Să zicem că nu mai sunt o mamă începătoare! Mi-a luat cam 7 ani, să-mi dau seama că am aruncat cu banii pe multe jucării… Nu din prisma faptului că nu s-au jucat cu ele, ci doar că nu era nevoie de X cuburi sau mingi pentru bebeluș, sau diverse păturici cu desene….Câți bani am cheltuit doar pentru că cineva facea reclamă, că va fi copilul mai deștept!
Cea mai importantă jucărie pe care o poate avea un copil este un partener de joacă sau atenția părinților! În rest, deciziile de a cumpăra o jucărie ar trebui să țina de cât de folositoare este.
După ultima curățenie la jucări, am decis să nu mai cumpărăm pentru cel puțin 6 luni, jucări. Un argument a fost că strângem bani de laptop, iar altul că aruncăm mult plastic.
Cea mai buna investiție pe care am făcut-o într-o jucărie, a fost o cutie cu multe cuburi din lem. Aceste cuburi din lemn au funcționat de la 0 ani până când le-a dat verișorului, acum 1 an. Madam Furlifus s-a jucat cu ele și a construit în fiecare zi. În orice poveste sau joacă a celor doua fete, existau și cuburile.În acest weekend am testat o jucarie din lemn de la Garibel și am avut o revelație! Un set de construit din lemn, cu instrucțiuni și cu multe variante de modele, le aștepta pe fete de ceva timp să-l încerce. Nu vâ spun căt de entuziasmate erau, dacă nu au primit jucări de vreo 3 luni! 🙂
Acum să vă spun despre revelația mea:
Madam Furlifus e copilul nr 2, cu o moticitate fina dezvoltată, care nu a avut niciodata probleme în a folosi jucăriile și care a avut de unde să copie mișcări. Prițesa este copilul nr.1, care nu a avut de unde să copie mișcări și a cărei motricitate a fost de la naștere mai puțin dezvoltată. Eu nu m-am preocupat prea mult să o ajut în acest sens, considerând că lucrurile vin natural.
Deschizând cutia cu set-ul avion și apucându-se să vadă ce pot face, am observat că motricitatea fina a celei de 7 ani mai poate fi lucrată. Practic în momentul în care a trebuit să asambleze piulițe și șuruburi din lemn, i-a fost mai greu decât celei mici.
Cea mică s-a plictisit repede, dar cea mare a tot continuat și mi-a cerut ajutorul. Nu vroia sa renunțe și până la sfârșitul asamblării a învățat. Mai fusese la un atelier pe la 4 ani cu șuruburi, dar pare că trebuie să fim consecvenți și că uitase ce înseamnă „sensul acelor de ceas”.
De ce mă gândeam eu, că o data cu creșterea se rezolvă niște probleme?
Acum are temă să facă câte un model singură în fiecare săptămână. Și toate din același set. Eficient, nu?!
Vă las aici magazinul de unde am testat jucăria și sincer sper să-i descoperiți și voi. Recunosc, că e mult îmi place mult când o jucârie mă învâtă și pe mine si pe copii lucruri!
Mă uit la copiii
mei când dorm…Le văd pielea perfectă, gene lungi și sprăncene bine conturate.
Mă trece o dragpste și o căldură prin tot corpul. Într-o fracțiune de secundă,
mă gândesc că va veni furtuna adolescențtei peste pielea perfectă, că voi avea
de furcă cu Madam Furlifus, că toată
liniștea de acum va fi spulberată.
Găndul îmi zboară
la colegii de la birou, la evenimetele din aceea zi! Cum ca adulți suntem atât
de complicați și cum rămân doar copii din nou după ce dai câteva straturi de
experiență și autoeducație. Am văzut de multe ori, un copil cu diverse frici,
frici ce de multe ori ne ghidează deciziile și ne fac viața complicată de adult
mult mai grea.
Văd o feminizare
a băieților tineri și o masculinizare a fetelor. Societatea e în schimbareși apoi
mă găndesc dacă fetele mele vor avea norocul să găseasc o jumătate și cum se
vor completa.
Gănduri și frici
ce mă ghidează și pe mine și ce mă fac să nu trăiesc momentul unei perioade
minunate din viața copiilor mei!
Indiferent de
sex, cred că este important să le educăm încrederea necesară în ei și să fim
atenți să înțeleagă că frica nu trebuie să le ghideze viața. O lecție
importantă pe care am primit-o la 36 de ani: viața e mult mai simplă și frumoasă, când nu ți-e
frică! Nu mă refer la frici când există un pericol eminent, sau când instinctul
îți spune că trebuie să supraviețuieșți. Mă refer la friciile de zi cu zi, în
relațiile cu societatea, în frica de a nu greșîî, în a frica de a nu îți asuma
anumite lucruri, în frica de a fi tu pentru că ești judecată, în frica de ați
spune părerea.
Eu sunt o
personalitate introvertită, educată să fie extrovertită! Lumea nu mă crede…
eu cred că ne naștem cu un bagaj genetic, dar îl putem modifica prin educație
și autoeducație. Partea cu autoeducația, nu se poate face, dacă în momentul în
care ai fost copil părinții tăi nu s-au preocupat de educația ta emoțională!
E mult de
discutat și „the Devil is details”! Cel
mai important acum mi se pare, să le fac să înțeleagă ce este frica și când e
utilă! Să le ajut să-ți găsească metode prin care să-mi recunoască frica și să
găsească o soluție.
Lumea modernă nu
se mai uită la IQ tău. Lumea modernă se uită la EQ
emoțional. Într-o lume în care
tehnica ne simplifică viață, social media ne ține blocate emoțiile un adult
care știe să comunice face2face, care știe să-l înțeleagp pe cel din fața lui
și se adaptează, care își controlează emoțiile când prezintă– va avea success!
Copilul nu trebuie să fie perfect! De ce ai vrea să fie?! Eu văd în jurul meu părinți cărora le pasă de ce zice lumea și de căt de perfect e copilul. Cătă energie consumă pentru a parea perfecți…Pentru că știm cu toții că perfecțiunea nu există și că toată frumusețea naturii stă în imperfecțiune!
Câteva gânduri de început de primavară! E perspectiva mea asupra unor lucruri ce sunt foarte largi ca si definiție dar care ne afectează viața copiilor noștri.
În societatea în care traim, tehnologia e folosita zilnic în diferite forme. Telefonul este un apendice pentru adulți. Pare uneori că ținem mai mult la telefon decât la copiii noștri.
Copiii noștri vor fi adulți într-o lume și mai tehnologizată decât a noastră și vor lucra probabil cu multă tehnologie. Cum îî pregătim?
Am văzut mulți părinți care introduc telefonul sau tableta de la câteva luni de viață. Prea mulți copii mănancă doar cu telefonul sau cu tableta în față. Din lipsă de răbdare sau că așa au fost sfătuiți, părinții educă copilul prin intermediului TV si al telefonului. Am auzit multe justificări: ca e bine sa se învețe de mic cu tehnologia!
Cât de mic?! Specialiștii nu recomanda mai mult de 10 minute pe zi pentru vârste intre 3-7ani. Teoria specialiștilor e una și realitatea părinților e alta. Ni se întamplă și nouă să îi aruncam în brațele telefonului, când avem nevoie de puțină liniște sau copiii sunt cu noi la un drum lung.
Nu cred ca mai devreme de 2 ani jumatate, copiii mei au stat la TV mai mult. Nu au capacitatea de a se concentra…Mai devreme de 3 ani, nu au atins un telefon. Cea mare cred ca pe la 4 ani a ajuns sa intre în contact cu acest dispozitiv. Încercăm să limităm timpul pe care îl petrec la telefon. Tot cred că ne trebuie un program și mai riguros, ex: doar in weekend acces.
Nu avem tablete! Nu mâncăm la TV sau cu desene. Pesonal, am fost foarte atentă la alimentația mea în sarcină, în alăptare…am respectat toate principiile pe care pediatra mi le-a recomandat cu privire la introducerea alimentelor….nu m-am luat după sfaturile familiei, prietenilor pentru că după cum spune soacra mea: Eu am crescut copii acum 30 de ani, nu știu tot ce știti voi acum! Deci, nu am folosit niciodata desenele animate pentru a manca copii! Nu am introdus tehnologia pentru a suplini lipsa mea de răbdare, decât după 3 ani! 🙂
Nu am cumparat tablete, pentru a mă asigura că nu exista tentația. Și nu mi-e frică că vor știi mai puțin decât alți copii. Nu e o dovada de inteligentă, că știe să umble pe telefon un copil. E cumva dovada, că adulții din viața lui nu sunt atenți la nevoile lui.
Însă cred că trebuie să ne învățăm copii cu toate programele uzuale pe care noi le folosim: word, office, excel, chiar si cu cele pentru desen si programare. Exista un joc Mindcraft care dezvoltă logica de programare. Lucrurile acesta cu cât sunt mai familiare pentru ei, cu atat le va fi mai usor in viitor.
Eu am invata excel la 19 ani, studiind o carte si exersând o data pe saptamană la calculatorul facultații. Acum folosesc zilnic și intens acest program și am pierdut timp să-l invat mai bine ca adult, când puteam să învăț ceva mai avansat.
Am întrebat un psiholog, când trebuie să introduc calculatorul- dupa ce învață copilul să scrie de mână. Prințesa are 7 ani, citește și scrie-deci e timpul!
Primul impuls a fost să mă gândesc să-i iau tableta. Pentru că așa am văzut
în jurul meu… Tot in jurul meu am văzut mai rar copii care la 8 ani se joacă
in Microsoft Project, Visio- programe pe care
nici eu nu le stapânesc.
Așa că am făcut un pas în spate și am refectat: tableta sau laptop? Ambele nu- pentru că e vorba de buget.
Am ales laptop, pentru că:
-se va familiariza cu programele word, excel, power point
-se va familiariza cu tastarura, mouse și va învața să navigheze prin foldere
– voi restrictiona ce poate accesa pe internet și va explora controlat
-curiozitatea de a descoperi va fi mai puternica decat tentația de a se uita doar pe youtube
-pot introduce jocuri mai complexe pentru a dezvolta logica
-pot face un program mai strinct, pentru că e mai complitcat decât tableta
-Prințesa e la o vărsta potrivita, Madam Furlifus va avea acces doar la
jocuri de logica. Cea mică copiază și va putea învăța mult doar uitandu-se la
sora ei- cum deja face in alte aspecte.
E un efort mai mare financiar a lua un laptop decât o tableta, dar eu consider că e mai benefic.
Păi și ce facem dacă văd la alți copii și vor și ele? Simplu le explicăm de ce nu și ne menținem pe poziții. Unul din lucrurile care mă irită foarte tare la colectivele de părinți, e când ne reproșăm unui altora, că copilul meu a văzut la copilul tău și vrea și el acum! Adică, eu nu-mi pot controla copilul și educa, trebuie să dau vina pe copilul tău că aduce la școala anumite jocuri sau tableta și eu mă simt vinovat că nu-l las.
Suntem adulți și trebuie să ne asumam deciziile, chiar dacă copilul nu întelege în prima faza. La noi a functionat logica pâna acum și explicațiiile. Prințesa a încercat de câteva ori să-mi spună că colegele ei aduc tablete la școală și că ar vrea și ea. I-am explicat de ce nu e ok de vreo 2 ori. S-a luptat singura cu sentimentul de invidie și și-a făcut telefon și tableta din carton. Se juca eu ele și după o perioada i-a trecut.
Acum am decis să strangem bani pentru laptop. Studiez problema, să vedem ce e mai ok pentru un copil de 7-8 ani.
După ce achiziționam revin, să vă spun și cum am reușit să luam un laptop, ce model și de ce!
Anul acesta am descoperit vacanta fară copii! Adică timp liber, casă goală și părinții care încearcă să se readapteze la viața în 2. Pentru perioade de 1-2 săptămanii, am exersat să mă relaxez, cu un dor imens în inimă. Când îmi lipsește „obiectul muncii” și nu am zeci de task-uri de făcut, gândurile aleargă și nu știu cum să se ordoneze.
Eu ca și părinte mă gândesc foarte des, la viitorul copiilor mei. Parcă am vrea să crească mai încet, dar să ne asigure cineva că vor fi bine și sănătoși în viitor. Îi visăm adulți de succes și ne facem tot felul de griji. Șotul meu chiar le visează mari si frumoase… cum vin de la discotecă la o oră prea târzie.
Mă gândeam în ultima perioadă, că nu prea conștientizăm că pe lângă școală mai sunt și alte educații de care copilul are nevoie. Mă gândeam cum mă asigur eu că fetele mele vor avea relații frumoase, echilibrate cu viitorii soți! Cum mă asigur, că nu vor divorța imediat ce relația e într-un impas? Cum le învăț să aleagă înțelept persoana pe care o iubesc?
Nu conștientizăm, că nu am fost învățați la rândul nostru. Fiecare generație de părinți a acționat cum a știut și putut. Însă e de datoria noastră să ne depășim părinții! E ușor să dai copy-paste la ce știi de acasă, dar sigur nu-i va asigura copilului un viitor mai bun!
Genele sunt foarte importante pentru educație, dar nu se întamplă nimic bun fară muncă!
Educația emoțională a primilor 3 ani, mie îmi pare că e foarte importantă. Cum avem grijă de copil în acești ani (de la ce mănâncă la câtă libertate îi oferim să experimenteze) sunt de părere că impacteză viitorul adult. Mulți copii intră în grădiniță, fară să știe să respecte reguli, cu multe temeri și cu puțină curiziotate…Ei intră ca un rezultat al influenței familiei lor asupra propiei personalități: exemple- sunt prea agitați pentru că bunica îi dădea prea multe dulciuri, lovesc pentru că au fost loviți acasă, nu sunt curioși pentru că se pot murdări și sunt certați, etc.
Educația relațiilor: de la relațiile de prietenie pană la relațiile cu sexul opus- cine se gândește când își alege partenerul de viață că va fi un exemplu pentru viitorul copil? Eu sigur nu m-am gandit! Am două fete acum și am realizat că relația mea cu tatăl lor e primul exemplu de relație pe care îl au. Tatăl lor e tiparul de bărbat pe care îl vor cauta, fie că vor sau nu. Cum mă comport eu cu tatăl lor, le va impacta cum se vor comporta ele cu băieții pe care îi plac.
În plus, copiii împrumută și de la ceilați din jur! Educatori, familie, prieteni…așa că eu incerc să aleg cu ce educatoare/învățătoare își petrec fetele timpul. Am descalificat o școală, pentru că doamna care prelua clasa I este o tipologie de la care Prințesa ar fi luat ticuri și obiceiuri ce nu mi-ar fi plăcut. Gesturile și expresiile care nu sunt împrumutate de la mine, le văd instant la fete și le și indentific de unde le-au împrumutat! Prințesa e mai puternică și mai harnică, datorită învățătoarei de la clasa pregătitoare! Cu ea a stat 4-5 ore pe zi, 9 luni pe an! Cu mine, sta 2-3 ore/zi!
Acolo unde știam că am și eu probleme, am încercat să o las pe ea să descopere cum ar trebui să procedeze în relațiile sociale și să nu impun tiparul meu. Am dat doar un sfat și am ascultat copilul! Vă dau doua exemple care au mers foarte bine:
Eu m-am educat singură să fiu feminină și în copilarie nu am avut exemple puternice de feminitate in familie! Bunica mea a fost plecată de acasă de la 6 ani, la muncă! Cam ce să transmită mai departe către fetele ei ?! Atât mama cât și bunica s-au straduit să mă educe frumos, dar cu ce informații și experiențe aveau. Așa că interacțiunile mele în copilărie cu baieții pe care-i placeam nu au fost ok.
La Prințesă (introvertită), pare că e cu totul altă poveste-am spionat-o în excursii să văd cum se comportă cu unii colegi, vorbim despre baieții care îi plac și imi pune întrebări despre băieți. Pare că îi vine natural să vorbească cu ei și pare că nu-i este frică să-și exprime sentimentele. Îi placea de un baiat la un moment dat pe care eu nu-l considerat potrivit pentru ea. Am încurajat-o să vorbească cu el și încercam să-i răspund când mă întreba. Nu i-am indus nici o preconcepție sau opțiune personală. După vreo doua luni, mi-a explicat că nu-i mai place de el că e prea sălbatic și că-i place de alt băiat. A ajut foarte mult și exemplu masculin din casă, recunosc :)! Nu avea cum să-i placă alt tipar!
La Madam Furlifus (extrovertită), pare că e genetic să socializeze cu băieții! E foarte feminină când vrea ea! Copie foarte mult și ce vede la sora ei! Deci, mai puțină muncă cu ea!
2. Gestionarea certurilor/tensiunilor între copii– la grădiniță Prințesa a avut doua fetițe care păreau că o plac, dar care vroiau să o domine în joacă și erau și răutăcioase când nu faceai ca ele. Am pornit de la „nu vreau la gradiniță că nu mă lasa A si S în pace” și am avut răbdare cu ea. I-am explicat că ele o plac, dar nu știu să se exprime; să le explice de mai multe ori că nu vrea și să vorbească și cu doamna dacă simte nevoia. Am ajuns la un moment să-și dea seama ca A și S nu sunt educate, pentru că sunt răutăcioase și că să le ia apărarea altor colegi afectați de cele doua. Cred că și educatoarea a avut o influență!
În clasa pregătitoare, cu un colectiv nou -după două săptamani mi-a explicat că s-a uitat urât la un copil care vroia să o lovească cu mingea și el a plecat. Și-a creat o „uitătură de furie” și pentru că e mai înaltă are impact!
Madam Furlifus, e centrul jocului la gradinită. Și-a dezvoltat scheme să fie bagată în seamă! Are prietene de care îi este dor!Dacă nu o lasă vreun copil în pace, fuge! Și-a dat seama că e mai rapida! Din nou, e mai puțină muncă. În plus, sora ei o protejează când sunt împreună.
Educația sexuală– câți dintre noi vom vorbi cu copii noștri mai în detaliu și mai explicit despre sex? Mi-am propus să le ajut cum voi putea sau să caut ajutor dacă va fi nevoie. Vor fi multe întrebări în curând și vreau să iasă din adolescență sigure pe ce simt, știu și vor! Că vrem, că nu vrem…viața sexuală va fi foarte importantă ca adult!
La 5 ani Prințesa mi-a spus că au început să-i placă baieții! M-am bucurat în gândul meu și de atunci avem discuții despre băieți. Încerc să o ascult mai mult și să vorbesc doar când mă întrebă! Pe teoria întrebărilor deschise 🙂
La Madam Furlifus, de la 1 an jumatate e clar că-i plac băieți! Aici pare că va trebui să fim mai atenți în educație, dar mă bazez pe soțul meu!
Îmi par atât de multe lucruri la care trebuie să fim atenți pentru viitorul copiilor! Cum se exprimă, vorbesc, interacționează cu cei din jur, câtă încredere au, dacă sunt responsabili de mici, dacă își recunosc emoțiile….va depinde cu vor fi ca adulti la job, cu prietenii, cu partenerul de viață, cu copii lor! Eu zic că pe lăngă gene, va depinde de educația din copilarie să fie fericiți!
Până acum pare că suntem pe un drum bun! Să vedem cum evoluăm. Cu cât cresc, cu atât e mai dificil de gestionat o mulțime de lucruri și nevoi!
Am finalizat un an de clasa pregătitoare la o școală de stat. Eu am mai scris, cum am ales gradinița și că ne este bine la una de stat (cu doua generații de copii). Școala am ales-o pe diverse principii și tot din timp mi-am făcut temele. Deși știu ce vreau în general și știu să fac o analiză strategică….iată-mă cu o decizie luată, să îmi mut copilul la o școală privată în clasa I!
Clasa 0 a fost la o școală de stat. Școală minunată (in limitele unei școli de stat), cu o doamna învățătoare specială (cu mult lucru la inteligența emoțională a copiilor, cu lucru cu părinții, cu sfaturi ce cărți să citim să ne ajutăm copii). Prințesa s-a adaptat foarte bine, după ore o duc la un after decent, are prietene, a evoluat emoțional și mental foarte bine.
De ce ne mutăm?
Am luat această decizie pentru că:
copilul meu are un potențial mare și eu ca părinte trebuie să încerc să maximizez tot ce poate ea fi ca adult. Într-o clasă cu 30 de copii, mulți dintre ei cu lacune în educație, doamna se ocupă mai mult să liniștească și să educe 7 ani de acasă. Nu are timp să se ocupe de copiii cuminți și atenți.
copilul meu are nevoie de liniște și atenție și o școală de stat nu oferă acest lucru, oricât de ok sunt cadrele didactice.
copilul meu în 10 luni a învățat multe lucruri frumoase, dar în mare acestea au venit de la doamna
m-am sfătuit și cu doamna învătătoare, bineînteles! M-am implicat în diverse activități cu școală și mi-am dat seamna că Prințesa va fi ok, dar va pierde multe lucruri pe drum datorită zonei de compromisuri la care va asista în timpul orelor. Nu-și va atinge potențialul maxim, pentru că are nevoie de ațentie.
Acest an școlar a fost o experiență, care ne-a ajutat să observăm anumite lucruri. Faptul că doamna învățătoare pleacă din sistemul de stat, a dus la regândirea strategiei pe care o aveam inițial pentru copilul meu.Una din variantele aparute au fost școlile private.
Ce știam de la prima analiză, mi s-a confirmat și acum: nu am banii de prima opțiune de școală privată. Am analizat și o a doua opțiune- nu cu mult mai scumpă decât am dat pe after-ul privat. Sincer, sunt multe variante la privat, dar puține care să fie ok din punctul meu de vedere și care să le putem plati.
Am dus copilul la evaluare la noua școală și am discutat inclusiv cu doamna de la clasă. Dintre a sta la stat sau a merge la privat, riscul cel mai mare pentru copil e să rămană la școala de stat. Școala primară este importantă pentru că este baza. Cum învață să învețe acum, așa va fi toată viața!
Printesa este cognitivă și dacă îi explicii înțelege. În plus a văzut și ea cum e noul colectiv (în 3 zile cât a fost evaluarea). Nici nu mi-am pus problema, că v-a suferi copilul dacă îl mut acum. E încă mică și pot face o astfel de mișcare.
Scriu aceste rânduri, pentru a împartăși experiența mea! Nu sunt de acord nici cu răsfațul de la școlile private sau gradinițele private. Multi din copiii din clasa 0 a Printesei cu probleme de comportament, veneau de la gradinițe private…. sau stat mai mult acasă cu mama, că nu are încredere în sistemul de învățămant.
Ca și părinte, eu nu mă regăseam în majoritatea părințiilor colegilor copilului meu. Și pentru mine e important acest lucru, pentru că colegii ei sunt copia părinților!
Nimic nu e perfect! Nu mă aștept să fie paradis la noua școală, dar am realizat după 10 luni că avem alt potențial și că părinții sunt reposabili, iar comoditatea mea ca adult nu ar trebui să fie un factor într-o decizie pentru viitorul copilului meu.
Pot greși, însă uneori îmi bazez deciziile și pe inteligența emoțională, ca să nu zic „emoție”! 🙂
Ma țin să vă mai împărtășesc din experiența mea de părinte de 2 copii de ceva timp și uite ca într-un final am reușit! Viața mea are un ritm alt său și îmi cere zilnic să-mi prioritizez acțiunile= mi-a fost dor să scriu, dar m-am încărcat cu ce fac în viața reala!
Pe ordinea de zi viața cu doi copii:
De la început vă spun, că se văd de la o poștă părinții cu 1 copil și vă recomand pentru sănatatea emoțională a unui copil, să fie minim 2 în familie!
Dacă ar avea doi copii, sigur ar face ca noi:
La copilul nr 2, te uiți cum să optimizezi bugetul familiei și nu te stresezi ce haine poartă. Îl lași să-mi aleagă singur dimineața…ce regului de parenting…să aleagă și din dulapul sorei, că oricum va ajunge în dulapul nr. 2 la un moment dat.
A căzut!? Știe să se scuture și singur! Relax!
S-a tăiat la mânuță!? Relax! E sora mai mare acolo care e responsabilă și rezolvă problema! La noi a intrat in casă, să se roage la Dumnezeu să o facă bine pe sora ei! 🙂
Ce plan pentru a învața să facă la oliță sau să mănânce singură!? Relax! A învațat rapid de la nr 1.
Ce plan să pregătim copilul pentru gradiniță!? S-a ocupat sora mai mare, prin jocuri despre gradiniță!
A mâncat copilul dulce sau inghetată înainte de 3 ani !!! E ok…relax!
Nu doarme copilul la pranz…e ok, doar nu e robot!!!!! Fiecare cu ritmul lui!
Ideea este, că din punct de vedere al efortului meu ca părinte pentru educația copilul nr.2, este mai mic și ajungi să te bucuri că mai treci din nou, prin niște momente minunate, dar de data aceasta sunt prezentă și nu stresată!
Copilul nr 2. m-a învățat cum să fiu mai prezentă cu copiii mei, m-a învățat că unele detalii pe care mă stresam nu conteaza așa de mult și m-a transformat ca mamă. Și mă transformă…zic eu în bine!
Când gestionezi doi copii și un șot și alte roluri pe care le ai, nu mai te mai strezi cu lucrurile mărunte și le vezi pe cele importante. Vezi că și copilul nr.2 e cumva diferit și că are alte nevoi, doar că el învață din mers de la copilul nr 1. Vezi că copilul nr 1, învață să gestioneze conflicte și evoluează, pentru că are o sora care o ajută și cu care se completează. Cumva armonia lor, le ajută pe amandoua, mai mult decât timpul dedicat separat cu mine!
Armonia lor trebuie sa fie o prioritatea și de aici diverse decizii pe care le luăm în educația lor. Poate ar fi mai complicat dacă ar fi doi copii de sex diferit, dar Dumnezeu ne dă ce putem duce! 🙂
Am supraviețuit unui prim an școlar de clasa 0 si grupa mică. Am iubit momentele când îmi duceam la grădiniță copilul nr2, pentru că eram PREZENTĂ și le trăiam și pentru cea mare. Mă uit cu alți ochi la copilul nr. 2, mai relaxați, mai puțini panicați și mai întelepți!
Madam Furlifus e un copil minunat, e sociabil, curajos și deschis…ușor mai alintat, dar dependent de sora sa și nu de mama sa!
Nu spun că nu e greu uneori, dar nu e așa de complicat pe cât ai crede! Și dacă te-ai straduit și a ieșit ok copilul nr 1, nu are cum să copie lucruri greșite! Mă gândesc că și diferența de vârstă poate fi un factor, dar cred că cel mai important este felul în care educăm primul copil, pentru că la al doilea vom fi mai puțini atenți și va copia mai mult de la primul decât il vom educa noi. Nu v-ați gândit la copilul nr 2 așa-i….când nu educați copilul nr. 1?!
Sunt câteva gânduri adunate în ultimile săptămâni, pe care am vrut să le scriu, să-mi aduc aminte de o perioadă foarte frumoasă din copilaria fetelor mele 6 și 3 ani!
Cum ne creștem copilul pentru piața muncii în viitor?
Avem în societatea noastră multe informații despre cum ar fi bine și ce este bine pentru copilul nostru. Avem părinții cu acces la multe surse de informații, dar care nu au fost obișnuiți să filtreze informația. Și avem părinții care se duc mai mult către extreme, către ambițiile personale și către zone de presiune și încărcarea programului copilului (pentru că așa au fost învățați sau pentru că așa văd în jur). Mi se pare că multă lume se focusează pe timpul prezent și doar se fac că se uită în viitor!
În viitor lumea va fi mult mai tehnologizată, va fi multă cerere pentru programare și scriere cod. Lumea va fi mobilă și piața muncii va însemna un continent, nu o țară. Adulții cu abilități sociale, comunicare și care pot ține prezentări vor fi mai rari și deci mai bine plătiți. Acesta va fi efectul practic al utilizării social media și comunicării online.
Eu lucrez pe lângă oameni de IT, din diferite țări, cu diferite backround-uri. Eu nu știu programare, dar știu să comunic și să-i înțeleg… Ca și o remarcă personală: cei mai de succes au o inteligență emoțională în plus și o încredere peste media romanilor (chiar dacă intelectual nu strălucesc).
Din experiența mea din domeniul IT, expunerea la o comunitate internațională și trend-urile pe care le văd, cred că noi avem datoria ca părinți să ne familiarizăm copiii cu tehnologia și să ne asigurăm că sunt confortabili cu schimbările (adaptabili).
Familiarizarea cu tehnologia înseamnă să ia contact cu ea, nu să lasăm copilul pe tabletă 6 ore non stop. Nu înseamnă să-i cumpărăm telefon mobil înainte să știe să scrie sau să citeacă. Înseamnă de fapt să ia contact cu formele recomandate pentru vârstă sa și să ne vadă și pe noi că o folosim.
Am văzut părinți care nu se pot adapta să folosească grupurile de whatsup și se supară ori de câte ori se discută aprins acolo. Alții părinți comunică prea mult în scris și prea puțin verbal. Ce arată acești părinți copiilor lor? Neadaptare…rezistentă la schimbare. Într-un final, copilul când e mic învață o atitudine față de tehnologie.
Dacă nu am copii cu chemare către programare, trebuie macar să fie confortabili cu tehnologie uzuală și destul de inteligenți emoţionali să se adapteze atunci când situația o cere. Indiferent de domeniu sau mediu….
Mă uit la colegii Prințesei cum vin cu tableta la after school. Stau toată ziua pe jocuri și când vor fi adolesceți nu vor mai știi să mai comunice social și vor fi timizi și cu puțină încredere în ei. E mai simplu pentru părinte să-i cumpere o tabletă și să nu fie deranjat….peste câțiva ani garantat copilul nu va avea un sistem coerent de reglare a emoțiilor. Ce vreau eu să zic?!
1.Pregătiți-vă copiii pentru tehnologie, dar conform vârstei lor.
2.Educații să fie adaptabili, sociali și să-și recunoască emoțiile. Un mare atu pentru viitor
3.Nu neglijați capaciatatea socială a copilului, pentru că nu-l veți ajuta pe viitorul adult.
4. Căutați să-i dezvoltați inteligența emoțională și stima de sine
5. Învățați-l că tot globul e „locul lui de joacă” și că el este un cetățean al acestei planete!
P.S Vorbim mult despre dezvoltare personală și facem cursuri. Dacă noi ca adulți o facem pentru locul de muncă, pentru copil ce facem? Dezvoltarea personală se face mai întâi acasă și în copilărie… și se cheamă inteligență emoțională!
Am realizat zilele acestea cât a crescut Madam Furlifus! Avem 3 ani jumatate acum. Multă lume mă tot întreabă cum e cu doi copii, unii îmi spun că am avut curaj, alții că nu știu cum mă descurc…
Într-adevăr e mai complicat cu doi copii, dar este de 10 ori mai frumos! Dacă și tatăl este implicat, presiunea pe mamă este mai mică. Însă revelația mea, a fost că primul copil are un rol foarte important în educația celui de-al doilea copil! Nimeni nu vă spune că nu s-au mai stresat așa mult la al doilea copil, cu olița, cu învățatul să bea sau să mănănce singur, cu adaptarea la grădiniță…sunt mult lucruri pe care le copie și le preia de la copilul cel mare.
Diferența dintre fetele mele este de 3 ani. Prințesa este o fire foarte liniștită, logică și foarte atentă la detalii. Madam Furlifus este o fire extrovertită, cu multă voință și în primii doi ani cu mult nerv/nervii.
Cu cea mare mă conectez imediat și se echilibrează mai ușor cu mine, cu cea mică chimia este la tatăl ei. Așa că în momentul în care el nu este acasă, se descarcă mai greu și ne certăm că e nervoasă. Cum intră pe ușă, devine foarte liniștită! Perechi de personalități….
Mi-a fost greu între 1 an si 2 ani jumătate cu Madam Furlifus, pentru că nu reușeam să avem zile în care să nu fie nervoasă. A fost și o perioadă în care am fost mai mult singură cu ele și îl vedea mai rar pe tatăl ei și de aici cred că si starea ei.
Nu m-am stresat cu orice lucru mic de bebeluș, pentru că știam ce trebuie să fac. Dar… nu eram învățată cu un copil care să nu facă cei spu eu și care să fie kamikaze!
Partea frumoasă la al doilea meu copil este a preluat din personalitatea surorii ei și dintr-un punct se joacă foarte frumos împreună. Madam Furlifus face tot ce face sora ei! A preluat practic din gesturile, tiparele și liniștea celei mari.
Am fost plecată vreo 8 zile de acasă și când m-am întors, am găsit-o foarte schimbată pe cea mică. A crescut bebe meu! Și pare o copie a Prințesei, dar cu mai mult curaj și cu nervi când e obosită.
Practic, muncești mai puțin să corectezi unele lucruri -pentru că te ajută copilul cel mare. Mi se pare, că fiica cea mare are mai mult merit în educație, decât noi. Noi părinții, am avut grijă să nu-l stricăm pe primul copil și să fie apropiate cele doua fete! 🙂
Uneori am un sentiment de vinovăție că nu sunt atât de atentă cu cea mică și că nu sunt atât de riguroasă cu ce manâncă, dar parcă se rezolvă de la sine…și ori copie de la sora ei, ori o protejează sora ei.
Sunt momente când îmi este greu, dar cum spuneam este de 2 ori mai greu şi de 10 ori mai frumos!
Ce nu vă spune lumea, la al doilea copil, este că primul copil ajută foarte mult şi nu e chiar aşa greu! Financiar e mai greu şi după trei ani sunt mai multe cheltuieli. De frumos şi emoţional este de 10 ori mai bine!
Ce nu vă spune lumea la al doilea copil, este că în patru este un alt echilibru în familie şi mai mult de 1 copil în casă te învaţă ca adult multe noi trucuri de gestionare şi manipulare :).
Ce nu vă spune lumea la al doilea copil, este că ştii că toată viaţa vor fi pereche şi se vor avea una pe alta.
Bonus: regulile casei noastre, create impreuna cu fetele
Bine v-am regăsit în noua mea casă: babymanager.eu! Mi-a fost dor de 2.0 și încerc să-mi reiau bunele obiceiuri. Am o viată offline activă, un job ce îmi place, doi copii și un soț de gestionat….așa că am mai mult articole în cap meu, decât în online. Să revenim la obiectul blogului: gestionarea copiilor cu atitudine, optimism și păreri! Astăzi vă povestesc despre clasa pregătitoare și cum ne-am adaptat la ea.
Eu acum știu că nu prea vă plac exemple de „așa da” și să vă explic eu că există și experiențe pozitive….dar unul din motivele ce m-au determinat să scriu pe un blog, a fost acela că nimeni nu împărtășește și experiețe pozitive.
Vă mai ziceam în alte articole, că eu am făcut studiu cu mult înainte să vina vremea de grădinită sau școală. Am analizat pe multe părți: referițe, clasamente, păreri online; am fost în vizită la câteva insituții și am decis. Am decis după câteva criterii pentru școală de stat: după calitatea școlii, calitatea directorului, mixul social,zona unde putea să ajung fizic( nu cât de aproape era de casă) și până acum mi-a ieșit și suntem confortabili. Am gândit cu capul meu! Și am riscat cu învâțătoarea!
Pentru mine mixul social e mai important decât învățătoare. De ce?
Dacâ directorule ok, sigur va avea angajați pe stilul lui,
Copilul stă într-o clasă cu alți 28 de copii și cum e vârsta socializării, va conta mai mult influenta amicilor…și nu vreau discrepanțe prea mari decât ce educație are acasă,
O drama ce nu o pot controla la vârsta aceasta, îi poate fi fatala.
Consider că inteligența emotională este foarte importantă și dacă reușesc intr-un sistem de stat să le ofer copiilor mei o evoluție a acestei inteligențe, se vor putea adapta la orice și vor avea cum denumimi noi in corporație: „grit”.
Ce să vă spun?! Am nimerit la o doamnă învățătoare ce vine din mediul privat, ce încearcă să le construiască o bază pentru ce au nevoie în urmatoarele clase, ce le oferă un mediu să se exprime, să facă prezentări și să găsească soluții la probleme. Dna învățătoare ne dă feedback, ne cheamă psihologi la sedință să evoluam și noi ca părinți și se dă cu sania cu copiii. Nu e totul perfect, dar copilul meu evolueaza, e happy și face prezentări singură cu Egipt și Michael Jackson. E un copil introvertit, ce incepe să aibă încredere în ea și are notiunea de „grit” deja adoptată. Adică, încearcă să găsească soluții la orice!
Am primit și eu un feedback: ca părinte indiferent ce școală face copilul, părintele trebuie să se implice! Să lucreze cu el acolo unde e nevoie și să fie aproape de școală. Un cadru didactic, nu va putea să-i suplinească lipsa de educație sau atenție de acasă. Pe langă IQ, e importanta și munca si contextul de oportunitate pentru a avea succes.
…. Am și eu defectele mele și nu fac totul perfect, dar mă pricep să citesc oameni și să fac strategii. Până acum, abordarea mea a funcționat atât la școală cât și la grădiniță. Eu prefer să mă pregătesc și să am mai multe alternative…. nu să mă panichez în ultimul moment. Și caut să comunic cu cadrul didactic, iar feedback ul pe care l-am primit de la dna noastra într-o sâmbătă, după ce ea avuse o sesiune cu mai multi colegii despre părinții claselor lor, mi-a prins tare bine!
Mi-a spus ca sunt „un părinte exceptional și că îmi cresc frumos copilul” și apreciează că lucrez să evoluez atât eu cât si Dra Printesă. Și uitându-mă în jur sunt un părinte exceptional în ceea ce privește atitudinea mea, pentru că nu sunt ca marea masă de populație și deci nu sunt un părinte normal.
EXCEPȚIONÁL, -Ă, excepționali, -e, adj. 1. Care face, care constituie o excepție, care iese din comun; deosebit. 2. Foarte bun, excelent, extraordinar, remarcabil, grozav (3). ♦ (Adverbial; cu determinări introduse prin prep. „de”, formează superlativul) Foarte, extraordinar. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. exceptionnel
Însă ce fac eu, ar trebui să facă mai mulți părinți! Ce fac eu, se face intr-o societatea modernă și cu adulți educați la randul lor echilibrat. Din pacate, noi mai avem ca societatea să ne revenim. Generația mea este o generație încă crescută sub comunism și mai e nevoie de practică în rândul societătii noastre pentru a fi mai echilibrați. Nu putem cere un sistem de învățămant ca in Vest, dacă noi ca părinți nu ne educăm copiii echilibrat! Noi avem sistemul politic și de învătămănt pe care îl merităm. Și da…nu suntem marea masă și de accea ne doare…însă adevărul este că vecinii nostri sunt mai multi ca noi!
Și meritul de până acum al educației copiilor mei, nu este numai al meu, ci și al tatălui lor, care chiar este exceptional! 🙂
Vă recomand cu caldură, cartea Exceptionalii de Malcom Goldwell! E o carte despre succes pentru adulți și o carte de strategie pentru părinți. Poate fi o carte, ce vă răspunde cum să echilibrați presiunea pe care o puneți pe copil la școală.
La multi ani pe 2018! Să fiţi bucuroţi şi sănatoşi în anul ce vine!
Eu la sfârşit de 2017, nu am simţit nevoia să-mi analizez anul şi să-mi fac planuri. Am ajuns cred, la un punct unde ştiu ce vreau, ştiu unde sunt şi stiu ce trebuie să fac. Bonus: bucuria că ai mai avut un an cu doi copii minunaţi în viaţa ta!
Dar… am simţit nevoia să creionzez câteva reguli de bună conduită pentru părinţii ce sunt în grupuri de what”s up la şcoala sau grădiniţă. Să vă prezint mai întai contextul.
Fac parte din 3 grupuri de what’s up de părinți:
Grupul de la grupa mica, la care eu sunt admin-fără doamna eduacatoare
Grupul de la școala-unde doamna învățătoare e admin
Grupul de la școala-unde suntem doar părinții, fără doamna învățătoare
Grupurile de what’s up au plusuri doar daca părintii sunt destul de maturi să le folosească și minusuri dacă nu suntem învățați să comunice. Am observat două mari trenduri în societatea noastra de adulți cu copii:
părinții care se adaptează și încearcă să fie coerenți în comunicare și constructivi-nu sunt majoritatea
părinții care exprimă în scris frustrarile zilnice și când e vorba să susțină față în față opinia, nu o fac. Adică se ascud sub un număr de telefon!
Au fost multe întâmplări în decembrie amuzante și mai triste de pe grupurile mele: de la mămică agresivă care vorbește urât dintr-o frustrare sper 🙂 și care nu-și asumă ulterior urmările, sau gafe transmise pe grupurile cu doamna inclusă, a unor informații despre surpriza ce urma să fie făcută…. dar și mobilizare generală când a fost cazul. Din micul meu univers, colectivele mele de părinți sunt ok și începem să ne armonizăm. Am acționat când a fost nevoie și am văzut lucruri și mai grave în alte părți.
Cum nu toată lumea are un minim de bune maniere și cunoștințe din educație, m-am gândit să trasez câteva lucruri ce să ne ghideze când comunicăm pe what’s up cu alți părinți:
Grupul de părinți sau orice alt grup activ-dacă nu vrei să te deranjeze, pui notificările pe mute
Mesajele pe cât posibil trebuiesc transmise cât mai rapid și în timpul orelor de program. În cazul, în care sunt mesaje la ore ce pot deranja, ai deja norificările pe mute. Sunt părinți ce nu au timp decât în anumite momente ale zilei să-si citească mesajele.
Comportamentul tău reflectă educația pe care o dai copilului tău! Garantat copiii problemă în clasă, au părinți problemă în grup.
Când se ia o decizie unde nu trebuie implicată doamna, atenție în ce grup scrieți! Pentru decizii mai delicate, folosiți email-ul ca metodă de comunicare sau tool-uri pentru votare care cele din Google sau FB.
Cand exista păreri contradictori, nu o luati personal si ghidati-va după ce ar fi constructiv pentru colectiv. A vă arata orgoliul in public deranjează!
In momentul în care intrăm în colectivitatea, majoritatea decide şi vor fi diferenţe între educaţia de acasă şi cea de la şcoală. Dacă sunt anumite cereri pe care colectivul nu le aprobă, ca dulciurile fară zahăr sau o excursie la azilul de bătrâni, acceptaţi decizia majorităţii şi nu judecaţi!
Răspunde-ţi punctual la cele solicitate pe grup şi nu dezvoltaţi discuţia decât dacă este necesar. Pentru unii adulţi zecile de mesaje de pe un grup, poate crea un deranj foarte mare.
Dacă aveţi să-i comunicaţi ceva doamnei personal, de ex: copilul -nu vine azi la şcoală nu o faceţi pe grup, ci pe printr-un mesaj separat. Un mesaj personal poate crea reacţia multor părinţi şi doamna la final va trebui să medieze o situaţie. De ex: la noi când începea un părinte să scrie că X şi-a pierdut căciula, hanoracul, pantofii…începeau toţi….până când doamna i-a certat pe toţi părinţii că nu-si responsabilizează copiii. Nu e job-ul doamnei să educe un copil cu lucruri ce ţin de cei 7 ani de acasă!
Dacă sunt lucruri ce vă deranjează la activitatea doamnei, sau aveți întrebări la care vreți un răspuns, mergeți direct și vorbiți cu doamna sau sunați-o! Nu e comunicare dacă vă arătați nemulțumirea pe grupuri și nici nu rezolvă problema! A scrie din spatele unui numar de telefon, nu înlocuiește o discuție față în față care e de zeci de ori mai eficientă și mai puțin frustrantă pentru toată lumea! Plus, așa fac adulții maturi….
Cu toții vrem un copil ce se acomodează bine la școală/grădiniță, cu toții vrem ca copilul nostru să nu creeze problme….Primul pas este să ne adaptăm noi la noul colectiv și să-i aratăm copilului atitudinea corectă, chiar dacă avem numeroase lucruri pe care să le reproșăm! Pe mine mă amuză, cum părinții nemulțimiți sunt în general cei ce au cautat cel mai puțin info despre locul unde ajunge copilul și sunt și cei mai comozi! Comozi… pentru că nu vor să gândească mai mult la efectul colectiv pe care îl au acțiunile lor. Până la urmă, dacă nu există compatibilitate, cautăm altă școală!
Cănd alegeți unde va merge copilul la școală sau gradiniță, luați în calcul și mixul social care ar putea fi! Mixul social e mai important decât renumele școlii/învățătoarei, pentru că și părinții și copiii vor trăi în acel colectiv minim 3 ani. Asta dacă nu vrem ca grupul de părinți de pe what’s up, să fie un loc unde toată lumea își varsă frustrările…..
