Etichetă: 6 ani

Aniversarea de 6 ani a Prințesei

Mă uitam că am aproape o luna de cand  nu am mai scris și îmi pare rău! Ca un rezumat la ce se întamplă cu mine/noi în ultima perioada: mă bucur de multă muncă la birou și e o perioadă încarcată, mă distrez cu doi copii la program de dimineață -școală și gradiniță, am câteva zone organizaționale de finalizat și încerc să revin cu domeniul propiu pentru babymanager! Nu stau….

Am găsit câteva clipe să vă împărtășesc ultima aniversare din familie și ce am făcut la  6 ani ai Prințesei. Poate vă dă idei.

Prințesa a văzut la o excursie cu școala, că ar putea călari de ziua ei! A venit și mi-a spus că a fost un pic geloasă pe colegul ei și că vrea și ea de ziua ei plimbare cu caii. M-am gândit că vom avea un numar limitat de invitații și cu condiția să găsesc un manej acoperit ( loc acoperit sau deschis care serveşte pentru antrenament la călărie și pentru dresajul cailor). Noi suntem in noiembrie și clar nu e cald!

Am găsit la Tărâmul Zmeilor. Ne și încadram în buget și pentru zile de vară și primăvară e perfectă locația-merge și un picnic. Am invitat vreo 8 copii, majoritatea fete- Prințesa a făcut  lista.

Așa că vreo ora ne-am plimbat cu 3 cai în manej și apoi am servit pizza si tort într-o căbănuță încălzită. Copiii s-au bucurat de cai și lumea cred că în general a apreciat idee. Ne-am fi dorit poate să stam mai mult după, dar spațiul nu permitea. Apoi se înnoptase și mai și ploua. Prințesa s-a bucurat să-și vadă fostele colege de grădiniță și să primească cadouri. Le-am pregătit și copiilor un mic cadou: un glob de metal de la Jumbo, ce se poate pune in pom, plin cu surprize.

Madam Furlifus a printre primii 3 copii care a vrut să se urce pe caii. E un loc pe care vi-l recomand şi cu siguranţă ne vom întoarce pentru că e şi aproape de casă!

4ani, 5 ani- a fost la gradiniță cu Fetița Zurli, 3ani, 2 ani, 1 an- a fost in familie acasă sau la munte.

 

Cum ne pregatim pentru școală-pregătitoare?

Ne-am pregătit de gradintă și acum ne pregatim de scoală! Au fost 3 ani minunați pe care aș vrea să-i mai repetem! Cumva voi mai repeta gradinița cu Madam Furlifus la aceiași adresa și la aceiași doamna educatoare.

La toamnă vom intra cu Prințesa in clasa pregătitoare. Eu de aproximativ 2 ani studiez școlile din punct de vedere logistică și raport calitate/stres/social. Am ajuns la concluzia că în clasele primare mi-aș dori să îi fie drag să-și faca temele și să se indragostească de școală. Acestul lucru înseamnă presiune socială si de prestigiu mai puțină și o învățare echilibrată.

În acest moment știu școala la care aș dori să înscriu copilul. Aștept metodologia pentru anul acesta pe site la ISMB și urmează să cunosc și doamnele învațatoare ce vor prelua clasele pregatitoare la toamnă la școla aleasa. Acest lucru e posibil și datorită gradiniței la care este copilul acum. E important pentru mine să încerc măcar să aleg doamna dupa stilul copilului meu. Adică sa ne întelegem că Prințesa are anumite calitați și să reușeasca să i le dezvolte.

Mie îmi place să planific dacă pot din timp, așa că mă gândesc la rechizite acum. Am facut o listă cu ce mi-ar trebui (o voi valida mai incolo si cu doamna). Am ales anumite site-uri de pe care voi comanda și am pus la numar bucați si pentru acasă și de rezervă. Ca buget, rechizitele fara penar, ghiozdan și echipament sportiv ajung la un 300 ron. Am urmat și cateva din sfaturile Laurei, cu privire la brand-uri optime calitate/pret.

buc
1 Surport acuarele 2
2 Caiet desen 4
3 Cartonase decorative 1
4 Set pensule 2
5 lipici 3
6 pahar pictura 4
7 set bureti pictura 2
8 felicitari 2
9 acuarela 4
10 creioane 2
11 foarfece 3
12 hartie glasata 2
13 hartie creponata 1
14 caiete tip 1 4
15 caiet matematica 4
16 creioaone crayola retractabile 1
17 carioci crayola 1
18 radiera 3
19 set igiena 1
20 alfabetar 1
21 betisoare colorate 2
22 penar 2
23 ghiozdan 1
24 echipament sportiv 1

Ghiozdanul- mi se pare o piesa foarte importantă și pe care aș dori șă o aleg cu cat mai puține personaje imprimate și să fie și troller. Am gasit cateva modele pe aliexpress, pentru ca vreau tip troller și cred ca pot găsi și altceva decât la noi în comerț. Ex

Penar-aici cred ca putem merge pe varianta 2 buc, să nu se plictisească de ele. Un exemplu de ce i-a plăcut Prințesei.

capture
sursa https://www.aliexpress.com/item-img/New-Arrival-Lovely-Cartoon-Three-Decker-Pencil-Box-for-School-High-Quality-Stationery-School-Supply-Free/32741418199.html?spm=2114.10010108.1000017.2.hk21nP#

Pentru aceste două item-uri, încerc să o las pe ea să aleagă dintre anumite modele pe care i le arăt. Momentan suntem la un acord ca îi voi lua etichete si coperți cu ce personaje vrea ea și ghiozdanul va fi cât mai simplu si fara Frozen!

Weekend-ul acesta am fost și la un spectacol de copii al trupei Pam-PamLa școală e ca-n povești. Mi s-a parut util să încep să ne familiarizăm cu termenul de școală. I-a plăcut mult și a invățat ce înseamă notele muzicale, plus ca CD-ul primit cadou m-a ajutat sa-i exemplific stiluri muzicale.Mai greu mi-a fost sa-i explic ce e muzica populara! Și Madam Furlifus a dansat și cantat la spectacol, chiar daca nu a împlinit 3 ani. E un spectacol didactic din multe puncte de vedere, mai ales pentru micii boboci de la toamna.

Eu am ceva emoții de acum și sunt nerăbdătoare să mai trec și eu prin școala. Mie mi-a plăcut și deși aud multe lucruri negative despre sistem, sper ca atidudinea să conteze. Acesta e sistemul, nu se poate schimba de azi pe mâine, încercăm să-l îmbunătațim și să invățăm din orice experiență!

Voi reveni cu progresul nostru în pregătirile pentru toamnă!

p.s Sper să vă placă diacriticile!