Viitorul copiilor mei

Anul acesta am descoperit vacanta fară copii! Adică timp liber, casă goală și părinții care încearcă să se readapteze la viața în 2. Pentru perioade de 1-2 săptămanii, am exersat să mă relaxez, cu un dor imens în inimă. Când îmi lipsește „obiectul muncii” și nu am zeci de task-uri de făcut, gândurile aleargă și nu știu cum să se ordoneze.

Eu ca și părinte mă gândesc foarte des, la viitorul copiilor mei. Parcă am vrea să crească mai încet, dar să ne asigure cineva că vor fi bine și sănătoși în viitor. Îi visăm adulți de succes și ne facem tot felul de griji. Șotul meu chiar le visează mari si frumoase… cum vin de la discotecă la o oră prea târzie.

Mă gândeam în ultima perioadă, că nu prea conștientizăm că pe lângă școală mai sunt și alte educații de care copilul are nevoie. Mă gândeam cum mă asigur eu că fetele mele vor avea relații frumoase, echilibrate cu viitorii soți! Cum mă asigur, că nu vor divorța imediat ce relația e într-un impas? Cum le învăț să aleagă înțelept persoana pe care  o iubesc?

Nu conștientizăm, că nu am fost învățați la rândul nostru. Fiecare generație de părinți a acționat cum a știut și putut. Însă e de datoria noastră să ne depășim părinții! E ușor să dai copy-paste la ce știi de acasă, dar sigur nu-i va asigura copilului un viitor mai bun!

Genele sunt foarte importante pentru educație, dar nu se întamplă nimic bun fară muncă!

Educația emoțională a primilor 3 ani, mie îmi pare că e foarte importantă. Cum avem grijă de copil în acești ani (de la ce mănâncă la câtă libertate îi oferim să experimenteze) sunt de părere că impacteză viitorul adult. Mulți copii intră în grădiniță, fară să știe să respecte reguli, cu multe temeri și cu puțină curiziotate…Ei intră ca un rezultat al influenței familiei lor asupra propiei personalități: exemple- sunt prea agitați pentru că bunica îi dădea prea multe dulciuri, lovesc pentru că au fost loviți acasă, nu sunt curioși pentru că se pot murdări și sunt certați, etc.

Educația relațiilor: de la relațiile de prietenie pană la relațiile cu sexul opus- cine se gândește când își alege partenerul de viață că va fi un exemplu pentru viitorul copil? Eu sigur nu m-am gandit! Am două fete acum și am realizat că relația mea cu tatăl lor e primul exemplu de relație pe care îl au. Tatăl lor e tiparul de bărbat pe care  îl vor cauta, fie că vor sau nu. Cum mă comport eu cu tatăl lor, le va impacta cum se vor comporta ele cu băieții pe care îi plac.

În plus, copiii împrumută și de la ceilați din jur! Educatori, familie, prieteni…așa că eu incerc să aleg cu ce educatoare/învățătoare își petrec fetele timpul. Am descalificat o școală, pentru că doamna care prelua clasa I este o tipologie de la care Prințesa ar fi luat ticuri și obiceiuri ce nu mi-ar fi plăcut. Gesturile și expresiile care nu sunt împrumutate de la mine, le văd instant la fete și le și indentific de unde le-au împrumutat! Prințesa e mai puternică și mai harnică, datorită învățătoarei de la clasa pregătitoare! Cu ea a stat 4-5 ore pe zi, 9 luni pe an! Cu mine, sta 2-3 ore/zi!

Acolo unde știam că am și eu probleme, am încercat să o las pe ea să descopere cum ar trebui să procedeze în relațiile sociale și să nu impun tiparul meu. Am dat doar un sfat și am ascultat copilul! Vă dau doua exemple care au mers foarte bine:

  1. Eu m-am educat singură să fiu feminină și în copilarie nu am avut exemple  puternice de feminitate in familie! Bunica mea a fost plecată de acasă de la 6 ani, la muncă! Cam ce să transmită mai departe către fetele ei ?! Atât mama cât și bunica s-au straduit să mă educe frumos, dar cu ce informații și experiențe aveau. Așa că interacțiunile mele în copilărie cu baieții pe care-i placeam nu au fost ok.

La Prințesă (introvertită), pare că e cu totul altă poveste-am spionat-o în excursii să văd  cum se comportă cu unii colegi, vorbim despre baieții care îi plac și imi pune întrebări despre băieți. Pare că îi vine natural să vorbească cu ei și pare că nu-i este frică să-și exprime sentimentele. Îi placea de un baiat la un moment dat pe care eu nu-l considerat potrivit pentru ea. Am încurajat-o să vorbească cu el și încercam să-i răspund când mă întreba. Nu i-am indus nici o preconcepție sau opțiune personală. După vreo doua luni, mi-a explicat că nu-i mai place de el că e prea sălbatic și că-i place de alt băiat. A ajut foarte mult și exemplu masculin din casă, recunosc :)! Nu avea cum să-i placă alt tipar!

La Madam Furlifus (extrovertită), pare că e genetic să socializeze cu băieții! E foarte feminină când vrea ea! Copie foarte mult și ce vede la sora ei! Deci, mai puțină muncă cu ea!

2. Gestionarea certurilor/tensiunilor între copii– la grădiniță Prințesa a avut doua fetițe care păreau că o plac, dar care vroiau să o domine în joacă și erau și răutăcioase când nu faceai ca ele. Am pornit de la „nu vreau la gradiniță că nu mă lasa A si S în pace” și am avut răbdare cu ea. I-am explicat că ele o plac, dar nu știu să se exprime; să le explice de mai multe ori că nu vrea și să vorbească și cu doamna dacă simte nevoia. Am ajuns la un moment să-și dea seama ca A și S  nu sunt educate, pentru că sunt răutăcioase și că să le ia apărarea altor colegi afectați de cele doua. Cred că și educatoarea a avut o influență!

În clasa pregătitoare, cu un colectiv nou -după două săptamani mi-a explicat că s-a uitat urât la un copil care vroia să o lovească cu mingea și el a plecat. Și-a creat o „uitătură de furie” și pentru că e mai înaltă are impact!

Madam Furlifus, e centrul jocului la gradinită. Și-a dezvoltat scheme să fie bagată în seamă!  Are prietene de care îi este dor!Dacă nu o lasă vreun copil în pace, fuge! Și-a dat seama că e mai rapida!  Din nou, e mai puțină muncă. În plus, sora ei o protejează când sunt împreună.

Educația sexuală– câți dintre noi vom vorbi cu copii noștri mai în detaliu și mai explicit despre sex? Mi-am propus să le ajut cum voi putea sau să caut ajutor dacă va fi nevoie. Vor fi multe întrebări în curând și vreau să iasă din adolescență sigure pe ce simt, știu și vor! Că vrem, că nu vrem…viața sexuală va fi foarte importantă ca adult!

La 5 ani Prințesa mi-a spus că au început să-i placă baieții! M-am bucurat în gândul meu și de atunci avem discuții  despre băieți. Încerc să o ascult mai mult și să vorbesc doar când mă întrebă! Pe teoria întrebărilor deschise 🙂

La Madam Furlifus, de la 1 an jumatate e clar că-i plac băieți! Aici pare că va trebui să fim mai atenți în educație, dar mă bazez pe soțul meu!

Îmi par atât de multe lucruri la care trebuie să fim atenți pentru viitorul copiilor! Cum se exprimă, vorbesc, interacționează cu cei din jur, câtă încredere au, dacă sunt responsabili de mici, dacă își recunosc emoțiile….va depinde cu vor fi ca adulti la job, cu prietenii, cu partenerul de viață, cu copii lor! Eu zic că pe lăngă gene, va depinde de educația din copilarie să fie fericiți!

Până acum pare că suntem pe un drum bun! Să vedem cum evoluăm. Cu cât cresc, cu atât e mai dificil de gestionat o mulțime de lucruri și nevoi!

Fetele mele și Dorothy

Săptamâna trecută, după multă tuse și răceli, am primit o surpriză care mi-a plăcut: foarte mult sclipici cu o provocare și cartea „Vrăjitorul dinOz” fară imagini. Jur, că în ziua aceea numai să văd cartea și să îmi inchipui cum îmi voi face o pereche de balerini a la Dororty, mi-a dat o energie bună și m-a ajutat să ajung acasă veselă!

IMG_1417

De vineri pană când am reușit să mă adun duminică după virusul din această zi de toamnă, fetele mele din dotare m-au terorizat!

– Când facem proiectul? Câââââând? (a se întelege când punem ne jucăm cu sclipiciul roșu), pentru Prințesă orice este art&cfrat e un proiect.

-Ai promis că azi! Ai promis că acum! (a se înțelege manipulare/negociere)

-Stați un pic! Voi știti de ce mami vrea pantofi roșii cu sclipici?

-Da, vrei să fii și tu ca Dorothy, zise Prințesa (6 ani)!

-Vrei să fii la moda, zise Madam Furlifus (3ani)!

-Cine e Dorothy, întreb eu pentru că știam foarte bine că cea mare e familiarizată cu povestea?

-Cum mami, nu știi? se miră Prințesa! Stai să-ți explic….aaaaaah…Dorothy este o fetiță ce a zburat cu casa ei magică…

-Mami, e cu un leu fricos care vroia sa fie ca mine curajos!, intevine Madam Furlifus

-Ilincaaaaaaaa, nu mă mai întrerupe, eu vorbesc acum!!!!!

-Mami, relua Prințesa… Dorothy pleacă cu casa ei magică să-și ajute prietenii și pe Vrăjitorul din OZ. Ea și Toto… adică cătelul ei… trec prin tot felul de peripeții și sunt foarte curajoși, nimicesc o vrăjitoare și se întâlnesc cu Leul, Omul de Tinichea și Sperietoarea de Ciori. După ce fac dreptate, Zâna Bună le dă cadou ce își doreau: curaj pentru leu, creier pentru Sperietoare și inimă pentru Omul de Tinichea.

-Aha.. și cu patofii tot nu înțeleg?

-Mami….. pantofii sunt de la Zâna Bună pentru Dorothy, pentru că a fost curajoasă și bună și s-a luptat cu Vrăjitoarea cea Rea!

-Am înțeles!

– Mami, mami….eu vreu să fiu leu să fiu curajoasă! sări Madam Furlifus repede să completeze.

Bineînteles că domnișoarele mele deja văzuseră “Dorothy și Vrăjitorul din Oz” care a început din 16 octombrie și se poate vedea de luni până vineri, de la ora 20.35. Cât au stat pe acasă răcite s-au updatat la noutățile de pe Boomerang! 🙂

Ca să nu lungesc povestea, sunt mândră de noii mei balerini, toată casa inclusiv pisicile sunt  pline de sclipici roșu și nouă, fetelor, ne place!  M-am uitat și eu un pic la serial (e mica mea plăcere să mă uit la desene animate cu cele mici) și vă recomand să-l vedeți dar musai după ce cei mici vă povestesc povestea inițială, pentru că serialul este o continuare practic.

IMG_1441

 

IMG_1423

 P.S Sper să-mi aducă un concediu condurii mei roșii! Oare de câte ori să-i lovesc, să mi se îndeplinească dorința?

 

Educație: cum ne ajutăm copiii în fața sistem-lui?

Bine ați revenit față în fată cu piticul meu educația!

Mă bucur să vă supun atenției un eveniment Liber la educație sau educație la liber?,ce va avea loc pe 11 iunie, ora 10:00. Evenimentul își propune să ne ofere idei ușor de aplicat pentru schimbarea atitutdinii copilului față de școală și cum să ne îmbunătățim relația cu copiii noștri din perspectiva școlii și a educației.

870x720 px-01

La acest eveniment putem merge alaturi de copiii noștri, ce vor avea parte de multe activițăți și workshop-uri.

Cred cu tărie că poate fi un eveniment util pentru noi părinții, pentru că e foarte important cum gestionăm și înțelegem ritmul cu care învață copilul nostru și cum putem să-l ajutăm. Noi nu suntem părinții noștri și sigur la noua generație de copii nu va merge cu forța și lipsă de răbdare! Sincer, eu sunt un pic speriată de cum voi gestiona școala și realizez că ai mei  copii sunt diferiți și merită un start bun. Pentru mine, orice informație în a-mi face temele pe acest subiect, mă liniștește să prevăd diverse abordări greșite pe care le pot avea.

Unul din speakeri pe care vă recomand să nu-l ratați, este Oana Moraru. Am mai scris despre ea.  Toți cei prezenți acolo își propun să ne răspundă la:

  • Cum îi facem pe cei mici să abordeze  cu plăcere studiul?
  • Motivul răspunsurilor evazive la întrebarea ce ai făcut azi la școală?
  • Cum abordăm frica de note?
  • Cum abordăm dezintesesul în cea ce privește educația?
  • Adolescenții și riscul de abandon școlarliber la educatie 1liber la educatie 2

Am și două invitații duble la acest eveniment! Cine își dorește să participe, trebuie să-mi argumenteze într-un cometariu aici pe blog, prin care să ne spună și ce și-ar dori să afle de la speakeri. Voi trage la sorți  câștigătorii, prin random.org, pe 06 iunie 2017! Sper să ne vedem acolo și multumesc mult organizatorilor pentru această oportunitate!

Multumesc Ioana

Copilul meu de 5 ani este cel  mai bun psiholog pentru mine! Am avut saptamana aceasta o discutie in masina in drum spre casa si m-am confruntat cu in moment/regret din viata mea. Si pentru e copil si pune niste intrebari logice, nu ai cum sa te superi sau sa te enervezi. Daca ar fi facut-o in adult cu siguranta at fi intrat mecanismul de autoaparare si m-as fi „inflamat”.

DIn cand in cand isi mai adduce aminte de bunica ei( mama mea) care e ingeras  si imi pune diverse intrebari:

-Mami, tu  ai imbratisat-o pe mama ta si i-ai dat in pupic, inainte sa moara?

-Nu, iubita mea!

-De ce mami? Trebuia sa-i dai!

-Nu eram acasa, eu eram la facultatea la Bucuresti

-Pai de ce nu erai acasa? Trebuia sa o imbratisezi si sa-i dai in pupic!

-Mi-a fost frica si nu am vrut sa o vad cum sufera! ( moment in care am inceput sa plang)

Discutia m-a deschis si am acceptat „fuga” mea din fata suferintei. Disctutile in care ea ma intreaba de mama, de copilaria mea si vrea sa stie in amanunt cum am facut mancare  pentru prima data, sau cum ma jucam cu sora mea, sau cum ne bateam in pat inainte de culcare, sau cum ma simteam eu cand parintii o certau pe sora mea etc…. sunt discutii care imi fac tare bine si ma conecteaza cu viata mea de mult uitata si imi reamintesc viu diverse momente din viata mea de copil.

Si aceste amintiri (unele mai putin frumoase) imi fac tare bine sa le traiesc si sa I le  explic ei intr-o modalitate pe care sa o inteleaga si obiectiva cumva. Asa fac si eu pace cu ele!

Multumesc Ioana, nu pentru ca esti unul  din copiii mei minunati si frumosi :), ci pentru ca ma ajuti sa ma vindec si ma ajuti sa devin in adult mai bun!

O fi un mecanism de auto aparare sa-ti „educi” parintele ?! 🙂

capture

Povestea Furlifus : 1an

In curand facem un an de zile de cand suntem in formula de 4 membri in familie. Furlifus este o poveste diferita de prima poveste a acutualei Printese. E o poveste complexa si de maturitate pentru parinti si o poveste frumoasa pentru intreaga familie.

De ce ii zic Furlifus fetitei mele nr 2? Nu stiu daca am auzit pe undeva acest „alint” sau l-am inventat eu, insa in mintea mea defineste cum e Ilinca: energica, agila, nervoasa si zambareata!

Prima senzatie cand I-am auzit plansul la nasterea, a fost emotie.  A doua senzatie cand am vazut-o prima oara a fost calmitate. Ma gaseam cu ea in brate, stiam ce trebuie sa fac si asteptam calma sa invat si sa invete sa ne iubim. Eu ca mama nu sunt siropoasa, simt la inceput o responsabilitate si mai putin o emotie. In timp emotia creste si ma conectez senzorial la copiii mei.

Stiam eu ce stiam, insa nu stiam ce ma asteapta! Asteptarile mele erau de la  o experienta a unui copil linistit, mai putin energic si foarte ascultator. Furlifus e diferita :)! E foarte agila, nu sta locului nici o clipa  si toate masurile de „aparatori” prin casa inutile la primul copil, sunt foarte folosite acum. Furlifus merge de la 11 luni, un mers mai in paranteze, se catara cam pe orice si pe oriunde vrea, o fascineaza prizele si e nervoasa cand nu-I convine ceva. Cum ziceam abia acum simt ca am copil mic in casa 🙂 !

Mama, mama….mama, e primul cuvant pe care il repeat si cand sunt amandoua copilele in „cerinte” simt ca as vrea sa stie si alt cuvant. Am invatat-o sa ne pupam si e foarte dulce cand face un ping-pong de pupici intre mine si tatal ei.

Pare o personalitate foarte efervescenta si puternica. Mi se pare ca are si un sunet pentru sora ei. Toata fata i se lumineaza cand o vede. Pentru noi parintii sunt momente frumoase. Avem si momente „grele” de plans sau nervi, de neputinta pe moment, insa e un proces contiunu de invatare sa gestionam crize. Furlifus copiaza si invata mult de la sora sa, inclusiv „maraitul” fals pentru a obtine ceva.  Desi astept si zile mai usoare cand va mai creste un pic si Furlifus, mi se pare ca sunt magice ele doua acum, la 4 si respective 1 an de zile. As vrea sa opresc timpul in loc pentru ca acum inca sunt dependente de mine si sunt atat de pure si dragalase!

Iubita mea, La multi ani!  Sa fi cea mai sanatoasa, desteapta si frumoasa!

11894624_1017362681631495_2466797176011918037_o

Later update:

Ca si sunere sau cuvinte:

„Mama”

„Tata”

„Nana”=Ioana

„Mau”=Pisica

„Aooo”=telefonul

Alaptarea neromantata

Nu trebuie sa citesc statistici ca sa stiu ca se alapteaza putin in Romania…ingrijorator de putin! Cifre: doar 12.6% dintre femeile din Romania alapteaza (conform UNICEF).

Pentru ca sunt o persoana realista, as vrea sa va povestesc varianta neromantata a alaptarii. Stiu ca toata lumea e saptamana aceasta: vai, vai ce minunat, ce superb, ce emotionant! Cred insa, ca o viitoare mama trebuie sa-si creeze asteptari corecte pentru a nu avea dezamagiri si asa va fi debusolata de nastere. Setarea asteptarilor in viata este foarte importanta. Face diferenta intre fericire si nefericire.

Prima mea experienta a fost usoara si frumoasa. Fiind la primul copil si cezariana, laptele a venit mai greu( insa nu uita sa vina). Printesa ca si structura este mai solida si asa ca a actionat ca o „pompa” foarte buna. Nu am avut dureri sau rani. Singurul disconfort a fost la inceput cand s-au umflat foarte tare sanii. In primele 2 luni alaptam pentru ca asa stiam sa-mi hranesc copilul. Era cumva ciudat sa ma adaptez si sa invat sa ma conectez cu o noua fiinta in viata mea si una foarte mica.

Printesa nu s-a inecat, scoatea aerul foarte usor. Inainte de nastere ma documentasem bine in privinta alaptarii. Stiam ca trebuie sa am un pic rabdare ca cererea sa regleze oferta, stiam ca nu trebuie sa o alaptez mai tarziu de 4 ore( pentru a regla fluxul laptelui si a nu te trezi ca nu mai ai, foarte important in primele 3 luni), stiam ca trebuie sa mananc sanatos, fara dulciuri din comert si sa beau multe lichide. Pe parcurs am invatat ca durerile ei de burtica pot fi tinute sub control daca mesele sunt la minim 3 ore diferenta, pentru a avea timp sa se digere laptele. Am fost destul de riguroasa in masurile pentru o alaptare de succes. Dupa cam 2 luni, am inceput sa simt si emotie si sa ma conectez cu bebelusa mea cand alaptam. Ea punea manuta de san, eu nu mai puteam de dragul ei. Cand eram agitate ne linisteam cand alaptam! Noaptea dormea langa mine si o mufam si era un somn foarte dulce.

Am incheiat prima alaptare la 11 luni, cand m-am reintors la munca. Nu am luat pastile, nu am baut diverse siropuri. A fost natural! Eram deja la 2 mese de lapte de zi, lua si supliment de formula si sub influenta stresului s-a dus J.

A doua experienta a fost mai complicata si este cu mai putina emotie. La primul copil, totul e nou si tinzi sa exagerezi. Acum notand aceste ganduri, realizez ca socialul din nou complica multe si creaza asteptari gresite, proceselor naturale din viata noastra. La al doilea copil( tot cezariana), mi-a venit mai repede laptele, la fel s-au umflat sanii dar a fost ceva mai dureros in primele doua luni. Madam Furlifus are o structura fizica mai mica, mai subtire, asa ca puterea cu care tragea ea era mai mica. Am facut rani la san, fara sangerari. M-am dat imediat cu cremele speciale, pe care le foloseam dupa fiecare alaptare. In primele 2 saptamani ma durea destul de tare la alaptare, insa rezisteam pentru ca stiam ca e normal sa si doara si ma multumeam ca le pot tine sub control( asematoare cu o contractie ca si nivel de durere). Durerea era in primele 2 -3 minute, apoi se obisnuia nervul. Prinzand puteri, durea din ce in ce mai putin, insa am ramas cu un disconfort de cateva secunde in primele 2 luni, ciar daca ranile se vindecasera. Practic tine de puterea copilului de a trage si de cat de bine de ingrijesti tu intre alaptari. Alaptarea m-a ajutat sa ma conectez si cu Madam Furlifus, insa nu mai eram asa de emotiva, stiam drumul! A venit atasamentul in timp, in timp s-a reglat si fluxul de lapte si stiam ca e important pentru ea sa continui alaptarea. Nu am mai fost asa de riguroasa in meniul meu alimentar( desi am mancat sanatos, am mai facut cateva abateri), nu am mai fost asa riguroasa in lichide), insa am fost atenta la intervalul maxim de 4 ore. Practic am fost mai relaxata cu mine si cu teoriile si a functionat( nu m-am abatut insa la principiu de baza cu cererea si oferta).

Alaptez de 10 luni si ne linisitim impreuna, e un proces frumos. Il vad foarte natural si mai putin emotionant. E ca un respirat, important insa nu il bagi prea mult in seama. Imi va fi dor probabil la un moment dat de alaptare doar prin prisma faptului ca era ea mica si firava.

Eu cred ca o mama trebuie sa aleaga, sa se convinga ca procesul este natural si ca orice s-ar intampla este cel mai bun lucru din lume pentru copilul ei. Ambele mele fete nu au probleme cu diversificare si primirea mancarii solide de orice fel. Ambele mele fete s-au dezvoltat armonios pana acum din toate punctele de vedere. Sa alegi sa nu alaptezi, sa te ascunzisub „nu am lapte!”, sa nu lupti pentru alaptarea ta, e un deserviciu pe care ti-l faci tie in primul rand. Alaptarea e facuta sa te ajute si pe tine bilogic si pshic sa te recuperezi. In viitor tu vei avea probleme cu alimentatia si mofturile copilului…

Stiu ca ma repet insa: prin ani ’50 in S.U.A, firmele producatoare faceau reclama agresiva pentru lapte praf si mancare bebelusi, cum ca ar fi mai sanatose, mai bogate in vitamine, mai benefice copilului. Existau si doctori care le recomandau mamelor sa hraneasca bebelusul cu lapte praf,  argumentand ca avand sani mici cu siguranta nu vor avea prea mult lapte :).  Si uite asa, in socitatea de consum dupa vreo doua generatii, este tabu sa alaptezi la ei( tabu-adica cu scandal daca alaptezi in plublic). Acum dupa atatea cercetari si probleme de alimentatie, se lupta sa schimbe din nou perceptia generala si incearca sa promoveze alaptarea.  E absurd, sa ajungem asa! Oricum trendul Europei de Vest, este pe cat mai natural in cresterea copilului.

Da… stim ca e mai usor sa hranesti copilul cu lapte praf: nu trebuie sa ai un regim alimentar sanatos, nu te stresezi prea mult, stii cat mamanca si ai “constiinta” impacata si sigur nu prea vei avea lapte destul…

Doar 2% din femei au o problema cu producerea laptelui( studiu efectuat de doctori romani pentru S.U.A), restul sunt: greseli in pozitia alaptarii, frecventa alaptarii, alimentatia mamei, stresul si oboseala mamei, mama se ascunde sub: nu am lapte! pentru ca nu vrea sa i se lase sanii-mda, indiferent tot ti se slabeste muschiul, etc. Adica depinde foarte multe de noi ca mame daca vrem sa alaptam sau nu. Laptele matern este cel mai sanatos pentru copil si-i ofera in primele 6 luni toti nutrientii necesari. E mai ieftin si mai simplu sa alaptezi. Te ajuta si pe tine ca si mama sa-ti revii  fizic si ajuta enorm la crearea legaturii dintre mama si bebelus.

Important este  sa ai o alimentati sanatoasa( fara plajeli, diversificata zilnic, fara alimente care consideri ca te baloneaza si observi la bebe ca-l afecteaza, ai sa afli n  variante dar ai incredere in ce stii tu despre tine), sa respectii cele 3 mese zilnice,  sa te odihnesti cat poti mai mult, sa bei multe lichide( incluzand ceaiul recomandat de doctor), sa te asiguri ca pozitia de alaptare e corecta, sa nu te iei dupa folclor( nu bere, nu ceapa) :).  Producerea laptelui tine de cerere si oferta! Cantitatea de lapte se regleaza in functie de cat are nevoie/papa bebe. Primele trei luni va fi o cantitate mai mare pentru  ca bebelusul atunci creste cel mai mult, iar apoi se  regleaza in functie de cerere. Deci nu-ti piezi laptele dupa 3 luni , cum  am auzit la multe mamici!   Bebe trebuie sa pape la maxim 4 ore, nu lasa sa treaca mai mult de 4 ore intre mese/scoatere lapte.  Copiii sunt diferti, insa in general ei stiu  cat au nevoie sa manace.  Eu am refuzat sa ma stresez  cat manaca si daca ii ajunge.   Daca bebe nu plange prea mult intre mese, e bine !

Precizari:

  • nu trebuie să te decizi să alaptezi, sanatatea copilului tau nu este o alegere. Daca nu existe motive seriose sa nu alaptezi, nu ai o scuză sa nu o faci.
  • nu inventa motive să nu alaptezi. Dacă te informezi un pic şi ai puţin de bun simt, iti vor trece toate temerile.
  • ALAPTAREA ESTE UN PROCES SIMPLU ŞI NATURAL! Noi îl complicam!
  • nu contează cat de mici ai sanii, laptele se produce la cerere.
  • sanii se vor lasa de la gravitatie, nu de la lactatie.
  • este mult mai usor si comod decat prepararea laptelui praf
  • este mult mai ieftin
  • pentru alaptare nu ai nevoie de perne speciale, pompe de san, biberoane, creme  etc.
  • pentru alaptare ai nevoie de o poztie corectă a bebelusului la san, dieta sanatoasa, constantă, hidratare, vointa.
  • bebe te ajuta saî iti desfunzi canalele la început. E cea mai buna”pompă”!
  • bebe stie cat trebuie să manance şi nu e nevoie  sa cantaresti tu laptele la fiecare masa.
  • lucrurile merg în general prost, pentru că mamele nu se informeaza destul şi se bazează pe folclor, prietene, bunici, matuşi, etc.
  • cand nu stii, nu poti,  intreabă şi caută ajutor! Exista si prin telefon suport.
  • suzeta dupa 6 saptamani e recomandata, mai devreme poate afecta suptul copilului, deci si cantitatea ta de lapte.

Si cireasa de pe tort: e fascinant sa o vezi cand ii este foame cum cauta si daca o tin mai departe un pic de san cum se lupta sa ajunga! De ce sa le/ne rapim aceste experinte?!

Va recomand seria intalnirilor special concepute pentru mame si viitoare mame , din cadrul programului Primele 1000 de zile (primele1000zile.ro).  Ieri am participat la al doilea seminar de nutritive si stil de viata, la care au participat aproximativ 150 de femei însărcinate foarte frumoase! Mi-a placut abordarea si calitatea informatiilor.

Pentru prima mamica sau viitoare mamica ce comenteaza la acest articol, voi avea un mic kit cadou pentru alaptare. Asa ca sa sarbatorim Saptamana Alaptarii! 🙂

Operatiunea Buburuza: 9 luni si 2 surori

Dra Buburuza face  in curand 9 luni. Mergem  de-a busilea cu viteza, ne ridicam in picioare si ne miscam incet cu antepremergatorul. Se joaca la masa cu activitati in picioare si a inceput sa-si tina echilibrul fara sprijin.

Are un limbaj al ei: na-na, ga-ga, eh-eh….si este mai nervoasa, mai vesela si mai agitata decat sora ei la aceiasi varsta. Avem 4 dinti sus si 3 jos :). Pe zi ce trece insa ma bucur de momentele frumoase dintre cele 2 surori.

Buburuza e bucuroasa cand o vede pe Printesa. Printesa vrea sa o vada cand se trezeste si si-a facut un obicei sa se joace cu ea dupa somn. O salutam:

-Bonjur Madam Furlifus!

Are 3 mese solide,  2 mese alaptare-manca tot in tr-un ritm mai incet. Cu Buburuza trebuie sa fiu mai atenta sa nu se inece cand o las pe ea sa manance ceva. Pentru ca se trezea de mai multe ori noaptea si eu am simtit ca mi-a scazut cantitatea de lapte, i-am mai introdus 180ml de lapte praf( formula bebelusi).

Cu somnul noaptea e mai dificil si eu nu ma comport bine la nesomn: devin nervoasa. Se trezeste de 3-4 ori pe noapte, insa de cand i-am introdus supliment nu mai mananca noaptea si am si eu vise( dorm legat 3-4 ore :)).

Insa cea mai minunata situatie este ca le urmaresc cum interactioneaza, cum o alinta cea mare Ilincuta, cum o invarte in leagan si Buburuza rade larg la ea, urmarind-o cu ochii, cum ii canda”Zboara, zboara, Varajimaturica” si cea mica se agita verbal in stilul ei.

Printesa face puzzle si Buburuza vine in viteza si vrea sa-i ia piesele. Printesa se joaca cu papusile si Buburuza vine in viteza sa-i ia una. Momentan impart mai greu jucariile.

Am observat saptamana aceasta cat a stat toata ziua acasa Printesa, ca vrea sa-i dau si ei din mancarea Buburuzei, vrea sa-i dau si ei cu lingurita iaurtul, vrea sa o ajut si pe ea sa se imbrace si vrea sa o ajut la toaleata, desi la gradinita nu are nici o problema. O ajut, asa se exprima ea cand vede probabil ca ii acord mai multa atentie celei mici. Ca un sfat: alt doilea copil trebuie facut cand cel mare devine prescolar, e mai usor ca nu vede toata dependenta dintre mama lui si bebelus.

Buburuza pare mai dependenta de mine decat a fost cea mare si cand ies din peisaj mai plange. Cand fac dulciuri cu cea mare( mai mult pentru timpul pe care il petrecem decat pentru rezultatul efectiv), cea mica daca nu este langa noi nu se linisteste. Sta in centrul ei de activitati se uita la noi si ne urmareste fiecare miscare. Daca nu suntem in vizorul ei, devine cu scandal.

Am avut nopti( cand era varicela in toi) cand plangeau amandoua concomitent sau cand o linisteam pe una, se trezea cealalta. Mi-a spus o mamica ca va deveni mai usor cand va creste si cea mica un pic si le voi corela programul de masa si somn.  E frumos insa cand dormim toate 3 in acelasi pat si o vad pe cea mare ca o ia in brate pe cea mica, sau dupa o noapte agitata eu stau cu ele pe cate o mana si adormim.  Momentele aceastea apropiere nu se pot compara cu dormitul in camera lor si sigur nu le poate face decat bine! Eu zic ca fiecare varsta cu minunatiile ei si ca trebuie sa ne bucuram de fiecare clipa.

Pe langa alte avantaje\dezavantaje ale casei noastre, va pot spune ca play date-urile sunt mult mai naturale si zilnice. Eu am bucuria sa am bilet in primul rand la astfel de spectacole: in curtea noastra sau la vecini se strang 5-6 copii se joaca, se cearta, se impaca, se bucura. Cand sunt la noi in curte, imi las copii cu fetele mai mari si eu imi vad de treaba. Buburuza se simte  alintata, iar eu sunt linistita, le stiu in siguranta. Le mai facem limonada sau le pun cantecele si toti sunt bucurosi.  Ma asteapta o  vara plina de astfel de momente ! 🙂

IMG_20150615_200859

Inca invatam sa ne echilibram in 4 si fiecare dintre noi are „nebuniile’ lui pentru acesta formula familiala. Avem 3 semne de foc si unul de apa( cea mica) care promite sa fie si ea de foc!

Va urma!

Ghid de conduita: parintii la serbare

Descoper pe zi ce imi cresc copii, ca mi se inmultesc „piticii”. Un nou „pitic” este cum se comporta parintii/familia la serbari, ore deschise, evenimente scolare.

Urmeaza sa vina perioada serbarilor si a evenimentelor la sfarsit de an scolar. „Piticul” acesta despre comportamentul adultilor la diverse evenimente a crescut de la spectacolele pentru copii, insa mi se pare mult mai grav pentru copil cum se manifesta parintele la o serbare scolara.

Noi nu am avut inca serbarea, insa am avut ora deschisa la limba germana. Acesta ora deschisa s-a organizat la cererea parintilor. Mie mi se pare  ca grupa mica de gradinita  este cea mai „dulce” perioada din viata scolara, cand copii au inca o inocenta si incep sa „infloreasca”. Eu una nu sunt de acord cu cerinta parintilor pentru ca sunt inca mici, emotivi si nu putem vedea mare lucru. Ei aduna informatiile la acesta varsta, se exprima cand doresc ei, nu cand vrem noi. In plus, daca nu esti atent la copilul tau si il tii prin Mall-uri si cu tableta, normal ca nu vezi ce a invatat. Printesa se exprima cand vrea ea si nu simteam nevoia sa vad cata limba straina a invatat, pentru ca stiu ca a prins informatia.

Cand ajungi la serbare/ora deshisa, tu ca adult trebuie sa ai un comportament de sustinere si de cat mai putina intimidare. E destul de mic copilul si emotiv, cat sa mai pui si tu presiune pe el. Adica, nu te aseza in spatele lui sau foarte aproape de el. Nu comenta in timpul programului si indruma sa cante sau sa danseze. Repet, sunt grupa mica si zic ca trebuie lasati sa se manifeste cand vor si cum vor la astel de evenimente pentru a nu crea temeri pe viitor.

De preferabil, sa nu stai cu vreun gadget in mana sa filmezi sau sa fotografiezi pentru a putea zambii cand copilul se uita la tine si pentru a putea sa-i oferi toata atentia. Poti aduce un alt adult separat sa faca acest lucru. Nu-i asa ca nu te-ai gandit cum  te vede copilul cand se uita la tine si tu stai cu mana in sus asigurandu-te ca filmezi ceva?! Oare cum te-ai simti tu cand ai fi foarte expus si astepti caldura de la persoanele dragi?!

Invata sa te bucuri de ce face copilul tau, putin sau mult- daca consideri ca trebuie corectat ceva o poti face in alta zi. Dupa eveniment prima reactie cand vine la tine trebuie sa fie de incurajare, lauda, bucurie! Innebunesc cand aud:

-Mami, dar de ce nu ai cantat mai mult? sau Mami, de ce nu ai fost atenta la doamna?

Alooooo, cum anume credeti ca ajuta copilul? Eu zic ca-l timoreaza si ca-l  interorizeaza si mai mult.

Eu am stat linistita, cu Buburuza  in brate si m-am emotionat mult la un moment dat.  Cautam sa o vad cat mai bine, dar fara sa intru in aria ei vizuala. La un moment dat s-a uitat spre mine si i-am zambit, alta data dansau si o dansam si eu pe Buburuza, a zambit ea. Imi cunosc copilul si nu i-am spus mai nimic cand doar isi misca buzele sau nu era in coordonare cu restul copiilor. Ei cred ca ia placut! Am vazut si o evolutie in atitudinea ei si exprimarea sa, de la prima serbare din iarna  la aceasta ora deschisa.

Va rog eu, fiti atenti si la cum sunteti voi ca adulti la astfel de evenimente, nu numai la copil. Mici si dese „traume” pot afecta inteligenta emotionala si cele de la varste mici devin in timp destul de adanci.

colaborare-in-tratament

Sursa foto

Copiii bunicilor nostri

Conform celor invatate de mine copiii trebuie sa-si depaseasca parintii. Analizand putin viata parintilor nostri, ei au facut un pas urias fata de parintii lor.  Pasul nostru, evolutia noastra in comparatie cu a lor pare mai mica. Este mai putin importanta?

In ambele familii ale bunicilor copiiilor mei, strabunici au fost oameni simpli, cu putina carte care au incercat sa-si creasca cum au stiut ei mai bine copiii si nepotii. Ei au trait intr-o perioada mai tulbure a istoriei noastre si au facut ce au putut. Cu totii avem povesti despre cum bunici nostri au trecut prin colectivizare, viata la tara, supravieturiea prin diverse mijloace.

Bunica mea prin simplitate era o doamna, mama desi a copilarit cu multa saracie si-a depasit conditia si sunt convinsa ca daca  mai traia era in ton cu timpurile noastre. Minunata Buni, cand era copil manca o data pe saptamana carne( chiar daca aveau mai multa) si acum stie sa navigheze pe internet, utilizeaza Dropbox-ul si are o minte ce se poate adapta noului. Bunicul cu mustata, a trecut de la pascutul vacilor la manevrarea vapoarelor si e mai activ  ca mine pe FB.

Pasii uriasi fata de parintii lor din punctul meu de vedere, necesari sa fie facuti, de la un nivel de trai la altul. Acesti pasi uriasi si-au cerut si ei „tributul” lor in fiecare din cazuri, fara exceptie.

Evolutia nostra poate parea mica in comparatie cu a lor….Ma intreb cum va fi a copiilor nostri?! Poate fiecare generatie se dezvolta pe diverse planuri mai mult, se dezvolta in zonele unde generatia din urma nu a reusit. Vom putea noi fi constienti de evolutia copiiilor nostri? Vom putea fi noi mai deschisi decat parintii nostri?

Tin minte ca bunicii mei ( vad acest lucru si la bunicii copiilor nostri) au fost mai calzi cu noi( nepotii) decat cu copiii lor, au fost mai putin pretentiosi, au fost mai relaxati in a ne creste. Probabil se datora varstei, intelepciunii si experientei. Buni de exemplu spune ca acum realizeaza unde putea sa fie altfel in educatia copiiilor, doar ca alergatura continua si timpul putin au impiedicat-o. Are alta atitutdine fata de nepoatele ei, parca vroind sa recupereze timpul pierdut cu ai ei copii.

Dupa toate minunatiile pe care un copil ti le poate aduce in viata, iti arata si unde ai gresit in trecutul tau si iti arata si unde  si cate „schelete” din educatie ai. Sper ca generatia mea sa  incerce sa invete din aceste lucruri.

Sper ca ai mei copii ca adulti sa aiba mai putine „schetele” decat mine si sa nu le las vreo unul mostenire :). Astfel sigur voi face un pas important in evolutie 🙂 !

Curaj pentru non parinti

Dupa cum spunea o colega de munca oamenii se impart in doua categori: cei ce au copii si cei ce nu au copii. De multe ori cele doua categorii nu se inteleg intre ele din simplu motiv ca parinti nu-si mai aduc aminte de cum erau inainte si cei fara copii nu pot intelege ce nu cunosc.

Oameni non parinti,  e drept ca dupa ce avem in viata noastra o responsabilitate reala( copilul) ni se schimba prioritatile. E drept ca timpul nostru liber este indreptat spre activitati ce par plictisitoare. Va pot spune insa ca desi nu este usor sa ai o responsabilitate, desi vor exista momente de epuizare, desi uneori gresesti…exista momente de fericire pura mai dese! Cu cat ai timp mai putin, cu cat te ingrijorezi mai mult, cu atat simti in toti porii momentele de fericire, relaxare, bucurie, mandrie pe care ti le ofera un copil.  Te maturizezi cu adevarat cand realizezi ca ai o responsabilitate reala, a carei viata poate fi afectata de orice greseala a ta.

Va pot spune ca folclorul  negativ este exagerat! Nu ti se termina viata daca ai copii, poti sa iti faci timp si pentru tine,  poti calatori,  poti face tot ce vrei doar ca trebuie sa constientizezi ca nu mai ai acelasi timp liber, ca trebui sa-ti adaptezi iesirile in functie de copil, ca e normal copilul sa fie pe primul loc. Nu e usor, nici  foarte greu insa este foarte frumos! Foarte greu era sa-ti cresti copilul pe camp, sa muncesti pamantul cu copilul in brate sub soare, sa nu ai ce sa-i dai de mancare si sa nu ai toate beneficiile invetiilor moderne.

 Sunt momente ce iti umplu sufletul de caldura, fericire, ce alunga orice lucru negativ din viata ta. Nu ai cum sa inlocuiesti astfel de momente, nu exista inlocuitor la copil!

Oamenii parinti, e drept ca suntem mai maturi, mai responsabili acum insa nu trebuie sa uitam ca cealalta categorie nu poate empatiza cu noi pentru ca  nu cunoaste in detaliu ce presupune sa cresti un copil si de aici nu poate intelege orice reactie/decizie de-a noastra.  Oricat de greu este trebui sa ne straduim sa nu exageram acesta greutate pentru ca noi punem cea  mai mare presiune pe noi.  Desi poate nu pare, de la noi porneste totul! Cum vrem sa ne crestem copiii: sa se planga sau sa actioneze?!

Am ajuns in societatea noastra, sa  se considere ca ai curaj sa faci un copil si consideram ca este foarte greu sa cresti un copil( cel putin eu asa am observat). De unde s-a ajuns la aceste „axiome”?

S-a ajuns la aceste „axiome” pentru ca parintii sunt oameni, oamenii sunt diferiti si reactioneaza diferit la  greutati/resposabilitati. Credeti-ma ca se exagereaza si nimeni nu-ti povesteste exagerat partile bune.  Nu ai curaj daca decizi sa ai un copil. Esti doar un adult ce vrea si poate sa se definitiveze, sa se maturizeze( vorbesc de alegeririle constiente de a avea un copil). In timp se dovedeste ca din frica, protectie, paranoie esti mai putin curajos/a ca inainte.

 Cateva ganduri pentru voi 🙂

_MG_7724