Ce nu vă spune lumea la al doilea copil?!

Am realizat zilele acestea cât a crescut Madam Furlifus! Avem 3 ani jumatate acum. Multă lume mă tot întreabă cum e cu doi copii, unii îmi spun că am avut curaj, alții că nu știu cum mă descurc…

Într-adevăr e mai complicat cu doi copii, dar este de 10 ori mai frumos! Dacă și tatăl este implicat, presiunea pe mamă este mai mică. Însă revelația mea, a fost că primul copil are un rol foarte important în educația celui de-al doilea copil! Nimeni nu vă spune că nu s-au mai stresat așa mult la al doilea copil, cu olița, cu învățatul să bea sau să mănănce singur, cu adaptarea la grădiniță…sunt mult lucruri pe care le copie și le preia de la copilul cel mare.

Diferența dintre fetele mele este de 3 ani. Prințesa este o fire foarte liniștită, logică și foarte atentă la detalii. Madam Furlifus este o fire extrovertită, cu multă voință și în primii doi ani cu mult nerv/nervii.

Cu cea mare mă conectez imediat și se echilibrează mai ușor cu mine, cu cea mică chimia este la tatăl ei. Așa că în momentul în care el nu este acasă, se descarcă mai greu și ne certăm că e nervoasă. Cum intră pe ușă, devine foarte liniștită! Perechi de personalități….

Mi-a fost greu între 1 an si 2 ani jumătate cu Madam Furlifus, pentru că nu reușeam să avem zile în care să nu fie nervoasă. A fost  și o perioadă în care am fost mai mult singură cu ele și îl vedea mai rar pe tatăl ei și de aici cred că si starea ei.

Nu m-am stresat cu orice lucru mic de bebeluș, pentru că știam ce trebuie să fac. Dar… nu eram învățată cu un copil care să nu facă cei spu eu și care să fie kamikaze!

Partea frumoasă la al doilea meu copil este a preluat din personalitatea surorii ei și dintr-un punct se joacă foarte frumos împreună. Madam Furlifus face tot ce face sora ei! A preluat practic din gesturile, tiparele și liniștea celei mari.

Am fost plecată vreo 8 zile de acasă și când m-am întors, am găsit-o foarte schimbată pe cea mică. A crescut bebe meu! Și pare o copie a Prințesei, dar cu mai mult curaj și cu nervi când e obosită.

Practic, muncești mai puțin să corectezi unele lucruri -pentru că te ajută copilul cel mare. Mi se pare, că fiica cea mare are mai mult merit în educație, decât noi. Noi părinții, am avut grijă să nu-l stricăm pe primul copil și să fie apropiate cele doua fete! 🙂

Uneori am un sentiment de vinovăție că nu sunt atât de atentă cu cea mică și că nu sunt atât de riguroasă cu ce manâncă, dar parcă se rezolvă de la sine…și ori copie de la sora ei, ori o protejează sora ei.

Sunt momente când îmi este greu, dar cum spuneam  este de 2 ori mai greu şi de 10 ori mai frumos!

Ce nu vă spune lumea, la al doilea copil, este că primul copil ajută foarte mult şi nu e chiar aşa greu! Financiar e mai greu şi după trei ani sunt mai multe cheltuieli. De frumos şi emoţional este de 10 ori mai bine!

Ce nu vă spune lumea la al doilea copil, este că în patru este un alt echilibru în familie şi mai mult de 1 copil în casă te învaţă ca adult multe noi trucuri de gestionare şi manipulare :).

Ce nu vă spune lumea la al doilea copil, este că ştii că toată viaţa vor fi pereche şi se vor avea una pe alta.

 Bonus: regulile casei noastre, create impreuna cu fetele

 

Laminarea genelor, experiența mea

De prin vara îmi îngrijesc sprâncenele la Brown Bar. Cu puțină răbdare, sprâncenele mele au devenit decente și ceva  mai groase. Am învățat să le și machez un pic și pot zice că mă simt mai bine cu ele.

Diferența dintre salonul de cosmetică și experiența de acum, e simțitor mai buna și garantat să te ajute. E un pic mai scump, dar nu mă stresez iar că nu-mi cresc sprâncenele. Dar, nu despre sprâncene vroiam să vă vorbesc.

De când sunt mică admiram genele lungi și curbate, ca cele ale fiicei mele :). Am rugat-o de multe ori când era  în burtică, să ia genele tatalui și m-a ascultat. Eu am părul drept și gene drepte, zici că mă fac cu placa zilnic.

Acum se poartă sprâncenele false, urât puse și din abundență…să vadă lumea ce ochi frumoşi avem! Nu am fost nicioadata adepta părului fals pe corpul meu, după ce cheltui o avere să-l epilez :).

Am optat la  un moment dat pentru laminarea genelor=este un procedeu cosmetic non-invaziv și semi-permanent care se realizează cu scopul obținerii unor gene curbate, lungi și dese. Fetele de la salon, mi-au propus varianta aceasta pentru ca am gene lungi.

Prima reactie a fost să întreb cât costa….cam scump și am zis că mă mai gândesc. Apoi am primit o promoție și am zis să încerc.

Procedeul constă în a sta cam  o oră- o oră jumătate pe scaun și să încerci să ții ochii închiși, cât domnișoara aplică diverse straturi. La sfârșit le și vopsește un pic.

La început mă așteptam să fie curbate imediat, însă eu am un fir al naibi de drept și m-am gândit că e încapățânat, de se vedea doar un pic că stă în sus. A doua zi, când am pus mascara s-au curbat frumos. Am fost foarte încantată de ochii mei după ce aplicam mascara. Curbarea a durat cam 2,5 luni-3 luni.

Acum aștept încă o promoție…să le curbez din nou. 🙂

Părinte excepțional dar nu perfect, la clasa pregătitoare

Mama de 8 martie
Mama de 8 martie

Bine v-am regăsit în noua mea casă: babymanager.eu! Mi-a fost dor de 2.0 și încerc să-mi reiau bunele obiceiuri. Am o viată offline activă, un job ce îmi place, doi copii și  un soț de gestionat….așa că am mai mult articole în cap meu, decât în online. Să revenim la obiectul blogului: gestionarea copiilor cu atitudine, optimism și păreri! Astăzi vă povestesc despre clasa pregătitoare și cum ne-am adaptat la ea.

Eu acum știu că nu prea vă plac exemple de „așa da” și să vă explic eu că există și experiențe pozitive….dar unul din motivele ce m-au determinat să scriu pe un blog, a fost acela că nimeni nu împărtășește și experiețe pozitive.

Vă mai ziceam în alte articole, că eu am făcut studiu cu mult înainte să vina vremea de grădinită sau școală. Am analizat pe multe părți: referițe, clasamente, păreri online; am fost în vizită la câteva insituții și am decis. Am decis după câteva criterii pentru școală de stat: după calitatea școlii, calitatea directorului,  mixul social,zona unde putea să ajung fizic( nu cât de aproape era de casă) și până acum mi-a ieșit și suntem confortabili. Am gândit cu capul meu! Și am riscat cu învâțătoarea!

Pentru mine mixul social e mai important decât învățătoare. De ce?

  1. Dacâ directorule  ok, sigur va avea angajați pe stilul lui,
  2. Copilul stă într-o clasă cu alți 28 de copii și cum e vârsta socializării, va conta mai mult influenta amicilor…și nu vreau discrepanțe prea mari decât ce educație are acasă,
  3. O drama ce nu o pot controla la vârsta aceasta, îi poate fi fatala.

Consider că inteligența emotională este foarte importantă și dacă reușesc intr-un sistem de stat să le ofer copiilor mei o evoluție a acestei inteligențe, se vor putea adapta la orice și vor avea cum denumimi noi in corporație: „grit”.

Ce să vă spun?! Am nimerit la o doamnă învățătoare ce vine din mediul privat, ce încearcă să le construiască o bază pentru ce au nevoie în urmatoarele clase, ce le oferă un mediu să se exprime, să facă prezentări și să găsească soluții la probleme. Dna învățătoare ne dă feedback, ne cheamă psihologi la sedință să evoluam și noi ca părinți și se dă cu sania cu copiii. Nu e totul perfect, dar copilul meu evolueaza, e happy și face prezentări singură cu Egipt și Michael Jackson. E un copil introvertit, ce incepe să aibă încredere în ea și are notiunea de „grit” deja adoptată. Adică, încearcă să găsească soluții la orice!

Am primit și eu un feedback: ca părinte indiferent ce școală face copilul, părintele trebuie să se implice! Să lucreze cu el acolo unde e nevoie și să fie aproape de școală. Un cadru didactic, nu va putea să-i suplinească lipsa de educație  sau atenție de acasă. Pe langă IQ, e importanta și munca si contextul de oportunitate pentru a avea succes.

…. Am și eu defectele mele și nu fac totul perfect, dar mă pricep să citesc oameni și să fac strategii. Până acum, abordarea mea a funcționat atât la școală cât și la grădiniță. Eu prefer să mă pregătesc și să am mai multe alternative…. nu să mă panichez în ultimul moment. Și caut să comunic cu cadrul didactic, iar feedback ul pe care l-am primit de la dna noastra într-o sâmbătă, după ce ea avuse  o sesiune cu mai multi colegii despre părinții claselor lor, mi-a prins tare bine!

Mi-a spus ca sunt „un părinte exceptional și că îmi cresc frumos copilul”  și apreciează că lucrez să evoluez atât eu cât si Dra Printesă. Și uitându-mă în jur sunt un părinte exceptional în ceea ce privește atitudinea mea, pentru că nu sunt ca marea masă de populație și deci nu sunt un părinte normal.

EXCEPȚIONÁL, -Ă, excepționali, -e, adj. 1. Care face, care constituie o excepție, care iese din comun; deosebit. 2. Foarte bun, excelent, extraordinar, remarcabil, grozav (3). ♦ (Adverbial; cu determinări introduse prin prep. „de”, formează superlativul) Foarte, extraordinar. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. exceptionnel

Însă ce fac eu, ar trebui să facă mai mulți părinți! Ce fac eu, se face intr-o societatea modernă și cu adulți educați la randul lor echilibrat. Din pacate, noi mai avem ca societatea să ne revenim. Generația mea este o generație încă crescută sub comunism și mai e nevoie de practică în rândul societătii noastre pentru a fi mai echilibrați. Nu putem cere un sistem de învățămant ca in Vest, dacă noi ca părinți nu ne educăm copiii echilibrat! Noi avem sistemul politic și de învătămănt pe care îl merităm. Și da…nu suntem marea masă și de accea ne doare…însă adevărul este că vecinii nostri sunt mai multi ca noi!

Și meritul de până acum al educației copiilor mei, nu este numai al meu, ci și al tatălui lor, care chiar este exceptional! 🙂

Vă recomand cu caldură, cartea  Exceptionalii de Malcom Goldwell! E o carte despre succes pentru adulți și o carte de strategie pentru părinți. Poate fi o carte, ce vă răspunde cum să echilibrați presiunea pe care o puneți pe copil la școală.

Păreri?