Mă uit pe feed-ul de pe Facebook. Multe poze si mesaje cu ultima zi de școala in Romania. Eu azi lucrez de acasa și îmi aștept copiii să vină de la școală.
Școala e la 10 min de mers cu bicicleta de casă și azi au avut oră de sport. Vinerea nu este ziua lor preferată, ci luni pentru că au o ora de arte. Săptămana aceasta, una din cele doua fete a avut test pentru primul nivel la diploma de înnot. Mai avem 5 săptămâni până se încheie anul școlar în Olanda.
A da, ne-am mutat în Olanda acum 7 luni. Nu contează motivele, contează rezultate pentru noi ca familie și ca indivizi. Ultimii doi ani au fost grei pentru mine din punct de vedere personal, datorita bolii tatalui meu. Am avut familia mea alaturi și printre tot stresul, agitatia și consumului emoțional am găsit timp să planific o schimbare la 180 grade pentru viata noastă. Nu e că mi-am găsit timp, ci că am găsit mai multă motivație să planific schimbarea A disparut anxietatea dată de creier atunci când crede că va pierde confortul zilnic. Mă gândeam să așterm un pic câteva ganduri și observații.
Azi, nu simt nostalgia ultimei zile de școală cum se practică în Romania. Sunt bucuroasă pentru că ai mei copii mai au câteva săptamăni de școală aici! Le ține mintea ocupată și mai merg la bazinul de înnot. De câteva săptămani au și biciclete de oraș și merg cu ele la școală. Ce magie! Fară trezit devreme dimineața, să avem timp să mergem 1 h în trafic, că să ajungem la școală, fară after school și program de ajuns acasă la 7 seara. Puf…fară oboseala constantă la sfârșit de zi!
Pănă acum toate ipotezele mele despre sistemul de învătămant de aici au fost confirmate. Prințensa, acum 11 ani este în plin în proces de transformare…pubertatea. Eu mă uit la ea și parcă înflorește! Are mult mai multă încredere în ea, E mult mai vocală și își definitivește stilul personal. A avut aceiași curbă de socializare și aici ca și in Romania când schimba școala. A reușit să treacă peste niște bariere de încredere. Dacă nu le întalnea și nu se lupta cu ele, nu ar fi reusit să evolueze. A luat un examen de înnot greuț (bazat pe teste de supraviețuire), a văzut diferențe de cultură și s-a adaptat, a văzut alt stil de predare și îi place, face mult mai multă mișcare zilnica și e mai activă. În cuvintele ei „simt că aici mă voi dezolva și voi putea ajunge acolo unde îmi doresc!”
Titirez, 8 ani e la fel de energică și îi place aici la școală pentru că e mai puțin stresată, se poate mișca în timpul orei, poate merge la baie, face multe proiecte de creație și se joacă cu copiii. E frustrată din când în când pentru că nu poate vorbi în olandeză la fel de cursiv ca în română. Și ei îi place să vorbească tot timpul… Nu-i place de asemenea că nu face gimnastică aerobică ca în Romania. Încă mai cautăm un club care să o muncească mai mult.
Nu vreau să vă descriu cum e sistemul, ce înteleg eu din el și cum comunic cu profesorii. Fiecare are o percepție subiectivă și pentru fiecare e diferit. Pot doar spune că ne e bine și s-a îmbunatațit rutina zilnică, iar lucrurile care contează pentru mine ca părinte sunt în direcția buna.
Tot procesul să ne adaptăm nu a fost ușor și nu mă refer la diferențele de culturi, ci l-a adaptare pură a corpului, a minții. Am trecut toată familia prin curba adaptării, corpurile noastre s-au resimșit fizic pănă când creierul a zis că avem o rutină nouă și nu a mai bagat de seamă că nu văd aceiași senzorii din Romania. Am fost oboșiți, nervoși, sistemul de imunitate scăzut, frustrați. Viața de familie s-a deteriorat un pic, până ne-am simțit toți mai confortabili. Pare că am trecut de o etapă grea, dar încă nu e ușor pentru că sunt multe informații pe care nu le știm și lucruri la care trebuie să ne adaptăm. Suntem constienți că lucrurile bune, evoluția nu vin decât cu muncă, adaptare și după etape grele. Nu e greu și rău, e greu și bine!
Per total, suntem mai bine ca acum 6 luni. Văd lucruri ce s-au îmbunătățit în viața mea, a noastră, dar cel mai important pentru mine văd dovezi că copiii mei se pot dezvolta și își pot atinge pontețialul!
Sunt multe diferențe mici, mari care îmi plac aici, ne fac bine și sper să rămană așa în timp. Nu voi incepe o enumerare a ce e diferit aici ca societate, sistem, abordare. Important e că e un loc unde am evoluat și ne putem trăi și crește copiii mai puțin stresant față de ce am experimentat până acum.
Și să nu credeti că ne-am oprit din a fi români. Talentele noastre de romani, ne ajută și fac parte din personalitatea noastră. Eu personal mă bucur că pot avea experiența ambelor societăți. Ține de noi, să decidem unde ne este bine și ce putem accepta sau nu. Ca să fiu sinceră, pare că suntem o comunitate așa mare in afara tării, încât nu am simțit pană acum lipsa limbii. În trasportul public, în călatorii, la cumpărături tot timpul aud românește. Cobor din avion în altă tară aud românește.
Citisem la un moment dat că românii care trăiesc în afara țării sunt pe locul 2 ca diasporă dupa sirieni. Nu cred că e doar un efect după comunism, ci e un efect constant in istoria noastră. În fiecare epocă au fost multi români în afara țării, pentru că evenimentele constante ne-au făcut să ne adaptăm și să ne găsim un alt cuib. Doar ca pe la 1800 nu erau statistici să-i numere…
Cred că cel mai bun lucruru pe care îl învăt acum, este relaxarea și trăirea în prezent. Cam târziu dacă mă intrebați,…dar pentru moment am timp și un mediu care să mă ajute să fac acest lucru. Și dacă mama e bine…toată familia e bine!
