Dragilor,
Va recomand o activitate frumoasa sisanatoasa pentru toata familia:atelier de storytelling pentru copii.
Iulian Tănase predă în prezent cursuri de creative writing, însă cel mai mult îi place să se joace cu copiii lui.
„Acum, cel mai mult îmi place să mă joc cu copiii mei. Am o fetiță, Adora, în vârstă de 6 ani, și un băiețel, Sacha, în vârstă de 4 ani. Ei sunt cei mai buni prieteni ai mei, iar eu sunt clovnul lor de companie.”
Unde are loc atelierul și cum te poți înscrie?
Atelierul de storytelling are loc la Institutul pentru Fericire, la adresa Bd. Dacia nr. 14, etaj 6, interfon 17C, Sector 1, București (harta aici).
Părinții își pot înscrie copiii la atelier până pe data de 24 martie direct pe pagina atelierului, unde vor găsi mai multe informații despre program, activități și investiție.
Ce se va întâmpla în timpul atelierului?
Atelierul urmărește să acopere o serie de activități interactive, sub formă de jocuri și exerciții, care să le antreneze imaginația celor mici.
Copiii se vor distra cu jocuri cum ar fi Desenează o poveste, Ce se întâmplă dacă, Deschizi – nu deschizi și Jocul „Tribunal Copiilor“, unde aceștia vor avea ocazia să judece faptele unor personaje din anumite povești celebre.
Pe lângă jocuri, aceștia vor face execiții care să le stimuleze creativitatea, vor crea ghicitori, vor compune poezii din cuvinte decupate din reviste și vor construi povești cu personaje fantastice.
Când are loc atelierul de storytelling pentru copii?
Atelierul are loc în cadrul a cinci ședințe, ce durează câte o oră și jumătate fiecare, cu trei grupe diferite. Primul modul al atelierului va începe în datele de 25, 26 și 27 martie, iar programul va avea loc între orele 18:00 și 19:30 în timpul săptămânii, respectiv 11:00 – 12:30 în weekend.
La atelier pot participa câte 10 copii în fiecare grupă, cu vârsta cuprinsă între 5 și 8 ani.
Atelierul de storytelling este organizat de echipa BluParty, experți în petreceri pentru copii în București. Cu o experiență de peste 9 ani în organizarea de petreceri pentru copii, vin cu multă distracție, scenarii interactive, personaje fantastice, echipamente și accesorii profesionale la aniversările tematice ale celor mici.”