M-am decis sa ofer online-ului o alta versiunea a mamei corporatiste sau care munceste mult. Eu una nu am vazut atitudini pozitive doar „dramele” descrise , iar corporatia este un balaur cu 7 capete care iti distruge familia. Daca vrem sa analizam mai adanc vom vedea ca e cel mai „usor ” tap ispasitor.
Ca muncesti intr-o corporatie sau pur si simplu muncesti intr-o firma/institutie etc, pur si simplu muncesti. Tu setezi cu ce esti fericit/a, ce poti sa accepti sau nu, cat alegi sau cat muncesti. Diferenta la o corporatie e ca iti seteaza un nivel de munca mai alert. Asa si?! Tu alegi sa lucrezi acolo si sigur pentru un salariu sau alte benefici. E alegerea ta!
Ai si o familie si iti doresti sa ai si o cariera. Asa si?! E alegerea ta ce te motiveaza in viata, ce te face fericita. Problema la multe persoane este ca nu sunt constienti si nu actioneaza conform a ceea ce-si doresc, de aici si multa nefericire. Insa e tot vina ta, ca nu actionezi in consecinta!
Nu spun ca e lapte si miere si ca nu e greu sa impaci si job-ul si familia. Cand m-am intors la munca dupa primul copil, eram epuizata dupa o zi de munca in prima luna. Insa lucrurile au evoluat, eu am evoluat, am avut si ajutorul familiei. Unele lucruri se fac la timpul lor: ca de exemplu copiii. E tot alegerea ta cand faci copii! Insa cine se gandeste la detalii cand se decid sa faca un copil: detalii de genul cum il voi educa, cat timp pot pretrece cu el cand va fi mare?!
Eu nu zic ca am facut bine. Daca ma intrebati trebuia sa fac ambii copii pana la 28 de ani, insa cine sa aiba minte :). Insa inveti daca vrei, te adaptezi si la munca si familie. E foarte greu sa tii in echilibru rolul de mama, sotie si cariera. De ce trebuie sa se excluda toate cele 3 roluri? E mult de luptat si de gandit la solutii care sa iti impace ambilitiile, educatia copiilor, fericirea sentimentala si restul „pshicului” tau. Trebuie multa atentie la detalii, la semnalele copiilor tai , e mult de lupta cu propia persoana sa schimbi anumite lucruri. Cine alege sa nu lupte, cine alege sa renunte la un rol din viata ei/lui pentru ca asa e mai usor, cine alege sa nu vada lucruri evidente, cine alege sa nu fie mai atent la ce scoala merge copilul, in ce mediu se invarte copilul, cine alege sa faca exceptii zilnice doar pentru ca e mai usor??? TU!
Nu e de vina locului tau de munca, sotul, prietenii pentru nefericirile din viata unei persoane si pur si simplu alegerile si deciziile pe care le ia.
Eu recunosc ca fara ajutorul familiei( care e minunata), nu m-as descurca. A fost insa si alegerea mea cand m-am decis sa intemeiez o familie. Sunt constienta ca in timp lucrurile vor deveni mai complicate cu copiii. Eu insa gandesc pozitiv si sigur vom gasi solutii la probleme si stiu ca ” psiholgul” familiei si cu atentia mea la detalii ne vom descurca. Eu aplic si in viata personala: nu exista nu pot, exista nu vreau!
Uneori nu mai vrei sa lupti, esti prea obosit, ai n probleme mici si stresante. Te adaptezi, supravietuiesti, cauti solutii. Cu siguranta vei mai si gresi dar nu mai mult decat daca refuzi sa nu lupti si dai vina pe oricine si orice altceva. Credeti-ma ca si copilul te ajuta sa fi parinte, e de la natura. Trebuie doar sa vrei sa te asculti, sa inveti si sa evoluezi.
In viata sunt lucruri mult mai grele si mai grave decat orice stres de la munca sau cearta cu partenerul. Depinde la ce te raportezi cand zici ca e greu si nu mai pot…e greu si nu mai pot o zi, 2 , 5 insa nu o viata.
Greu sau usor, tine doar de alegeriile pe care le faci. Alegeriile pe care le regreti sau resemnariile inainte de lupta devin frustrari. Frustrari pe care la un moment dat nu le poti controla, care iti afecteaza familia si propia persoana. De ce aleg unii oameni sa traiasca cu frustrarile in loc sa caute solutii, nu stiu?!
Suntem adulti, sa recunoastem ca noi alegem unde sa muncim, cu cine sa stam si cand sa renuntam. Noi alegem ce calitate are si ce facem cu timpul liber pe care il avem. Stim cand gresim in general, insa nu ne ascultam( valabil si pentru mine). Apoi spunem ca asa a fost sa fie…. va rog… tot noi alegem dupa ce „copac” sa ne ascundem!
Eu nu sunt produsul doar al educatiei parintilor mei. Sunt „produsul” si al partenerului meu, al locului de munca( coorporatie), al autoeducatiei! Le multumesc tuturor si acum devin si produsul copiilor mei! Multumesc tatalui meu pentru „atitudine” si sotului pentru ca se lupa cu defectele mele :)!
Bune sau rele, alegeriile in viata noatra trebuie sa tinteasca spre echilibru. Echilibru dragilor si asumare!
Foarte adevarat! Recomand tuturor sa citeasca Lean In de Sheryl Sandberg – acestui topic ii este dedicata aproape toata cartea. Parerea mea este ca nu trebuie sa ne intrebam „Can we have it all?” ci „Can we do the things that are important to us? If no, what should we change?” O prioritizare mai buna, gasirea unui suport, eficientizare…se poate gasi o cale. Si, cum imi place sa spun: sunt a career-loving parent nu un working mum (pt ca working mum are aceasta conotatie de mila asumata…)
Bună Ileana! Corect, a carrer parent! Sa te plângi e mai ușor decât sa inveti în toate aspectele vieții. Am sa caut cartea 🙂
Reblogged this on Recycling the World.
Echilibrul si calea de mijloc au fost si vor fi elementele ce mă ghidează in deciziile mele şi ale familiei mele. da, se poate tot ce îţi propui şi atâta vreme cât eşti împăcat cu ceea ce ţi-ai propus te vei simţi împlinit, indiferent de alegerea făcută.
Buna Vavaly! Ma bucur ca mai sunt si alte persoane ce inteleg importanta echilibrului in viata.
depinde foarte mult unde lucrezi, foare mult
Bună! Contează și mediul de munca, insa contează mai zic eu atitudinea personala.
atitudinea personală există doar daca e vorba de un job bun
ca exemplu: crezi că cei care lucrează la firmele de gunoi, nu le zic altfel, că sunt ființe umane, mai au atitudine personală?
sau
mai crede cineva despre ei că au atitudine personală?
Atitudinea personala cred ca vine din educatie, sau autoeducatie. Cumva e o „demnitate”. Eu am vazut persoane cu atitudine si care spala pe jos. E drept ca s-a pierdut in cadrul paturii de jos a societatii dar taranii romani o aveau indiferent de gradul de bogatie pe care il aveau.
in cazul taranilor, nu existau diferente.
acum, a aparu capitalistul care rade de taran și, deseori, il face lenes și habar nu are. bine el a prceput java si alte meserii mai noi