În ultima săptamănă m-am gândit mult la tatăl meu și la ulmile lui luni de viață. Mi-am adus aminte de cum se chinuia să urce scările din bloc și câtă ambiție avea să reusescă singur, câtă ambiție și putere avea în fața durerii, a unei morții pe care sția ca va veni curând. Își făcuse calculele vieții și îmi place să cred că era împacat, dar cu sigurantă nu se dădea bătut. Lupa lui internă continuă și puterea mentală pe care o avea (cum ii placea lui sa spună) l-au ajutat să surprindă doctorii și statisticile medicale de multe ori! Să nu-i spui lui că nu se poate, că îți dovedea contrariu! Aptitudine ce mă bucur că s-a transmis genetic!

Săptamăna acesta am fost să fac analize pentru a mă înscrie în programul olandez pentru donare de sânge. Am învâțat în ultimii 3 ani în România și datorită leucemiei tatălui meu cum sistemul medical românesc are nevoie de sânge și despre disperarea de a aduce donatori când știi că 500ml de sânge pot face diferența în a prelungi viața unei persoane dragi. E o disperare pentru membrii familiei unui bolnav in Romania, pentru că nu sunt destul de mulți donatori, deci nu mult sânge care poate fi folosit în fiecare zi. Sângele nu poate fi folosit decât într-o ferestra de 2-3 zile de când a fost recoltat (sper să nu gresesc) și nu poate fi congelat și refolosit. Stăteam pe patul de donare pentru a-mi lua sânge într-un centru olandez și în jurul meu erau foarte mulți tineri care donau și persoane peste 60 de ani care probabil donau plasma. Nu m-a impresionat tot procesul foarte decent și primitor de la recepție până la plecare. M-a impresionat încă o dată spirtul civic al olandezilor!

Era o forfotă în centru de persoane care veneau si plecau să doneze sânge, persoane de toate vârstele. Am fost uimită că în Olanda, dacă esți sănătos și te încadrezi în ce ti se solicită ca să fi donator, poti dona până la 80 de ani. Mă uitam la persoanele în vârsta care erau langă mine să doneze și mă gandeam cum in Romania prietenii lui tata peste 60 de ani nu au fost lasați să doneze. Mi-am adus aminte de nenumaratele drumuri cu tata pentru ai face transfuzie de sânge, cum ne chinuiam de la a găsi un loc de parcare lângă ambulatoriu; a intra cu carutul cu rotile în spital (pentru ca pantele pentru accesibilitate sunt prea sus); a mă asigura că ne mișcăm repede cu toate formularele pentru a putea intra (nimic digital) să nu cumva să pierdem singurul loc disponibil pe un pat; până la așteptarea sângelui care în unele zile nu era pentru că se primiseră prea puține unități în spital. Medicii trebuiau să-l prioritize și să trieze către cazuri când cantitatea de sânge era prea puțină. Și mai reluam procesul a doua zi, sperând cu disperare să avem sânge din nou. Din toate experiența cu tatăl meu, pot spune că medicii și asistenetele încearcău să-și facă cât mai bine meseria. Organizare SISTEMULUI MEDICAL si SPIRITUL CIVIC infim in Romania nu ii ajută nici pe pacienți, nici pe cei ce lucrează să-i ajute!

Am făcut analize că să fiu donator oficial în Olanda și am primit o scrisoare în care mi se spunea ca pentru că am fierul mic mă vor chema mai rar să donez, că să nu mă impacteze sau că pot alege să donez plasma. Donatorii aici nu primesc nici o recompensă financiară pentru că aleg să doneze. Aleg să doneze pentru că sunt educați de ce este important procesul. Olanda nu se confurntă cu lipsă de donatori sau de sânge. Au o bază mare de donatori, care sunt chemați când este necesar sistemului medical și vin prompt pentru că știu că pot ajuta.

Lucrul însă care m-a impresionat cel mai mult a fost când la plecarea din centrul de donare, administratorul care repara ceva prin camera special amenajata să-ti revi dupa donare, mi-a spus MULTUMESC PENTRU DONATIE. Mai întăi mi-a spus în olandeză și apoi cineva l-a atentionat că vorbesc eneleză. Mi-a spus și mai accentuat MULTUMESC în engleză să se asigure că am auzit, în timp ce eu ieseam pe usă. Și spunea multumesc la toți donatorii care plecau! Pentru mine a contat acel multumesc și mă gândeam în drum ce mă întorceam acasă cum ar fi aratat toate transfuziile lui tata într-un sistem mai organizat, cu o societatea cu un SPIRIT CIVIC mai cultivat, cu infrastrucutra care să permită acesului persoanelor cu disabilitati… Cu sigurantă ar fi fost un proces cu mai multa demnitate si atenție și cu mult mai putin stres din partea tuturor parților.

Citatul meu favorit ramâne valabil și pentru orice societatea, orice sistemul medical, orice structură de organizare și administrație, orice interacțiune zilnică între oameni: Maya Angelou-“I’ve learned that people will forget what you said, people will forget what you did, but people will never forget how you made them feel.”