Cum devii adult?

Vroiam intial sa va scriu despre cum a fost spectacolul „Frozen” de la Sala Palatului( spectacol local, non Disney). Sa sumarizez: mi-ar fi parut rau daca as fi dat banii pe bilete. Eu sunt invatata cu profesionalismul de Zurli, cu dedicatia de la Tandarica, cu inovatiile Mirelei Retegan….. ce a fost la „Frozen” consider ca au incercat sa incropeasca un spectacol pe fuga, cu minime investitii si sa foloseasca trendul cu nebunia Elsa. Pot sa gresesc, dar sala nu era plina, iar Printesa a spus ca a fost frumos; nu ii  erau ochii plini de lumina ca in alte parti si nici nu a spus la toata lumea cum a fost ea la spectacol.

Revenind, am citit un articol foarte corect si bine argumentat despre relatia dintre doi adulti cu copii si de ce s-au inmultit divorturile. Vi-l recomand!

Ultimul an pentru noi ca familie a fost destul de complicat, cu schimbari de joburi la parinti, cu un accident al Sportivului, cu lupta mea pentru a ma imparti in 5 locuri si a reusi sa impac pe toata lumea, cu multe situatii complexe ce uneori ma aduc la epuizare mentala. Deci si relatia noastra de adulti a devenit complicata, mai ales ca vine dupa fondul a 5 ani de 2 copii mici si multi pitici mentali :).

Eu pot spune ca in ultimul an am invata multe despre mine. Copiii si oglindirea gandurilor mele in vorbele lor, ma fac sa realizez zi de zi cine sunt de fapt si cate „bagaje” aduc  din copilaria mea. Am diverse revelatii si realizez ce actiuni din familia mea au adus la un obicei de al meu ca adult. Ex: eu cand eram mica vroiam sa ma fac gospodina, ca bunica mea. Tatal meu tot timpul ma certa: ” cum vrei sa te faci tu gospodina? Esti fata desteapta, poti mai mult!” Acum realizez ca vroiam sa fiu de fapt ca bunica mea si sa impart dragostea pe care ea ne-a aratat-o cand ne facea de mancare, cand facea curatenie, cand avea grija de noi. Am realizat ca asta imi doresc si eu si ca uneori actiunile pot ajuta mai mult decat prezenta mea fizica in familie.

Cred ca devii adult cand incepi sa ai copii si responsabilitatea lor. O relatie intre doi adulti e cu atat mai complicata, daca tu in familia ta nu ai avut un exemplu de gestionare sanatoasa a conflictelor, de comunicare cum se intampla pentru multi din generatia noastra. Parintii nostrii au reusit sa ne creasca cum au stiut ei mai bine si noi trebuie sa-i depasim fiind alta generatie.

Cumva ma sperie rata divorturilor( nu ma refer la cele cu motive justificabila ca agresiunea fizica) din jurul meu si ma intreb de ce nu lupta! Pentru ca nu stiu cum sau nu isi dau seama unde e problema de fapt. Ca si familie suntem in stadiul in care incercam sa ne invatam copiii sa nu mai doarma cu mine. Vom  reusi intr-un punct dar e greu la inceput: eu ma simt rupta intre doua parti una de mama si una de sotie.

Apoi conteaza enorm si timpul de calitate( chiar daca e scurt), pe care il petreci cu partenerul. Conteaza si atentia pe care I-o dai lui sau ei. In general, armonie de lunga durata nu exista si copiii trebuie sa vada acest lucru si sa invete cum sa gestioneze o relatie cu persoana iubita. Inteleg ca e si foarte important ca copii sa vada si sa inteleaga ca exista si timp pentru parinti.

Eu ma simt cu adevarat adult dupa al doilea copil. Ma simt responsabila si stresata de toate micile task-uri zilnice si tine doar de mine cum imi invat mintea sa gestioneze acest stres. Presiunea pe care o pun eu pe mine pentru orice trebuie sa fie mai calibrata si sa eman catre familia mea atentie si relaxare.

Si pare  greu, foarte greu! Mi-am demonstrat de multe ori ca pot orice sa fac doar sa ma comit cu tot sufletul la cea actiune si sa am rabdare. Si partenerul trebuie sa aiba rabdare! Si copii trebuie sa nu simta si sa ramana echilibrati…. Si mai trebui sa depasesc si oboseala fizica…complicat dar lqa sfarsitul zilei traiesti si nu doar supravietuiesti. Cred ca in momentul in care traiesc e cel mai sanatos pentru mine. Sa supravietuim putem cu totii sa o facem, insa sa simtim intr-adevar ca „traim” e un proces de invatare, e o etapa de dezvoltare pentru mine cel putin.

Cred insa ca suntem pe drumul cel bun!

Sper ca suntem pe drumul cel bun :)!

 

 

Analiza la 33 si 2 copii

Am trecut de 30 ! Credeti-ma nu e mare lucru, presiunea e mai mult la noi in cap. Sincer, maturitatea, evolutia  pe care te-ai astepta sa o ai la 30 de ani si te stresezi ca inca nu ai ajuns acolo nu tine de varsta, ci tine de experiente. Eu acum, ma simt ca la 30 de ani! Acum , dupa al doilea copil.

Cel mai bun psiholog, cel mai bun trainer, cel mai bun MBA si cele mai ieftine 🙂 – sunt copiii.  Al doilea copil a complicat mult viata familiei, fiind  si un copil mult mai energic si agil. O complicare insa frumoasa!

La al doilea copil,  ca  mama  stii ce sa faci, lucrurile vin natural insa te intampina alte probleme mai profunde. Cel putin pentru mine, a fost o adevarata” revelatie” personala. In momentul in care devi parinte, incepi sa-ti intelegei parinti si sa-ti aduci aminte de tine, de „baza” ta psihica- adica de copilarie. Bineinteles, conditia este  sa te asculti si sa te lasi prada emotiilor, gandurilor; sa le digeri, sa traiesti si sa analizezi!

Cate revelatii de tot felul am avut in ultimile luni…. revelatii ce mi-au adus aminte de copilarie, mi-au adus aminteri in prezent si explicatii pentru unele din trasaturile mele…revelatii ce m-au facut mai puternica, mai rationala, ce m-au impacat cu mine si copilaria mea…. Adica am evoluat!  Recunosc poate nu ar fi trebuit sa-mi ia 33 de ani si 2 copii sa ajung aici , insa banuiesc ca se poate si mai rau 🙂 !

Mi-ar fi placut sa am intelepciunea sa fac 2 copii inainte de 30 de ani. Credeti-ma cu cat mai repede cu atat mai bine( bineinteles dupa 22-23 ani)! Mi-ar fi placut sa am intelepciunea sa-mi inteleg parinti mai devreme, m-as fi scapat de ceva regret si dureri. Mi-ar fi placut sa am curajul sa actionez in situatiile in care simteam ca imi vor schimba viata si peste ani ma voi intoarce la ele sa-mi explice o durere a sufletului.

Ma bucur ca am ajuns la intelepciunea sa-mi apreciez familia, sanatate, copiii, sa ma apreciez pe mine 100%. Ma bucur ca mi-am putut intelege parinti si actiunile lor, ma bucur ca deciziile din copilarie ma defines si in bine. Ma bucur  ca am inteles ca intelepciunea e o imagine a experintelor si a geneticii si deci stiu cum sa-mi educ copiii. Ma bucur ca am avut intelepciune  si de tanara sa I-au anumite decizii. Ma bucur ca traiesc si ca evoluez!

Multumesc ca m-ati ajutat persoane dragi  sa evoluez, multumesc ca ma ajutati sa TRAIESC!