A year ago, I bid farewell to Romania and kickstarted a new adventure in the Netherlands. I was driven by a desire to update my professional life, as my out-of-the-box thinking clashed with societal norms back home. The professional game I was playing didn’t align with my principles, so I decided to switch things up. And boy, did I make a game-changing move! It’s now the second best decision of my life, with the first being a no-brainer – becoming a mother!
While it’s customary to thank those who’ve supported us, why not take a moment to pat ourselves on the back? Sure, people may judge, but it’s important to celebrate our achievements, too. I’m immensely grateful for my family’s genetics, education, and unwavering support. They provided me with the resources and courage to make a career change. My parents, in particular, instilled in me the mantra of never giving up. Lastly, I’m indebted to every person I’ve encountered in my professional journey – each interaction has taught me something new.
My experience in the Netherlands has been a game-changer, too. It’s pushed me out of my comfort zone, and I’ve discovered that it’s one of my superpowers! I’m even adding it to my resume. Who knew that taking a chance on a different path could lead to such personal and professional growth? I didn’t plan out all the details, but it turns out that it was the right move for me and my family. Changing the game, when you can’t change the rules to be fair, is a hard thing to do, but ultimately worth it.
When it comes to seeing the world, two sets of eyes are better than one! With a Eastern and Western European perspective, you see the world with double the insights! 😄
Scriam acum ceva timp ca ne-am mutat in Olanda. Cam acum 1 an am făcut acest pas… Totul bine, ne simtim din ce în ce mai confortabili. Pesonal, consider că lucrurile progreaseaza frumos!
Nu m-am adaptat încă să fiu apreciată la locul de muncă și lumea să aibă constant o atitudine constructivă. Când zic, că nu m-am adaptat mă refer la faptul că mi se pare nenatural și tot am o senzație de uimire! Pentru mine este o mare diferență între ce experimentez acum ca și nivel de umanitate și corectitudine a managementulu și ce am experimentat în Romania. Maya Angelou spunea ca nu-ti aduci aminte de ce au făcut oamenii , ci de cum te-au făcut să te simți!
Avantajul meu este și că vin dintr-o cultura est europeana de adaptare, capacitate de reacție rapidă și conștiinciozitate. Ce trebuie să modific la mine? Să nu mai fiu tot timpul cu garda sus și să mă gândesc la scenarii negative ce pot veni de la colegii, managerii mei. Consider că marele meu câștig pe plan profesional până acum este că am scapat de sindromul impostorului. M-a ajutat faptul că lumea din jurul meu este vocală să aprecieze ideile, munca mea, iar nimeni nu-si permite să manipuleze imaginea altui coleg negativ pentru că societatea nu accepta astfel de comportamente. Acestă senzație continua de apreciere am mai auzit-o si de la alții din diferite companii și domenii de activitate (din partea aceasta de lume).
Ca o perspectivă personala: acest lucru mic de mentalitate pănă la urmă nu lasă socitatatea românescă să evolueze peste cea vestică- lipsa unei etici în mediul profesional și indirect acceptarea de comportamente comuniste, ce nu-și mai au locul intr-o societate modernă. Acest comporatament diferit este prezent încă din școală și sistemul de educație olandez pune accent pe comportamentul moral al copilului și încercă să-l corecteze dacă este necesar. Evalurea compoartamentului este parte din evalurea și calificativele copilui- pentru recomandarea tipului de liceu…
Acum câ am ventilat una din nemultumirle din trecut, să vă povestec cu ce mă amuz eu în ultima perioadă. Poate este doar pentru mine amuzant, dar folosesc acest spațiu și ca un jurnal personal 🙂 !
Pentru că ne-am propus ca familie o vacanță pe un vas de croazieră anul viitor, urmăresc câteva grupuri de FB pentru a afla informații din practică pentru acest tip de vacanță (fiind prima data când o vom experimenta). În general cei ce comenteaza unde mă uit eu, sunt nemți , britanici, italieni și au o cultura de 4-5 croaziere pe an. În general, au pachete basic 400-500 Euro/persona.
Cum vasele de croazieră sunt aglomerate, ca orice vacanță cu mii de oameni în același loc, ei se plâng constant în comentarii că este foarte aglomerat, că trebuie să stai la coada 10-15 minute tot timpul, că nu găsești imediat o masă etc. Avem britanici care au comentat că nu există mâncare pentru bebeluși pe vas. La astfel de comentarii latinii răspund că există, doar că trebuie sa o pasezi tu cu furculița și nu să o iei dintr-un borcan.
Mai avem o categorie de oameni care se uită foarte atent la ce tipuri de bere se ofera în pachetul de băuturi și își calculeaza dacă rentează să platești extra aproape 300 Euro pentru un pachet superior unde ai mai multe variante. Majoritatea comentarilor ori sunt despre cât de aglomerat este sau despre cum arata pachetele de băuturi alcolice.
Unele persone de neam german comenteaza despre lipsa de maniere a latinilor, de cum sunt de gălăgioși și chiar i-au filmat cum nu reușesc să ocupe un loc pe șezlong la piscină pentru că vin latinii și își pun prosoapele de dimineață.
Ce am aflat ca lucruri pozitive din aceste grupuri: oamenii comunică și încercă să te ajute dacă pot, nu e un efort să scrie câteva rânduri și ascund rațuște din plastic cu diverse mesaje pentru ca viitorii turiști să le găsescă. E un trend de care nu știam!
Sțiu că în lume se întamplă lucruri mai grave/importante decât grupurile pentru croaziere și nemultumirile indivuale. Îmi distrag și eu atenția cum pot :)! Mă concentrez pe ce pot influența și schimba!
Anul trecut vă povesteam despre cea mica la 3 ani. Anul acesta am împlinit 4 ani. Suntem la grupa mijlocie si e minunat! Nu mă mai satur să o văd în perioada grădiniței. Vârsta 3-5 ani, mi se pare perfect de dulce și destul de conectată cu lumea, ca să poti avea o discuție cu copilul…dar una logică și pură. Mă gândesc cu dor de acum, când vom merge și cu copilul nr. 2 la școală!
Ador să o duc și să o văd pe cea mică la gradiniță! Îmi aduce aminte și de Prințesă când era la grădiniță, dar e o experientă nouă pentru mine ca părinte. E nouă, pentru că Madam Furlifus:
-vrea să fie sefă de grădiniță
-are prietene după care îi este dor
-plânge când vin să o iau acasă
-când ajung să o iau o găsesc tot timpul jucandu-se cu copii
-crede că un băiat mai mare e chipeș, încă de la 3 ani
-mai merge îmbrăcată și în pantaloni la grădi
-tortul trebuie să fie cu Fulger McQueen și e fan dinozauri mai mult decât papuși
-se alintă cu toată lumea când vrea să obțină ceva
Ca orice mamă, mă minunez când mă uit la copiii mei și mă simt foarte norocoasă cu ce mi-a dat Dumnezeu! Cel mai norocoasă, mă simt când văd cum interacționează cele doua surori și cum devin o simbioză care funcționează. Madam Furlifus e mai nervoasă când e obosită și se exprimă! Fară să zic eu ceva, sora ei mai mare ia inițiativa și încearcă să o calmeze. Vorbeșste cu ea și cum e idolul fetei, problema se rezolvă! Vă ziceam eu că e mai ușor la copilul nr. 2!
Madam Furlifus se face că e timidă deși nu este! Pentru că așa a văzut la sora sa, a învâțat să meargă pe bicicletă fară roți ajutătoare și pare că dacă vrea să facă ceva reușește! Cu nervi, dar cu ambiție!
Mă gândeam intr-o zi daca ar fi fost ea primul copil și o duceam la toate activitățile la care am dus-o pe Prințesa….Cu cea mare fiind introvertită, am simțit nevoia să o expun la multe activități și experiețe, însă la cea mică nu. Cumva cred ca exemplu surorii mari îi dă toate informațiile necesare. Cea mică e un copil extrovertit ce prinde repede. O expun la activități, dar minimal…cumva mai puțin decăt pe sora ei. Cred ca vine natural acum și nu mă mai stresez să caut tot felul de cursuri. Abia acum mi-am dat seama că exageram cu primul copil mergând la atâtea ateliere!
Revenind, Madam Furlifus mă uimește în fiecare zi și e minunat să-i țin mânuța mică și somnoroasă dimineața în drum spre grădiniță! Nu m-am gândit niciodată că voi avea un copil creț și energic! Cumva Dumnezeu a decis corect să fie al doilea, ca să nu mă sperii dacă era primul! 🙂
P.S. Acum înțeleg de ce nu sunt multe mămici care scriu despre copii mai mari…. nu au timp! Cu cât copilul e mai mare și e mai mult decât unul, cu atât timpul tău liber devine inexistent! Și dacă există, preferi să stai cu copii tăi care cresc prea repede, decât să te ocupi de hobby-uri. 🙂
Bine v-am regăsit în noua mea casă: babymanager.eu! Mi-a fost dor de 2.0 și încerc să-mi reiau bunele obiceiuri. Am o viată offline activă, un job ce îmi place, doi copii și un soț de gestionat….așa că am mai mult articole în cap meu, decât în online. Să revenim la obiectul blogului: gestionarea copiilor cu atitudine, optimism și păreri! Astăzi vă povestesc despre clasa pregătitoare și cum ne-am adaptat la ea.
Eu acum știu că nu prea vă plac exemple de „așa da” și să vă explic eu că există și experiențe pozitive….dar unul din motivele ce m-au determinat să scriu pe un blog, a fost acela că nimeni nu împărtășește și experiețe pozitive.
Vă mai ziceam în alte articole, că eu am făcut studiu cu mult înainte să vina vremea de grădinită sau școală. Am analizat pe multe părți: referițe, clasamente, păreri online; am fost în vizită la câteva insituții și am decis. Am decis după câteva criterii pentru școală de stat: după calitatea școlii, calitatea directorului, mixul social,zona unde putea să ajung fizic( nu cât de aproape era de casă) și până acum mi-a ieșit și suntem confortabili. Am gândit cu capul meu! Și am riscat cu învâțătoarea!
Pentru mine mixul social e mai important decât învățătoare. De ce?
Dacâ directorule ok, sigur va avea angajați pe stilul lui,
Copilul stă într-o clasă cu alți 28 de copii și cum e vârsta socializării, va conta mai mult influenta amicilor…și nu vreau discrepanțe prea mari decât ce educație are acasă,
O drama ce nu o pot controla la vârsta aceasta, îi poate fi fatala.
Consider că inteligența emotională este foarte importantă și dacă reușesc intr-un sistem de stat să le ofer copiilor mei o evoluție a acestei inteligențe, se vor putea adapta la orice și vor avea cum denumimi noi in corporație: „grit”.
Ce să vă spun?! Am nimerit la o doamnă învățătoare ce vine din mediul privat, ce încearcă să le construiască o bază pentru ce au nevoie în urmatoarele clase, ce le oferă un mediu să se exprime, să facă prezentări și să găsească soluții la probleme. Dna învățătoare ne dă feedback, ne cheamă psihologi la sedință să evoluam și noi ca părinți și se dă cu sania cu copiii. Nu e totul perfect, dar copilul meu evolueaza, e happy și face prezentări singură cu Egipt și Michael Jackson. E un copil introvertit, ce incepe să aibă încredere în ea și are notiunea de „grit” deja adoptată. Adică, încearcă să găsească soluții la orice!
Am primit și eu un feedback: ca părinte indiferent ce școală face copilul, părintele trebuie să se implice! Să lucreze cu el acolo unde e nevoie și să fie aproape de școală. Un cadru didactic, nu va putea să-i suplinească lipsa de educație sau atenție de acasă. Pe langă IQ, e importanta și munca si contextul de oportunitate pentru a avea succes.
…. Am și eu defectele mele și nu fac totul perfect, dar mă pricep să citesc oameni și să fac strategii. Până acum, abordarea mea a funcționat atât la școală cât și la grădiniță. Eu prefer să mă pregătesc și să am mai multe alternative…. nu să mă panichez în ultimul moment. Și caut să comunic cu cadrul didactic, iar feedback ul pe care l-am primit de la dna noastra într-o sâmbătă, după ce ea avuse o sesiune cu mai multi colegii despre părinții claselor lor, mi-a prins tare bine!
Mi-a spus ca sunt „un părinte exceptional și că îmi cresc frumos copilul” și apreciează că lucrez să evoluez atât eu cât si Dra Printesă. Și uitându-mă în jur sunt un părinte exceptional în ceea ce privește atitudinea mea, pentru că nu sunt ca marea masă de populație și deci nu sunt un părinte normal.
EXCEPȚIONÁL, -Ă, excepționali, -e, adj. 1. Care face, care constituie o excepție, care iese din comun; deosebit. 2. Foarte bun, excelent, extraordinar, remarcabil, grozav (3). ♦ (Adverbial; cu determinări introduse prin prep. „de”, formează superlativul) Foarte, extraordinar. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. exceptionnel
Însă ce fac eu, ar trebui să facă mai mulți părinți! Ce fac eu, se face intr-o societatea modernă și cu adulți educați la randul lor echilibrat. Din pacate, noi mai avem ca societatea să ne revenim. Generația mea este o generație încă crescută sub comunism și mai e nevoie de practică în rândul societătii noastre pentru a fi mai echilibrați. Nu putem cere un sistem de învățămant ca in Vest, dacă noi ca părinți nu ne educăm copiii echilibrat! Noi avem sistemul politic și de învătămănt pe care îl merităm. Și da…nu suntem marea masă și de accea ne doare…însă adevărul este că vecinii nostri sunt mai multi ca noi!
Și meritul de până acum al educației copiilor mei, nu este numai al meu, ci și al tatălui lor, care chiar este exceptional! 🙂
Vă recomand cu caldură, cartea Exceptionalii de Malcom Goldwell! E o carte despre succes pentru adulți și o carte de strategie pentru părinți. Poate fi o carte, ce vă răspunde cum să echilibrați presiunea pe care o puneți pe copil la școală.
La multi ani pe 2018! Să fiţi bucuroţi şi sănatoşi în anul ce vine!
Eu la sfârşit de 2017, nu am simţit nevoia să-mi analizez anul şi să-mi fac planuri. Am ajuns cred, la un punct unde ştiu ce vreau, ştiu unde sunt şi stiu ce trebuie să fac. Bonus: bucuria că ai mai avut un an cu doi copii minunaţi în viaţa ta!
Dar… am simţit nevoia să creionzez câteva reguli de bună conduită pentru părinţii ce sunt în grupuri de what”s up la şcoala sau grădiniţă. Să vă prezint mai întai contextul.
Fac parte din 3 grupuri de what’s up de părinți:
Grupul de la grupa mica, la care eu sunt admin-fără doamna eduacatoare
Grupul de la școala-unde doamna învățătoare e admin
Grupul de la școala-unde suntem doar părinții, fără doamna învățătoare
Grupurile de what’s up au plusuri doar daca părintii sunt destul de maturi să le folosească și minusuri dacă nu suntem învățați să comunice. Am observat două mari trenduri în societatea noastra de adulți cu copii:
părinții care se adaptează și încearcă să fie coerenți în comunicare și constructivi-nu sunt majoritatea
părinții care exprimă în scris frustrarile zilnice și când e vorba să susțină față în față opinia, nu o fac. Adică se ascud sub un număr de telefon!
Au fost multe întâmplări în decembrie amuzante și mai triste de pe grupurile mele: de la mămică agresivă care vorbește urât dintr-o frustrare sper 🙂 și care nu-și asumă ulterior urmările, sau gafe transmise pe grupurile cu doamna inclusă, a unor informații despre surpriza ce urma să fie făcută…. dar și mobilizare generală când a fost cazul. Din micul meu univers, colectivele mele de părinți sunt ok și începem să ne armonizăm. Am acționat când a fost nevoie și am văzut lucruri și mai grave în alte părți.
Cum nu toată lumea are un minim de bune maniere și cunoștințe din educație, m-am gândit să trasez câteva lucruri ce să ne ghideze când comunicăm pe what’s up cu alți părinți:
Grupul de părinți sau orice alt grup activ-dacă nu vrei să te deranjeze, pui notificările pe mute
Mesajele pe cât posibil trebuiesc transmise cât mai rapid și în timpul orelor de program. În cazul, în care sunt mesaje la ore ce pot deranja, ai deja norificările pe mute. Sunt părinți ce nu au timp decât în anumite momente ale zilei să-si citească mesajele.
Comportamentul tău reflectă educația pe care o dai copilului tău! Garantat copiii problemă în clasă, au părinți problemă în grup.
Când se ia o decizie unde nu trebuie implicată doamna, atenție în ce grup scrieți! Pentru decizii mai delicate, folosiți email-ul ca metodă de comunicare sau tool-uri pentru votare care cele din Google sau FB.
Cand exista păreri contradictori, nu o luati personal si ghidati-va după ce ar fi constructiv pentru colectiv. A vă arata orgoliul in public deranjează!
In momentul în care intrăm în colectivitatea, majoritatea decide şi vor fi diferenţe între educaţia de acasă şi cea de la şcoală. Dacă sunt anumite cereri pe care colectivul nu le aprobă, ca dulciurile fară zahăr sau o excursie la azilul de bătrâni, acceptaţi decizia majorităţii şi nu judecaţi!
Răspunde-ţi punctual la cele solicitate pe grup şi nu dezvoltaţi discuţia decât dacă este necesar. Pentru unii adulţi zecile de mesaje de pe un grup, poate crea un deranj foarte mare.
Dacă aveţi să-i comunicaţi ceva doamnei personal, de ex: copilul -nu vine azi la şcoală nu o faceţi pe grup, ci pe printr-un mesaj separat. Un mesaj personal poate crea reacţia multor părinţi şi doamna la final va trebui să medieze o situaţie. De ex: la noi când începea un părinte să scrie că X şi-a pierdut căciula, hanoracul, pantofii…începeau toţi….până când doamna i-a certat pe toţi părinţii că nu-si responsabilizează copiii. Nu e job-ul doamnei să educe un copil cu lucruri ce ţin de cei 7 ani de acasă!
Dacă sunt lucruri ce vă deranjează la activitatea doamnei, sau aveți întrebări la care vreți un răspuns, mergeți direct și vorbiți cu doamna sau sunați-o! Nu e comunicare dacă vă arătați nemulțumirea pe grupuri și nici nu rezolvă problema! A scrie din spatele unui numar de telefon, nu înlocuiește o discuție față în față care e de zeci de ori mai eficientă și mai puțin frustrantă pentru toată lumea! Plus, așa fac adulții maturi….
Cu toții vrem un copil ce se acomodează bine la școală/grădiniță, cu toții vrem ca copilul nostru să nu creeze problme….Primul pas este să ne adaptăm noi la noul colectiv și să-i aratăm copilului atitudinea corectă, chiar dacă avem numeroase lucruri pe care să le reproșăm! Pe mine mă amuză, cum părinții nemulțimiți sunt în general cei ce au cautat cel mai puțin info despre locul unde ajunge copilul și sunt și cei mai comozi! Comozi… pentru că nu vor să gândească mai mult la efectul colectiv pe care îl au acțiunile lor. Până la urmă, dacă nu există compatibilitate, cautăm altă școală!
Cănd alegeți unde va merge copilul la școală sau gradiniță, luați în calcul și mixul social care ar putea fi! Mixul social e mai important decât renumele școlii/învățătoarei, pentru că și părinții și copiii vor trăi în acel colectiv minim 3 ani. Asta dacă nu vrem ca grupul de părinți de pe what’s up, să fie un loc unde toată lumea își varsă frustrările…..
Mă uitam că am aproape o luna de cand nu am mai scris și îmi pare rău! Ca un rezumat la ce se întamplă cu mine/noi în ultima perioada: mă bucur de multă muncă la birou și e o perioadă încarcată, mă distrez cu doi copii la program de dimineață -școală și gradiniță, am câteva zone organizaționale de finalizat și încerc să revin cu domeniul propiu pentru babymanager! Nu stau….
Am găsit câteva clipe să vă împărtășesc ultima aniversare din familie și ce am făcut la 6 ani ai Prințesei. Poate vă dă idei.
Prințesa a văzut la o excursie cu școala, că ar putea călari de ziua ei! A venit și mi-a spus că a fost un pic geloasă pe colegul ei și că vrea și ea de ziua ei plimbare cu caii. M-am gândit că vom avea un numar limitat de invitații și cu condiția să găsesc un manej acoperit ( loc acoperit sau deschis care serveşte pentru antrenament la călărie și pentru dresajul cailor). Noi suntem in noiembrie și clar nu e cald!
Am găsit la Tărâmul Zmeilor. Ne și încadram în buget și pentru zile de vară și primăvară e perfectă locația-merge și un picnic. Am invitat vreo 8 copii, majoritatea fete- Prințesa a făcut lista.
Așa că vreo ora ne-am plimbat cu 3 cai în manej și apoi am servit pizza si tort într-o căbănuță încălzită. Copiii s-au bucurat de cai și lumea cred că în general a apreciat idee. Ne-am fi dorit poate să stam mai mult după, dar spațiul nu permitea. Apoi se înnoptase și mai și ploua. Prințesa s-a bucurat să-și vadă fostele colege de grădiniță și să primească cadouri. Le-am pregătit și copiilor un mic cadou: un glob de metal de la Jumbo, ce se poate pune in pom, plin cu surprize.
Madam Furlifus a printre primii 3 copii care a vrut să se urce pe caii. E un loc pe care vi-l recomand şi cu siguranţă ne vom întoarce pentru că e şi aproape de casă!
4ani, 5 ani- a fost la gradiniță cu Fetița Zurli, 3ani, 2 ani, 1 an- a fost in familie acasă sau la munte.
Săptamâna trecută, după multă tuse și răceli, am primit o surpriză care mi-a plăcut: foarte mult sclipici cu o provocare și cartea „Vrăjitorul dinOz” fară imagini. Jur, că în ziua aceea numai să văd cartea și să îmi inchipui cum îmi voi face o pereche de balerini a la Dororty, mi-a dat o energie bună și m-a ajutat să ajung acasă veselă!
De vineri pană când am reușit să mă adun duminică după virusul din această zi de toamnă, fetele mele din dotare m-au terorizat!
– Când facem proiectul? Câââââând? (a se întelege când punem ne jucăm cu sclipiciul roșu), pentru Prințesă orice este art&cfrat e un proiect.
-Ai promis că azi! Ai promis că acum! (a se înțelege manipulare/negociere)
-Stați un pic! Voi știti de ce mami vrea pantofi roșii cu sclipici?
-Da, vrei să fii și tu ca Dorothy, zise Prințesa (6 ani)!
-Vrei să fii la moda, zise Madam Furlifus (3ani)!
-Cine e Dorothy, întreb eu pentru că știam foarte bine că cea mare e familiarizată cu povestea?
-Cum mami, nu știi? se miră Prințesa! Stai să-ți explic….aaaaaah…Dorothy este o fetiță ce a zburat cu casa ei magică…
-Mami, e cu un leu fricos care vroia sa fie ca mine curajos!, intevine Madam Furlifus
-Ilincaaaaaaaa, nu mă mai întrerupe, eu vorbesc acum!!!!!
-Mami, relua Prințesa… Dorothy pleacă cu casa ei magică să-și ajute prietenii și pe Vrăjitorul din OZ. Ea și Toto… adică cătelul ei… trec prin tot felul de peripeții și sunt foarte curajoși, nimicesc o vrăjitoare și se întâlnesc cu Leul, Omul de Tinichea și Sperietoarea de Ciori. După ce fac dreptate, Zâna Bună le dă cadou ce își doreau: curaj pentru leu, creier pentru Sperietoare și inimă pentru Omul de Tinichea.
-Aha.. și cu patofii tot nu înțeleg?
-Mami….. pantofii sunt de la Zâna Bună pentru Dorothy, pentru că a fost curajoasă și bună și s-a luptat cu Vrăjitoarea cea Rea!
-Am înțeles!
– Mami, mami….eu vreu să fiu leu să fiu curajoasă! sări Madam Furlifus repede să completeze.
Bineînteles că domnișoarele mele deja văzuseră “Dorothy și Vrăjitorul din Oz” care a început din 16 octombrie și se poate vedea de luni până vineri, de la ora 20.35. Cât au stat pe acasă răcite s-au updatat la noutățile de pe Boomerang! 🙂
Ca să nu lungesc povestea, sunt mândră de noii mei balerini, toată casa inclusiv pisicile sunt pline de sclipici roșu și nouă, fetelor, ne place! M-am uitat și eu un pic la serial (e mica mea plăcere să mă uit la desene animate cu cele mici) și vă recomand să-l vedeți dar musai după ce cei mici vă povestesc povestea inițială, pentru că serialul este o continuare practic.
P.S Sper să-mi aducă un concediu condurii mei roșii! Oare de câte ori să-i lovesc, să mi se îndeplinească dorința?
Madam Furlifus a împlinit 3 ani. A crescut și noi ne tot minunăm de ea și de personalitatea ei.
Merge la grădiniță și e un copil curajos și sociabil. Mă așteptam să fie mult mai neastâmpărată dar se pare că e un copil cuminte…cu mici nervi doar dacă e obosită.
Citeam experiență cu Prințesa la 3 ani și pot spune că la al doilea copil nu mai esți așa stresată, ești mai relaxată când îi organizezi petreceri. Observ odată cu trecerea timpului, devin mai cu experiență! E o strare pe care mi-o doream din primele zile de parenting dar care mi-a cam luat 5 ani si 2 copii să o realizez corect :).
Pentru aniversarea de 3 ani, m-am gândit să-i fac o mică petrecere la un loc de joacă. Cum nu-mi plac locurile de joacă normale și caut tot timpul o experiență altfel și să ne încadrăm în buget. Am tot reușit să le sărbătoresc altfel și anii trecuți! Pentru anul acesta am ales locația La Iris.
M-am gândit că nu scap de un loc de joacă şi că aş putea invita câţiva colegi de la grădiniţă. La un moment dat prin newsfeed îmi aparuse La Iris, părea interesant şi l-am reţinut. Locaţia este deosebită, lângă Grădina Botanică şi propietarii au pus tot sufletul în organizare şi design-ul locației. Nu are clasica „inchisoare tunelară” pe care eu nu o suport şi are un loc separat pentru părinţi. Cafeneaua pentru parinţi merită în orice moment vizitată, pentru că acolo au strâns amintiri din copilaria de la Iaşi, obiecte dragi ale familiei lor şi multă creativitate.Mi-au dat cîteva idei pentru a face şi acasă câteva obiecte!
Deci, copii s-au jucat jos şi noi ne-am straduit să stam cât mai mult sus la o cafea şi câteva fursecuri aduse de mine. Am luat 10 meniuri pentru copii şi o animatoare. Prinţesa Ana a fost printre cele mai bune animatoare pe care le-am văzut eu până acum. Chiar am apreciat cu câtă căldură comunica cu copiii. Madam Furfifus a fost foarte emotionată când era centrul atenţiei şi când i-am cântat „La mulţi ani”! Pentru mine, a fost o nouă faţă a personalităţii ei, pentru că e o tot vedeam curajoasă şi kamikaze. Ea e încă bebelușul meu care a mai crescut, care mă pupă de mă albește și care e delicioasă când se joacă de a Șopi sau Bufnița (mare fană Eroii in pijamale)!
Copii s-au distrat şi cei de la locul de joacă au fost foarte profi. Erau acolo ori de câte ori am avut nevoie. Chiar au reuşit să porţioneze un tort mic la 20 de persoane! Eu am făcut cumva greşit comanda, însă nu am făcut risipă :).
Acum scriind îmi dau seama că am uitat să le dau câte un mic cadou la invitaţi aşa cum obişnuiam să fac. Data viitore…
Pe cei de La Iris, ii găsiţi şi pe FB. Le multumesc frumos pentru dăruire şi pentru că au reuşit să creze un altfel de loc de joacă. Sper să le fie bine şi vă recomand cu căldura locaţia.
Mă regăsesc în această toamnă într-un alt capitol al vieții mele, cu doi copii la școală, cu o altă logistică pe cap și cu o dorință să-mi amintesc și când voi fi bătrână de momentele frumoase pe care le trăiesc: când descoper la Madam Furlifus o sensibilitate ascunsă și căldura cu care spune povești de la grădiniță… iar la Prințesă când descopăr câtă introspecție își face și căt de conștiență e de propriile emoții. ….de la bebelușii mei frumoși ajung în curând la domnișoare de care suntem mândrii cu toții!
Nu am știut exact exact ce inseamna responsabilitate până când nu am avut un copil și nu am realizat că am o viață care depinde de mine. Acesta responsabilitate vine la pachet cu prietena ei „panica”, pe care deși încerc să o controlez, tot mă acapareazâ în diverse momente:)
Unul din locurile unde am diverse scenarii de „panica”, cu copii mei este mașina. Pentru mine mașina înseamna: biroul meu mobil fără toaleta :), locul unde îmi petrec o mare parte din timp, un obiect pe care îl mai zgârii, îndoi, un obiect ce se repară, un obiect pe care am ajuns sa învaț să-l parchez și să-l îndragesc in timp. Între noi fie vorba: daca eu am reușit să învăț să conduc decent, oricine poate! 🙂
Port încă de la început centura de siguranță, handsfree la telefon, merg în limitele legale de viteza, insa nu am SIMȚIT niciodata riscurile la care mă expun, asa cum le-am SIMȚIT când am realizat la ce imi pot expune copilul! Acum văd orice copil stă pe locul din față, orice copil fără centură, orice copil în brațele unui adult… E drept ca nu tot timpul îți poți ține copilul în scaunul auto, însă cred că depinde de noi sa ne asiguram ca suntem cu toții în siguranță.
Deci pentru siguranța, am cumpărat de a lungul vremii mai multe produse: 2 scoici, 2 scaune auto și un înălțător. La câte produse sunt pe piață ai de unde alege și mai tot timpul am ales după buget. Nu am luat cele mai scumpe produse și calculând cred că ar fi fost mai bine să investim într-un singur scaun auto robust, All in One. Ce nu știam atunci și știu acum, este că există scaun auto de la 0 la 12 ani. Și cu siguranță, ar fi avut mai mult confort decât ce am cumpărat noi până acum! Sincer m-aș fi axat mai mult pe un singur scaun și pe confort! Scoica mi-a fost utilă doar la legănat și de multe ori nu o scoteam din mașină pentru că luam copilul în brațe. Pentru noi nu a avut o valoare prea mare.
O variantă de scau auto all in one ce mi-a plăcut și care ar fi lejer in bugetul celor 5 produse cumparate până acum este scaunul auto Milestone de la Graco.
Câteva caracteristici ce m-au convins:
Milestone este un scaun auto All in One, recomandat de la nastere pana la 12 ani (sau 0-36 kg)
Milestone poate fi folosit in 3 moduri: scaun auto grupa 0-1 ce se monteaza cu spatele la sensul de mers, scaun auto grupa 1-2 cu prindere in centuri proprii, montat cu fata la sensul de mers, sau inaltator auto cu spatar (grupa 2-3) in care copilul este asigurat prin centura autovehiculului
Tetierea scaunului auto poate fi ajustata pe inaltime cu usurinta, cu o singura mana , intr-una din cele 10 pozitii, crescand practic odata cu copilul.
Lungimea centurilor scaunului se ajusteaza automat atunci cand ajustati pozitia pe inaltime a tetierei, ceea ce simplifica extrem de mult utilizarea scaunului auto Milestone.
Milestone ofera 4 pozitii de inclinare, inclusiv pozitie de somn, fiind astfel un scaun perfect, extrem de confortabil pentru calatoriile cu autovehiculul pe distante lungi. Suportul modular pentru pahar este foarte practic, si permite o mai buna organizare a spatiului de pe bancheta din spate a autovehiculului.
Sistemul de protectie la impact lateral (Side Impact Protection™) este integrat inclusiv la nivelul tetierei pentru ca siguranta copilului sa fie maxima
Sezut captusit cu Spuma ESP (cu memorie) pentru un plus de confort in timpul deplasarilor lungi Graco Milestone are cadrul ranforsat din otel, protejand astfel, ca o platosa copilul in cazul unui eveniment nedorit
Ghidaj intutitiv pentru prinderea in centuri a scaunului in cazul montajului cu spatele la sensul de mers, sau al montajului cu fata la sensul de mers pentru ca fixarea scaunului pe bancheta sa fie perfecta.
Huse detasabile, lavabile la masina la maxim 40°C, fara stoarcere.
În vara aceasta, a fost prima vacanță în afara țării cu cele doua fete din familie. Am așteptat să crească un pic și cea mică, pentru a nu avea diverse „drame” și pentru familia noastră a fost bine. Am reușit să fim relaxați, copiii fericiți și fară prea multe stresuri.
Pentru vacanță am ales un hotel de familie, liniștit, la mare. Nu contează unde și la ce hotel, contează ca am fost toți 4. Cele două prințese-3 ani si 6 ani, au fost foarte cuminți pentru un drum de 10-11 ore. La întoarcere au fost chiar 14 ore, am prins o furtună destul de agresivă.
În această vacanță familială, am avut multe gânduri, multe observați și cel mai important pentru sufletul meu, am avut două surori.
Prințesa avea în general grija de Madam Furlifus când mergeau la joacă afară. O veghea când erau mai mulți copii și se jucau împreună când nu erau copii care să vorbească română. Când erau în piscină, erau una după alta și cea mare m-a uimit când cauta soluții să o ajute să iasă din piscină pe cea mica. A văzut că nu poate să o tragă în sus de pe margine, a intrat in apă și a impins-o!
Acum nu știu cât e meritul educației și cât al personalităților lor, însă de ceva vreme am sentimentul plăcut că sunt surori și se recunosc ca atare.Bonus pentru părinți: se joacă impreuna și așa mai avem și noi timp de relaxare.
Sincer nu am pentru moment o rețetă, nu am sfaturi pentru gestionarea surorilor, am doar inima plină de bucurie și emoție când le văd împreună!
