A venit și vacanța de iarnă…parcă anul acesta nu au fost tot intr-o vacanță cu vremea și alte evenimente sociale ?! De Craciun planificasem o vacanta la Bansko, desi noi nu schiem dar ne-am gandit ca fetele ar fi încântate. Din pacate, Sportivul familiei nu poate sta mult in frig, așa ca ne-am gândit ce alternative avem.

Am tot văzut in newsfeed poze cu copiii și lumea pe părtie. Da, imi doresc să invețe și ale mele să schieze și dacă le place putem insista, chiar dacă noi adulții preferăm alte sporturi. Cred însă că avem timp și sper să le placă un sport pe care îl pot practica tot anul și să facă performanță în tot ce le place!

Cum toată lumea e pe Valea Prahovei sau Bulgaria, m-am gandit unde să mergem să nu mă lovesc de aglomerație, să fie decent de aproape, să fie la prețuri ok și să nu fiu nevoita să trec granița (noi nu avem prea mult liber anul acesta). M-am gândit la Tg.Ocna.

Am mai fost la Tg.Ocna la un concurs de biciclete, a cărui traseu trece prin Salina Tg.Ocna. Ne-a plăcut atunci și pentru că e decent de aproape de București-3 ore jumătate bate orice drum pe Valea Prahovei, iar noi suntem genul de familie care prefera să parcheze mai departe de sosire și nu la botul calului…de e mai safe, lejer si manierat :). Așa că am plecat 3 zile, să le împrietenim pe fete cu plimbările iarna la Tg.Ocna.

Zona e frumoasă și pe site Tg.Ocna sunt si variante de cazare. In zonă se fac tratamente balneare și e o zonă turistică cu mult potențial. Orașule este micuț și liniștit, am văzut si taxi-uri. Am mâncat foarte bine la restaurant Creangărestaurant Creangă, prețurile fiind ok. Am vizitat Salina intr-una din zile, fetele au fost fascinate de mersul cu autobuzul și de karturile din Salina. Sunt multe activități pe care le oferă incinta, atât sportive cât și pentru copii. Detalii aici.

Langa Tg.Ocna la 15 min de mers cu mașina e stațiunea Slanic Moldova, unde avem pârtia Nemira. Am fost pentru prima data cu copii cu telescaunul. Am avut ceva emotii, pentru ca fiind  mici trebuia să ne asiguram că ne ia din mers telescaunul pe toti 4. Le-a placut altitudinea. Info: nu am stat prea mult la coadă!. Pârtia de schi nu era foarte aglomerata, noi am utilizat însă derdelușul. Sportivul s-a dat cu ele pe rând și după ce au inghetat un pic, am plecat să mâncam  Crama Domnească. Mâncarea decenta, prețuri un pic cam mari pentru calitate.Atmosfera rustică a fost draguță doar pentru adulți, Prințesa nu a apreciat trofeele de vanătoare din local.

Mie mi-a placut mult atmosfera la Slănic Moldova, sunt cateva hoteluri in stil interbelic, fiind o stațiune caută la sfârșitul sec XIX lea. Acum o parte de stațiune e activă, însă sunt și zone mai putin folosite. E oricum liniștită și până să nu se vor prinde și alții de zonă și beneficii, cu siguranța ne vom întoarce.

Deci, ne-am simțit bine, liniștiți într-o zonă nu departe de casă, optimă ca și aglomerație și costuri.Vă recomand să încercati și zonele  out of the box pentru călătoriile voastre, e posibil să va surprindă. Eu am o regulă- incerc să nu aleg locuri prea la moda 🙂 !