Anul acesta am descoperit vacanta fară copii! Adică timp liber, casă goală și părinții care încearcă să se readapteze la viața în 2. Pentru perioade de 1-2 săptămanii, am exersat să mă relaxez, cu un dor imens în inimă. Când îmi lipsește „obiectul muncii” și nu am zeci de task-uri de făcut, gândurile aleargă și nu știu cum să se ordoneze.

Eu ca și părinte mă gândesc foarte des, la viitorul copiilor mei. Parcă am vrea să crească mai încet, dar să ne asigure cineva că vor fi bine și sănătoși în viitor. Îi visăm adulți de succes și ne facem tot felul de griji. Șotul meu chiar le visează mari si frumoase… cum vin de la discotecă la o oră prea târzie.

Mă gândeam în ultima perioadă, că nu prea conștientizăm că pe lângă școală mai sunt și alte educații de care copilul are nevoie. Mă gândeam cum mă asigur eu că fetele mele vor avea relații frumoase, echilibrate cu viitorii soți! Cum mă asigur, că nu vor divorța imediat ce relația e într-un impas? Cum le învăț să aleagă înțelept persoana pe care  o iubesc?

Nu conștientizăm, că nu am fost învățați la rândul nostru. Fiecare generație de părinți a acționat cum a știut și putut. Însă e de datoria noastră să ne depășim părinții! E ușor să dai copy-paste la ce știi de acasă, dar sigur nu-i va asigura copilului un viitor mai bun!

Genele sunt foarte importante pentru educație, dar nu se întamplă nimic bun fară muncă!

Educația emoțională a primilor 3 ani, mie îmi pare că e foarte importantă. Cum avem grijă de copil în acești ani (de la ce mănâncă la câtă libertate îi oferim să experimenteze) sunt de părere că impacteză viitorul adult. Mulți copii intră în grădiniță, fară să știe să respecte reguli, cu multe temeri și cu puțină curiziotate…Ei intră ca un rezultat al influenței familiei lor asupra propiei personalități: exemple- sunt prea agitați pentru că bunica îi dădea prea multe dulciuri, lovesc pentru că au fost loviți acasă, nu sunt curioși pentru că se pot murdări și sunt certați, etc.

Educația relațiilor: de la relațiile de prietenie pană la relațiile cu sexul opus- cine se gândește când își alege partenerul de viață că va fi un exemplu pentru viitorul copil? Eu sigur nu m-am gandit! Am două fete acum și am realizat că relația mea cu tatăl lor e primul exemplu de relație pe care îl au. Tatăl lor e tiparul de bărbat pe care  îl vor cauta, fie că vor sau nu. Cum mă comport eu cu tatăl lor, le va impacta cum se vor comporta ele cu băieții pe care îi plac.

În plus, copiii împrumută și de la ceilați din jur! Educatori, familie, prieteni…așa că eu incerc să aleg cu ce educatoare/învățătoare își petrec fetele timpul. Am descalificat o școală, pentru că doamna care prelua clasa I este o tipologie de la care Prințesa ar fi luat ticuri și obiceiuri ce nu mi-ar fi plăcut. Gesturile și expresiile care nu sunt împrumutate de la mine, le văd instant la fete și le și indentific de unde le-au împrumutat! Prințesa e mai puternică și mai harnică, datorită învățătoarei de la clasa pregătitoare! Cu ea a stat 4-5 ore pe zi, 9 luni pe an! Cu mine, sta 2-3 ore/zi!

Acolo unde știam că am și eu probleme, am încercat să o las pe ea să descopere cum ar trebui să procedeze în relațiile sociale și să nu impun tiparul meu. Am dat doar un sfat și am ascultat copilul! Vă dau doua exemple care au mers foarte bine:

  1. Eu m-am educat singură să fiu feminină și în copilarie nu am avut exemple  puternice de feminitate in familie! Bunica mea a fost plecată de acasă de la 6 ani, la muncă! Cam ce să transmită mai departe către fetele ei ?! Atât mama cât și bunica s-au straduit să mă educe frumos, dar cu ce informații și experiențe aveau. Așa că interacțiunile mele în copilărie cu baieții pe care-i placeam nu au fost ok.

La Prințesă (introvertită), pare că e cu totul altă poveste-am spionat-o în excursii să văd  cum se comportă cu unii colegi, vorbim despre baieții care îi plac și imi pune întrebări despre băieți. Pare că îi vine natural să vorbească cu ei și pare că nu-i este frică să-și exprime sentimentele. Îi placea de un baiat la un moment dat pe care eu nu-l considerat potrivit pentru ea. Am încurajat-o să vorbească cu el și încercam să-i răspund când mă întreba. Nu i-am indus nici o preconcepție sau opțiune personală. După vreo doua luni, mi-a explicat că nu-i mai place de el că e prea sălbatic și că-i place de alt băiat. A ajut foarte mult și exemplu masculin din casă, recunosc :)! Nu avea cum să-i placă alt tipar!

La Madam Furlifus (extrovertită), pare că e genetic să socializeze cu băieții! E foarte feminină când vrea ea! Copie foarte mult și ce vede la sora ei! Deci, mai puțină muncă cu ea!

2. Gestionarea certurilor/tensiunilor între copii– la grădiniță Prințesa a avut doua fetițe care păreau că o plac, dar care vroiau să o domine în joacă și erau și răutăcioase când nu faceai ca ele. Am pornit de la „nu vreau la gradiniță că nu mă lasa A si S în pace” și am avut răbdare cu ea. I-am explicat că ele o plac, dar nu știu să se exprime; să le explice de mai multe ori că nu vrea și să vorbească și cu doamna dacă simte nevoia. Am ajuns la un moment să-și dea seama ca A și S  nu sunt educate, pentru că sunt răutăcioase și că să le ia apărarea altor colegi afectați de cele doua. Cred că și educatoarea a avut o influență!

În clasa pregătitoare, cu un colectiv nou -după două săptamani mi-a explicat că s-a uitat urât la un copil care vroia să o lovească cu mingea și el a plecat. Și-a creat o „uitătură de furie” și pentru că e mai înaltă are impact!

Madam Furlifus, e centrul jocului la gradinită. Și-a dezvoltat scheme să fie bagată în seamă!  Are prietene de care îi este dor!Dacă nu o lasă vreun copil în pace, fuge! Și-a dat seama că e mai rapida!  Din nou, e mai puțină muncă. În plus, sora ei o protejează când sunt împreună.

Educația sexuală– câți dintre noi vom vorbi cu copii noștri mai în detaliu și mai explicit despre sex? Mi-am propus să le ajut cum voi putea sau să caut ajutor dacă va fi nevoie. Vor fi multe întrebări în curând și vreau să iasă din adolescență sigure pe ce simt, știu și vor! Că vrem, că nu vrem…viața sexuală va fi foarte importantă ca adult!

La 5 ani Prințesa mi-a spus că au început să-i placă baieții! M-am bucurat în gândul meu și de atunci avem discuții  despre băieți. Încerc să o ascult mai mult și să vorbesc doar când mă întrebă! Pe teoria întrebărilor deschise 🙂

La Madam Furlifus, de la 1 an jumatate e clar că-i plac băieți! Aici pare că va trebui să fim mai atenți în educație, dar mă bazez pe soțul meu!

Îmi par atât de multe lucruri la care trebuie să fim atenți pentru viitorul copiilor! Cum se exprimă, vorbesc, interacționează cu cei din jur, câtă încredere au, dacă sunt responsabili de mici, dacă își recunosc emoțiile….va depinde cu vor fi ca adulti la job, cu prietenii, cu partenerul de viață, cu copii lor! Eu zic că pe lăngă gene, va depinde de educația din copilarie să fie fericiți!

Până acum pare că suntem pe un drum bun! Să vedem cum evoluăm. Cu cât cresc, cu atât e mai dificil de gestionat o mulțime de lucruri și nevoi!

Lasă un răspuns