Suntem de 20 de luni in Olanda si este prima data când ambele Zâne vor termina anul școlar la o școala din sistemul de stat în limba olandeză.
Când au ajuns in Olanda au avut 10 luni de școală specială pentru învățarea rapida a limbii, un sistem care își dorește ca rezultat final un vocabular de 3000 de cuvinte acumulare în limba neerlandeza (olandeză). Programul e valabil pentru copii intre 6-11 ani (depinde mult si de zona unde locuiesți). Din experința noastră este un sistem foarte eficient și pe lângă limbă, înveți și multe informații despre cultura olandeză și a colegilor cu care ești în grupă. Deci, dintr-o dată ești expus la un mediu internațional foarte divers. După „newcomers school”, intri pe un parcurs normal în sistemul olandez. Sunt destul de multe variante în funcție de vârstă și rezultate.
La sfârșit de an școlar în sistemul olandez părinții primesc un raport cu calificative, note, analiza evoluției și recomandări. Sunt câteva grafice la materiile importante, care arată evoluția/involuția copilului pe parcursul anului. Se stabilește o discutie cu învățătorul principal al clasei (sunt 2 persoane de obicei), părinții și copil. Se discută pozitiv despre copil și se punctează zonele de îmbunatățire. Rapoartele fetelor au fost foarte bune la sfârșitul perioadei de newcomers, cu grafice peste media nationala (clasificare pe culori aici nu note: albastru, verde, rosu)
Din ianuarie 2024 suntem la o școală aproape de casă, cu predare în limba olandeză. Printesa este într-o grupa (clasa) temporară de școală primara până in septembrie. Ea având 12 ani ar fi trebuit să între la liceu (middlebare) conform sistemului și să i se dea o recomandare personalizată. Pentru că nivelul ei cognitiv nu este la acelați nivel cu limba ca să poată face cerințelor pentru un nivel ridicat, am primit o soluție mai complezxă: 7 luni intr-o clasă primară și incă un an intr-o clasă intermediară focusată să imbunatațească nivelul de limbă (kopklas). La sfarșitul acestui an intermediar ar trebui să aibă o recomandare mai sus pentru care se muncește de comun acord cu copilul. Practic au un program (kopklas) pentru cei ce au dificultați cu dezvoltarea limbii, dar au abilități cognitive ridicate șă poată merge în sistemul care îi ajută să-si atingă potențialul maxim. Și nu e doar pentru copiii expați, este si pentru copii nativi cu dificultăți neurologice. Schimbă ea 3 școli în 3 ani, dar pentru o fire introvertiță repetiția unei situații îi dă mai mult curaj.
Aici nu sunt clasamene cu note, cu copii, cu școli! Copilul e evaluat și ți se face o recomadare pentru un nivel de liceu cu care poți aplica la școlile care ofera acel nivel. Nu e nici un clasament care e cea mai buna școală de la minister, nici un clasat cu medii, nici nu e tragedie dacă nu ai luat cea mai de sus recomandare posibilă. În orașele mari se organizează „loteri” pentru a se face mai eficientă alocarea copiilor și doar câteva școlii sunt supra solicitate. Sistemul îți permite să urci sau sa cobori, in funcție de motivația și puterile copilului. Ți se explică repetat că sunt mai multe drumuri către Roma și există mai multe soluții. Doar expații caută „cea ma buna” scoală. Părinții olandezi au alte criteri când aleg o școală. „Cea mai buna” școală diferă în funcție de criteriile familiei.
Ieri am fost cu Prințesa la întălnirea cu profesoara care o va indruma din septembrie la școala cu kopklas. Doamna își făcuse temele, vorbise cu învatatoarea de la grupa actuala, cu cadrele de la vechea școală de newcomers. A început prin a o felicita pentru evoluția limbii într-un timp atât de scurt, că știe că e muncitoare și că are rezultate foarte bune, și că se stresează cam mult când ia note mici. A intrebat-o cum să o ajute în clasă, când o v-a vedea că o apucă panica ca nu a luat 10 sau ca e stresata. Copilul i-a raspuns. Toată conversația în olandeză, mai comunica doamna cu noi în engleză să ne facă un rezumat.
Eu stateam și mă minunam principalul focus era COPILUL și nu părinții! Până acum nici un cadrul didactic cu care am interaționat nu mi-a evaluat copii altfel decât îi vad și eu, cu bune și cu rele. Am avut zile când a fost mai greu, ambele fete frustrate că nu înteleg tot, obosite phisic de la adaptarea continua din ultimile 20 de luni. Eu am mai avut gânduri dacă nu o să fie bine, ca dacă pierd timp pentru că nu știu limba bine și le dău înapoi. Ce m-o fi apucat să le pun să învețe o noua limbă?
Uitandu-mă la conversația lor, m-a cuprins o emoție de „va fi bine” și un sentiment că suntem în locul potrivit pentru noi. Au dispărut gândurile negative pe care le proiectăm ca părinți, toată nesiguranța pe care o ai când nu știi multe despre sistem, cultură etc. Am rămas cu un sentiment de bine și normal de mândrie părintescă pentru ce a reușit ea pană acum. La sfârșit am semnat un contract simbolic copilul, părinții și profesoara.
Madam Furlifus (9ani), va rămane la aceiași școală primară, trecând în grupa urmatoare. Aici grupele (clasele) au copii cu diverse vârste, fiind ceva obișnuit să urce într-o grupă mai mare în școala primară în timpul anul. Copilul poate mai mult, nu-l tinem în loc!
Nu știu cum a prins Madam Furlifus in 20 de luni și engleză (vorbit) și olandeză. La raport doamna încerca să ne explice cât de mândră este de copil cum s-a adaptat și cum și-a făcut prieteni într-un timp așa scurt. Și să stăm liniștiți: o data cu acumularea de cuvinte noi, în timp va avea și note mai bune. Raportul ei era adaptat situației: copil cu limba maternă diferită, care acum 20 de luni a venit în Olanda. Recomandari: să lucreze mai îngrijit și să fie mai atentă la teste. De-a lungul anului școlar am văzut-o pe Madam Furlifus entuziasmată de cele mai multe ori să meragă la școală, entuziasmată de activitățile pe care le-a făcut, grăbită să-ne povestească despre ele și despre „dramele” din pauze.
În raportul ei există o categorie: motivația care este bine. Și am intrebat-o pe doamna ce ar insemna să fie foarte bine. Foarte bine ar fi să ceară să lucreze suplimentar. Lucru pe care Madam Furlifus nu-l face pentru că ii place să termine repede și apoi să deseneze pe foaia de lucru (din ce mi-a povestit copilul). Primul instinct a fost să-mi critic copilul acasă că trebuie să lucreze mai mult, să ceară suplimentar ca să aibă maxim. Apoi nu am făcut-o pentru că am învățat că toți suntem diferiți cu diverse calități și că trebuie să am încredere în copiii mei și în sistem. Am încredere că se va motiva singură și va găsi o calea să ajungă unde își dorește cu minim de efort, pentru că e unul din talentele ei. Și în cel mai rău caz ne repliem și găsim o altă soluție în timp.
Pe lângă slow mornings care mi se pare un beneficiu foarte mare pentru noi ca familie venit o data cu mutaea in Olanda, alt beneficu pe care îl văd e că am ajuns să înțeleg și să aplic „trust the system”. În toate discuțiile online ca expat in Olanda ți se spune trust de system. Când vii din Romania, e mai greu să întelegi și să aplici așa sfat. E un proces de educație și adaptare și pentru tine ca adult!
Nevoia pe care o simt de control, de a fi on top cu toate informațiile dispare, dispare stresul că nu va fi bine pentru că știi că există flexibilitate, dispare stresul dacă mi se întamplă mie să dau peste un profesor care nu-i vede copilului calitățile nu-i distrug viitoarul? etc. Toate gândurile astea cam dispar pentru că a mai trecut timp și am dovezi că au proceduri, deschidere, sistem flexibil încât să-mi evaluze copiii așa cum îi vâd și eu.
Noi etape vor aduce noi gânduri sunt sigură, dar ACUM inima mea se bucură! Să trăiesc în prezent și să nu-mi fac griji e ceva ce încă nu-mi vine natural, dar reusesc să exersez pentru că îmi permite sistemul, societatea și familia.