Cum ne descurcăm cu pubertatea ?

Cel mai mare șoc pentru mine anul acesta, a fost pre-purbetatea mai vizibila a Drei Prințesa (aproape 9 ani). Ce Covid, ce restricții…să realizez că copilul meu nu mai este bebeluș și că nu o mai pot lua în brațe cu totul…și să-i văd transformarile către adoleșcentă a fost un punct de mini depresie și realizare a realității pentru mine ca mamă!

Dra Prințesă a început cu semne mici încă de acum 1 an: schimbare miros transpirație și creștere păr. Am realizat că nu mai este bebelușul meu frumos, când i-am observat că are semne de creștere sâni. Am fost acum 1 an la un medicul edocrinolog, să mă asigur că suntem într-o dezvoltare nomală. După o verificare, suntem ok -pare că așa e ritmul de dezvoltare al copilului și nu e ceva nemaintâlnit dacă pubertatea începe să dea semne la 7 -8ani.

Mă gândeam să împărtășesc cu cine este interesat să citească, cum ne adaptăm noi la schimbarile prin care trecem atât ca informații, cât și ca suport moral.

Dra Prințesă a început să conștientizeze că se produc schimbări interioare de aproximativ 9-10 luni. Am început cu schimbările fizice acum aproapre 2 ani, emoțional mai târziu și pentru că este foarte conștientă de emoțiile ei, pune multe întrebări. Ea a oberservat că este mai nervoasă, ca a început să aibă episoade de furie. Prima reacție a fost: Mama ce se întâmplă cu mine! Am început să discutăm despre emoțiile ei și să-i explic că sunt normale și trebuie să învețe să le gestioneze.

Ca părinți, trebuie să discutăm cu copil despre schimbări, chiar dacă nu inițieaza ei discuția. Eu am încercat sa-i explic și să-i povestesc despre cum se transforma corpul unei fete/femei de la gradiniță. Am avut tot timpul o adaptare a informațiilor reale conform vârstei. Acum pare că a venit momentul să i explic lucruri cu subiect și predicat!

Am apelat bineințeles și la cărți care să le explice anumite lucruri despre pubertate și să le introducă noțiuni noi de biologie și lucruri utile și despre sexul opus. Informațiile sunt adaptate vârstei ex: prezervatiuvul este descris ca o modalitate să te protejezi de boli și să nu faci copii si nu se explică tehnic cum se utilieaza sau care este procesul. Copilul meu a citit varianta Ce se întâmplă cu mine, pentru fete Susan Meredith. A ajuta-o și i-a plăcut!

Încă de la vârste foarte mici, noi am discutat cu fetele de unde vin copii, ce este menstra, cum crește copilul în burtică, dar cu un discurs adaptat vârstei. Am început cu o poveste despre oul și peștișorul, burtica mamei și păturica din burtică. Copiii pun întrebări, dar nu intră prea mult în detalii, nu vă speriați! Am observat că dacă le raspund logic la întrebare, nu vor să dezvolte mai departe și să intre în amănunte care ar fi un pic intime.

Cum Dra Prințesă îți dezvoltă și descoperă corpul și emoțiile, am făcut avut ca acțiuni la care m-am gandit:

-am discutat cu ea despre ce urmează să se întample și tehnic i-am aratat cum trebuie să acționeze când va apărea ciclul menstrual. Am avut discuție despre diferențele între absorbante, tampoane interne și ca ar putea să se simtă rău. I-am explicat despre experiența mea, inclusiv cum a evoluat după ce am născut. Informații pe care i le voi tot repeta, cu singuranța!

-încerc să avem discuții constante și să-i răspundem la întrebări. După ce a citit cartea despre „Ce se întamplă cu corpul meu?” a avut câteva întrebări și zilnic are nevoie să-i validăm ce crede și simte.

-subliniem lucrurile negative la care trebuie să aibă grijă, ca abuzul sexual, care sunt implicațiile ingienei corporale, etc.

-am participat la doua cursuri organizate de compania la care lucre: „Educatia sexuala: ce ar trebui sa stie copiii si cand?, Sexualitatea intre 6-9 ani și 10-14 ani”, susținute de de Simona Nicolaescu. Aceste cursuri mi-au validat modul meu de gandire și cum am acționat pană acum. În plus, m-au pregătit pentru urmatoare perioada, 10-14 ani.

Las aici un rezumat din perspectiva mea:

6-9 ani

  • primul pas pentru ați ajuta copilul, este să te cunoști pe tine și să întelegi sexualitatea ta, să-ti pui întrebări și să te uiți la ce ai învățat tu în copilărie și pe propia piele.
  • de ce să vobești cu copilul tău la 6 ani? Dna Nicolaescu ne-a dat 6 motive: copiii sunt curioși, pregătești terenul, previi anxietatea pubertății, fete si băieții primesc educație, previne abuzurile sexuale, îi ajuta să ia decizii sanatoase despre corpul lor.
  • dna Nicolaescu ne recomda ca orice discuție să aibă la bază urmatoarele elemente: încredre, responsabilitate, fapte și valori
  • părinții joacă un rol important în formare imaginii corporale și a imaginii de sine a copilui
  • discutații despre ce înseamnă relații adecvate, ce înseamnă iubirea și respectul într-o relație
  • atenție la gesturile neadecvate ale copilului: dacă sunt persistente e bine să implicați un specialist.
  • există pe youtube filmulețe adaptate vârstei pentru a exprima vizual anumite întrebări.

10-14 ani

  • princiipiile de mai sus se pastrează, întrebările devin mai complexe
  • citiți împreună despre tipurile corporale și diferite ale oamenilor: ectomorf, mezomorf, endomorfsursa poza
  • documențați-vă împreună și răspundeți la întrebările copilui
  • permite-i să eșueze până când găsește calea spre informație/soluție
  • oferă spațiu pentru intimitate și libertate de expresie (ex: nu certăm copilul că se uită prea mult în oglindă)

Aceasta este prima mea experiență și trebuie să am grijă cum ofer informații, pentru că de cele mai multe ori avem doi copii care asistă la răspunsuri. Ca orice parte a educației copilul nr 2, copie mult de la primul și sare niste pași. Mă ajută mult ca amândouă sunt fete!

Ceea ce mai cred că este important în afară să-i ofer un exemplu, este implicarea tatălui în discuții. Acum începe să aibă un interes mai exprimat catre băieți și are nevoie să-i validăm ce simte: cum știu că un băiat mă place? ce este normal într-o relație băiat-fată și ce nu?Și da ajută când suntem 2 și avem o întrebare dificilă :)!

Cred că ne-am adaptat și cred că cel mai greu în acest moment, este ca mamă să mă deconectez de la copilul meu cum era la grădiniță și să mă conectez cu noua lui personalitate în modelare. Emoțional și eu sunt într-o transformare, retrăiesc pubertatea mea și conștientizez de ce fac anumite lucruri ca adult. Sunt mult mai conectată cu mine!

Va urma…

Emoții surprinse în poze

Am început să scriu acest blog, pentru a vedea și o altă perspectivă mai pozitivă a creșterii unui bebeluș. Am ajuns în momentul în care am o perspectiva pozivită și asupra pandemiei actuale.

Ultimile 5 luni din viața mea, sunt o perioadă foarte frumoasă pentru mine și vreu să-mi aduc aminte de cât de apropiați am fost în familie. Ați citit bine, este o perioada foartă frumosă pentru mine, chiar dacă este pandemie! Să vă explic de ce in 10 puncte:

  1. Că o mamă ce a stat de doua ori in concediu de creștere copil, izolarea este ceva ce am mai trăit. Să nu iesi din casă, sa dezinfectezi tot, să facă alticineva cumpăraturile, să eviți socializare  pentru că te focusezi pe copil etc.
  2.  Atenția la igiena nu era ceva nou petru familia mea și nici lipsa de socializare intensa în oras sau mall-uri. Astfel de activități nu le-am resimțit, pentru că nu făceau parte din plăcerile noastre familiale.
  3.  Viteza cu care ne traim viețile s-a micsorat și  dintr-o dată am mai mult timp să stau cu familia mea acasă și să nu mai alerg tot timpul cu diverse treburi de facut prin oras.
  4. Am ocazia sa-mi imbratisez copiii zilnic si sa-i vad mai des decat o faceam inainte de 12 martie, chiar dacă muncesc. Pupicii pe care îi primesc de mai multe ori pe zi de la cea mică, mă bucură nespus pentur că apuc sa-i vad vârsta.
  5. Sunt mult mai odihnită și la mine oboseala îmi impacta mai multe astepte fiziologice .
  6. Relatia cu sotul meu s-a îmbunătațit.
  7. Am reusit să vad nivelul de cunostinte ale copiilor mei și am putut observa copilul la școala online.
  8. Copiii au invatat rapid să lucreze online, ce le va prinde foarte bine in viitor și ca adult.
  9. Am mai facut câțiva pașii să învăț să trăiesc momentul și nu să-l amân!
  10. Am avut timp să finalizăm o renovare a casei, lucru ce pentru  mine înseamnă mult.

Exista 2 factori care cred că au influentat felul în care experimentez eu pandemia: alegerea să stam la casa în afara orasului; atentia pe care o acordam interacțiunii dintre noi ca familie.

În general eu prefer să trăiesc momentul, să ma conectez cu un loc pe care îl vizitez si mai puțin să fac poze. Evit în momentele importante ale copiilor mei sa le fac poze, pentru că trebuie să mă vadă atentă la ei.

Când trăiesc momente frumoase și mă simt foarte norocoasă și liniștită, vreau sa am ceva ce să-mi amintească și atunci ajung să fac poze, mai ales ședințe foto.

Universul a făcut să-i întalnesc pe cei de la Little Sunshine Studio și să avem o sedință foto în familie. Mi s-a părut perfect momentul și talentul lor să surprindă natural relațiile dintre noi.

Poza mea preferată este cea de mai jos, pentru că a surprisă relația jucausă dintre fete și sot, relația lor de prietenie. Prin ochii mei fiecare dintre ei în poză, își exprimă puțin și din personalitate lor.

O alta poza dragă mie- pentru că sunt și plușurile preferate ale copiilor care reprezintă dulceața copilariei lor la grădiniță:

Mă bucur foarte mult că am aceste poze să-mi aduc aminte de o periodă inedită și frumoasă din viața mea și a familiei mele. Multumesc mult celor de la Little Sunshine Studio pentru ochiul lor talentat! Bogdan si Nicoleta, stiu să comunice cu copiii și au răbdare cu stângăciile noastre. Organizarea fost rapida: intr-un parc din oraș, 1 oră și mult efort din partea fotografului 🙂

E nevoie de o familie să creeze poze pentru o familie, să surprindă emoțiile de care vrei să-ți amintești 🙂 !

Ce „vrăji” mai facem? Update despre Babymanager

Cum nu vreau să treacă un an!!!! de când nu am mai scris și cum unii dintre voi m-ați întrebat de ce nu am mai publicat…am găsit câteva momente libere să o fac.

Viața offline cu un job care îmi place, cu doi copii, un soț și cu familie extinsă, m-au făcut să am din ce in ce mai puțin timp liber. Să zicem că găseam o oră să scriu, dar nu mi se parea că scriu coerent. Mintea mea e uneori un haos și mi s-a părut mai important să mă focusez pe ai mei și să mă reapuc de hobby când voi simți.

Încep prin a vă spune că mă gândesc serios să încep un fel de Podcast despre educație și familie. Pare mai ușor decât scrisul. Văd multă informație pentru parenting până la 5-6 ani, dar după acestă vârstă din diferite motive, e o lipsă de perspectivă asupra interacțiunii, educației copiilor mai mari. Mai ales perspective concrete cu ceva atitudine pozitivă. Să văd dacă reușesc!

Până la Podcast, să facem un mic update asupra situației actuale!

Madam Furlifus (5 ani) grădiniță grupa mare tot curoajoasă, își face prieteni rapid, se integrează și intrarea ei la școală va  însemna ca o etapa minunată se inchei. Dupa 6 ani de mers la aceiași gradiniță (2 serii de copii), cu aceiași oameni, va trebui să mă străduiesc să mențin și altfel legatura cu aceasta parte a vieții mele. Ador să îmi duc copiii la grădiniță, să conversez cu dna educatoare, să văd copiii mici. Curaj, că voi trece și peste asta! 🙂 Apropo, vă reamintesc că e o grădiniță de stat!

Madam Furlifus o copie mult pe sora sa și mă uimește cu ambiția pe care o are. A prins repede literele și cifrele. Mă cicălește să citească și ea sau să facă adunări, a învațat rolul surorii ei în engleză și din decembrie mi-l tot repetă. Mă simt norocoasă, că are cine să o învețe: sora ei. Lucrurile au venit așa de natural cu al doilea copil, fară să mă straduiesc eu ca părinte să o învăț vreo literă sau cifra.

Zic că am avut noroc că am fost riguroasă cu copilul nr 1 în educație, reguli și principii de comportment a familiei extinse. Noroc zic, pentru că ce copie al doilea copi de la primul- nu poti controla și e mai greu să corectezi dupa doi copii!ilinca

Prințesa (8 ani) mi-a spus să vă zic, că-i plac unicornii! 🙂 Suntem de doi ani la o școală particulară,  acum clasa a -2-a. E un copil creativ, cuminte, logic, care din lumea ei interioară naște povești și are încercări timide să creeze cărți. Îi place matematica și a făcut progrese frumoase în ultimul timp.

Am avut un incident cu o fetiță anul trecut care o tot agresa ciupind-o și deranjand-o. S-a rezolvat: noi am discutat cu copilul nostru să fie mai fermă și să își exprime punctul de vedere, am discutat cu doamna învățătoare și Prințesa a comunicat când s-a mai întamplat. S-a rezolvat și peste vară lucrurile s-au liniștit.

A mea fiică, nu înțelegea ce anume o făcea pe colega ei să se ia de ea și să simtă nevoia să o ciupească. Inainte de 1 iunie 2019, am intrat in clasă și erau ele doua, iar colega îi dădea o mică palmă ușoara. Nu am înnebunit, mi-am luat copilul și m-am dus direct la  învățătoare! Bănuiam că nu suntem singurii care avem probleme cu colega și avem deja în cap un plan B: să mă adresez direct mamei și celorlalți părinți. Trist este că un copil care e agresiv sub orice formă, reflectă agresivitatea cu care adulți apropiați îl tratează/o tratează. Prințesa zicea depre colegă că minte și că  pare că ține mult în ea. Anul acesta școlar colega a dovedit că nu respectă personalul din școală cu expresii pe care sigur le-a auzit acasă. A primit sancțiuni disciplinare, colega.

I-am explicat copilului meu de ce cred eu că reacționează așa. Avem discuții încă și ce nu reușeste să-si explice vine și vorbim. De obicei se descarcă înainte de somn. Vorbim și despre băieți. Vorbim cu amandouă, timid încă! Dacă Madam Furlifus e foarte naturală în comunicarea cu băieții și se exprimă clar când are un interes, Prințesa e mai introvertită și timidă. Încercăm să gestionăm reactiv momentan această zona.

2

Din primăvara anului trecut (7 ani jumatate), Prințesa are semne de prepubertate. Transpirația o gestionăm cu un deo stick bio și epilăm mustața cu ceara.

Referitor la epilarea mustății, ea a venit la mine să-mi spună că se simte ciudat, că arată ca un băiat. Prima reacție: i-am zis să mergem împreună la cosmetică. Ea de mică a mers cu mine prin saloane de cosmetică și întelegea procesul de epilare. Pentru că pare că are rezistență la durere, nu m-am gândit la alte variante. Crema, aparatul de ras le-am exclus din start, fiind foarte dăunătoare  pentru firul și pielea sa. Am văzut opinii și mame care își epilează definitiv fetele de 10-12 ani. Nu avem încă cercetări pentru tipul acesta de epilare. Nu mă risc eu, de ce aș încerca cu copilul  meu!

Ceara e o metoda e epilare testată de mii de ani…și cu durerea trebuie să se învețe. Ce m-a surprins discutând cu dna de la cosmetică pe această temă (nici ele nu recomanda epilarea definitiva), a fost o fetiță de 11 ani la manichiura. Mi s-a părut drăguț la început, ea cu mama ei activitate frumoasă… până când am văzut că-i facea manichiura semipermanentă. Doctorii dermatologi nu ne recomandă nici nouă adulților expunerea la lampa UV, știu persoane ce au făcut alergi de piele la mâini. Eu văd pe propia piele efecte secundare. Oare de ce să accepți să faci așa ceva unui copil?

Interațiunea dintre ele ca surori este frumoasă în general. Oboseala le face nervoase și se certă pentru  un timp scurt. Când am nervi le las, când NU ne certăm toate 3. Cea mare se tot plange că nu-i convine că o copie în multe lucruri cea mica. Eu ca sora mai mare am discuții cu ea, cum m-am simțit eu cu sora mea mai mică și că este o resposabilitate. De multe ori cea mare o corectează sau o sfatuiește pe cea mică, fară ca eu să îi cer. Îi place să fie sora mai mare, dar obosește uneori și o înteleg.

Pentru că în ultimile 6 luni sunt plecată cam lunar 2-3 zile de acasă, Madam Furlifus are o  nevoie să stea mai mult cu mine. Când plecam o dată la 2-3 luni câteva zile nu se simțea,  dar acum sunt din ce mai vocale că nu le convine că plec așa de des. Îmi spun că tati e mai amuzant cu el, că se joacă și sunt mai relaxate la ora de culcare, dar că vor să stea cu mine chiar dacă sunt plictisitoare! 🙂

Eu sunt mama plictisitoare, cu reguli, care face cercetare îndelungată când i se pare că e o decizie importantă pentru educația lor, care e uitucă de multe ori, ametiță și nervoasă. Sunt mama care preferă să le creeze experiențe practice din care să învețe rapid, care își ascultă copiii când au dreptate și care consideră că o discuție cu ei e mai ieftin și cu rezultate decât mersul la psiholog (!!!! ce ne educă ele când le apucă imitatul cum eu și al meu soț ne certăm…). Sunt mama obosită de multe ori, uneori haotică, impiedicată, care incearcă să facă o multitudine de roluri în același timp și nu îi prea iese. Sunt  o mamă care s-a mai relaxat cu deciziile zilnice și micile drame, dar care se uită cu inima strânsă la viitorul copiilor ei.

Sunt o mamă care are ajutorul și suportul soțului în principal și care vede zilnic cât contează acest lucru.

…sunt o mamă norocoasă, cu doi copii care indiferent cum sunt mă iubesc!

 

Motricitatea și jucăriile

Să zicem că nu mai sunt o mamă începătoare! Mi-a luat cam 7 ani, să-mi dau seama că am aruncat cu banii pe multe jucării… Nu din prisma faptului că nu s-au jucat cu ele, ci doar că nu era nevoie de X cuburi sau mingi pentru bebeluș, sau diverse păturici cu desene….Câți bani am cheltuit doar pentru că cineva facea reclamă, că va fi copilul mai deștept!

Cea mai importantă jucărie pe care o poate avea un copil este un partener de joacă sau atenția părinților! În rest, deciziile de a cumpăra o jucărie ar trebui să țina de cât de folositoare este.

După ultima curățenie la jucări, am decis să nu mai cumpărăm pentru cel puțin 6 luni, jucări. Un argument a fost că strângem bani de laptop, iar altul că aruncăm mult plastic.

Cea mai buna investiție pe care am făcut-o într-o jucărie, a fost o cutie cu multe cuburi din lem. Aceste cuburi din lemn au funcționat de la 0 ani până când le-a dat verișorului, acum 1 an. Madam Furlifus s-a jucat cu ele și a construit în fiecare zi. În orice poveste sau joacă a celor doua fete, existau și cuburile.În acest weekend am testat o jucarie din lemn de la Garibel și am avut o revelație! Un set de construit din lemn, cu instrucțiuni și cu multe variante de modele, le aștepta pe fete de ceva timp să-l încerce. Nu vâ spun căt de entuziasmate erau, dacă nu au primit jucări de vreo 3 luni! 🙂

Acum să vă spun despre revelația mea:

Madam Furlifus e copilul nr 2, cu o moticitate fina dezvoltată, care nu a avut niciodata probleme în a folosi jucăriile și care a avut de unde să copie mișcări. Prițesa este copilul nr.1, care nu a avut de unde să copie mișcări și a cărei motricitate a fost de la naștere mai puțin dezvoltată. Eu nu m-am preocupat prea mult să o ajut în acest sens, considerând că lucrurile vin natural.

Deschizând cutia cu set-ul avion și apucându-se să vadă ce pot face, am observat că motricitatea fina a celei de 7 ani mai poate fi lucrată. Practic în momentul în care a trebuit să asambleze piulițe și șuruburi din lemn, i-a fost mai greu decât celei mici.

Cea mică s-a plictisit repede, dar cea mare a tot continuat și mi-a cerut ajutorul. Nu vroia sa renunțe și până la sfârșitul asamblării a învățat. Mai fusese la un atelier pe la 4 ani cu șuruburi, dar pare că trebuie să fim consecvenți și că uitase ce înseamnă „sensul acelor de ceas”.

De ce mă gândeam eu, că o data cu creșterea se rezolvă niște probleme?

Acum are temă să facă câte un model singură în fiecare săptămână. Și toate din același set. Eficient, nu?!

Vă las aici magazinul de unde am testat jucăria și sincer sper să-i descoperiți și voi. Recunosc, că e mult îmi place mult când o jucârie mă învâtă și pe mine si pe copii lucruri!

Să ne învățăm copiii să fie curajoși, nu perfecți!

Mă uit la copiii mei când dorm…Le văd pielea perfectă, gene lungi și sprăncene bine conturate. Mă trece o dragpste și o căldură prin tot corpul. Într-o fracțiune de secundă, mă gândesc că va veni furtuna adolescențtei peste pielea perfectă, că voi avea de furcă cu  Madam Furlifus, că toată liniștea de acum va fi spulberată.

Găndul îmi zboară la colegii de la birou, la evenimetele din aceea zi! Cum ca adulți suntem atât de complicați și cum rămân doar copii din nou după ce dai câteva straturi de experiență și autoeducație. Am văzut de multe ori, un copil cu diverse frici, frici ce de multe ori ne ghidează deciziile și ne fac viața complicată de adult mult mai grea.

Văd o feminizare a băieților tineri și o masculinizare a fetelor. Societatea e în schimbareși apoi mă găndesc dacă fetele mele vor avea norocul să găseasc o jumătate și cum se vor completa.

Gănduri și frici ce mă ghidează și pe mine și ce mă fac să nu trăiesc momentul unei perioade minunate din viața copiilor mei!

Indiferent de sex, cred că este important să le educăm încrederea necesară în ei și să fim atenți să înțeleagă că frica nu trebuie să le ghideze viața. O lecție importantă pe care am primit-o la 36 de ani: viața e mult mai simplă și frumoasă, când nu ți-e frică! Nu mă refer la frici când există un pericol eminent, sau când instinctul îți spune că trebuie să supraviețuieșți. Mă refer la friciile de zi cu zi, în relațiile cu societatea, în frica de a nu greșîî, în a frica de a nu îți asuma anumite lucruri, în frica de a fi tu pentru că ești judecată, în frica de ați spune părerea.

Eu sunt o personalitate introvertită, educată să fie extrovertită! Lumea nu mă crede… eu cred că ne naștem cu un bagaj genetic, dar îl putem modifica prin educație și autoeducație. Partea cu autoeducația, nu se poate face, dacă în momentul în care ai fost copil părinții tăi nu s-au preocupat de educația ta emoțională!

E mult de discutat și „the Devil is details”! Cel mai important acum mi se pare, să le fac să înțeleagă ce este frica și când e utilă! Să le ajut să-ți găsească metode prin care să-mi recunoască frica și să găsească o soluție.

Lumea modernă nu se mai uită la IQ tău. Lumea modernă se uită la EQ emoțional. Într-o lume în care tehnica ne simplifică viață, social media ne ține blocate emoțiile un adult care știe să comunice face2face, care știe să-l înțeleagp pe cel din fața lui și se adaptează, care își controlează emoțiile când prezintă– va avea success!

Copilul nu trebuie să fie perfect! De ce ai vrea să fie?! Eu văd în jurul meu părinți cărora le pasă de ce zice lumea și de căt de perfect e copilul. Cătă energie consumă pentru a parea perfecți…Pentru că știm cu toții că perfecțiunea nu există și că toată frumusețea naturii stă în imperfecțiune!

Câteva gânduri de început de primavară! E perspectiva mea asupra unor lucruri ce sunt foarte largi ca si definiție dar care ne afectează viața copiilor noștri.

2% din impozit pentru contul A.T.C.A – Asociatia de Terapie Comportamentala Aplicata.

Dragilor,

Puteţi face o faptă bună până pe 15 martie şi vă asigurati că banii voştri munciţi nu vor fi investiţi de către oameni incompetenţi, ci vor folosi pentru a îmbunătăţi o viaţă.

Vă recomand să redirecţionati 2% din impozit în contul A.T.C.A – Asociatia de Terapie Comportamentala Aplicata.

E simplu şi durează maxim 10 min!

De ce acolo ?

Un copil din cercul meu social,de 4 ani, a fost diagnosticat cu Spectru Autism si va incepe sa faca terapie la A.T.C.A :



Ce este tulburarea de Spectru autist?
Această tulburare este compusă dintr-un set de întârzieri în dezvoltarea copilului mic, care afectează aria socială și comunicarea și într-o măsură mai mare sau mai mică pot să afecteze și partea de dezvoltare motorie precum și dezvoltarea limbajului.
Este un sectru atât de larg încât poate să includă copii ce au un IQ foarte înalt sau copii care au un retard mintal semnificativ.

Sedintele de terapie nu sunt gratuite, nu vor fi putine dar pot fi subventionate daca aduce cat mai multe formulare.

Cum ajung banii la copil ?
Contul din formular este cel deschis prin contractul dintre A.T.C.A si ei.

Va atasez formularul 230 si declaratia de consimtamant.

Cum si ce se comleteaza:

  • Formularul: se completeaza punctul 1 ,se bifeaza la punctul 2 tipul de venit ( salariu pentru noi ) si se semneaza la jos la contribuabil
  • Declaratia: se completeaza cu datelepersonale, se incercuiest “sunt de accord” si se semneaza/dateaza jos

Dupa ce le completati va rog sa le trimiteti scan/poza catre adresa de email irimiaanamaria@ymail.com.

Vă mulţumesc!

Ce am învăţat în ultimul an Prinţesa version

Încep anul prin promisiunea să scriu mai des şi să mă reconectez cu mediul online. Primul subiect din 2019- evoluția Prințesei, 7 ani împliniți. Am mai povestit despre ea din în alți ani, acum copilul meu nu mai e bebeluș, e domnișoara.

Bebelușul meu aka Balenuța mea, a trecut într-o noua etapă sociala,mentală și fizică. De anul acesta școlar suntem la o școală particulară și i-a luat cam 2 luni, să se adapteze cumva.

Prințesa este o fire cognitivă și introvertită, în consecință toate acțiunile noastra ca părinți în educația ei țin cont de acest lucru. Înțelege multe lucruri dacă îi explici cu o logică în spate și a luat relativ ușor decizia de a o muta la o altă școală. Dupa 3 luni de zile, a ținut să-mi confirme ca e mult mai bine la noua ei școală și să mă întrebe de ce i-a luat ei, atâta timp să se integreze cu noi colegi.

Din punct de vedere social, se uita mai mult în oglinda. E conștientă de calitățile ei fizice si mentale și face evaluari corecte în raport cu alți copii. Când dă peste o emoție noua sau nu își poate explica ea de ce simte anumite lucruri, vine la mine și mă întreaba. De ceva timp, îmi zice că o deranjează mustața ei, că se vede ciudat și după o consultare cu medicul pediatru, am decis sa o epilez cu ceara. Preconcepția generațiilor noastre și a buniciilor este, că ar fi prea mică…cum încerc să gândesc cât mai actual am mers cu copilul la cosmetică și a stat cuminte, a durut un pic dar la final era foarte fericită că a scapat de mustață. A fost o decizie luată împreună cu ea!

Anul acesta de la Moș Crăciun și-a dorit foarte mult o chitară. Am fost reticientă în a o primi, însă pană acum acest copil mi-a aratat că dacă are o pasiune se ține de ea, așa ca a primit cadoul dorit. Vom începe si cursuri să învețe.

-Mami, anul acesta a fost diferit de Sarbatori, pentru mine?

-De ce iubita mea?

-E primul an in care nu am mai vrut jucări, e primul an când particip la petrecerea de 2019 și e primul an în care mi-am scris singura scrisoare de Mos Crăciun.

Dialogurile cu ea, sunt lecții pentru mine de multe ori. Mă încurajează ea, mă ceartă ea cu argumente, mă uimește de multe ori prin înțelepciunea vorbelor și logica faptelor. Și nu pot să-i zic că nu are dreptate când are și eu sunt vinovată :). Ar însemna să-i dau semnale greșite doar din orgoliu și să-i dau peste cap un întreg sistem de confirmare a deciziilor ei. Pare cunoscut? Păi generația mea caută validari din extern pentru că acea încredere în sine nu a fost cultivată în copilarie și pentru că adulții noștri ne-au transmis semnale contrare de multe ori.

Avem încă pasiunea pentru poneii de jucărie și pentru animale. Vrea să se facă medic veterinar de la 3 ani si cântăreață.

De ceva timp observ că evoluția celei mari, însemnă și evoluția celei mici. Madam Furlifus a învățat multe lucruri de la sora sa mai mare. Cifre, litere, cuvinte în alte limbi străine, copie mai tot. Eu ca mamă sunt încântată de doua lucruri:

  1. că e un efort mai mic să educ al doilea copil. Mult mai mic as zice…
  2. Copilul cel mare vede impactul ei asupra celei mici și noi ne încantăm de simbioza lor

Am învățat în ultimul an să mă conectez mai mult cu familia. Reacțiile copilului meu și timpul liber puțin din 2018, m-au învățat să-mi dozez eforturile mai mult pentru familia mea, să nu ma mai stresez pe lucruri marunte. Simt că am evoluat în felul în care percep luptele cotidiene și acest lucru datorita și cu ajutorul copiilor mei. În special cea mare, care a ajuns la o vârstă unde poate articula multe lucruri. Cum vă ziceam, psihilogul îmi cere bani pe terapie, copilul vrea doar dragoste! 🙂

Sunt un pic și tristă pentru că am realizat ca bebele meu frumos, e o căpriță mare acum și mânuțele mici și pufoase s-au transformat în instrumente de scris sau suport pentru cărți și farduri! O nouă etapă, de care mi-aș dori să mă bucur cât mai mult!

Madam Furlifus la 4 ani

Anul trecut vă povesteam despre cea mica la 3 ani. Anul acesta am împlinit 4 ani. Suntem la grupa mijlocie si e minunat! Nu mă mai satur să o văd în perioada grădiniței. Vârsta 3-5 ani, mi se pare perfect de dulce și destul de conectată cu lumea, ca să poti avea o discuție cu copilul…dar una logică și pură. Mă gândesc cu dor de acum, când vom merge și cu copilul nr. 2 la școală!

Ador să o duc și să o văd pe cea mică la gradiniță! Îmi aduce aminte și de Prințesă când era la grădiniță, dar e o experientă nouă pentru  mine ca părinte. E nouă, pentru că Madam Furlifus:

-vrea să fie sefă de grădiniță

-are prietene după care îi este dor

-plânge când vin să o iau acasă

-când ajung să o iau o găsesc tot timpul jucandu-se cu copii

-crede că un băiat mai mare e chipeș, încă de la 3 ani

-mai merge îmbrăcată și în pantaloni la grădi

-tortul trebuie să fie cu Fulger McQueen și e fan dinozauri mai mult decât papuși

-se alintă cu toată lumea când vrea să obțină ceva

Ca orice mamă, mă minunez când mă uit la copiii mei și mă simt foarte norocoasă cu ce mi-a dat Dumnezeu! Cel mai norocoasă, mă simt când văd cum interacționează cele doua surori și cum devin o simbioză care funcționează. Madam Furlifus e mai nervoasă când e obosită și se exprimă! Fară să zic eu ceva, sora ei mai mare ia inițiativa și încearcă să o calmeze. Vorbeșste cu ea și cum e idolul fetei, problema se rezolvă! Vă ziceam eu că e mai ușor la copilul nr. 2!

Madam Furlifus se face că e timidă deși nu este! Pentru că așa a văzut la sora sa, a învâțat să meargă pe bicicletă fară roți ajutătoare și pare că dacă vrea să facă ceva reușește! Cu nervi, dar cu ambiție!

Mă gândeam intr-o zi daca ar fi fost ea primul copil și o duceam la toate activitățile la care am dus-o pe Prințesa….Cu cea mare fiind introvertită, am simțit nevoia să o expun la multe activități și experiețe, însă la cea mică nu. Cumva cred ca exemplu surorii mari îi dă toate informațiile necesare. Cea mică e un copil extrovertit ce prinde repede. O expun la activități, dar minimal…cumva mai puțin decăt pe sora ei. Cred ca vine natural acum și nu mă mai stresez să caut tot felul de cursuri. Abia acum mi-am dat seama că exageram cu primul copil mergând la atâtea ateliere!

Revenind, Madam Furlifus mă uimește în fiecare zi și e minunat să-i țin mânuța mică și somnoroasă dimineața în drum spre grădiniță! Nu m-am gândit niciodată că voi avea un copil creț și energic! Cumva Dumnezeu a decis corect să fie al doilea, ca să nu mă sperii dacă era primul! 🙂

P.S. Acum înțeleg de ce nu sunt multe mămici care scriu despre copii mai mari…. nu au timp! Cu cât copilul e mai mare și e mai mult decât unul, cu atât timpul tău liber devine inexistent! Și dacă există, preferi să stai cu copii tăi care cresc prea repede, decât să te ocupi de hobby-uri. 🙂

Viitorul copiilor mei

Anul acesta am descoperit vacanta fară copii! Adică timp liber, casă goală și părinții care încearcă să se readapteze la viața în 2. Pentru perioade de 1-2 săptămanii, am exersat să mă relaxez, cu un dor imens în inimă. Când îmi lipsește „obiectul muncii” și nu am zeci de task-uri de făcut, gândurile aleargă și nu știu cum să se ordoneze.

Eu ca și părinte mă gândesc foarte des, la viitorul copiilor mei. Parcă am vrea să crească mai încet, dar să ne asigure cineva că vor fi bine și sănătoși în viitor. Îi visăm adulți de succes și ne facem tot felul de griji. Șotul meu chiar le visează mari si frumoase… cum vin de la discotecă la o oră prea târzie.

Mă gândeam în ultima perioadă, că nu prea conștientizăm că pe lângă școală mai sunt și alte educații de care copilul are nevoie. Mă gândeam cum mă asigur eu că fetele mele vor avea relații frumoase, echilibrate cu viitorii soți! Cum mă asigur, că nu vor divorța imediat ce relația e într-un impas? Cum le învăț să aleagă înțelept persoana pe care  o iubesc?

Nu conștientizăm, că nu am fost învățați la rândul nostru. Fiecare generație de părinți a acționat cum a știut și putut. Însă e de datoria noastră să ne depășim părinții! E ușor să dai copy-paste la ce știi de acasă, dar sigur nu-i va asigura copilului un viitor mai bun!

Genele sunt foarte importante pentru educație, dar nu se întamplă nimic bun fară muncă!

Educația emoțională a primilor 3 ani, mie îmi pare că e foarte importantă. Cum avem grijă de copil în acești ani (de la ce mănâncă la câtă libertate îi oferim să experimenteze) sunt de părere că impacteză viitorul adult. Mulți copii intră în grădiniță, fară să știe să respecte reguli, cu multe temeri și cu puțină curiziotate…Ei intră ca un rezultat al influenței familiei lor asupra propiei personalități: exemple- sunt prea agitați pentru că bunica îi dădea prea multe dulciuri, lovesc pentru că au fost loviți acasă, nu sunt curioși pentru că se pot murdări și sunt certați, etc.

Educația relațiilor: de la relațiile de prietenie pană la relațiile cu sexul opus- cine se gândește când își alege partenerul de viață că va fi un exemplu pentru viitorul copil? Eu sigur nu m-am gandit! Am două fete acum și am realizat că relația mea cu tatăl lor e primul exemplu de relație pe care îl au. Tatăl lor e tiparul de bărbat pe care  îl vor cauta, fie că vor sau nu. Cum mă comport eu cu tatăl lor, le va impacta cum se vor comporta ele cu băieții pe care îi plac.

În plus, copiii împrumută și de la ceilați din jur! Educatori, familie, prieteni…așa că eu incerc să aleg cu ce educatoare/învățătoare își petrec fetele timpul. Am descalificat o școală, pentru că doamna care prelua clasa I este o tipologie de la care Prințesa ar fi luat ticuri și obiceiuri ce nu mi-ar fi plăcut. Gesturile și expresiile care nu sunt împrumutate de la mine, le văd instant la fete și le și indentific de unde le-au împrumutat! Prințesa e mai puternică și mai harnică, datorită învățătoarei de la clasa pregătitoare! Cu ea a stat 4-5 ore pe zi, 9 luni pe an! Cu mine, sta 2-3 ore/zi!

Acolo unde știam că am și eu probleme, am încercat să o las pe ea să descopere cum ar trebui să procedeze în relațiile sociale și să nu impun tiparul meu. Am dat doar un sfat și am ascultat copilul! Vă dau doua exemple care au mers foarte bine:

  1. Eu m-am educat singură să fiu feminină și în copilarie nu am avut exemple  puternice de feminitate in familie! Bunica mea a fost plecată de acasă de la 6 ani, la muncă! Cam ce să transmită mai departe către fetele ei ?! Atât mama cât și bunica s-au straduit să mă educe frumos, dar cu ce informații și experiențe aveau. Așa că interacțiunile mele în copilărie cu baieții pe care-i placeam nu au fost ok.

La Prințesă (introvertită), pare că e cu totul altă poveste-am spionat-o în excursii să văd  cum se comportă cu unii colegi, vorbim despre baieții care îi plac și imi pune întrebări despre băieți. Pare că îi vine natural să vorbească cu ei și pare că nu-i este frică să-și exprime sentimentele. Îi placea de un baiat la un moment dat pe care eu nu-l considerat potrivit pentru ea. Am încurajat-o să vorbească cu el și încercam să-i răspund când mă întreba. Nu i-am indus nici o preconcepție sau opțiune personală. După vreo doua luni, mi-a explicat că nu-i mai place de el că e prea sălbatic și că-i place de alt băiat. A ajut foarte mult și exemplu masculin din casă, recunosc :)! Nu avea cum să-i placă alt tipar!

La Madam Furlifus (extrovertită), pare că e genetic să socializeze cu băieții! E foarte feminină când vrea ea! Copie foarte mult și ce vede la sora ei! Deci, mai puțină muncă cu ea!

2. Gestionarea certurilor/tensiunilor între copii– la grădiniță Prințesa a avut doua fetițe care păreau că o plac, dar care vroiau să o domine în joacă și erau și răutăcioase când nu faceai ca ele. Am pornit de la „nu vreau la gradiniță că nu mă lasa A si S în pace” și am avut răbdare cu ea. I-am explicat că ele o plac, dar nu știu să se exprime; să le explice de mai multe ori că nu vrea și să vorbească și cu doamna dacă simte nevoia. Am ajuns la un moment să-și dea seama ca A și S  nu sunt educate, pentru că sunt răutăcioase și că să le ia apărarea altor colegi afectați de cele doua. Cred că și educatoarea a avut o influență!

În clasa pregătitoare, cu un colectiv nou -după două săptamani mi-a explicat că s-a uitat urât la un copil care vroia să o lovească cu mingea și el a plecat. Și-a creat o „uitătură de furie” și pentru că e mai înaltă are impact!

Madam Furlifus, e centrul jocului la gradinită. Și-a dezvoltat scheme să fie bagată în seamă!  Are prietene de care îi este dor!Dacă nu o lasă vreun copil în pace, fuge! Și-a dat seama că e mai rapida!  Din nou, e mai puțină muncă. În plus, sora ei o protejează când sunt împreună.

Educația sexuală– câți dintre noi vom vorbi cu copii noștri mai în detaliu și mai explicit despre sex? Mi-am propus să le ajut cum voi putea sau să caut ajutor dacă va fi nevoie. Vor fi multe întrebări în curând și vreau să iasă din adolescență sigure pe ce simt, știu și vor! Că vrem, că nu vrem…viața sexuală va fi foarte importantă ca adult!

La 5 ani Prințesa mi-a spus că au început să-i placă baieții! M-am bucurat în gândul meu și de atunci avem discuții  despre băieți. Încerc să o ascult mai mult și să vorbesc doar când mă întrebă! Pe teoria întrebărilor deschise 🙂

La Madam Furlifus, de la 1 an jumatate e clar că-i plac băieți! Aici pare că va trebui să fim mai atenți în educație, dar mă bazez pe soțul meu!

Îmi par atât de multe lucruri la care trebuie să fim atenți pentru viitorul copiilor! Cum se exprimă, vorbesc, interacționează cu cei din jur, câtă încredere au, dacă sunt responsabili de mici, dacă își recunosc emoțiile….va depinde cu vor fi ca adulti la job, cu prietenii, cu partenerul de viață, cu copii lor! Eu zic că pe lăngă gene, va depinde de educația din copilarie să fie fericiți!

Până acum pare că suntem pe un drum bun! Să vedem cum evoluăm. Cu cât cresc, cu atât e mai dificil de gestionat o mulțime de lucruri și nevoi!

Pregătiți-vă copiii pentru folosirea tehnologie și a emoțiilor!

Cum ne creștem copilul pentru piața muncii în viitor?

Avem în societatea noastră multe informații despre cum ar fi bine și ce este bine pentru copilul nostru. Avem părinții cu acces la multe surse  de informații, dar care nu au fost obișnuiți să filtreze informația. Și avem părinții care se duc mai mult către extreme, către ambițiile personale și către zone de presiune și încărcarea programului copilului (pentru că așa au fost învățați sau pentru că așa văd în jur). Mi se pare că multă lume se focusează pe timpul prezent și doar se fac că se uită în viitor!

În viitor lumea va fi mult mai tehnologizată, va fi multă cerere pentru programare și scriere cod. Lumea va fi mobilă și piața muncii va însemna un continent, nu o țară. Adulții cu abilități sociale, comunicare și care pot ține prezentări vor fi mai rari și deci mai bine plătiți. Acesta va fi efectul practic al utilizării social media și comunicării online.

Eu lucrez pe lângă oameni de IT, din diferite țări, cu diferite backround-uri. Eu nu știu programare, dar știu să comunic și să-i înțeleg… Ca și o remarcă personală: cei mai de succes au o inteligență emoțională în plus și o încredere peste media romanilor (chiar dacă intelectual nu strălucesc).

Din experiența mea din domeniul IT, expunerea la o comunitate internațională și trend-urile pe care le văd, cred că noi avem datoria ca părinți să ne familiarizăm copiii cu tehnologia și să ne asigurăm că sunt confortabili cu schimbările (adaptabili).

Familiarizarea cu tehnologia înseamnă să ia contact cu ea, nu să lasăm copilul pe tabletă 6 ore non stop. Nu înseamnă să-i cumpărăm telefon mobil înainte să știe  să scrie sau să citeacă. Înseamnă de fapt să ia contact cu formele recomandate pentru vârstă  sa și să ne vadă și pe noi că o folosim.

Am văzut părinți care nu se pot adapta să folosească grupurile de whatsup și se supară ori de câte ori se discută aprins acolo. Alții părinți comunică prea mult în scris și prea puțin verbal. Ce arată acești părinți copiilor lor?  Neadaptare…rezistentă la schimbare. Într-un final, copilul când e mic învață o atitudine față de tehnologie.

Dacă nu am copii cu chemare către programare, trebuie macar să fie confortabili cu tehnologie uzuală și destul de inteligenți emoţionali să se adapteze atunci când situația o cere. Indiferent de domeniu sau mediu….

Mă uit la colegii Prințesei cum vin cu tableta la after school. Stau toată ziua pe jocuri și când vor fi adolesceți nu vor mai știi să mai comunice social și vor fi timizi și cu puțină încredere în ei. E mai simplu pentru părinte să-i cumpere o tabletă și să nu fie deranjat….peste câțiva ani garantat copilul nu va avea un sistem coerent de reglare a emoțiilor. Ce vreau eu să zic?!

1.Pregătiți-vă copiii pentru tehnologie, dar conform vârstei lor.

2.Educații să fie adaptabili, sociali și să-și recunoască emoțiile.  Un mare atu pentru viitor

3.Nu neglijați capaciatatea socială a copilului, pentru că nu-l veți ajuta pe viitorul adult.

4. Căutați să-i dezvoltați inteligența emoțională și stima de sine

5. Învățați-l că tot globul e „locul lui de joacă” și că el este un cetățean al acestei planete!

sursa foto

 

P.S Vorbim mult despre dezvoltare personală și facem cursuri. Dacă noi ca adulți o facem pentru  locul de muncă, pentru copil ce facem? Dezvoltarea personală se face mai întâi acasă și în copilărie… și se cheamă inteligență emoțională!