Viitorul copiilor mei

Anul acesta am descoperit vacanta fară copii! Adică timp liber, casă goală și părinții care încearcă să se readapteze la viața în 2. Pentru perioade de 1-2 săptămanii, am exersat să mă relaxez, cu un dor imens în inimă. Când îmi lipsește „obiectul muncii” și nu am zeci de task-uri de făcut, gândurile aleargă și nu știu cum să se ordoneze.

Eu ca și părinte mă gândesc foarte des, la viitorul copiilor mei. Parcă am vrea să crească mai încet, dar să ne asigure cineva că vor fi bine și sănătoși în viitor. Îi visăm adulți de succes și ne facem tot felul de griji. Șotul meu chiar le visează mari si frumoase… cum vin de la discotecă la o oră prea târzie.

Mă gândeam în ultima perioadă, că nu prea conștientizăm că pe lângă școală mai sunt și alte educații de care copilul are nevoie. Mă gândeam cum mă asigur eu că fetele mele vor avea relații frumoase, echilibrate cu viitorii soți! Cum mă asigur, că nu vor divorța imediat ce relația e într-un impas? Cum le învăț să aleagă înțelept persoana pe care  o iubesc?

Nu conștientizăm, că nu am fost învățați la rândul nostru. Fiecare generație de părinți a acționat cum a știut și putut. Însă e de datoria noastră să ne depășim părinții! E ușor să dai copy-paste la ce știi de acasă, dar sigur nu-i va asigura copilului un viitor mai bun!

Genele sunt foarte importante pentru educație, dar nu se întamplă nimic bun fară muncă!

Educația emoțională a primilor 3 ani, mie îmi pare că e foarte importantă. Cum avem grijă de copil în acești ani (de la ce mănâncă la câtă libertate îi oferim să experimenteze) sunt de părere că impacteză viitorul adult. Mulți copii intră în grădiniță, fară să știe să respecte reguli, cu multe temeri și cu puțină curiziotate…Ei intră ca un rezultat al influenței familiei lor asupra propiei personalități: exemple- sunt prea agitați pentru că bunica îi dădea prea multe dulciuri, lovesc pentru că au fost loviți acasă, nu sunt curioși pentru că se pot murdări și sunt certați, etc.

Educația relațiilor: de la relațiile de prietenie pană la relațiile cu sexul opus- cine se gândește când își alege partenerul de viață că va fi un exemplu pentru viitorul copil? Eu sigur nu m-am gandit! Am două fete acum și am realizat că relația mea cu tatăl lor e primul exemplu de relație pe care îl au. Tatăl lor e tiparul de bărbat pe care  îl vor cauta, fie că vor sau nu. Cum mă comport eu cu tatăl lor, le va impacta cum se vor comporta ele cu băieții pe care îi plac.

În plus, copiii împrumută și de la ceilați din jur! Educatori, familie, prieteni…așa că eu incerc să aleg cu ce educatoare/învățătoare își petrec fetele timpul. Am descalificat o școală, pentru că doamna care prelua clasa I este o tipologie de la care Prințesa ar fi luat ticuri și obiceiuri ce nu mi-ar fi plăcut. Gesturile și expresiile care nu sunt împrumutate de la mine, le văd instant la fete și le și indentific de unde le-au împrumutat! Prințesa e mai puternică și mai harnică, datorită învățătoarei de la clasa pregătitoare! Cu ea a stat 4-5 ore pe zi, 9 luni pe an! Cu mine, sta 2-3 ore/zi!

Acolo unde știam că am și eu probleme, am încercat să o las pe ea să descopere cum ar trebui să procedeze în relațiile sociale și să nu impun tiparul meu. Am dat doar un sfat și am ascultat copilul! Vă dau doua exemple care au mers foarte bine:

  1. Eu m-am educat singură să fiu feminină și în copilarie nu am avut exemple  puternice de feminitate in familie! Bunica mea a fost plecată de acasă de la 6 ani, la muncă! Cam ce să transmită mai departe către fetele ei ?! Atât mama cât și bunica s-au straduit să mă educe frumos, dar cu ce informații și experiențe aveau. Așa că interacțiunile mele în copilărie cu baieții pe care-i placeam nu au fost ok.

La Prințesă (introvertită), pare că e cu totul altă poveste-am spionat-o în excursii să văd  cum se comportă cu unii colegi, vorbim despre baieții care îi plac și imi pune întrebări despre băieți. Pare că îi vine natural să vorbească cu ei și pare că nu-i este frică să-și exprime sentimentele. Îi placea de un baiat la un moment dat pe care eu nu-l considerat potrivit pentru ea. Am încurajat-o să vorbească cu el și încercam să-i răspund când mă întreba. Nu i-am indus nici o preconcepție sau opțiune personală. După vreo doua luni, mi-a explicat că nu-i mai place de el că e prea sălbatic și că-i place de alt băiat. A ajut foarte mult și exemplu masculin din casă, recunosc :)! Nu avea cum să-i placă alt tipar!

La Madam Furlifus (extrovertită), pare că e genetic să socializeze cu băieții! E foarte feminină când vrea ea! Copie foarte mult și ce vede la sora ei! Deci, mai puțină muncă cu ea!

2. Gestionarea certurilor/tensiunilor între copii– la grădiniță Prințesa a avut doua fetițe care păreau că o plac, dar care vroiau să o domine în joacă și erau și răutăcioase când nu faceai ca ele. Am pornit de la „nu vreau la gradiniță că nu mă lasa A si S în pace” și am avut răbdare cu ea. I-am explicat că ele o plac, dar nu știu să se exprime; să le explice de mai multe ori că nu vrea și să vorbească și cu doamna dacă simte nevoia. Am ajuns la un moment să-și dea seama ca A și S  nu sunt educate, pentru că sunt răutăcioase și că să le ia apărarea altor colegi afectați de cele doua. Cred că și educatoarea a avut o influență!

În clasa pregătitoare, cu un colectiv nou -după două săptamani mi-a explicat că s-a uitat urât la un copil care vroia să o lovească cu mingea și el a plecat. Și-a creat o „uitătură de furie” și pentru că e mai înaltă are impact!

Madam Furlifus, e centrul jocului la gradinită. Și-a dezvoltat scheme să fie bagată în seamă!  Are prietene de care îi este dor!Dacă nu o lasă vreun copil în pace, fuge! Și-a dat seama că e mai rapida!  Din nou, e mai puțină muncă. În plus, sora ei o protejează când sunt împreună.

Educația sexuală– câți dintre noi vom vorbi cu copii noștri mai în detaliu și mai explicit despre sex? Mi-am propus să le ajut cum voi putea sau să caut ajutor dacă va fi nevoie. Vor fi multe întrebări în curând și vreau să iasă din adolescență sigure pe ce simt, știu și vor! Că vrem, că nu vrem…viața sexuală va fi foarte importantă ca adult!

La 5 ani Prințesa mi-a spus că au început să-i placă baieții! M-am bucurat în gândul meu și de atunci avem discuții  despre băieți. Încerc să o ascult mai mult și să vorbesc doar când mă întrebă! Pe teoria întrebărilor deschise 🙂

La Madam Furlifus, de la 1 an jumatate e clar că-i plac băieți! Aici pare că va trebui să fim mai atenți în educație, dar mă bazez pe soțul meu!

Îmi par atât de multe lucruri la care trebuie să fim atenți pentru viitorul copiilor! Cum se exprimă, vorbesc, interacționează cu cei din jur, câtă încredere au, dacă sunt responsabili de mici, dacă își recunosc emoțiile….va depinde cu vor fi ca adulti la job, cu prietenii, cu partenerul de viață, cu copii lor! Eu zic că pe lăngă gene, va depinde de educația din copilarie să fie fericiți!

Până acum pare că suntem pe un drum bun! Să vedem cum evoluăm. Cu cât cresc, cu atât e mai dificil de gestionat o mulțime de lucruri și nevoi!

Educatia emotionala

Balenutza in Gradina Botanica

Ma tot gandesc  daca voi reusi sa imi educ copilul astfel incat sa devina un adult cu mai putine, complexe, frustari, cu mai mult succes, cu mai multa incredere, decat noi. Parintii nostri si-au facut datoria cum au putut si au stiut mai bine. Perioada comunista nu le-a oferit prea multe  posibilitati. Generatia noastra insa, parca avem o sarcina si mai grea din punct de vedere  al educatiei. Adica noi avem atata informatie si exista atatea oportunitati incat trebuie sa le folosim corect pentru copilul nostru. Noi nu putem avea o scuza ca nu am stiut! Poate nu am vrut sa stim, nu am cautat, ne-am complacut in sfaturile familiei, nu am fost suficienti de open minded… Si nu ma refer la educatia de baza cu bunele maniere, regulile socitatii, etc… Ma refer la inteligenta emotionala si baza emotionala a viitorului adult( izvorul sanatatii mintale).

Ma ingrozeste gandul ca pot gresi grav in educatia copilului meu. Orice actiune a unui copil reflecta educatia si exemplele oferite de parinti.  Consider ca  aceste doua lucruri sunt cele mai importante in educatie! Scoala, societatea te influenteaza cel mult te ajuta la dezvoltare, insa eu si sotul meu sutem cei ce vom defini  viitorul adult Ioana Sofia!

Noi ascultam o emisiune: Meditatii pentru parinti(aici). Ascultam intr-o zi si  era invitata dna Claudia Jimeno Beltran. Vorbea despre o metoda ESPERE®. Ca si o definitie: ESPERE® (Energie Specifica pentru o Ecologie Relationala Esentiala) este o psihopedagogie a comunicarii. Scopul metodei este de a facilita relatii pline de viata si ecologice. ESPERE® este denumita ”Metoda” intrucat se poate invata si transmite, pentru ca instrumentele ei pot fi folosite in mod concret  si pentru ca rezultatele aplicarii acestora sunt vizibile in viata de zi cu zi.

Ceea ce spunea dna Beltran era de bun simt si logic: cum ca bazele emotionale se creaza pana la 4 ani, cum ca un copil nu reactioneaza  agresiv fara un motiv de frica. Motivul poate fi si o situatie intamplata in familiei  in trecut. Un copil ce in mod normal nu era agresiv, la varsta de 5 ani era foarte agresiv cu crize de nervi si in urma unor sedinte, au descoperit ca cu 4 ani in urma tatal isi inselase mama, iar mama a tinut totul in ea. Sentimentele neexprimate de mama s-au inmagazinat si copilul reactiona acum la o tensiune din trecut. Totul se rezolvare intre timp, insa ne-comunicarea parintilor si tensiunea dintre ei a  fost „citita” de copil si l-a influentat. Dupa ce au descoperit problema, au discutat si in scurt timp crizele de nervi au disparut. Pana acum, din ce am inteles eu metoda ESPERE®, este o metoda ce te invata sa comunici cu copilul tau rezultand un copil mai ferici(promit sa ma documentez mai mult). Instinctiv consider comunicarea cea mai bun instrument de educatie si eu incerc sa-mi ascult instinctul, care mi-a dovedit pana acum ca  nu greseste.

Deci, exista o explicatie pentru orice, la un copil :)! Trebuie doar sa o  cauti! Cum spunea si Thomas Gordon in „Manualul parintilor eficare”( recomand acesta carte), nu s-a gandit nimeni pana la un moment dat sa aplice metodele de rezolvarea a conflictelor adultilor  in relatiile cu copiii. Se referea la principiul: win-win. Amandoi castigam, nici unul nu pierde. Ajungem la un consens printr-un compromis.

Eu lucrez foarte mut, direct cu clientii. Am  avut norocul sa beneficiez de cursuri foarte bune  de comunicare, rezolvare conflicte, negociere, din partea companiei. Acum imi dau seama, ca sunt rautaciosi cei ce spun ca ” ti se spala creierul” . De fapt te ajuta sa de dezvolti tu ca individ si sa  comunici. Tu alegi daca vrei sa inveti sau sa fi Gica-contra 🙂 ! Am realizat de fapt ca  aceste cursuri se vor aplica si in relatia cu copilul meu si ca ma vor ajuta mult si  ca au fost gratuite :).

Am descoperit  pe internet centru pentru dezvoltare personala Amaneser unde o putem gasi pe dna Beltran. Cursurile par interesante.

Cred ca mai intai trebuie sa „lucram” cu noi sa devenim indivizi mai buni, sa constientizam problemele copilului, sa-l ajutam, uitand de comoditate, frustrari si complexe proprii. De la noi invata, noi suntem de vina :)!

M-am gandit sa impartasesc si cu voi aceste lucruri, poate va ajuta.