Aniversarea de 6 ani a Prințesei

Mă uitam că am aproape o luna de cand  nu am mai scris și îmi pare rău! Ca un rezumat la ce se întamplă cu mine/noi în ultima perioada: mă bucur de multă muncă la birou și e o perioadă încarcată, mă distrez cu doi copii la program de dimineață -școală și gradiniță, am câteva zone organizaționale de finalizat și încerc să revin cu domeniul propiu pentru babymanager! Nu stau….

Am găsit câteva clipe să vă împărtășesc ultima aniversare din familie și ce am făcut la  6 ani ai Prințesei. Poate vă dă idei.

Prințesa a văzut la o excursie cu școala, că ar putea călari de ziua ei! A venit și mi-a spus că a fost un pic geloasă pe colegul ei și că vrea și ea de ziua ei plimbare cu caii. M-am gândit că vom avea un numar limitat de invitații și cu condiția să găsesc un manej acoperit ( loc acoperit sau deschis care serveşte pentru antrenament la călărie și pentru dresajul cailor). Noi suntem in noiembrie și clar nu e cald!

Am găsit la Tărâmul Zmeilor. Ne și încadram în buget și pentru zile de vară și primăvară e perfectă locația-merge și un picnic. Am invitat vreo 8 copii, majoritatea fete- Prințesa a făcut  lista.

Așa că vreo ora ne-am plimbat cu 3 cai în manej și apoi am servit pizza si tort într-o căbănuță încălzită. Copiii s-au bucurat de cai și lumea cred că în general a apreciat idee. Ne-am fi dorit poate să stam mai mult după, dar spațiul nu permitea. Apoi se înnoptase și mai și ploua. Prințesa s-a bucurat să-și vadă fostele colege de grădiniță și să primească cadouri. Le-am pregătit și copiilor un mic cadou: un glob de metal de la Jumbo, ce se poate pune in pom, plin cu surprize.

Madam Furlifus a printre primii 3 copii care a vrut să se urce pe caii. E un loc pe care vi-l recomand şi cu siguranţă ne vom întoarce pentru că e şi aproape de casă!

4ani, 5 ani- a fost la gradiniță cu Fetița Zurli, 3ani, 2 ani, 1 an- a fost in familie acasă sau la munte.