Etichetă: petrecere copii

Madam Furlifus la 3 ani

Madam Furlifus a împlinit 3 ani. A crescut și noi ne tot minunăm de ea și de personalitatea ei.

Merge la grădiniță și e un copil curajos și sociabil. Mă așteptam să fie mult mai neastâmpărată dar se pare că e un copil cuminte…cu mici nervi doar dacă e obosită.

Citeam experiență cu Prințesa la 3 ani și pot spune că la al doilea copil nu mai esți așa stresată, ești mai relaxată când îi organizezi petreceri. Observ odată cu trecerea timpului, devin mai cu experiență! E  o strare pe care mi-o doream din primele zile de parenting dar care mi-a cam luat 5 ani si 2 copii să o realizez corect :).

Pentru aniversarea de 3 ani, m-am gândit să-i fac o mică petrecere la un loc de joacă. Cum nu-mi plac locurile de joacă normale și caut tot timpul o experiență altfel și să ne încadrăm în buget. Am tot reușit să le sărbătoresc altfel și anii trecuți! Pentru anul acesta am ales locația La Iris.

M-am gândit că nu scap de un loc de joacă şi că aş putea invita  câţiva colegi de la grădiniţă. La un moment dat  prin newsfeed îmi aparuse La Iris, părea interesant şi l-am reţinut. Locaţia este deosebită, lângă Grădina Botanică şi propietarii au pus tot sufletul în organizare şi design-ul locației. Nu are  clasica „inchisoare tunelară” pe care eu nu  o suport şi are un loc separat pentru părinţi. Cafeneaua pentru parinţi merită în orice moment vizitată, pentru că acolo au strâns amintiri din copilaria de la Iaşi, obiecte dragi ale familiei lor şi multă creativitate.Mi-au dat cîteva idei pentru a face şi acasă câteva obiecte!

Deci, copii s-au jucat jos şi noi ne-am straduit să stam cât mai mult sus la o cafea şi câteva fursecuri aduse de mine. Am luat 10 meniuri pentru copii  şi o animatoare. Prinţesa Ana a fost printre cele mai bune animatoare  pe care le-am văzut eu până acum. Chiar am apreciat cu câtă căldură comunica cu copiii. Madam Furfifus a fost foarte emotionată când era centrul atenţiei şi când i-am cântat „La mulţi ani”! Pentru mine, a fost o nouă faţă a personalităţii ei, pentru că e o tot vedeam curajoasă şi kamikaze. Ea e încă bebelușul meu care a mai crescut, care mă pupă de mă albește și care e delicioasă când se joacă de a Șopi sau Bufnița (mare fană Eroii in pijamale)!

Copii s-au distrat şi cei de la locul de joacă au fost foarte profi. Erau acolo ori de câte ori am avut nevoie. Chiar au reuşit să porţioneze un tort mic la 20 de persoane! Eu am făcut cumva greşit comanda, însă nu am făcut risipă :).

Acum scriind îmi dau seama că am uitat să le dau câte un mic cadou la invitaţi aşa cum obişnuiam să fac. Data viitore…

Pe cei de La Iris, ii găsiţi şi pe FB. Le multumesc frumos pentru dăruire şi pentru că au reuşit să creze un altfel de loc de joacă. Sper să le fie bine şi vă recomand cu căldura locaţia.

Mă regăsesc în această toamnă într-un alt capitol al vieții mele, cu doi copii la școală, cu o altă logistică pe cap și cu o dorință să-mi amintesc și când voi fi bătrână de momentele frumoase pe care le trăiesc: când descoper la Madam Furlifus o sensibilitate ascunsă și  căldura cu care spune povești de la grădiniță… iar la Prințesă când descopăr câtă introspecție își face și căt de conștiență e de propriile emoții. ….de la bebelușii mei frumoși ajung în curând la domnișoare de care suntem mândrii cu toții!

 

Sarbatorirea de 1an si 4 ani

Anul acesta am avut doua aniversari de copii in familie: cea de 1 an pentru Furlifus si cea de 4 ani pentru Printesa.

Ca in fiecare an va povestesc un pic din ce s-a intamplat( 2ani, 3ani), poate va ajuta cu vreo idee.

Aniversarea de 1 an a unui copil, o consider a fi o aniversare intima cu familia. Copilul e prea mic sa se bucure cu adevarat de vreo petrecere. Cu al doilea copil am tendinta sa fiu mai putin agitata, mai putin axata sa punctez niste momente pentru societate.

Am sarbatorit implinirea a 12 luni de viata pentru Furlifus, la munte cu nasii, Buni si sora mea. In familie, a fost foarte placut!

Pentru aniversarea de 4 ani a drei Printese, am incercat sa ies din „sarbatorirea la locul de joaca”( pe care o consider banala si de aruncat banii pe un loc inchis), sa nu cheltuim prea mult si sa fie altceva in stilul nostru :). Asa ca m-am decis sa invite cativa colegi de la gradinita si prieteni la un spectacol pentru copii si apoi la un ceai.

Printesa si-a ales 4-5 colegi pe care a dorit sa-i invite. Intr-un final au foat doar fete de la gradinita. E intr-o perioada acum, cand descopera diferentele sociale intre baieti si fete si are multe intrebari. A tinut sa invite doar 1 baiat, care nu a putu sa vina. Pe parcusul a doua zile am intrebat- o ce colegii vrea sa invite si ca i-am punctat ca nu se poate razgandi. A inteles destul de usor de ce nu putem invita toata grupa si incerc pe cat posibil in toate deciziile pe care le ia, sa o invat cum sa fie hotarata si sa-si asume ce alege.

Am mers la specatcolul ” Zbor prin povesti” de la Teatrul Ion Creanga( locatie Teatrul Elisabeta- o cladire frumoasa). Noi am mai fost la spectacolele lor de a lungul timpului si ne plac. Mie personal mi-a placut mult: ” Cartierul povestilor„!

Copii au fost incantati de „dansul” actorilor si dupa spectacol s-au jucat un pic pe scena. Spectacolul a fost vizual, cu muzica si fara cuvinte. Copiii trebuiau sa inteleaga povestea celor 2 frati prin ce vad, ce aud si ce simt. Eu zic ca e o experienta interesanta pentru un copil de 4 ani. La gesturile amuzante doar copiii radeau, semn ca adulti nu prea inteleg alte limbaje ale corpului :).

A fost la spectacol si Furlifus. Pentru un copil de 1 an s-a comportat bine, nu era la primul spectacol si stiu ca o captiveaza povestea cam 20 de minute daca vede bine pe scena. Dupa parerea mea nu e nicioadata prea devreme sa mergi cu un copil la teatru sau spectacole. Important este experienta si nu asteptarile tale sa stea cuminte. Cat i-am asteptat pe copii sa ajunga, am vazut multi parinti care intrebau de bilete. Ca si info: luati-va bilete cu vreo 4-5 zile inainte daca vreti sa fiti siguri!

Am cautat o ceainarie draguta prin zona( mi-a recomandat-o sora mea), sa nu mergem foarte mult si am gasit: Rendez vous.  Drumul pana acolo pentru noi a fost foarte placut, fetele s-au tinut toate de mana si lumea se oprea sa le priveasca. Au iesit cateva poze foarte frumoase si expresive pentru varsta de 4ani. La ceainarie, am avut un mic salon doar pentru noi, comandasem cateva gustari, briose si un tort. Am fost placut surprinsa de calitatea lor si m-am bucurat ca tortul a fost foarte bun. Toate produsele aveau gustul de „facut in casa” si tortul nu era foarte dulce si dupa cate am sesizat, fara pontetiator de gust. Personalul ceainariei a fost foarte amabil si saritor. Am sa-i tin minte pentru alte evenimente!

Fetele s-au jucat prin toata ceainaria, s-au jucat de-a facut ceaiul. Am avut noroc ca erau putin clienti. Ca si jucarii, Printesa si-a luat de acasa cateva papusi. Eu nu am insistat pe acest aspect si nu mi s-a parut ca nu s-au distrat. La plecare. Printesa le-a facut cadou o carte pentru colorat. La gradinita de ziua ei, Printesa a dus si in acest an turta dulce dar sub alte forme.

A doua aniversare de 1 an , a fost mai linistita, mai cu putine emotii dar cu mai multa caldura si  relaxare pentru mine.

Prima anivesare de  4ani, a fost mai relaxata dar la fel de agitata pentru mine.  O astept si pe a doua, sa simt si eu fiecare moment si nu doar sa organizez. A da, si la 4 ani incepe sa devina mai greu sa corectez comportamente invate de la gradinita dar nu imposibil :)! Povestin intr-un alt articol.

20151114_110152

20151116_142157

 

Noua mea descoperire: Sevis Restaurant

Eu sunt mare fan mancare cu influente exotice. Am experimentat ceva restaurante de gen in Bucuresti si pot spune ca nu pretul este garantul calitatii si al gustului.

Saptamana trecuta am primit o invitatie pentru a descoperi un restaurant Sevis Restaurant, in Parcul Tineretului langa Sala Polivalenta( Oraselul Copiilor). Prima impresie pe care am avut-o cand am intrat: ce loc bun de petreceri pentru copii :)! In 5 secunde aveam planificata urmatoarea aniversare a Printesei. Pozitionarea restaurantului este cumva pe semicerc, poti organiza diverse mese cu activiati si afara pe terasa au si loc de joaca pentru copi si e in Oraselul Copiilor.  Pe parcursul sederii mele acolo mi-am dat seama si de alte avantaje.

Numele ,,SEVIS” are o istorie in spate. Pe fetita patronului o cheama Sevi, iar restaurantul a fost denumit dupa numele ei. Terminatia “is” am pus-o deorece au avut clienti moldoveni care au execlamat “vai se vis” e restaurantul ( adica vai ce vis e restaurantul) si de-aici ideea de a pune Sevis.

Mancarea e foarte buna si am avut ocazia sa mananc cel mai bun cheese cake din viata mea si eu sunt pretentioasa la dulciuri. Trebuie sa nu aiba gust de semipreparat si sa se simta laptele. Cheese cake-ul nu este neaparat special doar pentru ca este foarte apreciat de clienti, ci si pentru ca bucatarul are o reteta proprie, pe care nu vrea sa ne-o spuna si foloseste o branza speciala. Nu-l ratati daca ajungeti in Oraselul Copiilor!

DSC_0769

DSC_0751

DSC_0761

In meniul Sevis preparatele care primesc cele mai multe aprecieri sunt in special cele din ,,vita ” ( escalop de vita, muschi de vita etc.) Carnea de vita folosita este proaspata( nu congelata). „Dupa ce taiem vitelul, carnea de vita se tine in bait, nu in condimente sau altceva, doar in lapte pentru ca acesta extrage toxinele din carne, indiferent de carne.”

Am gustat si din alte preparate si mi-au placut( escalop de vita, medalion de vita, salata cioban, orez indian, pui tiganesc, legume natur, piept de pui pentru copii, adana kebab, urfa kebab, bulgur). Pentru mine e un mare plus ca managerii si bucatarul sef au copii si sunt foarte atenti la ce produse folosesc si cum prepara mancarea. Bucatarul sef ne-a explicat cum e bine sa astepti un pic mai mult sa-ti vina comanda decat sa ai asteptari de genul fast food, pentru a putea fi preparata corect.

DSC_9634

IMG_20150528_190048

DSC_0970

Mai au ceva special si Sportivul familiei a spus ca e bun: vinul! Vinul casei este facut special pentru restauranul Sevis. Au ales sa faca asa pentru ca in general vinul casei, pe care il bei la restaurante, se gaseste la carafa si niciodata nu stii ce bei de fapt. Asa ca au  decis sa faca un vin special pentru clientii nostri, imbuteliat, in 3 variante: rose, rosu si alb.

Langa noi mai erau si alti clienti ce fumau la masa lor. La masa noasta nu s-a simtit fumul si eu eram si cu Buburuza de 8 luni dupa mine. Copii s-au simtit foarte bine si Buburuza a dormit un pic.

Deci avem locatie, avem mancare buna si atentie la detalii, avem desert foarte bun, avem vin bun, avem parc si jucarii, deci sa ma gandesc la o petrecere :)!

Cei de la Sevis Restaurant au si o mica surpriza pentru voi, daca vreti sa-i descoperiti: un voucher de 50 RON. Va astept cu un comentariu la acest articol cu un raspuns la intrebarea: ce mancare preferati? Cu ajutorul random.org voi desemna castigatorul pe 10 iunie.

Le multumesc celor de la Sevis Restaurant pentru invitatie si pentru atentia la detalii.

Petrecerea de 3ani

Anul acesta Dra Titirez a implinit 3 ani. Sincer nu stiu cand a trecut timpul, nu-mi vine sa cred cat de mare a crescut! Banuiesc ca voi ramane cu acesta mirare toata viata mea. Ma  uitam pe poze la ea mica si incercam sa ma vad in viitor si m-a apucat un pic groaza ca eu voi fi mai in varsta, problemele vor fi mai mari si ea nu va mai fi copil….

3 ani e o varsta foarte inocenta, frumoasa! E si varsta adolescentei la bebelusi :), micile crize de furie pe care le au. Am inceput sa avem conversatii se exprima foarte „delicios” si prinde orice expresie iti scapa. E cuminte si sper ca acele calitati pe care le are acum sa i le pastrez si mai incolo :)! Nu le enumar ca nu e frumos sa o laud singura :)!

In acest an am organizat o mica petrecere acasa, pe tematica de Minnie’s Cafe de Ilfov :).  Prima noasta petrecere aici.

Urmand tematica, am comandat turta dulce de casa sub forma de Minnie pentru acasa( nu foarte dulce dar gustoasa) si pentru a servi la gradinita. La gradinita, turta dulce a facut furori !

IMG_20141117_063852
turta dulce pentru gradinita

 

Am invitat cativa copii, inclusiv fetitele mai mari de pe strada cu  care se mai juca in timpul verii. De inceput am comandat cateva articole pentru petreceri de pe aici. Mi-au placut pentru ca le au organizate si pe tematica( pahare, farfuri, mini cadouri, pungi, decor, etc).

IMG_20141122_160311(1)

Ca meniu am decis sa facem mai putina mancare ca anul trecut si mai mult finger food pentru a fi mai usor de apucat. Am descoperit si un blog cu retete pe gustul meu. A fost o adevarata aventura prepararea meniului cu un bebelus in casa. Dra Aiurel in ultimile doua nopti nu prea dormise, eu eram obosita si unele lucruri trebuia sa le fac eu. O pasam intre mine si Buni si faceam cu randul la bucatarie, parca eram la o proba de Masterchef :). Dra Titirez intre timp vroia joaca…. Apogeul a fost cand eu cu Dra Aiurel in sling( ca acum cu doi copii chiar imi trebuie), montam bruschetele. Ea plangea si eu incercam sa ma concetrez. Va marturisesc ca am ajuns la performanta sa ma deconectez de plansetul copilului: pot sa si dorm daca vreau :).

Meniul a fost acelasi pentru copii si adulti. Am incercat sa fie cat mai sanatos. Poate data viitoare vom pregati si ceva mai „periculos” pentru adulti. Ca si meniu:mini hamburgheri din vita facuti in casa( trebuiau sa fie ceva mai mici), snitele de pui la cuptor, sufleu de dovlecei, bruschete cu masline, bruschete cu rosii si menta, sandwich baghetta cald turta dulce, nelipsitul tort diplomat de portocale a lui Buni, salata de morcov si telina, suc de mere( cel la cutie bio).

IMG_20141122_154215
masa adulti

 

IMG_20141122_154447
masa copii

 

Copiii s-au distrat si sper ca toata lumea sa se fi simtit bine. Atractiile serii au fost aparatul de facut baloane, tura dulce pe bat si bratarile fosforescente. La sfarsit, Dra Tititez emotionata ca i-am cantat „La multi ani” si a primit cadouri, le-a inmanat personal cadourile pentru copii. Stia ca cele in punguta roz sunt pentru fete si cele in punguta rosie pentru baieti :).

Ea a fost foarte bucuroasa si vioaie si chiar daca nu-si va mai aminti cand va fi mare detalii, sunt sigura ca starea de bine si-o va aminti :)!

 

 

Un weekend de rasfat, joaca si monitorizare-partea intai

La sfarsitul lunii aprilie, am participat la un eveniment organizat de  White PR, in colaborare cu Mamica Urbana, pentru YouSee, gazduit de Orhideea Spa.  Ziua a fost foarte plina de nouatati, rasfaturi si ideii bune.

Noutate: Sistemul de monitorizare YouSee! Eu nu am folosit pana acum un astfel de sistem pentru ca nu am avut  nevoia de monitorizare. Insa din prezentarea lui Bogdan Neacsu, sistemul e mult peste solutiile „gratuite” si pare eficient. E drept ca nu este foarte ieftina solutia insa cred ca isi merita banii. „Cum funcționează? Soluția de supraveghere Yousee permite monitorizarea audio-video a copilului prin internet utilizând un telefon mobil de tip smartphone, o tabletă sau browserul calculatorului. Ai instalat aplicația pe tabletă sau telefon, ai alimentat camera YouSee și gata. Simplu, fără configurare, fără CD de instalare, direct de pe telefon sau tabletă. Oriunde ai fi, dacă ai acces la internet, poți să îl vezi, să îl auzi și să comunici cu bebelușul tău. YouSee e atât de ușor de folosit, încât îl poți muta oriunde și poți chiar înregistra! De ce e YouSee diferit de alte sisteme de monitorizare de tip camera IP sau Baby Monitor? Spre deosebire de un baby monitor obișnuit sau o camera IP obișnuită, YouSee îți permite să vezi, să auzi, să vorbești, să înregistrezi și să accesezi înregistrările de oriunde ai fi. Camera poate fi accesată simultan pe bază de parolă de către membrii familiei (mama de la birou, tata din delegație în Austria, bunica din bucătărie, mătușa din Canada, verișoara din Italia etc.). Și toate acestea foarte simplu: PLUG & PLAY. YouSee oferă mai multe modalități de utilizare decât soluțiile clasice de supraveghere și monitorizare: supraveghere copil, monitorizare bonă, supraveghere locuință.”

5D3_5186 5D3_5220

Daca dorit sa testati sistemul puteti accesa contul public care ne-a fost pus la dispozitie:

User: yousee

Parola: yousee

Modalitate de utilizare: 

1.       Se instaleaza din AppStore sau GooglePlay aplicatia MyNetVue pentru acces de pe tableta sau smartphone.

2.       Sau se acceseaza link-ul www.mynetvue.com pentru acces de pe calculator

3.       Se introduc:  User: yousee  Parola: yousee

4.       Se acceseaza lista de camere domo din urmatorul meniu dupa caz: „My Views”, „Share cams” sau „Sharing with me”

5.       Click pe camera dorita din lista pentru a o acesa.

Mentiuni: Camerele sunt montate in locuri publice si nu au sunetul activat 24/24 din ratiuni de respectare a intimitatii. Daca nu se poate accesa contul sau camera, utilizatorul va trebui sa incerce mai tarziu pentru ca e posibil sa fie alta persoana care testeaza folosind acel cont. Camerele al carui nume incepe cu 3G sunt camere montate pe conexiuni 3G mobile Orange sau Vodafone si se vad mai slab daca sunt multi utilizatori conectati.

Idee buna: BluParty, organizatori de petreceri pentru copii. Conceptul lor: aduc petrecerea unde este nevoie si nu ai tu idei cate solutii au ei :)!  E bine ca stiu de ei pentru urmatoarele evenimente ale Drei Pinguin. Mi-a placut atitudinea lor! Chiar in cadrul evenimentului copii nostri se jucau intr-un cadru oferit de ei. Astfel Dra Pinguin a facut cunostinta cu „piscina cu mingi”(mingea e jucaria ei preferata cunoascuta si sub denumirea de Me sau MO :)).

5D3_5174

5D3_5199

5D3_5290

5D3_5309

Rasfat:  Am inceput prin a ne rasfata cu prajiturelele oferite de www.prajiturel.com. Apoi cei de la Orhideea Spa, ne-au oferit o terapie la alegere de 15 minute. Eu am ales un masaj relaxant. Va recomand o vizita la acest spa. Nu le lipseste nimic si de cum intri simti ca e conceput pentru relaxare si sigur gasesti o activitate pentru tine la  unul din cele 3 nivele. Au si o piscina friendly cu copiii. Eu ma voi intoarce cu siguranta!

5D3_5360

5D3_5392

5D3_5403

Le multumesc pentru invitatie organizatorilor si pentru cadouri sponsorilor. Am apreciat mesajul scris de mana atat de frumos! Ceva inedit pentru zilele noastre!