Dupa cum spunea o colega de munca oamenii se impart in doua categori: cei ce au copii si cei ce nu au copii. De multe ori cele doua categorii nu se inteleg intre ele din simplu motiv ca parinti nu-si mai aduc aminte de cum erau inainte si cei fara copii nu pot intelege ce nu cunosc.
Oameni non parinti, e drept ca dupa ce avem in viata noastra o responsabilitate reala( copilul) ni se schimba prioritatile. E drept ca timpul nostru liber este indreptat spre activitati ce par plictisitoare. Va pot spune insa ca desi nu este usor sa ai o responsabilitate, desi vor exista momente de epuizare, desi uneori gresesti…exista momente de fericire pura mai dese! Cu cat ai timp mai putin, cu cat te ingrijorezi mai mult, cu atat simti in toti porii momentele de fericire, relaxare, bucurie, mandrie pe care ti le ofera un copil. Te maturizezi cu adevarat cand realizezi ca ai o responsabilitate reala, a carei viata poate fi afectata de orice greseala a ta.
Va pot spune ca folclorul negativ este exagerat! Nu ti se termina viata daca ai copii, poti sa iti faci timp si pentru tine, poti calatori, poti face tot ce vrei doar ca trebuie sa constientizezi ca nu mai ai acelasi timp liber, ca trebui sa-ti adaptezi iesirile in functie de copil, ca e normal copilul sa fie pe primul loc. Nu e usor, nici foarte greu insa este foarte frumos! Foarte greu era sa-ti cresti copilul pe camp, sa muncesti pamantul cu copilul in brate sub soare, sa nu ai ce sa-i dai de mancare si sa nu ai toate beneficiile invetiilor moderne.
Sunt momente ce iti umplu sufletul de caldura, fericire, ce alunga orice lucru negativ din viata ta. Nu ai cum sa inlocuiesti astfel de momente, nu exista inlocuitor la copil!
Oamenii parinti, e drept ca suntem mai maturi, mai responsabili acum insa nu trebuie sa uitam ca cealalta categorie nu poate empatiza cu noi pentru ca nu cunoaste in detaliu ce presupune sa cresti un copil si de aici nu poate intelege orice reactie/decizie de-a noastra. Oricat de greu este trebui sa ne straduim sa nu exageram acesta greutate pentru ca noi punem cea mai mare presiune pe noi. Desi poate nu pare, de la noi porneste totul! Cum vrem sa ne crestem copiii: sa se planga sau sa actioneze?!
Am ajuns in societatea noastra, sa se considere ca ai curaj sa faci un copil si consideram ca este foarte greu sa cresti un copil( cel putin eu asa am observat). De unde s-a ajuns la aceste „axiome”?
S-a ajuns la aceste „axiome” pentru ca parintii sunt oameni, oamenii sunt diferiti si reactioneaza diferit la greutati/resposabilitati. Credeti-ma ca se exagereaza si nimeni nu-ti povesteste exagerat partile bune. Nu ai curaj daca decizi sa ai un copil. Esti doar un adult ce vrea si poate sa se definitiveze, sa se maturizeze( vorbesc de alegeririle constiente de a avea un copil). In timp se dovedeste ca din frica, protectie, paranoie esti mai putin curajos/a ca inainte.
Cateva ganduri pentru voi 🙂
