Corporația, ca angajator

Am crescut într-o corporație! Am ales să lucrez din facultate și nu m-am simțit niciodata sclavul firmei la care lucram! Oare de ce?

Nu profesez ce am învățat la facultate și nu am avut o strategie clară de la 10 ani despre ce vreau să mă fac. Am ales să muncesc într-o zonă în care m-au dus alegerile pe care le-am făcut.

Până acum corporația a fost pentru mine un lucru bun! Pe lângă mediul de lucru relativ ok, m-a ajutat să mă și dezvolt personal. Sunt multe zone personale, inclusiv blogging-ul, unde anumite cursuri pe care le-am făcut în carierea mea, mă ajută. Mă ajută inclusiv în zona de parenting și a relație de cuplu. Nu voi încerca să vă spun ce nu e ok într-o  corporație: sunt multe articole pe tema aceasta…vreau să vă creionez o altfel de atitudine și poate la anumite beneficii nu v-ați gândit că ar putea exista!.

E drept că lucrez mult cu clienți și nu am experimentat rigoriile unei vieți la birou. Interacțiunea mea cu oamenii, m-a învățat multe dea lungul vremii și aplic în viața personală cititul oamenilor exersat în corporație. Așa mă ajută să iau decizii corecte si rapide, ca de exemplu educatorii copiilor mei, școala copiilor mei, bona copiiilor mei. Surprize mai putine recunosc!

Ce vreau să zic este că pe lângă beneficii evident materiale, a muncii într-o corporație are  și alte avantaje! Da…și ca  orice lucru are și dezavantaje! Pentru mine lista dezavantajelor e mai mică! Vorbesc strict din punctul meu de vedere.

s-corporation

De ce nu mă simt eu sclav pe plantație! Nu mă simt sclav pe plantație pentru că îmi place ce fac, eu ofer timp si nerv firmei în schimbul unor beneficii, sunt costientă de limitările mele și cred că funcționez mai bine în viața personală cu un spate mai sigur, mă ține conectată la toate schimbările globale în cerintele unui angajator, am acces la informatii regionale, globale. Chiar mă gândeam cum o să-mi îndrum copilul spre o carieră? Păi și aici mă ajuta corporatia mă ajută că am acces la cum dorește un angajator global să performeze, văd trendurile pe zece ani, văd unde și cum îsi externealizează resursele și unde își concentrează investițiile, văd un pic mai mult decât dacă aș fi pe cont propiu sau într-o firmă mai mică.

Eu cred că felul în care îți faci munca și felul în care alegi să înveți din orice experiență, ține de atitudinea ta în general față de viață. Nu ține de locul de muncă sau oamnii care te înconjoară!

Și mai cred cu tărie, că dacă înveți să alegi și să-ți asumi alegerile ești cum mai puțin furstrat și cu mai puțin nefericit în ce faci.

Câteva ganduri….

 

Muncesc si am si copii!

M-am decis sa ofer online-ului o alta versiunea a mamei corporatiste sau care munceste mult. Eu una nu am vazut atitudini pozitive doar „dramele” descrise , iar corporatia este un balaur cu 7 capete care iti distruge familia.  Daca vrem sa analizam mai adanc vom vedea ca e cel mai „usor ” tap ispasitor.

Ca muncesti intr-o corporatie sau pur si simplu muncesti intr-o firma/institutie etc, pur si simplu muncesti. Tu setezi cu ce esti fericit/a, ce poti sa accepti sau nu, cat alegi sau cat muncesti. Diferenta la o corporatie e ca iti seteaza un nivel de munca  mai alert. Asa si?! Tu alegi sa lucrezi acolo si sigur pentru un salariu sau alte benefici. E alegerea ta!

Ai si o familie si iti doresti sa ai si o cariera. Asa  si?! E alegerea ta ce te motiveaza in viata, ce te face fericita. Problema la multe persoane este ca nu sunt constienti si nu actioneaza conform a ceea ce-si doresc, de aici si multa nefericire. Insa e tot vina ta, ca nu actionezi in consecinta!

Nu spun ca e lapte si miere si ca nu e greu sa impaci si job-ul si familia. Cand m-am intors la munca dupa primul copil, eram epuizata dupa o zi de munca in prima luna. Insa  lucrurile au evoluat, eu am evoluat, am avut si ajutorul familiei. Unele lucruri se fac la timpul lor: ca de exemplu copiii. E tot alegerea ta cand faci copii! Insa cine se gandeste la detalii cand  se decid sa faca un copil: detalii de genul cum il voi educa, cat timp pot pretrece cu el cand va fi mare?!

Eu nu zic ca am facut bine. Daca ma intrebati trebuia sa fac ambii copii pana la 28 de ani, insa cine sa aiba minte :). Insa inveti daca vrei, te adaptezi si la munca si familie. E foarte greu sa tii in echilibru rolul de mama, sotie si cariera. De ce trebuie sa se excluda toate cele 3 roluri? E mult de luptat si de gandit la solutii care sa iti impace ambilitiile, educatia copiilor, fericirea sentimentala si  restul „pshicului” tau. Trebuie multa atentie la detalii, la semnalele copiilor tai , e mult de lupta cu propia persoana sa schimbi anumite lucruri. Cine alege sa nu lupte, cine alege sa renunte la un rol din viata ei/lui pentru ca asa e mai usor, cine alege sa nu vada lucruri evidente, cine alege sa nu fie mai atent la ce scoala merge copilul, in ce mediu se invarte copilul, cine alege sa faca exceptii zilnice doar pentru ca e mai usor??? TU!

Nu e de vina locului tau de munca, sotul, prietenii pentru nefericirile din viata unei persoane si pur si simplu alegerile si deciziile pe care le ia.

Eu recunosc ca fara ajutorul familiei( care e minunata), nu m-as descurca.  A fost insa si alegerea mea cand m-am decis sa intemeiez o familie.  Sunt constienta ca in timp lucrurile vor deveni mai complicate cu copiii. Eu insa gandesc pozitiv si sigur vom gasi solutii la probleme si stiu ca  ” psiholgul” familiei si cu atentia mea la detalii ne vom descurca. Eu aplic si in viata personala: nu exista nu pot, exista nu vreau!

Uneori nu mai vrei sa lupti, esti prea obosit, ai n probleme mici si stresante. Te adaptezi, supravietuiesti, cauti solutii. Cu siguranta vei mai si gresi dar nu mai mult decat daca refuzi sa nu lupti si dai vina pe oricine si orice altceva.  Credeti-ma ca si copilul te ajuta sa fi parinte, e de la natura. Trebuie doar sa vrei sa te asculti, sa inveti si sa evoluezi.

In viata sunt lucruri mult mai grele si mai grave decat orice stres de la munca sau cearta cu partenerul. Depinde la ce te raportezi cand zici ca e greu si nu mai pot…e greu si nu mai pot o zi, 2 , 5  insa  nu o viata.

Greu sau usor, tine doar de alegeriile pe care le faci.  Alegeriile pe care le regreti sau resemnariile inainte de lupta devin frustrari. Frustrari pe care la un moment dat nu le poti controla, care iti afecteaza familia si propia persoana. De ce aleg unii oameni sa traiasca cu frustrarile in loc sa caute solutii, nu stiu?!

Suntem adulti, sa recunoastem ca noi alegem unde sa muncim, cu cine sa stam si cand sa renuntam. Noi alegem ce calitate are si ce facem cu timpul liber pe care il avem. Stim cand gresim in general, insa nu ne ascultam( valabil si pentru mine). Apoi spunem ca asa a fost sa fie…. va rog… tot noi alegem  dupa ce „copac” sa ne ascundem!

Eu nu sunt produsul doar al educatiei parintilor mei. Sunt „produsul” si al partenerului meu, al locului de munca( coorporatie), al autoeducatiei! Le multumesc tuturor si acum devin si produsul copiilor mei! Multumesc tatalui meu pentru „atitudine” si sotului pentru ca se lupa cu defectele mele :)!

Bune sau rele, alegeriile in viata noatra trebuie sa tinteasca spre echilibru. Echilibru dragilor si asumare!