Cum alegem un costum de baie?

În mai când faceam lista de bagaje necesare pentru vacanța care mă așteaptă în august….așa sunt eu „planning a head” type, m-am uitat peste câteva modele de costum de baie. De atunci, internet-ul și google au reținut căutarea mea și am mereu reclame la costume de baie.

Acum, sunt ceva mai înțeleaptă și ce-mi doresc eu de la costumul de baie  este:

-să-si acopere parțile mai puțin perfecte

-să-mi creioneze un bust susținut

-să nu fie negru, că nu vreau să atrag prea multă căldură

-să fie confortabil

-să fie UȘOR de îmbracat/dezbrăcat

-să fie GRATIS

De ce? Păi sunt o mamă de doi copii, în concediu visul meu este să pot să nu stau cu gura pe ei prea mult, să apuc să stau un pic pe șezlong și să pot face duș singură. Ce fel de părinte responsabil aș fi dacă aș arunca  cu banii pe modele de costum de baie la modă?!

  1. Cheltui bani pe care i-aș putea cheltui pe copiii mei. Gen cum ar fi un costum de baie cu Minnie pentru Madam Furlifus!
  2. Orice costum de baie aș lua, nu mă slabește cu 5 kg și nu mă face mai lucrată la mușchi.
  3. în poză arată frumos, dar pe mine sigur nu ar sta la fel
  4. în concediu nu vreau să stârnesc priviri, ci doar să mă relaxez.

A da și ce îmi mai doresc din concediu, sunt câteva poze  frumoase cu familia. Sigur dacă voi fi relaxată și fericită, voi fi mai fotogenică în poze!

FullSizeRender (2)

Deci, îmi aleg vechiul meu costum de baie cumparat anul trecut! Back-up, am un costum de baie de vreo 7 ani, actual si versatil și în sarcină 🙂 !

 

P.S  Am și eu momentele mele de fashion statments, dar nu mă încarc de la costume de baie sau outfituri pentru concediu. În concediu vreau să mă relaxez și să mă conectez cu familia!

 

Copy-paste feminitatea?

Diverse informatii, cursuri, articole „m-au lovit” cu subiectul feminitatea.  Prima mea reactie?

Ce determina lumea sa creada ca „feminitatea” e un business si de ce in ultima vreme promovarea e mai agresiva? Poate doar acum o vad eu, ca articole pe tema aceasta sunt constant, insa abia acum m-au atins.

Acum ce ar detemina o persoana de sex feminine sa dea bani, sa  fie invatata cum e feminitatea?! De multe ori feminitatea este confundata cu frumusetea. Feminitatea, din punctul meu de vedere, reprezinta un set de atribute pe care specia umana le acorda reprezentantului de sex feminin. Atributele diferea de la societate la societae,  de la o zona geografica la alta.

De ce as da eu banii sa invat sa fiu feminina, daca natura mi-a dat atributele si mi le-a scris in gene?! Teoretic asa este, practic educatia si mediul familial te poate invata mai bine sau mai rau sa ti le descoperi sau sa nu stii ca le ai putea avea. Nu ma gandesc aici de cazurile grave de sanatate care iti pot afecta corpul si mintea. Ma gandesc la persoane uzuale, cu familii sau fara, dar fara prea multe probleme intr-adevar grave.

Pentru o fata,  confirm ca lipsa tatului din educatie sau prezenta sa limitata poate afecta accesul la „feminitatea” sa. Psihologic cu cat iti lipseste tatal mai mult cu atat devi mai baietoasa, iar cand mama si genele nu debordeaza de „delicatete”  nu prea ai cum sa te ghidezi. Acest lucru nu inseamna ca nu poti sa te redescoperi ca personalitate feminina. Trebuie doar sa vrei!

Zilele trecute m-am imbracat cu o rochita culoarea mustarului. Ma simteam extraodinar de bine in ea si incercam sa-mi dau seama de ce? Dupa doi copii si fete :), pot spune ca ma simt in maximul fortelor mele feminine( desi nu am scapat de toate kg in plus). Se vede acest lucru si in culorile garderobei mele si in „curajul”  pe care il am in multe aspecte ale vietii. Ma simteam foarte bine pentru ca, rochita era  primita cadou de la o persoana draga mine si pentru ca avea culoarea mustarului. Culoarea mustarului -creierul meu o indentifica cu mama , cu feminitatea ei. In garderoba mamei mele pe langa mult negru si gri, mustarul era culoarea cea mai curajoasa si pe care o admiram cel mai mult la ea. Aceasta culoare imi da fara sa vreau un sentiment de caldura si unul de dragoste.

rochita

Din baietoasa de mine, a iesit zic eu ceva decent feminin. In evolutia dezvoltarii mele au contat:

  • partenerul de viata care a fost destul de intelept sa ma ajute si sa-mi ofere un feedback referitor la acest subiect. Tin minte ca in anul I de facultate, el m-a invatat cat conteaza sa te hotarasti si sa-ti asumi alegeriile inclusiv cele vestimentare. In primii ani ai relatiei noastre, cand ma complimentau colegele la munca pentru diverse lucruri, eu le spuneam ca am stilist acasa 🙂 !
  • greselile din care am invatat si dorinta mea de a evolua din acest punct de vedere.
  • mediul de la munca
  • calitatile personalitatii mele
  • exemplul mamei, de la ea ma ghidez dupa „simplu si frumos”
  • NASTEREA – pot spune ca doua nasteri au trezit si dezvoltat in mine multe lucruri bune si sentimentale de femeie. Incepi sa intelegi limbajul naturii si al specie tale si multe intrebari isi gasesc raspunsul.

Nu ma intelegiti gresit,  nu detin adevarul absolut, gresesc de multe ori, dar nu-mi lipseste increderea!

E drept ca uneori nu mai rezonezi cu tine ca  femeie, ca ai diverse intrebari si increderea in tine e pe minus. Insa nu iti piezi feminitatea, doar nu o mai vezi, doar nu te mai poti exprima.  Mie mi se pare ca toate lucrurile se rezolva prin a gasi factorul sau problema si a rezolva-o sau a invata sa traiesti cu  ea.

Daca astepti ca altcineva sate invete ca la scoala, sau sa vrei sa „copiezi” un exemplu dat, nu ai sa te simti mai feminina. E ca si cum tie foame si mananci la fast food! Umple stomacul dar ai „n” probleme dupa si nu te simti bine.

Sa incercam sa gasim in noi solutiile, in familia noastra! Sunt usor de accesat si rezolva mult mai repede problemele de feminitate pe care crezi ca le ai avea. Si cel mult sa ne adresam unui psiholog daca consideram ca e grav…..

sursa poza

Alaptarea neromantata

Nu trebuie sa citesc statistici ca sa stiu ca se alapteaza putin in Romania…ingrijorator de putin! Cifre: doar 12.6% dintre femeile din Romania alapteaza (conform UNICEF).

Pentru ca sunt o persoana realista, as vrea sa va povestesc varianta neromantata a alaptarii. Stiu ca toata lumea e saptamana aceasta: vai, vai ce minunat, ce superb, ce emotionant! Cred insa, ca o viitoare mama trebuie sa-si creeze asteptari corecte pentru a nu avea dezamagiri si asa va fi debusolata de nastere. Setarea asteptarilor in viata este foarte importanta. Face diferenta intre fericire si nefericire.

Prima mea experienta a fost usoara si frumoasa. Fiind la primul copil si cezariana, laptele a venit mai greu( insa nu uita sa vina). Printesa ca si structura este mai solida si asa ca a actionat ca o „pompa” foarte buna. Nu am avut dureri sau rani. Singurul disconfort a fost la inceput cand s-au umflat foarte tare sanii. In primele 2 luni alaptam pentru ca asa stiam sa-mi hranesc copilul. Era cumva ciudat sa ma adaptez si sa invat sa ma conectez cu o noua fiinta in viata mea si una foarte mica.

Printesa nu s-a inecat, scoatea aerul foarte usor. Inainte de nastere ma documentasem bine in privinta alaptarii. Stiam ca trebuie sa am un pic rabdare ca cererea sa regleze oferta, stiam ca nu trebuie sa o alaptez mai tarziu de 4 ore( pentru a regla fluxul laptelui si a nu te trezi ca nu mai ai, foarte important in primele 3 luni), stiam ca trebuie sa mananc sanatos, fara dulciuri din comert si sa beau multe lichide. Pe parcurs am invatat ca durerile ei de burtica pot fi tinute sub control daca mesele sunt la minim 3 ore diferenta, pentru a avea timp sa se digere laptele. Am fost destul de riguroasa in masurile pentru o alaptare de succes. Dupa cam 2 luni, am inceput sa simt si emotie si sa ma conectez cu bebelusa mea cand alaptam. Ea punea manuta de san, eu nu mai puteam de dragul ei. Cand eram agitate ne linisteam cand alaptam! Noaptea dormea langa mine si o mufam si era un somn foarte dulce.

Am incheiat prima alaptare la 11 luni, cand m-am reintors la munca. Nu am luat pastile, nu am baut diverse siropuri. A fost natural! Eram deja la 2 mese de lapte de zi, lua si supliment de formula si sub influenta stresului s-a dus J.

A doua experienta a fost mai complicata si este cu mai putina emotie. La primul copil, totul e nou si tinzi sa exagerezi. Acum notand aceste ganduri, realizez ca socialul din nou complica multe si creaza asteptari gresite, proceselor naturale din viata noastra. La al doilea copil( tot cezariana), mi-a venit mai repede laptele, la fel s-au umflat sanii dar a fost ceva mai dureros in primele doua luni. Madam Furlifus are o structura fizica mai mica, mai subtire, asa ca puterea cu care tragea ea era mai mica. Am facut rani la san, fara sangerari. M-am dat imediat cu cremele speciale, pe care le foloseam dupa fiecare alaptare. In primele 2 saptamani ma durea destul de tare la alaptare, insa rezisteam pentru ca stiam ca e normal sa si doara si ma multumeam ca le pot tine sub control( asematoare cu o contractie ca si nivel de durere). Durerea era in primele 2 -3 minute, apoi se obisnuia nervul. Prinzand puteri, durea din ce in ce mai putin, insa am ramas cu un disconfort de cateva secunde in primele 2 luni, ciar daca ranile se vindecasera. Practic tine de puterea copilului de a trage si de cat de bine de ingrijesti tu intre alaptari. Alaptarea m-a ajutat sa ma conectez si cu Madam Furlifus, insa nu mai eram asa de emotiva, stiam drumul! A venit atasamentul in timp, in timp s-a reglat si fluxul de lapte si stiam ca e important pentru ea sa continui alaptarea. Nu am mai fost asa de riguroasa in meniul meu alimentar( desi am mancat sanatos, am mai facut cateva abateri), nu am mai fost asa riguroasa in lichide), insa am fost atenta la intervalul maxim de 4 ore. Practic am fost mai relaxata cu mine si cu teoriile si a functionat( nu m-am abatut insa la principiu de baza cu cererea si oferta).

Alaptez de 10 luni si ne linisitim impreuna, e un proces frumos. Il vad foarte natural si mai putin emotionant. E ca un respirat, important insa nu il bagi prea mult in seama. Imi va fi dor probabil la un moment dat de alaptare doar prin prisma faptului ca era ea mica si firava.

Eu cred ca o mama trebuie sa aleaga, sa se convinga ca procesul este natural si ca orice s-ar intampla este cel mai bun lucru din lume pentru copilul ei. Ambele mele fete nu au probleme cu diversificare si primirea mancarii solide de orice fel. Ambele mele fete s-au dezvoltat armonios pana acum din toate punctele de vedere. Sa alegi sa nu alaptezi, sa te ascunzisub „nu am lapte!”, sa nu lupti pentru alaptarea ta, e un deserviciu pe care ti-l faci tie in primul rand. Alaptarea e facuta sa te ajute si pe tine bilogic si pshic sa te recuperezi. In viitor tu vei avea probleme cu alimentatia si mofturile copilului…

Stiu ca ma repet insa: prin ani ’50 in S.U.A, firmele producatoare faceau reclama agresiva pentru lapte praf si mancare bebelusi, cum ca ar fi mai sanatose, mai bogate in vitamine, mai benefice copilului. Existau si doctori care le recomandau mamelor sa hraneasca bebelusul cu lapte praf,  argumentand ca avand sani mici cu siguranta nu vor avea prea mult lapte :).  Si uite asa, in socitatea de consum dupa vreo doua generatii, este tabu sa alaptezi la ei( tabu-adica cu scandal daca alaptezi in plublic). Acum dupa atatea cercetari si probleme de alimentatie, se lupta sa schimbe din nou perceptia generala si incearca sa promoveze alaptarea.  E absurd, sa ajungem asa! Oricum trendul Europei de Vest, este pe cat mai natural in cresterea copilului.

Da… stim ca e mai usor sa hranesti copilul cu lapte praf: nu trebuie sa ai un regim alimentar sanatos, nu te stresezi prea mult, stii cat mamanca si ai “constiinta” impacata si sigur nu prea vei avea lapte destul…

Doar 2% din femei au o problema cu producerea laptelui( studiu efectuat de doctori romani pentru S.U.A), restul sunt: greseli in pozitia alaptarii, frecventa alaptarii, alimentatia mamei, stresul si oboseala mamei, mama se ascunde sub: nu am lapte! pentru ca nu vrea sa i se lase sanii-mda, indiferent tot ti se slabeste muschiul, etc. Adica depinde foarte multe de noi ca mame daca vrem sa alaptam sau nu. Laptele matern este cel mai sanatos pentru copil si-i ofera in primele 6 luni toti nutrientii necesari. E mai ieftin si mai simplu sa alaptezi. Te ajuta si pe tine ca si mama sa-ti revii  fizic si ajuta enorm la crearea legaturii dintre mama si bebelus.

Important este  sa ai o alimentati sanatoasa( fara plajeli, diversificata zilnic, fara alimente care consideri ca te baloneaza si observi la bebe ca-l afecteaza, ai sa afli n  variante dar ai incredere in ce stii tu despre tine), sa respectii cele 3 mese zilnice,  sa te odihnesti cat poti mai mult, sa bei multe lichide( incluzand ceaiul recomandat de doctor), sa te asiguri ca pozitia de alaptare e corecta, sa nu te iei dupa folclor( nu bere, nu ceapa) :).  Producerea laptelui tine de cerere si oferta! Cantitatea de lapte se regleaza in functie de cat are nevoie/papa bebe. Primele trei luni va fi o cantitate mai mare pentru  ca bebelusul atunci creste cel mai mult, iar apoi se  regleaza in functie de cerere. Deci nu-ti piezi laptele dupa 3 luni , cum  am auzit la multe mamici!   Bebe trebuie sa pape la maxim 4 ore, nu lasa sa treaca mai mult de 4 ore intre mese/scoatere lapte.  Copiii sunt diferti, insa in general ei stiu  cat au nevoie sa manace.  Eu am refuzat sa ma stresez  cat manaca si daca ii ajunge.   Daca bebe nu plange prea mult intre mese, e bine !

Precizari:

  • nu trebuie să te decizi să alaptezi, sanatatea copilului tau nu este o alegere. Daca nu existe motive seriose sa nu alaptezi, nu ai o scuză sa nu o faci.
  • nu inventa motive să nu alaptezi. Dacă te informezi un pic şi ai puţin de bun simt, iti vor trece toate temerile.
  • ALAPTAREA ESTE UN PROCES SIMPLU ŞI NATURAL! Noi îl complicam!
  • nu contează cat de mici ai sanii, laptele se produce la cerere.
  • sanii se vor lasa de la gravitatie, nu de la lactatie.
  • este mult mai usor si comod decat prepararea laptelui praf
  • este mult mai ieftin
  • pentru alaptare nu ai nevoie de perne speciale, pompe de san, biberoane, creme  etc.
  • pentru alaptare ai nevoie de o poztie corectă a bebelusului la san, dieta sanatoasa, constantă, hidratare, vointa.
  • bebe te ajuta saî iti desfunzi canalele la început. E cea mai buna”pompă”!
  • bebe stie cat trebuie să manance şi nu e nevoie  sa cantaresti tu laptele la fiecare masa.
  • lucrurile merg în general prost, pentru că mamele nu se informeaza destul şi se bazează pe folclor, prietene, bunici, matuşi, etc.
  • cand nu stii, nu poti,  intreabă şi caută ajutor! Exista si prin telefon suport.
  • suzeta dupa 6 saptamani e recomandata, mai devreme poate afecta suptul copilului, deci si cantitatea ta de lapte.

Si cireasa de pe tort: e fascinant sa o vezi cand ii este foame cum cauta si daca o tin mai departe un pic de san cum se lupta sa ajunga! De ce sa le/ne rapim aceste experinte?!

Va recomand seria intalnirilor special concepute pentru mame si viitoare mame , din cadrul programului Primele 1000 de zile (primele1000zile.ro).  Ieri am participat la al doilea seminar de nutritive si stil de viata, la care au participat aproximativ 150 de femei însărcinate foarte frumoase! Mi-a placut abordarea si calitatea informatiilor.

Pentru prima mamica sau viitoare mamica ce comenteaza la acest articol, voi avea un mic kit cadou pentru alaptare. Asa ca sa sarbatorim Saptamana Alaptarii! 🙂

Atentie barbati!

Femeia a innnnnebunit! Cand o doamna/domnisoara ramane insarcinata, partenerul este asaltat de diverse versiuni ale experientelor camarazilor sai cu o viitoare mama. E un fel de-al atentiona: „vezi ca o ia razna!”

Eu recunosc ca au si ei dreptate 🙂 dar as vrea sa va spulber un mit. Nu pierdem neuroni :), doar „se rescriu”! Adica avem cumva aceiasi numar de neuroni doar ca se folosesc pentru alte activitati si ganduri ce tin de copil. E normal sa nu mai fim ca inainte pentru ca devenim mame si natura stie ea ce stie, ne fac mai atasate de copii si chiar daca suntem  „panicoase” e pentru supravieturiea speciei :). Acum, bineinteles ca putem exagera in functie de caracterul nostru si de cat ajutor ne oferiti in cresterea copilului. Adica cu cat mai mult ajutor cu atat suntem noi mai relaxate. Stiti bine ca daca mama e relaxata exista si armonie in familie!

Acum doamnelor, trebuie sa invatam si noi sa ne controlam cand supraevaluam o situatie sau sentiment. Adaugarea unei noi personalitati poate fi o evolutie daca suntem de acord ca mai si gresim sau exageram.

Pe mine personalitatea de mama nu m-a lovit din primele zile cu bebe( si nici nu vad cum ar putea). E un proces sa devi mama. Inveti si la un moment dat te trezesti ca ai instinct matern si toate devin naturale.

Deci dominilor, nu ne pierdem neuroni doar ca nu mai sunt centrati pe voi. Oricum aveti noroc ca femelele din specia noastra nu-si manca partenerii  ca la alte specii :).

Trebuie sa recunosc ca prea multa liniste si minte relaxata, dauneaza. Eu ma recunosc un pic schimbata, am timp de toate gandurile si nebuniile si am impresia ca si Sportivul familiei are.

-„Cum se face ca dupa fiecare sarcina te apuca apetitul pentru „sclipici ?!”( Sportivul familiei este si critic de moda in timpul liber sau… critic in general :))

-„A da, iar mi-am luat pantofi cu sclipici….”

IMG_20150223_130633

Mintea mea incearca sa se bucure de linistea acestei perioade de  concediu crestere copil, asa ca se cam „alinta” si experimenteaza. Garantez ca va reveni in parametri normali de estetica cand voi reveni in campul muncii.  Din ce stiu eu experimentele duc la progres :). Copiii ne completeaza si daca suntem atente ne pot ajuta sa evoluam in planuri ale personalitati noatre la care nici nu ne-am gandit. Insa uneori acest proces nu este chiar sa lin si domnilor trebuie sa ne intelegeti.

Si fiti optimisti…nu va da Dumnezeu ce nu puteti duce :)!

 

 

 

Amprenta emotionala

Noi suntem suma experientelor traite, a emotiilor experimentate. Tu esti suma amprenteloremotionale. Eu sunt rezultatul unor atingeri.

Despre ce vorbesc J? Emotia iti defineste si iti creioneaza personalitatea. Emotia se transmite cel mai bine prin atingere. De ceva timp reflectez la un indemn:

“ Atingerea este foarte importanta, imbratisati-va mai mult persoanele dragi! “

Nu are dreptate? In ritmul vietii noastre, in viteza cu care traim singurul lucru ce ne linisteste este conexiunea cu persoanele dragi din viata noastra: familie, prieteni, chiar si animale de companie J. Atingerea este amprenta emotionala ce rezista cel mai bine la trecerea timpului. Eu sunt femeie la 31 de ani, datorita unor atingeri. Iata-ma ca spun public ca sunt femeie, pana acum nu ma simteam transformata….offf ce n-as da ca fiu fetita din nou J!

Bunica mea mi-a definit primi ani din viata. Desi nu imi mai aduc aminte imaginea ei decat daca ma uit la poze, am ” tiparit” pe creier senzatia lacrimilor ei pe pielea mea, cand ne povestea la culcare despre copilaria ei. Mi-am luat la revedere de la ea, tot printr-o atingere. De cate ori vreau sa-mi aduc aminte de ea imi strang mana si ii simt si mana ei. Ma proiectez cumva in acel moment, in acel timp!

Mama mea….mama mea…cea mai importanta persoana din viata mea, este tot timpul cu mine datorita unei atingeri. Era bolnava, eu eram in vizita acasa de la facultate, m-am asezat langa patul ei si ea ma mangaia pe par. Aceasta senazatie este cu mine in fiecare zi, dimineata, seara, este cu mine in momentele important, atunci cand imi este greu, atunci cand ma bucur. Daca vreau sa o am langa mine imi amintesc de senzatia mangaierii ei si ea este cu mine!

Am devenit la randul meu mama prin emotia pe care am simtit-o cand imi alaptam feitita si ea imi punea manuta ei pe sanul meu. Divin sentiment sa-i simt manuta! Toate bucuriile din lume nu se compara cu sentimental pe care il simti cand iti vezi copilul sanatos, bucuros ca si-a gasit sursa de hrana si manuta pe care o ridica incet si o aseaza delicat sa te simta, sa-l simti…

Am devenit mama si cred ca este senzatia mea preferata, dormind cu copilul butica pe burtica. Stiu ca ne-am aproiat datorita faptului ca ne-am simtit. Caldura pe care o simteam, mirosul ei de bebelus curat si pur, sunetul batailor inimii micute, ma facea sa adorm linistita ca a mai trecut o zi, ca am reusit sa nu o ranesc cumva prin nestiinta mea, ca maine va fi mai bine si eu ma voi simti mai mama decat azi. Primele 3 luni de viata cu Dra Pinguin, au fost de fapt o aclimatizare: eu la ea si ea la mediu inconjurator.

Natura a creat atingerea ca sa ne ajute . Cred ca calitatea conexiunii intre mama si copil este direct proportional cu numarul de atingeri din primul an de viata!

Deci da, suntem suma unor atingeri, a unor amprente emotionale! Calitatea unei atingeri si frecventa ei, poate creiona o personalitate, poate rani mai mult decat o sabie, poate resuscita o relatie, o persoana, poate transforma orice intr-o minune.

_1535845487

Incerc sa fiu atenta la cate de multe atingeri le ofer celor dragi mie si daca timpul si distantele nu-mi permit uneori, cu siguranta recuperez cand am ocazia. La calitatea atingerilor cu Dra Pinguin ma ajuta si Pampers care se asigura ca pielea ei este tot timpul in cea mai buna forma! 🙂

P

Cand iubitul devine tati?

Din categoria ” oare sunt cu capu?” 🙂

Cu toţi avem nume de alint pentru parteneri noştri. Când nu aveam copil, mi se părea foarte ciudat să aud la cuplurile cu copii strigându-se într ei „mami” şi „tati”. Acum mă enervează că mă mai trezesc şi eu că mă adresez cu „tati”. Ce-mi veni să scriu despre aceste lucru?:) Păi face parte din procesul de transformare a unei mame şi e cam ocolit :)!

Bine, bine… apelativele sunt discutabile dar cred că începi să strigi „tati” când partenerul tău devine mai mult un „obiect” decorativ şi pe care identifici mai mult ca tatăl copiiilor tăi decât ca şi iubit. Eu mă lupt cu acest apelativ pentru că o dată instaurat nu voi mai putea scăpa de el.

Deci, cum devine iubitul „tati”? Ce se întamplă în structura noastră emoţională?În exeprienţa mea de 10 luni ca şi mamă, am observat că iubirea pentru copil creşte în timp, iar iubirea faţă de partenerul tău „staţionează”. Probabil este şi normal.

Dacă în primele luni, mă adaptam la noua mea identitate, mă adaptam să-l văd probabil şi pe şotul meu ca şi tatăl copilului meu. Însă cred că e periculos pentru un cuplu ca şi partenerii să se vadă doar ca mamă şi tată. Femeia ca mamă, devine foarte protectivă faţă de copill, inclusiv dirijând toate emoţiile sale către el. Astfel nu-i mai rămâne prea mult pentru partener. Cu cât mama nu conştientizează acest lucru, cu atât situaţia cuplului va fi şi mai complicată.

Viaţa unui cuplu în primi ani ai copilului, cred că se transformă şi ea şi învaţă să funcţioneze în trei. Copilul trece pe primul loc şi cred că femeia este singura care poate „dirija” ce se întâmplă în viaţa de cuplu. Bărbatul poate doar să aibă răbdare. Tare sunt curioasă să văd care ar fi perspectiva „cuplului” prin ochii unui proaspăt tătic( şi aici nu mă refer la viaţa sexuală, care e de la sine înteles că lasă de dorit)!

Îmi este dor să petrec măcar doua zile cu al meu, singuri, să ne regăsim. Pentru mine cel puţin, se întâmpla următorul fenomen: mă ataşez din ce în ce mai mult faţă de Ioana, dar simt aşa ca o mică prăpastie sentimentală, dacă îi pot spune aşa, între mine şi el. Ca şi cum nu ne-am fi vorbit de 10 luni!

Probabil învăţăm amândoi cum să ne comportăm cu noi 3. Este un proces în derulare, unde trebuie să fiu conştientă că el are răbdare până la o anumită limită şi eu controlez cât mă voi îndepărta în cuplu. Offf, cum trebuie să le facem pe toate noi femeile! 🙂 Glumesc! Sigur e cel puţin ciudat pentru ei să nu ştie „cum  să ne apuce”!

Şi deci pentru mine, care nu sunt chiar aşa de obosită, chiar aşa de stresată e o provocare chiar să mă controlez să-i nu-i spun „tati”! Chiar dacă această perioadă este un test pentru relaţia noastră nu trebuie să uit că pentru mine el este soţul meu, pentru fiica mea el este „tată”! Sper totuşi să nu dureze prea mult perioada acesta în care mă simt un pic „înstrăinată” de sentimentele mele pentru cel de lângă mine.

Voi cât ziceţi ca durează? 🙂

Sacrificiul unei mame

Eu abia acum, de când am un copil, încep să-mi înteleg într-adevăr părinţii, să-mi explic multe decizi şi acţiuni ale lor, care poate în trecut nu mi se pareau corecte. Abia acum îmi înţeleg cu adevărat mama!

Mama a murit, când eu aveam 18 ani. Abia scosesem capul în lume, abia începeam să învaţ despre viaţă! Nu am reuşit să vorbesc cu ea aşa cum mintea mea ulterioră şi-ar fi dorit. Nu am avut experinţa necesară să mă maturizez până atunci. Am rămas cu acest mare regret că nu am putut „comunica” cu mama şi nu am cunoscut-o cu o minte a unei vârste mai mature.  De atunci, tot fac paralele între mine şi mama, când trec prin viaţă. Scriind, sper ca astfel să  ajungă mesajele mele la ea, prin ochii cititorilor. Poate aşa poate „auzi” şi recunoştinta mea.

În ultimile zile, mă tot gândesc ce sacrifici a făcut mama pentru a ne creşte pe noi! Ea spunea că în afară de mine şi de sora mea, alţi copii nu-i plac! Atunci nu băgam prea mult în seamă aceste cuvinte. Acum, că sunt mamă le înteleg mai bine. Toată dragostea ei, toată compasiunea ei, toată bunătatea ei s-au îndreptat către noi.  Centru universului tău devin copiii, alţi copii nu mai vezi decât la nivel fizic! Cel puţin aşa se întâmplă cu femeile din familia mea.

Mamele se sacrifică de milenii pentru copiii lor, sub diferite forme. Mama, ca multe femei din generaţia ei a renunţat la munca pentru noi, a renunţat la o parte din personalitatea ei pentru a ne educa pe noi cât mai bine. Femeia de carieră din mine, chiar dacă şi-ar permite financiar să stea tot timpul acasă, nu ştiu dacă ar face-o. Cu mintea de acum, recunosc anumite frustrari şi dureri ale mamei mele din adolescenţă mea şi o înteleg: cum stătea singură mai mult, noi eram la şcoală, tata  mai mult plecat, cum poate şi-ar fi dorit să aibă un ban al ei fară să audă tot timpul reproşuri, cum poate şi-ar fi dort să călătorească mai mult, cum poate şi-ar fi dorit să aibă o siguranţă financiară propie, cum poate şi-ar fi dorit să nu fie considerată doar o bonă, etc. O parte din personalitatea ei şi-a minimalizat-o pentru a putea fi alături de noi atunci când trebuia, pentru a ne da mai multă siguranţă, pentru a putea fi ce suntem acum. Şi-a asumat rolul şi trăia prin noi. De aceea,  probabil se spune că  părinţii trăiesc prin copii! Mama a ales să ne crescă pe noi. Şi a fost o alegere!

Mama era o femeie blondă, cu ochi albaştri, bună la suflet, discretă, un om frumos, apreciat de toată lumea… o doamnă. Îi placea să citească, îi plăcea să cânte, culoarea preferătă era galbenul, îi placea să călătoarescă. Mi-ar fi placut să o „cunosc” mai bine, să cunosc femeia din ea, să-i cunosc trăirile. Am multe întrebări dar puţine răspunsuri.  Mi-ar place să ştie că o înteleg şi că aş vrea să mă ierte pentru tot ce  i-am greşit! Acum  văd multe sacrifici ale ei : munca, soţul, viaţa personală, hobby-urile, poate prieteni…şi urmează probabil să mai descoper. Nu ştiu dacă în ritmul zilnic mai avem timp să reflectăm asupra micilor sacrifici pe care părinţii nostri le-au făcut. Şi sunt multe! Eu, cumva, am fost nevoită să le văd periodic, pentru că mi se face dor şi tot timpul voi spune: „oare cum ar fi fost dacă traia?” sau voi căuta o experintă similară cu a mamei.

Mă gândesc că am fost tare norocoasă că a reuşit să mă formeze şi că am cunoscut-o chiar şi ca copil. Poate pot reflecta eu cumva prin acţiunile mele dorinţele neîmplinite ale ei. Eu sunt acum persoana Ana, pentru că am avut o MAMĂ!

Mami meu, rămâne un gol ce nu poate fi acoperit, timpul îl prafuişte doar! Îmi doresc din tot sufletul să mă poată auzi când vorbesc  cu ea şi să nu o dezamăgesc!

Londra, oraşul pe care visa să-l vadă

Emotii

Stiti sentimentul: „nu imi vine sa cred ca”…? Nu e din aceiasi categorie cu: „parca sunt in viata altcuiva” sau „asta e din alt film”. E sentimentul acela pe care il ai cand nu esti inca obisnuit cu ceva, cand subinconstientul tau nu l-a digerat, cand esti uimit/a. Aparent ireal, il gasesti in diferite grade de intensitate si nu sti cat timp poate tine.

Cam asa, ma simt eu de vreo doua luni. Un sentiment puternic de nu imi vine sa cred, de cand madam(Ioana=balenutza) a inceput sa interactioneze mai mult.

Intr-o zi, a stat cu buni cam  jumatate de zi,  pentru ca eu hoinaream prin Bucuresti pentru relaxari cosmetice. Adica era una  din zilele acelea cand iti permiti si trebuie( chiar e urgent) sa faci ceva pentru tine.  Ma intorc acasa si Ioana dormea. Intru incet sa nu o trezesc, nu scot un sunet, ma aplec asupra patului sa o pup si intre timp ea se trezeste. Sta 5 secunde. Zambeste larg si cu dragoste la mine!  La mine, fara sa cant, sa ma maimutaresc, fara sa o smotocesc? Sigur la mine, ca nu era nimeni in spatele meu :)!

Probabil e ceva banal pentru mamici, dar eu sunt inca la stadiul in care nu-mi vine sa cred ca am o mica fiinta ce zambeste cand ma vede! Daca stai bine sa te gandesti, cine altcineva din familia ta ti-a zambit sau iti va zambi neconditionat? Adultii in nici un caz: depinde de cum s-au trezit dimineata si ce probleme au, ceilalti copii: se conditioneaza de cat de apropiat le esti, animalele de companie: nu stiu sa zambeasca :).

Ioana, urmarindu-ma!
Ioana, urmarindu-ma!

Nu radeti de mine :)! Asa ma simt acum. Probabil cu timpul, ma voi mai invata, voi re-intra in ritmul alert al Bucurestiului si al task-urilor zilnice… dar momentan ma bucur si traiesc linistita emotiile de parinte. Emotii surprinzatoare!

Balenutza planorista

Intre curatenia prin casa si strambatul la Ioana, intr-o vineri, ma uitam (online) la prezentarea Otiliei despre joaca si emotii din cadrul  evenimentului Social Media for Parents .

Si m-a lovit pentru prima data: eu ma joc cu copilul meu? poate ar trebui sa ma joc mai mult? are destule jucarii? Stiam in principiu, cat de importanta este joaca in dezvoltarea si educatia copilului.  Insa… pana acum nu am constientizat cum poti sa comunici cu copilul tau si cate se pot invata.

Otilia (daca ma intrebi acum ce vreau sa fiu cand voi fi mare: mama a trei copiii 🙂 !), povestea cum se juca cu fetita ei cu papusile si stia ca e suparata si a condus jocul in asa fel incat copila a spus prin intermediul papusii ce  o supara. Mda… acum mi se pare greu sa am astfel de abilitati. Eu momentan nu  reusesc sa-i spun Ioanei o poveste scurta fara sa o citesc! Am tot auzit insa, ca reinveti sa  te joci odata cu copilul tau! Cred ca suntem la stadiul de bebelus de 8 luni :).

Oricum chestia cu joaca m-a pus pe ganduri. Si m-a apucat ganditul… cum Ioana este a 4 generatie de femei din linia materna (zici ca scriu Codul lui Da Vinci :)), cum ea este evolutia strabunicii, bunicii si mamei sale…Cum strabunica ei a copilarit intre doua razboaie mondiale, a avut o singura papusa din carpe si dupa 4 clase a fost data ca fata in casa la o familie de avocati din Galati. Copilaria ei s-a oprit brusc  pentru ca familia era numeroasa si saraca. In copilaria noastra (a mea  si surorii mele) adormeam plangand, ascutand povestiile sale! Am ajuns si la cum bunica Ioanei (mama mea) in comunism, mergea in sandale iarna la scoala pentru ca familia era saraca dar a luptat sa poata termina liceul si abia cand s-a angajat a putut sa-si cumpere papusi si carti. Pentru mama Ioanei (adica eu), copilaria a  insemna o masinuta de politie si o mandolina, vreo 10 papusi denumite dupa zeii Greciei Antice (printre care si papusi de-ale bunicii), cum cosea capul lui Hermes plangand (sora s-a razbunat rupandu-l)… in mare o copilarie frumoasa, linistita, ce a ajutat-o sa se dezvolte (zic eu :)). Oare voi reusi sa-i ofer copilului meu o copilarie mai buna sau cel putin ca a mea-bineinteles cu cateva exceptii ?!

Pana acum, cred ca ne jucam clasic: pupat mult, variatiuni de cucu-bau, avionul, gimnastica, vacuta muuu (ii smotocesc obrajii ei si eu spun muuuuu), pupatul eschimosilor (cu nasucurile).  Alt joc este balenutza planorista sau cel putin asa ii zic eu. Ma pun pe spate cu genunchii indoiti, o pun cu burtica sustinuta pe tibiile mele si ne facem ca planam. Ea e fericita si sta dreapta cu manutele intinse lateral. Am inceput acest joc cred ca din a doua luna cand incercam sa avem o comunicare… Sper ca functioneaza! De ce balenutza? Pentru ca madam a fost din prima luna peste medie ca si greutate si lungime… in general e cam grea  :).

La capitolul jucarii, cum ziceam si in postul Necesitatii-la inceput: industria pentru bebelusi (copii) are cel mai ieftin marketing dupa religie. In general multe sunt scumpe pentru ce ofera (cel putin in Romania dar trebuie sa se imbogateasca si ei undeva). Incerc sa nu-i cumpar jucarii ce nu au o utilitate reala, nu doar promovata. Si nu foarte multe jucarii, sa nu ajunga sa nu se joace cu ele. In plus, consider ca nu o fac mai desteapta in acest moment al dezvoltarii ei. Conteaza si materialul genetic!

In afara de centre de activiati si jucarii pentru dentitie, am cumparat mai mult jucarii pana acum, pentru cadouri. Prima mea „trezire ” pe tema jucariilor a fost de 1 iunie anul acesta, cand alergam printr-un hypermarket sa caut un cadoul pentru o mica  printesa, cu Ioana dupa mine. Dupa ce ne-am servit pranzul in parcarea magazinului (pentru ca mami e un stres cu timeing-ul), am intrat in magazin. Pe langa noi, mai alergau si alti 1 milion de parinti, bunici, rude dupa cadouri.

Atunci am realizat ce inseamna 1 iunie la noi: rafturi cam goale, „promotii”, oboseala! NU am cumparat din hypermarket nimic pentru ca ce mi se parea o jucarie utila, consideram ca e aberant de scumpa. In disperarea mea, in drum spre masina am vazut un magazin cu jucarii, rapid am intrat printre rafturi cu carutul meu mai solid si balenutza! Ufff, bine ca am avut loc! Am fost indrumata catre anumite jucarii pentru bebelusi. Am vazut imediat o jucarie oglinda utila pentru masina, mi-a placut si pretul. Perfect! La iesire m-am uitat la numele magazinului. Ulterior i-am descoperit si pe net: Noriel. Si uite asa, a decurs prima mea experienta cu shoppingul de jucarii.

Sunt constienta ca abia sunt la inceput cu jucariile si ca vom investii si bani si nervi si asteptari… dar de ce sa-mi fac griji de acum! Bine, ca avem de unde alege!

In concluzie: sper ca Dumnezeu sa ma ajute sa-i ofer Ioanei, o copilarie mai frumoasa decat a inaintaselor ei si sper sa invat sa-i creez o lume a  jocurile si jucariile de care are reala nevoie.

Ideii de jocuri si jucarii utile?  S’il vous plaît… 🙂

Lista utila pentru spital

Eu am ales sa nasc intr-un spital de stat. Cum se obisnuieste, iti pregatesti un bagaj pentru perioada pe  care o vei petrece in spital.  Daca incerci sa fi ordonata si sa nu uiti ceva, te va ajuta o lista. Asa te poti verifica si nu  risti sa uiti vreun lucru. Mai jos avem o lista pe care eu am facut-o culegand informatii de la prietene care au nascut, carti, internet.  Acest colaj propriu pentru lista mea, m-a ajutat si pot spune ca a fost util: nu am intrat in panica la spital :).  Daca nasti la un spital particular probabil ca iti vor spune cei  de acolo ce anume trebuie sa iei cu tine.

Daca ai completari, te rog sa le impartasesti !

Lista mama:
– prosop moale pentru sâni (1 buc.-sânii trebuie stersi bine cu apa curata inainte de fiecare alaptare)
– unguent pentru sani pentru prevenire rani(1 buc.-Garmastan am folosit eu)
– sutien de alaptat  (2 buc), tampoane sâni (4 buc)
– camasi de noapte (2buc)
– halat (1 buc.)
– lenjerie intima
– tampoane normale (1 pachet), vata (1-2 pachete mari)
– sapun solid sau sapun lichid (1 buc),  servetele nas/batistute (1-2 pachete)
– periuta de dinti (1 buc), pasta de dinti (1 buc)
– elastice de prins parul, clame
– supozitoare cu glicerina (1 cutie-pentru cezarianta sunt utile)
– gel anitbacterian pentru maine (1 sticluta)
– hartie igienica

– sosete (3-4 perechi)
– papuci (1 pereche)
– prosop de fata, de corp (cate 1 buc.)
– aparat foto,  incarcator
– carti
– telefon mobil, incarcator
– apa plata in sticle de 0,5 l+pai de baut
– prosop bucatarie sau prosop de hartie, cana, castronel, farfurie, lingura, furculita, cutit, pahar, termos
– gel de dus, sampon, balsam, burete (cate 1 buc.)
– gel igiena intima, un aparat de ras (cate 1 buc.)
– parfum/ deodorant
-pila, unghiera
– haine pentru iesirea din spital

Lista bebe:

– 2-3 body-uri cu maneca lunga
– 2-3 pantalonasi cu piciorus
– 1 costum de zi
– 3-4 caciulite
– 1 salopetica
– 2 perechi sosetele

– 3-4 perechi de manusi( se gasesc si body-uri care au la capatul manecii,  manusi. mi s-au parut mai practice)
– 1 paturica
– 3-4 scutece de finet mari
– scutece de unica folosinta pentru nou nascuti( 1pachet)
– 1 prosop moale
-1 pachet servetele umede pentru sters bebelusul
– 1 unguent iritatii fundulet( cel mai folosit Bepanthen)

Acte :
-card de identitate( original si copie)
– adeverinta de salariat
– dosar de analize din perioada sarcinii
– bani