Ce „vrăji” mai facem? Update despre Babymanager

Cum nu vreau să treacă un an!!!! de când nu am mai scris și cum unii dintre voi m-ați întrebat de ce nu am mai publicat…am găsit câteva momente libere să o fac.

Viața offline cu un job care îmi place, cu doi copii, un soț și cu familie extinsă, m-au făcut să am din ce in ce mai puțin timp liber. Să zicem că găseam o oră să scriu, dar nu mi se parea că scriu coerent. Mintea mea e uneori un haos și mi s-a părut mai important să mă focusez pe ai mei și să mă reapuc de hobby când voi simți.

Încep prin a vă spune că mă gândesc serios să încep un fel de Podcast despre educație și familie. Pare mai ușor decât scrisul. Văd multă informație pentru parenting până la 5-6 ani, dar după acestă vârstă din diferite motive, e o lipsă de perspectivă asupra interacțiunii, educației copiilor mai mari. Mai ales perspective concrete cu ceva atitudine pozitivă. Să văd dacă reușesc!

Până la Podcast, să facem un mic update asupra situației actuale!

Madam Furlifus (5 ani) grădiniță grupa mare tot curoajoasă, își face prieteni rapid, se integrează și intrarea ei la școală va  însemna ca o etapa minunată se inchei. Dupa 6 ani de mers la aceiași gradiniță (2 serii de copii), cu aceiași oameni, va trebui să mă străduiesc să mențin și altfel legatura cu aceasta parte a vieții mele. Ador să îmi duc copiii la grădiniță, să conversez cu dna educatoare, să văd copiii mici. Curaj, că voi trece și peste asta! 🙂 Apropo, vă reamintesc că e o grădiniță de stat!

Madam Furlifus o copie mult pe sora sa și mă uimește cu ambiția pe care o are. A prins repede literele și cifrele. Mă cicălește să citească și ea sau să facă adunări, a învațat rolul surorii ei în engleză și din decembrie mi-l tot repetă. Mă simt norocoasă, că are cine să o învețe: sora ei. Lucrurile au venit așa de natural cu al doilea copil, fară să mă straduiesc eu ca părinte să o învăț vreo literă sau cifra.

Zic că am avut noroc că am fost riguroasă cu copilul nr 1 în educație, reguli și principii de comportment a familiei extinse. Noroc zic, pentru că ce copie al doilea copi de la primul- nu poti controla și e mai greu să corectezi dupa doi copii!ilinca

Prințesa (8 ani) mi-a spus să vă zic, că-i plac unicornii! 🙂 Suntem de doi ani la o școală particulară,  acum clasa a -2-a. E un copil creativ, cuminte, logic, care din lumea ei interioară naște povești și are încercări timide să creeze cărți. Îi place matematica și a făcut progrese frumoase în ultimul timp.

Am avut un incident cu o fetiță anul trecut care o tot agresa ciupind-o și deranjand-o. S-a rezolvat: noi am discutat cu copilul nostru să fie mai fermă și să își exprime punctul de vedere, am discutat cu doamna învățătoare și Prințesa a comunicat când s-a mai întamplat. S-a rezolvat și peste vară lucrurile s-au liniștit.

A mea fiică, nu înțelegea ce anume o făcea pe colega ei să se ia de ea și să simtă nevoia să o ciupească. Inainte de 1 iunie 2019, am intrat in clasă și erau ele doua, iar colega îi dădea o mică palmă ușoara. Nu am înnebunit, mi-am luat copilul și m-am dus direct la  învățătoare! Bănuiam că nu suntem singurii care avem probleme cu colega și avem deja în cap un plan B: să mă adresez direct mamei și celorlalți părinți. Trist este că un copil care e agresiv sub orice formă, reflectă agresivitatea cu care adulți apropiați îl tratează/o tratează. Prințesa zicea depre colegă că minte și că  pare că ține mult în ea. Anul acesta școlar colega a dovedit că nu respectă personalul din școală cu expresii pe care sigur le-a auzit acasă. A primit sancțiuni disciplinare, colega.

I-am explicat copilului meu de ce cred eu că reacționează așa. Avem discuții încă și ce nu reușeste să-si explice vine și vorbim. De obicei se descarcă înainte de somn. Vorbim și despre băieți. Vorbim cu amandouă, timid încă! Dacă Madam Furlifus e foarte naturală în comunicarea cu băieții și se exprimă clar când are un interes, Prințesa e mai introvertită și timidă. Încercăm să gestionăm reactiv momentan această zona.

2

Din primăvara anului trecut (7 ani jumatate), Prințesa are semne de prepubertate. Transpirația o gestionăm cu un deo stick bio și epilăm mustața cu ceara.

Referitor la epilarea mustății, ea a venit la mine să-mi spună că se simte ciudat, că arată ca un băiat. Prima reacție: i-am zis să mergem împreună la cosmetică. Ea de mică a mers cu mine prin saloane de cosmetică și întelegea procesul de epilare. Pentru că pare că are rezistență la durere, nu m-am gândit la alte variante. Crema, aparatul de ras le-am exclus din start, fiind foarte dăunătoare  pentru firul și pielea sa. Am văzut opinii și mame care își epilează definitiv fetele de 10-12 ani. Nu avem încă cercetări pentru tipul acesta de epilare. Nu mă risc eu, de ce aș încerca cu copilul  meu!

Ceara e o metoda e epilare testată de mii de ani…și cu durerea trebuie să se învețe. Ce m-a surprins discutând cu dna de la cosmetică pe această temă (nici ele nu recomanda epilarea definitiva), a fost o fetiță de 11 ani la manichiura. Mi s-a părut drăguț la început, ea cu mama ei activitate frumoasă… până când am văzut că-i facea manichiura semipermanentă. Doctorii dermatologi nu ne recomandă nici nouă adulților expunerea la lampa UV, știu persoane ce au făcut alergi de piele la mâini. Eu văd pe propia piele efecte secundare. Oare de ce să accepți să faci așa ceva unui copil?

Interațiunea dintre ele ca surori este frumoasă în general. Oboseala le face nervoase și se certă pentru  un timp scurt. Când am nervi le las, când NU ne certăm toate 3. Cea mare se tot plange că nu-i convine că o copie în multe lucruri cea mica. Eu ca sora mai mare am discuții cu ea, cum m-am simțit eu cu sora mea mai mică și că este o resposabilitate. De multe ori cea mare o corectează sau o sfatuiește pe cea mică, fară ca eu să îi cer. Îi place să fie sora mai mare, dar obosește uneori și o înteleg.

Pentru că în ultimile 6 luni sunt plecată cam lunar 2-3 zile de acasă, Madam Furlifus are o  nevoie să stea mai mult cu mine. Când plecam o dată la 2-3 luni câteva zile nu se simțea,  dar acum sunt din ce mai vocale că nu le convine că plec așa de des. Îmi spun că tati e mai amuzant cu el, că se joacă și sunt mai relaxate la ora de culcare, dar că vor să stea cu mine chiar dacă sunt plictisitoare! 🙂

Eu sunt mama plictisitoare, cu reguli, care face cercetare îndelungată când i se pare că e o decizie importantă pentru educația lor, care e uitucă de multe ori, ametiță și nervoasă. Sunt mama care preferă să le creeze experiențe practice din care să învețe rapid, care își ascultă copiii când au dreptate și care consideră că o discuție cu ei e mai ieftin și cu rezultate decât mersul la psiholog (!!!! ce ne educă ele când le apucă imitatul cum eu și al meu soț ne certăm…). Sunt mama obosită de multe ori, uneori haotică, impiedicată, care incearcă să facă o multitudine de roluri în același timp și nu îi prea iese. Sunt  o mamă care s-a mai relaxat cu deciziile zilnice și micile drame, dar care se uită cu inima strânsă la viitorul copiilor ei.

Sunt o mamă care are ajutorul și suportul soțului în principal și care vede zilnic cât contează acest lucru.

…sunt o mamă norocoasă, cu doi copii care indiferent cum sunt mă iubesc!