezi un copil esti automat parinte. Parinte esti: daca te preocupa fiinta si sufletul lui/ei, daca devin mai putin egoist/a si iti canalizezi energiile spre copil, daca te gandesti si te preocupa sanatatea fizica si spirituala a viitorului adult.
Am vazut multi adulti cu copii, insa copii fara parinti. Am nenumarate exemple in jurul meu ce considera ca li s-a sfarsit viata, ca nu mai au timp de iesit prin baruri, ca nu mai pot sta noaptea tarziu etc, doar pentru ca au un copil. Atitudinea lor este : foarte greu sa cresti un copil, insa nici nu-i vad sa caute sa-si usureze munca. Nu vreau sa dau de exemple si mai dramatice, pentru ca vreau sa le consider exceptii. Ei raman doar adulti fara a fi parinti.
Cu riscul de a ma repeta, copilul devine oglinda parintelui. Nu exista ca „eu l-am educat insa nu s-a prins de el”! Parinte inveti sa fi, nu te nasti cu acesta informatie. Ne nastem cu cateva insticte care ne pot ajuta sa supravetiuim, insa a fi parinte se invata. Ca orice altceva, se invatam insa in acest caz marja de eroare este minima pentru ca e implicata o alta fiinta.
Eu zic ca nu avem scuze in aceste timpuri sa nu ne preocupe cum sa fim un parinte mai bun. Avem acces la atatea informatii si specialisti! Din acesta categorite, va recomand sa nu ratati Conferinta Parenting prin ochii copilului. E o altfel de abordare a educatie copilului nostru, va fi o altfel de conferinta sunt sigura( numai faptul ca s-au gandit la un colt pentru alaptare si un colt pentru copii mai mari, e ceva wow!). Eu abia astept sa intru in „oceanul” de informatie si best practice pe care il vor crea Jody Johnston Pawel si Urania Cremene.
Va astept acolo sa invatam lucruri noi pentru viitorii adulti pe care ii crestem!