Categorie: Beauty

Laminarea genelor, experiența mea

De prin vara îmi îngrijesc sprâncenele la Brown Bar. Cu puțină răbdare, sprâncenele mele au devenit decente și ceva  mai groase. Am învățat să le și machez un pic și pot zice că mă simt mai bine cu ele.

Diferența dintre salonul de cosmetică și experiența de acum, e simțitor mai buna și garantat să te ajute. E un pic mai scump, dar nu mă stresez iar că nu-mi cresc sprâncenele. Dar, nu despre sprâncene vroiam să vă vorbesc.

De când sunt mică admiram genele lungi și curbate, ca cele ale fiicei mele :). Am rugat-o de multe ori când era  în burtică, să ia genele tatalui și m-a ascultat. Eu am părul drept și gene drepte, zici că mă fac cu placa zilnic.

Acum se poartă sprâncenele false, urât puse și din abundență…să vadă lumea ce ochi frumoşi avem! Nu am fost nicioadata adepta părului fals pe corpul meu, după ce cheltui o avere să-l epilez :).

Am optat la  un moment dat pentru laminarea genelor=este un procedeu cosmetic non-invaziv și semi-permanent care se realizează cu scopul obținerii unor gene curbate, lungi și dese. Fetele de la salon, mi-au propus varianta aceasta pentru ca am gene lungi.

Prima reactie a fost să întreb cât costa….cam scump și am zis că mă mai gândesc. Apoi am primit o promoție și am zis să încerc.

Procedeul constă în a sta cam  o oră- o oră jumătate pe scaun și să încerci să ții ochii închiși, cât domnișoara aplică diverse straturi. La sfârșit le și vopsește un pic.

La început mă așteptam să fie curbate imediat, însă eu am un fir al naibi de drept și m-am gândit că e încapățânat, de se vedea doar un pic că stă în sus. A doua zi, când am pus mascara s-au curbat frumos. Am fost foarte încantată de ochii mei după ce aplicam mascara. Curbarea a durat cam 2,5 luni-3 luni.

Acum aștept încă o promoție…să le curbez din nou. 🙂

Soluția mea pentru ten cu imperfecțiuni

V-am mai scris din trucurile de beauty pe care  le folosesc. M-am gândit să împartășesc cu voi ultimea mea descoperire. Am testat-o personal și văd rezultate! Sunt eu proactivă, nu m-a rugat nimeni să le fac reclamă :).

Sunt mamă și soție și caut eficientă maximă și rapidate la costuri pe care le pot susține!

Problema: ten cu imperfecțiuni, ten matur, puncte negre, ten mixt, 35 ani, corp după 2 sarcini, puțin sport și mult stres.

Eu sunt învățată cu un ten curat și cu puține problme. De mai mult de 12 luni, am mai redus din obiceiurile sănâtoase pe care le aveam multă apă, măști săptâmânale, alimentație atentă și ușoară. În plus, lipsa sportului din viața mea de 6 ani se vede pe întreg corpul!

Soluție:

Obligatoriu apă multă, alimentație sănătoasă, sport, tratamente faciale.

M-am adunat și refuzând să par de vârsta pe care o am, am început să fiu mai atentă cu ce mănanc, fac mai multă mișcare (noroc că e perioadă de vacanțe) și îmi revin cu minim 2 l de apa pe zi.

Ca și tratamente faciale văd următoarele variante:

  1. tratamente la salonul de cosmetică: sunt multe varinte pe toate gusturile si preturile. Dezavantaj pentru mine- necesita alocare de timp regulat si strategie in ati alege momentul in care iti faci un tratament pentru ca vei avea problema de roseata și e bine să nu porți machiaj 24-48 ore.
  2. tratament acasă: măști+peeling. Am mai folosit Glycol A de la Isis Pharma ca și peeling ușor și a funcționat, însă acum nu pare că-și mai facă efectul.

Cautând soluții pe care să le pot face eu acasă am descoperit un brand pe care mi l-a lăudat sora mea The Ordinary. Lumea pricepută din zona de beauty international laudă acest brand la nivel de calitate și raportat la preț. Oamenii oferă calitate la prețuri decente și din câte am experimentat eu: calitate e în top produse, însă costurile sunt medii și pentru mine sunt perfecte.

Mi-am luat de la Bebetei (unde știți și voi că prețurile nu sunt cu  100% minim adaos 🙂 )

IMG_0070

-The Ordinary. Azelaic Acid Suspension 10% o folosesc dimineața și seara. Momentan simt cum acționează asupra tenului. După aplicare, folosesc dimineața o cremă anti-ageing sau de hidratare cu protecție solară. Seara folosesc o cremă de seară sau un ulei regenator/cicatrizant

-The Ordianary, solutie peeling AHA 30% + BHA 2% -o folosesc de 2 ori pe săptamână.

Folosesc produsele de aproape 3 zile, în combinațiile de mai sus și imperfecțiunile pe care le aveam pe față sunt estompate in proporție de 80%. Tenul meu pare că-și revine la parametri normali!

Vreau să încerc și soluția pentru anticearcăn pe care o au. Revin cu update dupa.

Să aveți o vară minunată!

 

Beauty tips din experiența mea

Am scris câteva trucuri pe care le-am învațat pe propia piele. M-am gândit că ar putea fi utile pentru adolescenții din proiectul meu de metoring. Am revenit și aici pentru că ar putea fi util dacă îți dorești să lucrezi cu cât mai puține chimicale pentru zona de beauty la preadolescenti și adolescenți.

Pe la 12-13 ani am început să am probleme cu tenul, acnee în zona frunții. Nu am avut si nu am prea multe probleme cu tenul.

Am un ten gras ce mă ajută cu apariția riduriilor și mă menține mai tânară decat sunt :). Din familia mea am învățat urmatoarele “trucuri”:

-masca cu galbenuș de ou, pe fata săptămânal de la 12 ani, ce m-a ajutat. Ulterior am tot citit și am mai adaugat zeama de lamie pentru tenul gras. Se ia un galbenuș de ou, se amestecă cu câteva picături de suc de lamâie. Se aplică pe față, se lasă să se usuce și dupa se curăță cu mâna uscată. Acționează ca un peeling și hidratează.

-masca cu galbenuș de ou pentru păr. Deși am un par gras, strălucirea am reușit să  o mențin cu masti naturale. Ulterior am mai adaugat vitamin A si ulei de ricin in mastile mele. Se ia un galbenuș de ou, se amestecă cu câteva picături de ulei de ricin și vitamina A.. Se aplică pe lungimea părului, fară rădăcină, se lasă să se usuce și dupa se curăță apă călduță. Acționează ca un peeling și hidratează.

-curațarea în fiecare zi dimineata și seara cu soluții specificie problemelor pe care le avem. Pe vremea mea, pentru acne foloseam Lara să le usuce. Acum sunt foarte multe variante pe piață.

Cam tot ce am invațat despre “frumusețe” a fost în mare o auto-educare. Din reviste, de la familie, de la emisiuni de specialitate și din experimentare. Am mers cu un singur principiu: cat mai natural!

Am o culoare a părului naturală frumoasă. După ce am experiment cu cateva suvițe blonde și cu semipermanent, am realizat ca îmi distrug părul și că dacă  tot am un avantaj al părului foarte drept și culoare frumoasă ce  nu albește repede, să-l folosesc!  Nu mă vopsesc, deși m-ar ajuta cu reglarea de sebum și folosesc în general măști în casă facute. Nu folsosesc nici produse de fixare pentru că imi cunosc părul și limitele mele de îndemanare. Așș  ca îmi  este extrem de simplu cu părul și nu investesc prea mulți banii in el :).

La ten am invatat ca sunt sfinte demachierea seara și măstile saptamanale. Dupa vârsta de 25 de ani, ai tenul pe care il meriți parcă spunea Coco Channel. Și garantez pentru acest lucru!

Pe tema îngrijirii tenului, dupa 30 de ani am fost la diverse tratamente cosmetice. Mai ales dupa ce am avut din ce in ce mai putțn timp sa mă îngrijesc acasă. Creme de seara si antiaging am început să folosesc pe la 30 de ani.

imagesow1gcv14
sursa

 

Pe tema machiajului, am experimentat mult și înca mai învăț. Nu sunt eu foarte îndemanatica și așa că am mers pe stilul natural, fără prea mult fard de ochi ( decât la ocazii speciale), fară eye liner ( nu mă pricep sa-l aplic), fară creion dermatograf ( mi se pare ca-mi micșoreaza ochii). Odata cu munca și cerințele unei cariere de relații cu clienții directe, am aplicat fond de ten, blush de obraz și rimel.

M-am uitat pe diverse video-uri pe YouTube și ușor, ușor am mai evoluat cu tehnicile de aplicare. Anul acesta am inceput cu countouring-ul. Am găsit o paleta ce iți și arată unde să aplici, in 4 nuanțe și încep să mă descurc.

Nu aplic prea multă culoare pe fața și culoarea puternică în general o las pentru ruj. În rest merg spre natural, am auzim ca se și poartă anul acesta :)!

In general nu folosesc produse scumpe, merg pe un raport calitate-preț bun și dacă îmi place ceva nu schimb. La cremele de fata am învatat ca prețul contează, în rest la machiaj caut pană găsesc ce imi place și  ca bani.

Pe tema îngrijirii unghiilor, le tin în general scurte, uneori aplic ojă semipermanenta. Am experimentat și gelul dar nu e pentru unghii subțiri și în timp afecteaza orice unghie. Nu am o problemă cu forma unghiilor, așă că merg la salon doar pentru manichiura clasică.

La epilat e sfăntă ceara! Dupa câteva experimente, ceara e cea mai bună din multe puncte de vedere. Mă cam epilez de vreo 20  de ani, așa că pot spune că ceara naturală aduce cele mai multe avantaje și durerea în timp scade. Conteaza în gradul de durere și cât de școlită e persoana de la salon și ce tehnica are. Dacă aș fi renuntat dupa o arsură pe care am pațit-o….dar am realizat că omul era problema și nu produsul :).

Ca o recomandare experimentată pe propia piele: nu merg cu trend-ul și moda momentului,  merg cu ce cred eu ca mi se potrivește și mă avantajează. Trendurile sunt bune sa le știi și în general sunt aplicate de persoane ce nu știu de vor și le este mai ușor să decidă altcineva pentru ei/ele. Greșeala e mandatorie pentru a învața! Să nu ne fie frică să greșim, să ne fie frică că nu învăță, din greșeli!

Epilatul si fetele

Cum e vara si am ceva experienta in domeniu( aproape  20 ani si sunt bruneta rau 🙂 ), m-am gandit sa centralizez experientele mele. In plus am 2 fetele, una la fel de bruneta ca mine si nu ar fi rau sa le las si ceva scris. Experientele mele pornesc de la 14 ani. Pana la  urma tine de zona de igiena a fiecarei persoane si am fost uimita sa vad cat de putine informatii stiu unele doamne si domnisoare din jurul meu despre subiect.

Imi aduc aminte ca pe la 13-14 ani am simtit nevoia sa ma epilez. Pana la acel moment, nu m-am stresat prea mult neintrand bine in pubertate. Revistele pe care le citeam pana atunci erau Mickey Mouse. Auzisem de eplilat, insa nu il consideram necesar. Am avut parte acasa de o discutie pe aceasta tema din partea tatalui meu( nu imi aduc aminte de vreo discutie cu mama la inceput) si mai citisem cateva articole prin revistele mamei.

Prima mea sesiune serioasa de epliat, a fost la un coafor de langa casa care avea o reclama cu ceara de unica folosinta. Mentionez ca eu singura mi-am facut programarea.  Epilatul cu ceara de unica folosinta, e ok insa mai mult rupe firul decat il smulge.  E indicat pentrul parul scurt insa in functie de tehnica si pricepera cosmeticianei, poate sa fie egal cu un epilat cu lama de ras. Eu l-as recomanda pentru zonele unde firul este mai subtire. Mie mi se pare mai dureros, decat cel cu ceara tradinionala. Durere: 8-9

Epilatul cu lama de ras este cel mai usor de folosit insa cel mai pacatos pentru persoane brunete si cu multi foliculi  :). Firele mele sunt sanatoase, asa ca lama de ras le inmulteste si cum folosesc mai des acesta metoda imi apar multe fire de par pe sub piele. Pentru persoanele din tipologia mea nu-l recomand insa recunosc ca-l mai folosesc la urgente. Acesta metoda trebuie folosita cat mai rar. Durere: 0 sau 1 daca te tai.

Epilatul cu crema epilatoare este egal cu epilatul cu lama de ras. Iti poate da cel mult 1-2 zile in plus inainte de crestere insa are aceiasi mica eficienta si aceiasi mare impact asupra firului de par. Eu cred ca nu am mai cumparat o astfel de crema de peste 8 ani. Durere: 0, cel mult o iritatie de la chimicale.

Epilatul cu aparatul epilator( cel ce smulge firul), e ok si destul de practic. In functie de tipul de fir de par poate fi o alternativa foarte buna la epilatul cu ceara. Daca ai un fir mai gros si predispozitie pentru fire sub piele, nu este indicat. Acesta metoda o consider si cea mai eficienta din punct de vedere cost. Durere: 3-4, poate fi si 5-6 daca vi dupa epilat cu lama de ras.

Epilatul cu ceara traditionala, il consider a fi  cel ma indicat din punct de vedere eficienta pentru mine. Mai am foarte putine probleme cu firele de par pe sub piele si se vede si o imbunatatire in timp a densitatii firului de  par. Eu am o rezistenta la durere asa ca pentru mine  e ca un masaj. Prefer un epilat cu ceara traditionala decat sa ma pensenzi :). Din punct de vedere al impactului asupra pielii, este minim, practic e ca un fir de iarba pe care il smulgi cu radacina. Acesta metoda e folosita de femei din lumea intreaga inca din antichitate. Atentie insa la ce fel de tip de ceara foloseste salonul( de preferat cele cu cat mai putini aditivi, coloranti etc).   Atentie si la igiena salonului, pentru ca acesta ceara este refolosibila.  Dupa ce am mai studiat eu ceva problema, am ales aceasta metoda si sunt atenta cand imi aleg salonul. Nu am avut nici o problema in cei 10 ani de cand ma epilez asa.

E drept ca firul de par trebuie sa aiba o anumita lungime si ca uneori nu poti astepta. Din  punct de vedere  cost pe termen lung, poate fi cel mai scump insa este cel mai eficient si putin invaziv. Din punctul meu de vedere, o fata cu o astfel de metoda ar trebui sa inceapa epilarea si nu lama de ras. Durere: 7-8, insa pielea se poate obisnui in  timp si devine mai putin dureros.

Epilatul cu benzile cu ceara rece arata frumos in reclama, insa nu le-am gasit practice. Chiar nu am reusit acasa sa smulg mai mult de 3 fire de par….

Epilatul definitiv( sau de lunga durata) este o metoda aparuta acum vreo 15 ani. Se actioneaza asupra folicului de par din radacina, are rezultate bune. Procesul este destul de complicat din punctul meu de vedere. In functie de tipul de par si zona corpului se fac mai multe sedinte de „actiune”. Orientativ media de rezultat:  axila 80-90%, zona inghinala 90-95%, fata 50-70% coapse 60-70%, gambe 90-95%.

Eu personal nu am incercat acesta metoda si nici nu intentionez. Nu mi se pare  o metoda naturala si cati medici dermatologi am intrebat nu mi-au indicat-o( iar eu ma duc o data pe am cel putin la un medic dermatolog). Am vazut ca au aparut si aparate pentru folosirea casnica. Corpul tau va reactiona cumva la o astfel de actiune indiferent prin ce metoda( laser, lumina pulsata). Poate este cea mai comoda pe termen lung. Eu ma ghidez dupa ce  mi-a spus la un moment dat un medic renumit: ” Daca nu e folosit de sute de ani pe piele, genele vor reactiona cum stiu: vor lupta. Corpul uman este o masinarie foarte complicata!”

Epilatul prin decolorare, din cate stiu practic firul de par este decolorat si procedura trebuie repetata cand creste. Nu cred ca este indicata si brunetelor, nu am folosit-o niciodata.

Daca mai stiti si ati experimentat si alte metode va astept cu un comentariu :).

Eficienta Nomasvello 2

In ianuarie am incercat tratamentul Proskin de la Nomasvello Floreasca. Am fost incantata de rezultatele asupra punctelor negre din jurul  nasului.

IMG_20150214_092454

Recomandarea este repetarea tratamentului la 3-4 saptamani. Asa ca am revenit pentru sedinta nr 2.

Aceiasi pasi, aceiasi domnisoara draguta, dar mult mai putine puncte negre. In plus am luat-o si pe dra Titirez cu mine si „oaiele” ei. Ca si experienta pentru ea s-a jucat cu cateva baloane si in logica ei: baloanele erau pentru copii si fiind doar 2  inseamna ca vin putini copii acolo :).

IMG_20150214_085852

In acest timp eu continuam tratamentul. Stiim cu toti cat se dificile sunt punctele negre de pe nas si mai ales eliminarea lor din zona cutelor nasului. Daca dupa prima sedinta mai aveam 5-10% din punctele de o viata :), acum cred ca am ajuns la 10 puncte negre ramase.  Am facut si o poza de aproape (am incercat :)).

IMG_20150214_094921

 

Pentru mine, acest tratament este foarte eficient. Eu am si un ten gras si punctele negre isi cam fac de cap cand vor ele :). Tenul s-a curatat si  intre sesiuni trebuie doar sa ii fac o ingrijire de baza( curatare, creme zi/noapte, peeling supeficial/scrub).

Le multumesc celor de la Nomasvello Floreasca pentru profesionalism si atentie :).

Rodia, inspiratie din natura

La un moment dat mi-am facut  propiile creme in casa. A fost o experienta interesanta si pentru cateva seruri am sa o mai repet, insa iti trebuie si timp sa treci prin tot procesul tehnologic. Insa acum am o idee cam ce inseamna munca la astfel de produse si le apreciez mai mult.

De ceva timp folosim, eu si dra Titirez ,un strugurel natural marca Rodia.  Ingredientele sunt naturale si se simte acest lucru pe buze( ulei de catina, ulei de portocale, unt de shea, unt de cocos, unt de cacao). Nu se strange, intra frumos in piele si are o aroma de portocale ca de fiecare data o atentionez pe Dra Titirez ca nu e de mancare :).  Nu cred ca am avut probleme cu buzele iarna acesta, pana acum.

strugurel-

O alta idee buna marca Rodia, este crema de brad,  de „fluidifica secretiile nazale, imblanzeste tusea. Se aplica pe spate, piept sau pe nas, frunte, chiar si obraji, la alegere, de cate ori e nevoie. Utila si la lovituri sau cucuie pentru ca are efect descongestionant.” A fost de mare ajutor, mai ales ca am fost  raciti toata familia. Avand ingredientre naturale am folosit-o intens la fete :).

Brad-30ml

Nu stiu dar pentru mine parca altfel se simte pe piele, altfel le porti produse naturale, usoare si  fara prea mult marketing in pret :).

Incercati sa vedeti!

 

Pielea, iarna si Bioderma

Cum e pielea bebeleusului in primele luni de viata? Vai…. ii apar bubite, ce ne facem?!

Eu stiu cum se comporta pielea unui bebelus pe vreme rece. Ambele fete sunt nascute toamna. La Dra Titirez , acum  3 ani a fost o iarna foarte grea cu temperaturi foarte mici pe o perioada lunga de timp.

La primul copil, nu m-am speriat de bubitele  de pe piele aparute in primele luni de viata, citisem despre dermatita si doamna pediatru mi-a explicat ca se intalneste mai ales la bebelusii alaptati, e ceva des intalnit si poate fi influentata de tipul de piele( la pielea uscata si sensibila poate fi gasite pe zone ma intinse), de vreme( vremea rece), de alimentatia mamei( cat de gras e lapte mamei).  Dupa al doilea copil am inceput sa observ si eu ce spunea doamna doctor.

Conform unei definitii gasite aici: „Dermatita atopica cunoscuta de asemenea si sub numele de eczema, este o forma frecventa de dermatita care provoaca leziuni tegumentare pruriginoase (cu mancarime), care pot evolua catre leziuni eritematoase si chiar pustuloase (cu continut lichidian). Dermatita atopica este o afectiune cu transmitere genetica, familiala si este asociata de asemenea cu alergenii, astmul bronsic sau cu stresul.”

Noi nu avem in familie piele sensibila sau uscata, mergem pe ten mixt.  Dra Titirez a avut vreo 4 luni o forma de dermatita usoara dar constanta( doar pete , fara alte reactii), pe aproape toata fata dar nu si pe corp. La ea am avut un regim alimentar ca la carte si bogat in nuci, alune, caju etc. si astfel laptele meu era mai gras, deci si constanta dermatitei.

La Aiurel, vremea fiind mai buna am mai scos-o afara. Datorita faptului ca sunt mai relaxata cu regimul alimentar, nu-i prea apar bubite pe fata. Insa daca intra in contact cu zapada, vreme mai rece, a doua zi ii apar pe fata si pe gat. Pana la vreo 2 luni au fost mai dese pe fata si gat, insa e adaptarea pieli si a sistemului digestiv la laptele matern.

In primul an de viata cel putin, avem creme speciale pentru fata si acesta . Doamna pediatru ne-a recomandat cateva game de produse pentru ingrijirea pielii, care chiar fac diferenta. Sunt  gamele pe care le gasesti in farmacii si costa mai mult decat ce gasesti prin magazine, hipermarket-uri etc. Pot sa spun ca isi fac toti banii si conteaza calitatea cremelor pe care le folosesti pe pielea unui copil, ca si la doamne- crema care intra in piele trebuie sa fie de cea mai buna calitatea.

Printre aceste game este si Bioderma. Le cunosc produsele pentru audlti care sunt foarte bune, pentru tenul gras  chiar pot spune ca am incantata. Am o experienta vasta in cautarea unor produse ce sa-mi tina in control  „stralucirea” pielii 🙂 si sa  fie si o baza de machiaj eficienta zilnic.

Am mai folosit la Dra Titirez,  gama pentru bebelusi si cremele pentru protectie solara de la ei. La Aiurel am avut ocazia sa ne „intalnim” cu  noile descoperii si produse Bioderma. Dupa cum am descoperit „laboratoarele Dermatologice BIODERMA colaboreaza cu renumiti specialisti în atopie, în special cu Prof. Dr. Thomas Bieber, Presedintele Departamentului de Dermatologie la Universitatea de Medicina din Bonn, Germania.” Dupa 5 ani de cercetari, au inteles mai bine evolutia dermatitei atopice si importanta tratarii inca de la nastere pentru  adolescenta copilului, cand dermatita revine in forta.

bioderma1

Brevetul Skin Barrier Therapyâ, complexul biologic brevetat Bioderma, reface biologic si durabil bariera cutanată sanatoasa. Acesta stimuleaza biologic sinteza de lipide si proteine din piele si limiteaza adeziunea Stafilocolului Auriu, factor agravant in dermatita atopica.”

Atoderm Preventive-Primul produs pentru pielea uscată cu potențial atopic

„Crema dermo-restructuranta nutritiva pentru pielea foarte uscata a sugarilor, bebelusilor si copiilor, consolideaza bariera cutanata, gratie brevetului Skin Barrier Therapyâ prevenind astfel agravarea uscaciunii si declansarea dermatitei atopice.”

Il folosesc pe pielea domnisoarei nr. 2, de 3 luni. Are o textura fina, intra bine in piele si e placuta la utilizare. Daca mai avem vreo zgarietura pe fata sau bubita, a doua zi dispare. Pot spune ca hidrateaza foarte bine fara sa ingrase pielea( intra in contact si cu pielea mea si pot face o diferenta).

Atoderm Intensive-Actioneaza pe toate disfuncțiile pielii atopice

Atoderm Intensive, „este prima crema dermo-restructuranta emolienta si calmanta, care actioneaza biologic pe toate disfunctiile pielii atopice si pe consecintele acesteia. Atoderm Intensive reface biologic bariera cutanata si blocheaza adeziunea Stafilococului Auriu, grtie brevetului Skin Barrier Therapyâ, calmeaza imediat inflamatia si pruritul, întârzie aparitia unei noi crize atopice. Nu contine parfum si conservanti.”

Acest produs l-am testat pe pielea Dra Titirez( 3 ani), care mai are din cand in cand mici zone cu dermatita pe corp( se pare ca de la haine groase si vreme rece). Textura e usoara, hidrateaza bine si bubitele dispar. In zona in care am dat cu crema, pot spune ca nu-i mai apar. Il mai folosesc si la orice agresiune a pieli la ea( zgarieturi, iritatii) pentru ca ajuta la vindecarea mai rapida.

bioderma2

Pe langa toate cele de mai sus, cred ca imi invat si copii despre importanta ingrijirii pieli, mai ales ca sunt fete. Diferenta intre a avea sau nu probleme cu tenul/pielea pe tot parcusul vietii este, cat de bine il ingrijesti. Nu poti lasa totul la voia geneticii 🙂!

 

P.S Toate opiniile sunt 100% ale mele.

 

 

 

Mamico ai timp si de tine!

Cum? Am descoperit salonul de infrumusetare BeautyPlay!  Te poti rasfata, infrumuseta, relaxa, cu copii langa tine! E singurul salon din  Bucuresti cu servicii de babysitting gratuit! M-a incantat din prima cand am vazut ca poti sa-ti iei copiii cu tine , ii lasi la joaca si tu mergi la fete sa te rasfeti un pic.

Am avut si eu ocazia sa vad pe pielea mea experienta BeautyPlay. Mai intai iti lasi  copii la un loc de joaca safe, apoi urci cateva scari in salon. Au o gama variata de servicii si dupa cum am descoperit de buna calitate. Acum daca ma intrebati pe mine, in materie de frumusete si infrumusetare cred ca trebuie sa le ascultam pe doamnele din Rusia si din vecinatatea ei.  De exemplu, nu se compara o manichiura romaneasca cu una facuta de o  Moldoveanca- credeti-ma indiferent de cativa bani dai pe ea. Au o scoala si un best practice foarte bun, trebuie sa recunoastem.

frizerie copii 3

BeautyPlay (10)(1)

Eu am experimentat cosmetica, unde doamna a fost foarte draguta si in materie de epilat ii dau 10. Credeti-ma ca am multe experienta ca si client in acest domeniu, mai mult de 10 ani 🙂 si pot face diferenta. In plus e prima data cand am vazut o atentie la tehnici diferite in functie de zona epilata.  Apoi am mers un pic la relaxare, la un masaj. M-a muncit bine doamna, ca am iesit ca un puf.

Discutand un pic  apoi, cu Viktorija, am descoperit o mama a doi baietei ce a avut minunata idee a unui salon cu loc de joaca pentru copii,   ca foloseste in salonul sau produse profesionale,  ca este foarte atenta la ce alege,  ca tehnologia este de ultima ora si ce mi se pare cel mai important folosesc produse care sunt foarte bune si nu care doar au o publicitate excesiva( cel putin la noi). Experienta ei din Lituania a adus in Romania cateva secrete, printre care o marca de vopsea de par  speciala: noua generatie de vopsea permanenta care, gratie unei tehnologii inovative dezvoltata in Laboratoarele de Cercetare si Dezvoltare Lisap

-” sistemul recunoste parul care urmeaza a fi vopsit si, in mod independent, automat, optimizeaza procesul de colorare pentru a obtine rezultate intense, de durata, cu o rezistenta sporita, fara niciun stres pentru firul de par;
– proteinele din grau si soia ofera hranire, perfecta hidratare a fibrei capilare, elasticitate si fac parul usor de pieptanat;
– un ingredient important este  Biosil, un silicon organic cu structura tridimensionala, ce ofera culorii maxima aderenta la firul de par;
– efect perlat al culorii;
– garanteaza 100% acoperire a parului alb fara combinatii de nuante;
– contine unt de karite pentru hranirea si protectia parului si ulei de cocos pentru a lasa parul moale si maleabil;
– contine micropigmenti de culoare pentru a nu forta deschiderea cuticulei si polimeri inovativi care ajuta la penetrarea rapida a micropigmentilor in par, astfel incat tot procesul de oxidare se realizeaza in interiorul firului de par.”

Eu una sunt hotarata sa revin cand va trebui sa ma vopsesc prima oara( eu momentan nu m-am vopsit pana acum).

5508_422028057878917_1894469300_n

21726_422028157878907_229110016_n

558126_422028127878910_229186245_n

Am ceva experienta ca si client in saloane de infrumusetare si am descoperit ca este important cum stie management-ul sa-si aleaga angajatii si cata experinta are in domeniu. Nu conteza locatia si tapetul din salon daca ai parte de o manichiura scumpa si facuta superficial, daca la cosmetica desi are zeci de diplome pe pereti esti tratata superficial, daca  platesti o caruta de bani pe tuns, insa cine te tunde nu-ti ofera toata atentia cu privire la parul tau. Cu Viktorija, puteti sta linistiti, stie ce face la ea in salon :)!

Ii puteti gasi si pe FB. Le urez sa extinda experinta BeautyPlay si in alte sectoare ale Bucurestiului, mie  cel putin imi lipseste un astfel de salon cu loc de joaca pentru copii,  atentie la servicii si preturi rezonabile,  in sectorul1.

Am uitat sa va spun ca exista si  servicii de infrumusetare si pentru copii. Cum ar fi sa merg eu cu fetele la tuns si mani-pedi? Tati pregateste banii te rugam,  in 3 ani merge in grup la infrumusetare 🙂 !

Eficienta Nomasvello: tratament facial

Eu de ceva ani nu imi mai fac liste cu diverse dorinte pentru Noul An. Cred ca ma mint singura…. asa ca ma ghidez dupa „toate la timpul lor”. Adica ma focusez pe ce imi doresc in acel moment si incerc sa-l fac sa se intample. Mintea mea are  o lista propie.

Inainte sa nasc m-am hotarat ca voi lucra mai mult la corpul meu. Decembrie a fost luna in care Aiurel a devenit un pic mai putin dependenta de mine, Sportivul familiei a avut concediu si asa ca a devenit luna in care m-am rasfatat :).

Mos Craciun mi-a adus o bicicleta, care trebuia sa vina si cu roti ajutatoare dar vedem la primavara cum voi cadea :). Am experimentat si tratamentul facial Pro Skin de la Nomasvello combinat si cu un tratament Activ Facial Led. V-am mai povesti de ei aici.

7838326

Tratamentul facial Pro  Skin se bazeaza pe „tehnologia cu ultrasunete …Cu ajutorul acestui nou tratament se poate realiza o curățare profundă a tenului și îndepărtarea impurităților de pe piele fără a ataca țesutul.Este cel mai nou tratament care funcționează fără a fi necesară utilizarea unor produse chimice, elimină celulele moarte şi reactivează circulaţia din zonă prin stimularea formării de colagen şi regenerării celulare. Tehnologia Nomasvello permite utilizarea eficientă a Ultrasunetelor și a Energiei Galvanice, fiind un tratament eficient pentru toate tipurile de piele. Este o metodă rapidă, eficientă şi non-invazivă în urma căreia veți vedea următoarele rezultate:

  • Piele hidratată, netedă și moale;
  • Porii se închid;
  • Punctele negre dispar;
  • Celulele se regenerează și se stimulează producerea de colagen.Pierderi de elasticitate;

Acest tratament este indicat pentru:

  • Lentigo-uri (pete de bătrânețe);
  • Melasme (pete);
  • Riduri de expresie sau profunde;
  • Pierderi de tonus;
  • Hiperpigmentări;
  • Pierderi de elasticitate;
  • Acnee

Tratamentul mi-a rezolvat una din problemele tenului meu : punctele negre de pe nas. Am norocul sa am un ten cu putine probleme insa nu perfect 🙂 . Am incercat mai multe variante sa scap de aceste puncte negre insa aceasta a fost cea mai eficienta si credeti-ma a reusit sa le scoata fara leziuni cutanate. Am fost foarte incantata sa-mi vad nasul curat :). Procedura consta intr-o bratara la mana si o domnisoara foarte draguta care te curata pe fata cu un dispozitiv tip lamela. Dureaza cam 20 de min si nu e dureroasa, e putin deranjanta in anumite zone ale nasului, dar la mine a si trebuit sa insiste datorita punctelor negre. Oricum fata de alte tratamente care mi-au lasat pielea exfoliata sau am avut cateva leziuni acolo unde s-a insistat, dupa Pro Skin nu am avut astfel de experiente.

Pro Skin combinat cu tratamentul LED a fost foarte eficient. Am iesit cu un ten luminos si curat. „Tratamentul facial  LED +Esthetic are proprietatea de a emite lungimi de undă diferite, vizualizate prin diferite culori luminoase, iar prin combinația acestora putem realiza diferite tratamente pentru a îmbunătăți aspectul feței, gâtului, decolteului și a mâinilor.”

Ma bucur ca mi-am rasfatat tenul si ca am descoperit aceste tratamente!  Daca pana la 30 de ani am mers pe masti natural si genetica cred ca dupa acesta varsta si oboseala a doi copii, trebuie sa intervin si cu altceva in afara de un peeling usor acasa. Combinatia peeling cu glycol A+ tratament facial Pro Skin+tratament LED, pentru mine cel putin, este una  castigatoare 🙂

IMG-20141228-WA001

Pentru a pastra rezultatele in timp e recomandata o sedinta de intretinere lunara. Se pot efectua si in alaptare.

Le multumesc celor de la NomasvelloFloreasca pentru profesionalism si baietilor din familie pentru babysitting.