"Călătorie muzicală pe aripile Vântului!”

Dragilor,

idee pentru 29 mai 🙂 un spectacol de musical ca de pe Broadway pentru întreaga familie!

Trupa de teatru muzical pentru copii PAM PAM vă invită duminică, 29 mai, la Școala Gimnazială de Arte nr. 5 (str. Gheorghe Petrașcu nr. 49 A), sector 3 cu două reprezentații ale spectacolului CĂLĂTORIE MUZICALĂ PE ARIPILE VÂNTULUI! Primul spectacol va începe de la ora 10:00, iar cel de-al doilea de la ora 12:00. Biletele se pot achiziționa prin rețeaua bilete.ro.

“Călătorie muzicală pe aripile Vântului” este primul spectacol al trupei PAM PAM. Spectacolul este un musical educativ, după un scenariu original, în care timp de 50 de minute micii și marii spectatori sunt purtați într-o călătorie muzicală imaginară. Un spectacol pentru întreaga familie care cucerește prin firul epic al poveștii, prin pasajele muzical-coregrafice , dar și prin costumele special realizate. În final, spectacolul este o poveste frumoasă și educativă în care toți cei prezenți descoperă lecții de viață cu adevărat importante în relațiile interumane.

În “Călătorie muzicală pe aripile Vântului”, cei trei prieteni de joacă – Vio (vioară), Pia (pian) și Kito (chitară) – nu reușesc să se decidă unde vor merge în vacanță, astfel se hotărăsc să facă un spectacol „Mascotele au talent” pentru a ajunge la o concluzie: vacanța o petrec la mare sau la munte? Însă, Vântul le strică planurile, iar ursulețul Pam-Pam și pinguinul Bum-Bum, cei doi simpatici umflăței, sunt luați pe sus și trebuie salvați! Pia, Vio si Kito vor porni într-o călătorie în jurul lumii pe o claviatură muzicală în căutarea prietenilor lor!

Trupa PAM PAM este formată din cinci prieteni – Pia, Vio, Kito, Pam-Pam și Bum-Bum – care și-au propus să dea un alt sens jocului scenic aducând copiilor prin poveștile lor muzical-educative zâmbete și bună dispoziție, dar și trezindu-le interesul de a descoperi diferite curiozități puse pe portativ cu talent și dibacie de autorii textelor și compozitorii melodiilor. Spectacolele de musical pentru copii ale trupei PAM PAM sunt pline de energie, inedite și antrenante prin jocul actorilor, originale prin compozițiile muzicale și prin textele special scrise pentru cei mici. PAM PAM aduce prin spectacolele sale magia copilăriei la orice vârstă”, spune Dana Daisy Toma, inițiatorul proiectului de teatru, PAM PAM.

Scenariu original, coregrafii ușor de învățat, muzică antrenantă, voci cunoscute în coloana sonoră precum Luminița Anghel, Mediana Vlad (soprană), Cătălina Cârțan (vocea din filmele Disney) sunt argumentele care conving să vii și să revii la spectacolele PAM PAM.

Regia spectacolului este semnată de Mirela Stoian, iar scenariul aparține lui Victor Mihalache.

În luna iunie, trupa PAM PAM va avea premiera celui de-al doiea spectacol LA SCOALA ESTE CA-N POVESTI!

www.pam-pam.ro

https://www.facebook.com/TrupaPamPam/

afisV11-01 (1)

O idee geniala pentru 1 iunie

Dragilor,

Zurli are  o idee genial pentru a sarbatori 1 iunie! Ne propune sa iesim din betoane,  sa ne conectam cu copiii nostril si cu natura la Domeniul Styrbei,Buftea-la un eveniment cu acces gratuit. Mai multe detalii avem mai jos. Noi vom fi acolo! Cunosc domeniul si este foarte frumos si de poveste!

„Avem la dispoziție o pajiște imensă (10 hectare de iarbă şi copaci)  unde putem să alergam, să ne întrecem, să ne jucăm, să ne facem prieteni noi, să fim… Zurliiii! Poți să vii cu trotineta, bicicleta, păturica și desigur cu toată gașca ta de prieteni de la bloc. Zurli înseamnă joacă, prietenie, iubire, atenție, căldură.

Accesul în incintă se poate face de la ora 12.00.

La ora 16.00 dăm drumul jocurilor şi concursurilor, iar la ora 17.00 pe scenă se joaca spectacolul Aventurile Iepuraşului în Pădurea Poveştilor . Seara se încheie cu un super spectacol cu Gaşca Zurli.

Intrarea este liberă. Evenimentul este un cadou pentru toţi copiii oferit de Domeniul Știrbey, Gaşca Zurli, Europa FM, Observator Antena 1, cu sprijinul Carrefour si Pegas.

“Ne bucurăm că putem să ne întâlnim cu prietenii nostri chiar de 1 Iunie într-un loc atât de frumos cum e Domeniul Știrbey. Sper să petreacă o zi minunată şi să se bucure de atât de mult verde. Este o întâlnire cadou, intrarea pe Domeniu e liberă . Ne vom strădui sa le oferim cateva surprize iar întâlnirea cu Gaşca Zurli cu siguranță va fi Cireașa de pe tort. Aşteptăm prietenii să fie zurli de 1 Iunie! “ declară Mirela Retegan, fondatoarea fenomenului Zurli.

Accesul pe domeniu este gratuit. Avem un spaţiu generos pe care îl punem la dispoziţie, iar până la începerea activităţilor vizitatorii pot mânca la restaurantul de pe domeniu, se pot delecta cu o prăjitură la standul special amenajat pentru această zi, pot închiria cai şi ponei, sub supravegherea instructorilor nostri sau, dacă vremea va permite, se pot distra în cele două piscine” promite Dan Cociş, manager Domeniul Stirbey

De 1 iunie, fii ZURLI!

Programul complet al evenimentului:

12.00 – Se deschid porţile. Program de voie

16.00- 17.00 – Jocuri şi concursuri

17.00- Spectacol AVENTURILE IEPURAŞULUI ÎN PĂDUREA POVEŞTILOR

18.00-19.00- Jocuri şi concursuri

19.00- Gaşca Zurli

 

Adresa Domeniului Stirbey este Strada Știrbei-Vodă 36, Buftea

Contact Domeniul Stirbey – 0737847239

www.domeniulstirbey.ro

 

*Accesul la piscină şi închirierea cailor şi poneilor este contra cost.”

Afis_Zurli de 1 iunie

Pupici cu sclipici!

 

Tech4Kids

Dragilor,

Va recomanda sa va duceti copiii pe 14-15 mai  la Tech4Kids. 

Tech4Kids este „prima expoziție interactivă de tehnologie pentru preșcolari, care va avea loc în incinta hotelului Caro în intervalul 10:00-18:00.Tech4Kids se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între trei și șase ani și înseamnă două zile de distracție în timpul cărora cei mici pot participa la peste 40 de activități practice cu 100 de tehnologii diferite. Participarea la eveniment, la care sunt așteptați peste 1.000 de părinți și copii, este gratuită și se face pe baza înscrierii pe site-ul www.myteko.com/tech4kids.

Prima expoziție interactivă de tehnologie pentru preșcolari include cinci zone în care copiii vor interacționa cu tehnologia în toate formele ei: The Workshop Area, The Free Play Area, The Do It Yourself Area, The Testing Area și The Expo Area, iar printre „vedetele” Tech4Kids se numără roboții Dash & Dot, Ozobot, Osmo, protagonistul din Star Wars – BB8 – și Makey Makey, dar și gadgetul Google Cardboard.”

Va garantez ca va v-a placea concepul! Noi il experimentam de ceva timp si suntem incantati. Ati vazut aici ce am scris!

„The Workshop Area

În cadrul workshopurilor care vor fi susținute în The Workshop Area, cei mici vor fi provocați să monteze și să programeze roboți, să construiască circuite, să experimenteze ochelari de realitate virtuală și să descifreze puzzle-uri 3D.

The Free Play Area

Copiii vor fi încântați să descopere playgroundurile interactive ale The Free Play Area, unde vor putea, cu ajutorul unor cărămizi de mărime naturală, să facă o construcție 3D, și unde vor avea ocazia să testeze un circuit pitagoreic și să meargă pe apă într-un bazin non-newtonian.

The Do It Yourself Area

The Do It Yourself Area este o zonă de bricolaj creativ, în cadrul căreia cei mici își vor construi singuri o jucărie pe care o vor lua acasă: mai întâi, vor primi kituri cu piese, apoi vor șlefui lemnul și vor folosi bormașina, după care vor intra în marea aventură a personalizării!

The Testing Area

Și Testing Area este tot o zonă de bricolaj, dar una cu totul și cu totul specială, unde copiii vor crea piese care, unite, vor forma o construcție uriașă! La finalul celor două zile de Tech4Kids, construcția rezultată va fi amplasată în centrul expoziției.

The Expo Area

The Expo Area este o zonă de experimentare și de informare despre gadgeturi, device-uri educaționale, drone, imprimante 3D și multe alte aplicații care le vor permite celor mici să interacționeze cu tehnologia într-un mod distractiv.

banner mail

 

 

La Salina by ABC

Stiti ca exista saline naturalE si artificiale. Noi pana acum cateva duminici, nu am avut ocazia  sa vedem cam cum este o salina de oras :).

Salinoterapia este foarte sanatoasa si recomandata in multe situatii  pentru crestere imunitate, astm, reducerea oboselii si a stresului, sustinerea detoxifierii organismului si regenerarea pielii.

Pentru ca salinotepratia sa fie eficienta trebuie sa acumuleri 4-5 ore de terapie. Uneori nu e usor si nici comod sa ajungi la o salina naturala. Asa ca s-au inventat salinele de suprafata( de oras). Am fost si noi in vizita la o astfel de salina: Salina by ABC.

Mi s-a parut foarte utila orientarea catre copii si conectarea lor cu cei ce ii insotesc. In aceasta salina, copii se pot juca si parintii  pot intra in jocul lor sau  le pot citi.

„Tratamentul este 100% natural şi constă în inhalarea aerosolilor salini într-un mediu special amenajat, în care copiii se vor simti confortabil. Şedintele de salinoterapie vor ajuta la curăţarea căilor respiratorii, obţinându-se, astfel, îmbunătăţiri semnificative la nivelul respiraţiei, calităţii somnului, precum şi a stării generale. Salina are atât sare de Himalaya cât şi sare adusă din mina de la Praid pentru a crea un mediu hipo-bacterial şi fără alergeni, atent controlat din punct de vedere termic, al umidităţii şi al ventilaţiei (în Salina by ABC umiditatea este de 40-50%, iar temperatura între 22 si 24 de grade).”

Atat Madam Furlifus cat si Printesa au fost foarte incantate de jocul cu sarea. Aveau expresia de bucurie ca atunci cand se joaca cu nisipul. Madam Furlifus cel putin cand am ajuns acasa, avea sare si in scutec!

????????????????????????????????????

13103427_819394504833857_2735449533877435460_n

Mi se par foare utile si atelierele de creatie pe care salina le organizeaza. Cumva  imbini terapia si cu educatia. Mai multe detalii puteti gasi aici.

Am intrebat de la ce varsta e recomandata salinoterapia: cu recomandarea medicului pediatru,  importanta este consultarea cu un medic.

Eu personal m-am simiti foarte bine,dupa 1 ora si respiratia mi s-a imbunatatit. Se poate folosi salina si ca o metoda de relaxare si petrecere timp cu copilul tau. Sigur e o alternativa  mai buna la locurile de joaca din mall-uri :).

 

 

Noi si produsele antibacteriene

Fiecare mama are piticii ei. Printe cei mai comuni „pitici” sunt dezinfectarea cu tot ce intra in contact bebe.

La  primul copil eram foarte atenta sa sterilizez, sa spal, sa clac toate hainutele. La al doilea recunosc ca am steriizat si spalat mai putin :).  Cred ca e ceva normal sa-ti dai seama cand exagerezi!

Insa ce te faci  cand nu esti acasa,  esti  pe drumuri si nu ai acces la apa si sapun? Faptul ca stau la  curte cu multa verdeata mi-a ferit copiii de multi microbi.  II scot afara, ii las sa faca ce vor ei si apoi ii spal pe maini. Asa ca noi nu mergem des prin parc.  Insa cand mergem, toata lumea e cu servetelul antibacterian ori in mana ori pe copil.

Pana nu aveam copii si plecam pe drumuri  sau in concedii, nu foloseam produse  antibacteriene. Acum recunoasc ca am in fiecare geanta cate un exemplar. Sunt practice si mai comode deca  sa  caut o sursa de apa curata.

Mai alesc ma salveaza cand trebuie sa le dau de mancare  in masina la „maimute”! Cand raman fara servetele ma salveaza gelul. Printesa se distreaza cand trebuie sa-si frece mainile cu gel. Eu personal am „un pen” care pulverizeaza solutia si pe care  il realimentez ori de cate  ori este nevoie. Am descoperit recent un gel antibacterian de la Touch care este si emolient, deci nu mi se mai usuca mainile.

Acum ca analizez situatia, cand am senzatia de maini murdare o rezolv rapid cu „pen”-ul meu. Si eu care avem impresia ca folosesc mai mult produsele antibacteriene doar pentru copii :).

Eu incerc sa folosesc produsele antibacteriene relaxat si am avut numeroase situatii cand m-au salvat servetelele de stresul mainilor murdare la copii. Ultima oara, a fost la padure acum 2 zile. Am sters  manutele fetelor de pamant, praf, iarba, mancare. Madam Furlifus e maestra  sa intinda mancare  pe tot corpul ei!

touch_22aprilie

untitled

 

Voi cum procedati cu bacteriile si microbii cand nu sunteti acasa? Cei de la Touch spun ca produsele lor elimine 99% din bacterii doar in 15 secunde!  Noi folosim produse Touch si am vrea sa le incercati si voi.  Asa ca va propun un concurs pentru 2 premii. Fiecare premiu contine: 1 spray antibacterian Touch, 1 gel antibacterian Touch,  1 pachet de servetele umede Touch ( 15buc.).

Va rog sa raspundeti pana vineri 06.05,  ora 24.00 la intrebarea: cand v-a salvat  ultima oara un produs Touch?  Printesa va alege cei 2 castigatori si ii voi anunta pe 07.05.

 

 

 

 

 

Concurs Alfie Kohn

Dragilor,

Pe 21mai, Alfie Kohn „is back” ,pentru a 3 oara in Romania, in ultimii 4 ani. Adica ne place mult de el si  vrem sa ne mai vorbeasca! 🙂

In caz ca nu stiti cine este Alfie Kohn: „este autorul bestseller-urilor Parenting neconditionat și Pedepsit prin recompense si  revine pentru o nouă serie de conferințe. Evenimentul va avea loc pe 21 mai 2016, la MNAR, sala Auditorium, începând cu ora 10.00. Conferintele care l-au avut ca invitat pe Alfie Kohn, în 2013 și 2016, s-au bucurat de participarea a peste 1.500 de părinți

Conferița I se va desfășura între 10:00 – 13:00 și va aborda subiectul Parentingului necondiționat, iar conferinta a doua, care va avea loc între 14:30 – 17:30, în aceeași zi, va fi un adevărat argument împotriva competiției. La eveniment cei prezenți vor afla de ce adultul este cheia în relaţia copil-părinte şi de ce faptele, vorbele si atitudinea sa garantează dezvoltarea pozitivă a copilului. Împreună cu Alfie Kohn și TOTUL DESPRE MAME vom discuta la conferinţă despre copiii curajoși și responsabili, despre copiii crescuți cu stimă de sine şi respect pentru ceilalţi şi nevoile lor, despre copiii și părinții cu încredere în ei. Vom arăta că susținem cu adevărat generația de mâine, accentuând că reuşita ei stă în puterile noastre.”

Acum, ca sa va decideti daca merita sau nu sa participati la evenimentul de pe 21 mai, va propun sa-i cititi mai intai cartile!  Toata lumea le lauda! Sa vedem de ce?

Puteti castiga un set de carti Alfie Kohn daca imi spuneti ce „cheie” aveti voi in educatia copilului vostru. Care este principiul de baza dupa care va ghidati? Sportivul familiei va alege comentariu castigator in functie de ce il convinge( el este part time si psihologul familiei :)). Astept comentariile voastre pana pe 09.03. Vom alege castigatorul si-l vom anunta pe 10.03.

Mai multe detalii si inscriere la eveniment aici .

Alfie Kohn

 

 

Aventurile lui Furlifus: Zurli & Therme

Weekend-ul trecut a fost plin de activitati in familie. Duminica ne-am reintalnit cu Gasca Zurli la spectacolul „Tiribam, Tiribum” si am ajuns si la Therme, in zona pentru copii: Galaxy.

Am fost cu ambele fete la spectacol. De Printesa(  4ani) stiti ca este mare fan Zurii si astepta cu nerabdare sa ii revada in specacol. S-a imbracat cu rochita de Fetita Zurli si a stat timida  la inceput, apoi a inceput sa danseze si sa  reactioneze la cantecele.

Pentru Madam Furlifus( 1 an jumatate) a fost primul spectacol la care e mai „constienta”. Recunoaste cantecelele pentru ca sora ei I le canta cand plangea  la cateva luni de viata, le cunoaste din masina pentru ca se linisteste si adoarme pe vocile Zurli. Ea a inceput sa danseze si sa reactioneze din prima, privind uimita actiunea din sala.

Spectacolul a fost al 2- lea din cele 3 programate duminica. Nu stiu cum reusesc cei din Gasca Zurli sa fie atat de tonici si sa transmita o stare atat de pozitiva?! Atmosfera a fost frumoasa! Si parintii si copii au interactionat unii cu alti si cu spectacolul. Ca noutate anul acesta, Gasca are spectacole si prin Europa si prin tara si ii vom pride mai putin prin Bucuresti. Pregatesc un nou specatacol pe care nu trebuie sa-l ratati in  mai! Revin cu detalii.

Eu si sotul meu ne uitam uimiti si cu mult drag, la cat de fascinate erau copiii nostrii, mai ales ca realizam ca si Furlifus a mai crescut!

Dupa jumatate de ora de somn si un iaurt, am ajuns la Therme pe la ora 19.00. Am ales doar zona Galaxy  sa o testam. Ca si constructie si calitatea materialului, realitatea confirma pubicitatea :). Pentru o distractie cu apa , imi pare perfecta pentru la vara, cand vom fugi de soare.

Temperatura apei era ok, lucrurile sunt gandite sa te ajute,topoganele si palmierii la locul ei. Piscina cu valurii a fost ok ,pentru ca nu era foarte adanca( 1.30m maxim). Piscina  pentru bebelusi putea fi mai maricica si mai „dotata” cu  ceva functionalitati pentru copii.

La ora la care am ajuns, gradul de ocupare era cam 30%. Sincer mi s-a parut decent de aglomerat si ma gandeam cum o fi cand decid sa inchida zona. La cate locuri pe sezlong exista, cu siguranta in apa m-as fi simtit ca o „sardina” :).

Furlifus se arunca fara nici o frica, in orice pozitie, in apa. Printesa  vroia numai valuri si topogane. S-au distrat! Le-am facut dus  de seara in locatie si dupa 2 minute in masina erau adormite. Am ajuns acasa si au adormit pana dimineata neintoarse.  Sa vedem acum cum reactioneaza si organismele lor la atat apa inghitita :)!

Cam atat din micile noastre aventuri de weekend!

IMG_20160228_114532

Va dorim o saptamana frumoasa!

 

 

 

 

 

Primul Atelier de Storytelling pentru Copii: Învață-l cu ajutorul Poveștilor

Dragilor,

Va recomand o activitate frumoasa sisanatoasa pentru  toata familia:atelier de storytelling pentru copii.

Iulian Tănase predă în prezent cursuri de creative writing, însă cel mai mult îi place să se joace cu copiii lui.

„Acum, cel mai mult îmi place să mă joc cu copiii mei. Am o fetiță, Adora, în vârstă de 6 ani, și un băiețel, Sacha, în vârstă de 4 ani. Ei sunt cei mai buni prieteni ai mei, iar eu sunt clovnul lor de companie.”

Unde are loc atelierul și cum te poți înscrie?

Atelierul de storytelling are loc la Institutul pentru Fericire, la adresa Bd. Dacia nr. 14, etaj 6, interfon 17C, Sector 1, București (harta aici).

Părinții își pot înscrie copiii la atelier până pe data de 24 martie direct pe pagina atelierului, unde vor găsi mai multe informații despre program, activități și investiție.

Ce se va întâmpla în timpul atelierului?

Atelierul urmărește să acopere o serie de activități interactive, sub formă de jocuri și exerciții, care să le antreneze imaginația celor mici.

Copiii se vor distra cu jocuri cum ar fi Desenează o poveste, Ce se întâmplă dacă, Deschizi – nu deschizi și Jocul „Tribunal Copiilor“, unde aceștia vor avea ocazia să judece faptele unor personaje din anumite povești celebre.

Pe lângă jocuri, aceștia vor face execiții care să le stimuleze creativitatea, vor crea ghicitori, vor compune poezii din cuvinte decupate din reviste și vor construi povești cu personaje fantastice.

Când are loc atelierul de storytelling pentru copii?

Atelierul are loc în cadrul a cinci ședințe, ce durează câte o oră și jumătate fiecare, cu trei grupe diferite. Primul modul al atelierului va începe în datele de 25, 26 și 27 martie, iar programul va avea loc între orele 18:00 și 19:30 în timpul săptămânii, respectiv 11:00 – 12:30 în weekend.

La atelier pot participa câte 10 copii în fiecare grupă, cu vârsta cuprinsă între 5 și 8 ani.

Atelierul de storytelling este organizat de echipa BluParty, experți în petreceri pentru copii în București. Cu o experiență de peste 9 ani în organizarea de petreceri pentru copii, vin cu multă distracție, scenarii interactive, personaje fantastice, echipamente și accesorii profesionale la aniversările tematice ale celor mici.”

Atelier Storytelling.jpg

Fetele si tenisul

Intr-o duminica fetele mele au avut parte de prima lor lectie de tenis. Pentru Printesa a fost mai mult lectia, Madam Furlifus a venit la pachet cu  mami:)!

Cum a fost? Eu nu am avut vreo experienta cu acest sport si am contact doar cu   efervescenta din presa legat de Simona Halep.  Recunosc…. nici regulile nu le stiu foarte bine. Cand eram mica, ne jucam zilnic langa un teren de tenis, insa nu I-am dat prea mare atentie.  Ca mama, insa vad acum orice sport cu un posibil potential pentru copiii mei.  Asa ca am  fost bucuroasa cand am  primit invitatia lui  Dan  de la Tennis Hero , pentru a vedea mai exact ce poate face acest sport pentru copii.

Printesa la inceput, imi spunea ca nu vrea la tenis. O intrebam repetat de ce si  intr-un final mi-a raspuns( nu a avut prior vreo experienta): „nu am sa pot sa lovesc mingea!”. A facut analogia cu badminton_ul pe care il „juca” cu  Buni sau cu fetele de pe strada noastra, vara trecuta.

Ajunse la Clubul Diplomatilor, conexiunea dintre Adrian( antrenor campion) si Printesa( 4 ani) a fost imediata. Era chiar foarte incantata! A facut exercitiile cuminte.

Madam Fulifus a fost pe tot terenul, a imitat mai tot ce faceau copiii, a gustat din zgura, si-a pus pietricele in cap si a tinut vesela in mana racheta cea mai mica din dotarea scolii( pentru 2 ani).

Discutand un pic cu Dan, am realizat avantajele acestui sport chiar daca nu faci performanta. Antrenorii sai au cursuri speciale pentru copii si toti au experienta internationala. Tennis Hero a fost finantat si din fonduri U.E si sunt atenti si  la dezvoltarea copilului emotional si educarea lui. Consecventa, ambitia, organizarea pe etape, se pot invata daca antrenorul e atent si la aceste lucruri. Scoala are diverse parteneriate si cu diferita brand-uri sau sporturi, ce pot fi un   avantaj. Lectiile se pot tine si in limba engleza si in curand vor avea optiunea si pentru limba germana.

Pe drumul spre casa, Printesa imi tot povestea cat  de mult ia placut si ca acum ii place tenisul. Reactia copilului meu si zambetul de la finalul lectiei, ma fac sa  am incredere in conceptul scolii Tennis Hero.  Daca nu ma credeti pe cuvant, va invit sa incercati si voi!

Am un voucher pentru o lectie gratuita de tenis, care poate fi castigat de  cine  imi explica de ce isi doreste acest sport pentru copilul lui. Astept comentariile voastre pana pe data de 09.03.2016, ora 24.00. JOI , 10.03.2016 voi decide castigatorul.

Stiti cum m-am convins la inceput ca e o altfel de scoala de tenis? Cu motto-u lor: „There’s a hero in everyone!”

 

Povesti cu scutece si concurs

Sunt in al 6 lea an in care cumpar si folosesc scutece de unica folosinta. Nu pot spune ca am incercat toate brandurile de pe piata. Pot spune ca sunt destul de conservatoare cu ceva ce functioneaza si imi face viata mai usoara.

Am experienta a doua fetite: una linistita, una agitata; una cu piele mai sensibila, una mai rezistenta; una sensibila la ud, alta nu.

Acum sunt inca in procesul de schimbat scutece cu Madam Furlifus. Madam Furlifus este mai agitata, foarte agila si sensibila la umed. Are obiceiul ca traga de scutec si sa-l desprinda cand ii este incomod. Si nu sta deloc la schimbat….

In ultima perioada din lipsa de timp si disponibilitate, am cumparat de la un magazin aproape de casa scutece brand propiu.  Asa am facut si eu comparatie cu ce folosesc in mod normal(Pampers).

Din start la atins se vede calitatea inferioara a materialelor folosite. Ariciul este mult mai slab. In timpul zilei, Madam Furlifus daca simte umed, trage si il poate desprinde…prea usor! In timpul nopti, daca simte umed sunt obligata sa-l schimb pentru ca se foieste si se trezeste.  Am avut o perioada destul de agitata noaptea si doar datorita faptului ca  nu aveam scutecele noastre…..

Recunosc ca au un folos si scutecele ieftine….cand vrei sa scapi sa mai faca pipi noaptea. Printesa le refuza pentru ca se simtea uda si astfel a invatat sa ceara noaptea sa faca pipi 🙂 !

Revenind la Madam Furlifus, ea inca mananca noaptea cam 120 ml lapte si pe langa faptul ca trebuie sa o mufez, mai am o trezire si daca trebuie sa-i schimb scutecul. Cum astrele de la inceputul anului se cam alinieaza in viata mea, iata ca a venit Pampers cu o solutie la problema mea: Pampers Premium Care.

Noua varianta de scutec „Pampers Premium Care  cu protecţie de 5 stele pentru piele prezintă următoarele caracteristici:

  • Nou strat interior fin ca mătasea: acoperă bebelușul în moliciune delicată creată special pentru a oferi protecția pielii pe care o merită bebelușul tău
  • Canale absorbante: ajută la distribuirea uniformă a lichidului pentru protecţie împotriva umezelii de până la 12 ore
  • Indicator de umezeală: arată când bebelușul ar trebui schimbat pentru a se putea bucura în continuare de dragostea ta
  • Materiale ce lasă pielea să respire: strat interior care permite circulația permanentă a aerului in scutec, petru a mentine pielea bebelusului protejata, astfel încât sa se poata bucura de mângâierea ta
  • Benzi laterale elastice: benzi care te ajută să îți învălui bebelușul cu dragoste”

image002

378779_Front.pdf _MG_4436

Pot spune ca am testat pe propiul somn! Absorbe mult si nu o schimb in timpul noptii pe Madam Furlifus, iar ea nu se foieste! Fata de varianta anterioara pe care o stiu :), noua varianta Pampers Premium Care chiar este imbunatatita si se si vede cu ochiul liber, nu e  doar marketing :). Deci sunt te accord cu urmatoarea afirmatie 🙂 : ” noile scutece Pampers Premium Care cu protecţie de 5 stele pentru piele, făcute din cele mai bune materiale,  fine ca mătasea și cu canalele  unice.|”

Va invit si pe voi sa testati si sa va spuneti parerea pe pagina de facebook Pampers Romania.

Pampers pune la bataie 15 pachete din noul Pampers Premium Care (5 buc pentru nr 1, 5 buc pentru nr 2 si 5 bucati nr 3) si livrarea gratuita. Tot ce trebuie sa faceti voi:

-lasati un comentariu la acest articol cu numarul de scutec dorit( 1, 2 sau 3)

-primele 5 comentarii din fiecare categorie vor fi contactate in privat pentru detalii de livrare.

Sa aveti o saptamana buna!