LUMEA CU PĂCALĂ – TEATRU LA HAPPYCINEMA

Urmatoarele weekend-uri se anunta frumoase si bogatein spectacole numai bune pentru a scoate copiii din zapada :). Unul dintre ele este si si „Lumea lui Pacala” de pe 29 ianuarie de la HAPPYCINEMA® București din Liberty Mall, ora 11:30. Subiectul pare numai bun pentru a imi introduce fetitele cu folclorul si senta romaneasca, din punct de vedere al povestilor.

Aveti detalii mai jos:

„Piesă de teatru dinamică și amuzantă, cu înțelepciune populară condimentată de comicul de situație, „Lumea cu Păcală” este deopotrivă pentru copii și adulți.

Cele trei personaje – Boierul, Străjerul și Păcală – prind viață cu ajutorul tinerilor actori Alexandru Măndoiu (Păcală) și Petrișor Ionescu, care va interpreta un dublu rol (Străjerul/ Boierul).  Maria Simona Arsu, actriță premiată, și-a folosit de această dată creativitatea și talentul pentru regia spectacolului.

Spectacolul interactiv pentru copii “Lumea cu Păcală”, este plin de haz, antrenant  și aduce în prim-plan lumea satului românesc și cîteva dintre întîmplările prin care personajul titular a făcut carieră culturală.

Decorul şi elementele de costum  au ca scop apropierea copiilor de spaţiul etnografic autohton.  La baza acestuia stau cuvintele:  natural, viu, amuzant, educativ  şi  îşi dorește să se constituie într-un studiu asupra marilor teme şi motive din tradiţia românească.

Muzica este un alt element important în spectacolul “Lumea cu Păcală” şi vine să susţină autenticitatea atmosferei pitoreşti. Atât foşnetul copacilor, cât şi cântecul păsărilor constituie liantul invizibil între realitatea imediată a secolului în care trăim şi magia tradiţiei româneşti.

Sunteți așadar așteptați cu mic cu mare la HAPPYCINEMA®, care s-a deschis recent în incinta Liberty Center din zona Trafic Greu – Vulcan. Costul unui bilet pentru copii este 15 lei, iar pentru adulți este 20 lei.  Grupurile au parte de oferte speciale, la preț redus, pentru detalii și rezervări puteți suna la 0777 556 976.

Localizare: HAPPYCINEMA® – CINEMA BUCUREȘTI: Șoseaua Progresului 151-171, Sector, 5, Bucuresti (în incinta Liberty Center, la 10 minute de Piata Unirii; tramvaie: 1, 8, 11, 23, 25, 32, 47; autobuze: 117, 173, 220; parcare gratuită)

Rezervări online: http://www.happycinema.ro/lumea-cu-pacalateatru/

Cum imi place sa ofer si feedback dupa ce experimentez ceva, voi reveni cu o parere. More to come 😊!

 

poster-online-2

Update proiect mentoring-bullying

Proiectul meu de mentoring se apropie de final. Am ales sa facem cum ne-am priceput, un site pentru adolescentii, unde sa aducem in prim plan diverse zone de interes pentru tineri. Am contribuit si eu in pic la continut ca guest blogger :). Iata un prim articol in care mi-am impartasit experienta mea cu fenomenul de bullying in liceu.

Am terminat liceul acum 16 ani…Am crescut intr-un oras mic, cu putine scolii, cu scoala aproape de casa, cu colegii pe care ii cunoasteam inca de la gradinita.

Cred ca am  avut o copilarie relativ linistita si o adolescent fara prea multe “drame”. Eu de fel am fost un copil mai serios si singura drama reala a fost boala mamei mele, ce m-a facut sa sar peste multe “drame” in adolescenta.

Colectivul din liceu era format dintr-un nucleu constant din clasa I. Aveam colegi pe care ii stiam de o viata. Mi-a placut lucrul acesta si cred ca a influentat si nivelul de agresivitate intre noi.

Eu din gradinita si pana in clasa a 9-a loveam baietii…. da stiu… asa imi aratam dragostea…Tin minte ca in gimnaziu, m-am luat la tranta cu un coleg si norocul meu ca aveam eu mai multa putere ca el. Cred ca am fost sj eu agresiva in acea perioada si doar pentru ca nu stiam cum sa ma comport cu ei. Agresivitatea mea se intampla rar, in pauze, fiind un copil linisit in general si ascultator. Tocilar, gen :)!

La liceu, aveam noi un grup format din baieti si fete, cu care mai ieseam in oras, cu educatie asemanatoare. Aveam si colegi noi, care cumva erau in antiteza cu grupul nostru. Aveam 3-4 colege ce erau noi pentru “nucleu” nostru si ce cumva au facut ele un alt grup. Erau mai rautacioase si uneori 2 dintre ele se luau de o colega. Cand erau prietena cu ea, cand se vorbeau urat si se ironizau la modul urat. Nu imi aduc aminte ca noi sa fi intervenit, dar cred ca cele 2 fete mai agresive se simteau cumva marginalizate pentru ca existau diverse conflicte cu membrii “nucleului” si noi fara sa constientizam le marginalizam si nu le dadeam atentie. Practic erau doua tabere  si cativa colegii care erau neutri. Taberele nu erau foarte clare in mintea mea atunci. Acum constientizez ca a exista si la noi diverse  forme de bullying:

-era nucleul, ce marginaliza noii veniti si pe acei colegi care erau mai agresivi

-erau cele 2 colege agresive cu cativa dintre noi, insa de obicei cand erau rautacioase se reactiona cumva. Chiar daca mie nu mi s-au parut de bagat in seama, cred ca pe colega/prietena lor pe care o targetau in general a afectat-o mai mult.

-a fost o mica bataie intre doi colegi, “cocosul” a simiti necesar sa-si  arate forta, desi stiam cu toti cine era leaderul in clasa

– am fost si eu agresiva uneori prin atitudine si raceala, ce era de fapt doar timiditate. Am avut un coleg de banca care mi-a spus ulterior ca nu-l lasam sa copie de la mine. Nu o faceam intentionat, eram cumva mai defensiva pentru ca nu stiam cum sa vorbesc cu el. Ulterior, el s-a mutat la alt liceu si am inceput sa vorbim mai mult dupa ce nu am mai fost in aceiasi clasa. Am tinut legatura si la facultate, dar din pacate a avut in accident si a murit. Moartea lui m-a marcat si am realizat ca puteam sa fiu mai comunicativa cu el in liceu si astfel sa-l cunosc mai bine.

Cred ca nu ai cum sa nu fi intr-o masura agresiv, cred ca conteaza sa te cunosti cu unii colegi mai de mult si sa legi prieteni ce te pot ajuta sa treci prin toate dramelele liceului. Cred cu tarie ca in adolescenta e normal sa fi timid si trebuie sa inveti sa comunici si sa iesi din “carapace”.
Acum, am copii si ma sperie gandul cum vor gestiona ele  socializarea din clasa. Incerc insa sa le explic ca orice nivel de agresivitate a unui copil e dat de ce se intampla la el in familie si de cata atentie ii dau parintii lui. Un copil agresiv are multe frustrari in spate si la inceput nu e vina lui. De multe ori pentru ca nu stiu sa-si gestioneze invidia, reactioneaza urat catre alti colegi. Insa, in sulfetul lor exista mult mai multa teama decat in al tau!

Timiditatea in liceu nu te defineste ca adult. Decizia, sa lupti si sa-ti menti opiniile  te definesc. Nu te definesc numai note de 10 si haine scumpe. Succesul in viata e mult mai complex decat atat si fiecare si-l poate defini. In plus un copil timid in liceu, poate fi in excelent leader ca adult. Practic inveti din orice experiente si alegerile tale, actiunile tale, iti defines o “coloana vertebrala”.

Uitandu-ma in urma, colegele mai rautacioase nu stiu neaparat daca sunt niste adulti echilibrati sau daca au un success bine definit de ele. Cele mai urate drame nu sunt cele din adolescenta…sunt cele de la maturitate- pentru ca adultul nu se mai poate schimba asa de usor si nu mai are timpul necesar sa se lupte cu sine si cu frustrarile sale! Si cum viata e un cerc, adultul cu multe frustrari transmite mai departe copiilor lui( daca apuca sa aibe), copiii  devin adolescenti… adolescenti agresivi…..cu multe probleme emotionale.

Aventurile lui Furlifus: 2 ani sau 5?

Esti mai relaxat cu copilul numarul 2 si uneori inca ma simt vinovata ca nu reactionez atat de atent cum eram la primul copil. Poate nici nu trebuie si e normal sa inveti din experienta!

Sunt insa altfel de surprize si mai placu-te mai ales ca nu te astepti sa te mai surprida un copil de 2 ani….Pai, e un alt  fel de copil, o alta personalitate! Al doilea copil pare ca evolueaza mai rapid pentru ca dupa cum spune sotul meu: are un metor! O are pe sora ei, de unde „copieaza” si „fura” lucruri deja invatate.

Madam Furlifus a mea, este extrovertita si e acum intre 2-3 ani. A preluat mult din vocabularul unui copil de 5 ani ( cat are prima fetita).  Printesa se joaca cu ea „dea gradinita” si are un apetit pentru ghiozdanel si prin joaca are deja o viziune a cum va fi.

Printesa a avut in rol la serbare si-l mai repeta acasa si pentru a ne atrage atentia, Madam Furlifus a retinut  primul vers si apoi respecta tonalitatea vocii, inlocuind cuvintele cu  sunete. Se face ca are si ea un rol si vrea aplauze si stie ca la sfarsit face reverenta.

Printesa se imbraca in rochita de printesa, Madam Furlifus trebuie si ea  sa fie  intr-o rochita! Pasiunea ei acum e Fetita Zurli, sta imbracata in rochita imprumutata de la sora ei toata ziua si canta non stop: eu sunt zurli sau vrajimaturica sau cantec pentru maya. E delicoasa in limbajul ei sa o auzi cantand. Canta si inainte de somn si pana adorme. Se invarte si urneori danseaza! Dumnezeu, sa le dea sanatate celor de Zurli, pentru ca ne sunt foarte utili in multe aspect ale vietii de familie!

Daca sora coloreaza si Furlifus face ceva cu „cheiaonele”. Daca sora isi scrie numele pe foaie, vine si ea cu cateva liniute si zice a scris Ilinca :)! Eu incerc sa le dau atentie cat pot de asemanator, insa nu am cum in acelasi moment si uneori mi se pare ca o alint mai mult cea mica si o neglijez pe cea mare….sau invers….o dilema cand ai mai multi copii. Cum or fi mamicile de 3 sau mai multi copii?!

Madam Furlifus e mai motrica si mai agila in miscari. Cum se arunca  dintr-o miscare  in cortul ei cu  Elsa, ma uimeste de fiecare data. Si e foarte sociala si zambareata…are obiceiul sa vina sa ne pupe cu patos pe toti membrii familiei pe rand!

Cel mai mult ador, insa cum se joaca ele doua si cum se iau in brate sau se „iubaresc”! Sunt mai multe momente frumoase  intre ele, decat de cearta. Si da, sunt si de cearta si in general Furlifus ii face ceva Printesei! Incerc sa nu fiu arbitru si sa isi rezolve singure conflictual. Furlifus stie ca daca face o prostie trebuie sa spuna : scuze! Si se aud multe scuze, de-a lungul zilei :)!

Si pentru ca copiii la varste mici sunt adorabili, ma bucur in sinea mea ca voi mai avea o experienta de gradinita la toamna si emotii de grupa mica! Altfel de emotii dar tot emotii frumoase!

In rest, viata cu doi copii e complicat de frumoasa! 🙂

dav

Ca de inceput de an

Iata ca a ma trecut un an! Ceva normal…insa e pentru prima data cand simt nevoia sa ma uit in spate si sa ma uit la timpul trecut. Este pentru prima data cand vad pe chipul copiilor mei cum trece trimpul si ma  minunez si incerc sa ma asigur ca-mi voi aminti aceste momente frumoase cu cele mici.

Pentru familia mea a fost in an complicat, cu multe provocari dar a fost si un an frumos.

Eu mi-am schimbat angajatorul de 2 ori si am treut prin doua adaptari, a doua nefiind  inca finalizata. Sportivul familiei si-a schimbat si el jobul si a facut o pauza competitionala, in urma unui mic accident. In plus au fost alte complicatii familiale care nu au usurat sarcinile noastre zilnice.

A fost  in sfarsit de an linistit, fara nici o pregatire pentru ca toata familia a fost foarte racita , cu febra si complicatii pe 24 decembrie. Asa ca nu am avut nici o pregatire speciala de Sarbatori, ne-am izolat sa nu impartim germeni si ne-am bucurat de linistea de a fi toti 4 impreuna cateva zile.

Pot spune ca am invatat ceva si anul acesta care a trecut! Am invatat cat intr-adevar sa ma relaxez cand nu mai sunt la munca si sa astept cu nerabdare momentele de vacanta, lucru pe care nu-l faceam in totalitate pana acum. Am invatat ca viata de munca poate avea cu totul alt ritm fata de cel cu care eram obisnuita de 15 ani. Mi-am adus aminte cat de fragili suntem si cat de mult am crescut si eu :).

Nu am mai reusit sa scriu pe blog atat cat mi-as fi droit, insa sper sa recuperez anul acesta si  sa trec intr-o noua etapa in evolutia acestui hobby al meu. Am multe idei si sper sa-mi fac si timp.

Va urez in An Nou exceptional si multa, multa santate! Sa va bucurati de momentele petrecute cu copiii vostri, departe de TV, tableta, telefon etc, pentru ca copilaria lor este si a noastra! 🙂

Cu drag,

Eu , Printesa , Madam Furlifus si  Sportivul familiei,

 

Multumesc Ioana

Copilul meu de 5 ani este cel  mai bun psiholog pentru mine! Am avut saptamana aceasta o discutie in masina in drum spre casa si m-am confruntat cu in moment/regret din viata mea. Si pentru e copil si pune niste intrebari logice, nu ai cum sa te superi sau sa te enervezi. Daca ar fi facut-o in adult cu siguranta at fi intrat mecanismul de autoaparare si m-as fi „inflamat”.

DIn cand in cand isi mai adduce aminte de bunica ei( mama mea) care e ingeras  si imi pune diverse intrebari:

-Mami, tu  ai imbratisat-o pe mama ta si i-ai dat in pupic, inainte sa moara?

-Nu, iubita mea!

-De ce mami? Trebuia sa-i dai!

-Nu eram acasa, eu eram la facultatea la Bucuresti

-Pai de ce nu erai acasa? Trebuia sa o imbratisezi si sa-i dai in pupic!

-Mi-a fost frica si nu am vrut sa o vad cum sufera! ( moment in care am inceput sa plang)

Discutia m-a deschis si am acceptat „fuga” mea din fata suferintei. Disctutile in care ea ma intreaba de mama, de copilaria mea si vrea sa stie in amanunt cum am facut mancare  pentru prima data, sau cum ma jucam cu sora mea, sau cum ne bateam in pat inainte de culcare, sau cum ma simteam eu cand parintii o certau pe sora mea etc…. sunt discutii care imi fac tare bine si ma conecteaza cu viata mea de mult uitata si imi reamintesc viu diverse momente din viata mea de copil.

Si aceste amintiri (unele mai putin frumoase) imi fac tare bine sa le traiesc si sa I le  explic ei intr-o modalitate pe care sa o inteleaga si obiectiva cumva. Asa fac si eu pace cu ele!

Multumesc Ioana, nu pentru ca esti unul  din copiii mei minunati si frumosi :), ci pentru ca ma ajuti sa ma vindec si ma ajuti sa devin in adult mai bun!

O fi un mecanism de auto aparare sa-ti „educi” parintele ?! 🙂

capture

Mentoring si adolescentii

In toamna aceasta m-am implicat intr-un proiect de mentoring numit Opening Opportunities. Practic trebuie sa gestionez si sa coordonez o echipa de proiect formata din elevi de liceu si cumva sa-I ajut sa descopere diverse „nuante” ale unei cariere intr-o corporatie IT.

Mi-am dorit sa ma implic din cateva motive:

-impartasesc din experienta mea si poate reusesc sa fac viata mai usoara unui tanar la inceput de drum. Eu am experimentat tot pe propia piele si sunt un exmplu de cariera pe propiile forte fara tips& tricks la inceput de drum.

-ma va ajuta sa ma dezvolt in coordonarea de echipe cat si in experienta de prezentare

-ma va ajuta sa vad cum au evoluat adolescentii in ziua de azi si voi experimenta comunicarea cu copii mai aproape de varsta copiilor mei. In  plus e o repetitie pentru ce urmeaza sa am si eu in familie 🙂.

Ce mi s-a parut minunat la acest program a fost ca el are loc in mai multe orase din tara. Eu am ales Bucuresti doar pentru ca timpul si responsabilitatile de familie nu-mi permit sa calatoresc asa mult, mai ales in interes personal. Am vazut din feedback-ul programului ca sunt multi tineri dornici de informatii si oportunitati in toata tara.

Eu consider ca informatia cu cat o ai mai devreme in viata cu atat faci pasi in fata. Dezvoltarea unuei personalitati si expunerea la diverse experiente te ajuta sa intelegi ce iti place si ce vrei. Din momentul in care stii ce vrei si poti tot timpul sa fi impacat cu alegerilele pe care le faci, vei evolua mult mai rapid.

In prima faza ne-am intalnit cu elevii unui liceu. Eram eu si un coleg alocati ca mentori la acel liceu si eu eram nerabdatoare sa-I cunosc.

Am intalnit niste copii foarte frumosi si ingrijiti, cumva introvertiti dar dornici sa invete. Energia lor pozitiva s-a transmis si catre noi. A trebuit sa tin o mica prezentare despre mine si a fost ceva inedit sa extrag din experienta mea acele actiuni care m-au definit si care transmise mai departe pot ajuta o alta persoana.

Apoi am asteptat urmatoarele zile sa se inscrie elevii in grupul meu. Am avut cererii si a trebuit sa aleg pentru ca nu cred ca pot gestiona mai multe echipe( pentru moment 🙂 ). Fiecare mentor a criteriile lui de alegere. Am inteles ca in unele orase au fost 40 de aplicanti/mentor.

Dupa alegerea echipei a urmat o prima intalnire de cunoastere si de brainstorming cu privire la proiectul nostru. Partea de coordonare a echipei si detaliile logistice sunt si ele un lucru important. Asa ca am facut un grup de whats’up si i-am impulsonat sa incepem sa discutam si acolo, pentru ca programul zilnic nu va putea tot timpul sa permita sa ne vedem fizic. Acum suntem la faza in care am ales idea de proiect si facem un pic de cercetare, urmand sa creionam un plan de proiect. Un challenge a fost sa comunicam toti in grup intr-o conferinta pe Skype, eu avand versiunea Business si ei nu. Am rezolvat-o.

Rezumand: sunt acum intr-o postura noua pentru mine si ma vad in timiditatea lor, incerc sa le impartasesc cat mai multe din experienta mea si sa ne conectam.

14882235_682147761962573_6005095543083538837_o

Va urma

P.S Am ramas uimita sa aflu ca ei nu prea citesc bloguri de varsta lor si ca trendul e FB si Instagram in zona de social media la ei.

Ne place Halloween-ul?

Cand nu aveam copii si pana la gradinita, judecam ca sunt dusi cu capul cei ce sarbatoresc o zi importata din tara unde s-a inventat marketing-ul. Acum sunt si eu dusa cu capul! Sa va explic cum am ajuns in acest punct: ma gandesc sa ma costumez la petrecerea de Halloween de la gradinita si sa decorez casa!

In  primul an la gradinita, doamna a organizat o zi in care totii copii au venit costumati. Regula: fara costum de Elsa :)! I-am luat in fuga un costum de liliac din Lidl. A rezultat ca au fost 3 „lilieci” cu acelasi costum 🙂 si a mai rezultat un copil foarte bucuros de toata experienta.

Anul trecut am mai fost si la un minunat atelier organizat de Blueparty unde Printesa a fost incantata sa decoreze un dovleac.

Anul acesta am fost in  vizita la Jumbo, multe articole de Halloween la preturi decente si in plus rochia preferata de Aurora. I-am cumparat-o cu gandul ca o va purta la petrecerea de Haloween de anul acesta de la gradinita. Nu va pot spune ce incantata a fost si tot exclama:

-Mami, ce am facut sa mi se indeplineasca un vis?!

Cum suntem la grupa mare, doamna organizeaza o petrecere de Halloween impreuna cu parintii. Deci cred ca am ocazia sa ma joc si eu?

Cum am descoperit ca orice scuze e buna sa ne costumam si sa fim veseli, am zis ca poate ar trebui sa decoram si casa pentru ca si Madam Furlifus sa invete despre Halloween?!

Pana la urma o fi o sarabatoare importata, o fi un alt fel de a vinde diverse produse, insa  bucuria coppiilor scuza orice „mijloc”. Recunosc ca daca ar fi la birou ceva pe aceasta tema organizat, nu ai sa ma vezi ca particip. Din singurul motiv ca nu ma vedem copilul meu cum ma costumez :)!

Sa va distrati si sa va costumati in aceste zile :)! In familie bineinteles!

 

P.S Revenim cu poze !

img_0032-2

Cum devii adult?

Vroiam intial sa va scriu despre cum a fost spectacolul „Frozen” de la Sala Palatului( spectacol local, non Disney). Sa sumarizez: mi-ar fi parut rau daca as fi dat banii pe bilete. Eu sunt invatata cu profesionalismul de Zurli, cu dedicatia de la Tandarica, cu inovatiile Mirelei Retegan….. ce a fost la „Frozen” consider ca au incercat sa incropeasca un spectacol pe fuga, cu minime investitii si sa foloseasca trendul cu nebunia Elsa. Pot sa gresesc, dar sala nu era plina, iar Printesa a spus ca a fost frumos; nu ii  erau ochii plini de lumina ca in alte parti si nici nu a spus la toata lumea cum a fost ea la spectacol.

Revenind, am citit un articol foarte corect si bine argumentat despre relatia dintre doi adulti cu copii si de ce s-au inmultit divorturile. Vi-l recomand!

Ultimul an pentru noi ca familie a fost destul de complicat, cu schimbari de joburi la parinti, cu un accident al Sportivului, cu lupta mea pentru a ma imparti in 5 locuri si a reusi sa impac pe toata lumea, cu multe situatii complexe ce uneori ma aduc la epuizare mentala. Deci si relatia noastra de adulti a devenit complicata, mai ales ca vine dupa fondul a 5 ani de 2 copii mici si multi pitici mentali :).

Eu pot spune ca in ultimul an am invata multe despre mine. Copiii si oglindirea gandurilor mele in vorbele lor, ma fac sa realizez zi de zi cine sunt de fapt si cate „bagaje” aduc  din copilaria mea. Am diverse revelatii si realizez ce actiuni din familia mea au adus la un obicei de al meu ca adult. Ex: eu cand eram mica vroiam sa ma fac gospodina, ca bunica mea. Tatal meu tot timpul ma certa: ” cum vrei sa te faci tu gospodina? Esti fata desteapta, poti mai mult!” Acum realizez ca vroiam sa fiu de fapt ca bunica mea si sa impart dragostea pe care ea ne-a aratat-o cand ne facea de mancare, cand facea curatenie, cand avea grija de noi. Am realizat ca asta imi doresc si eu si ca uneori actiunile pot ajuta mai mult decat prezenta mea fizica in familie.

Cred ca devii adult cand incepi sa ai copii si responsabilitatea lor. O relatie intre doi adulti e cu atat mai complicata, daca tu in familia ta nu ai avut un exemplu de gestionare sanatoasa a conflictelor, de comunicare cum se intampla pentru multi din generatia noastra. Parintii nostrii au reusit sa ne creasca cum au stiut ei mai bine si noi trebuie sa-i depasim fiind alta generatie.

Cumva ma sperie rata divorturilor( nu ma refer la cele cu motive justificabila ca agresiunea fizica) din jurul meu si ma intreb de ce nu lupta! Pentru ca nu stiu cum sau nu isi dau seama unde e problema de fapt. Ca si familie suntem in stadiul in care incercam sa ne invatam copiii sa nu mai doarma cu mine. Vom  reusi intr-un punct dar e greu la inceput: eu ma simt rupta intre doua parti una de mama si una de sotie.

Apoi conteaza enorm si timpul de calitate( chiar daca e scurt), pe care il petreci cu partenerul. Conteaza si atentia pe care I-o dai lui sau ei. In general, armonie de lunga durata nu exista si copiii trebuie sa vada acest lucru si sa invete cum sa gestioneze o relatie cu persoana iubita. Inteleg ca e si foarte important ca copii sa vada si sa inteleaga ca exista si timp pentru parinti.

Eu ma simt cu adevarat adult dupa al doilea copil. Ma simt responsabila si stresata de toate micile task-uri zilnice si tine doar de mine cum imi invat mintea sa gestioneze acest stres. Presiunea pe care o pun eu pe mine pentru orice trebuie sa fie mai calibrata si sa eman catre familia mea atentie si relaxare.

Si pare  greu, foarte greu! Mi-am demonstrat de multe ori ca pot orice sa fac doar sa ma comit cu tot sufletul la cea actiune si sa am rabdare. Si partenerul trebuie sa aiba rabdare! Si copii trebuie sa nu simta si sa ramana echilibrati…. Si mai trebui sa depasesc si oboseala fizica…complicat dar lqa sfarsitul zilei traiesti si nu doar supravietuiesti. Cred ca in momentul in care traiesc e cel mai sanatos pentru mine. Sa supravietuim putem cu totii sa o facem, insa sa simtim intr-adevar ca „traim” e un proces de invatare, e o etapa de dezvoltare pentru mine cel putin.

Cred insa ca suntem pe drumul cel bun!

Sper ca suntem pe drumul cel bun :)!

 

 

Scoala si copiii mei

Fiecare parinte are dreptul sa faca ce vrea si cum se pricepe cu educatia copiiilor lui. Ce functioneaza pentru noi,  poate nu functioneaza pentru altii.

Noi  momentan suntem la capitolul gradinita. Am cautat gradinita potrivita, m-am sfatuit, am intrebat si am incercat sa nu implic norocul sau comoditatea in alegerea gradinitei si a educatoarei pentru Printesa. Pana acum am fost multumite de sistemul de stat si de alegerea facuta.

Nu e cea mai comoda locatie (nu e langa casa), dar dupa cum reactioneaza cea mare la mediu si la educatoare e o alegere  corecta. V-am mai spus ca vad in Printesa, gesturi, experesii, atitudini preluate de la doamna educatoare si nici una nu ma deranjeaza. Nu arunc o avere pe banii dati la gradinitia si suntem un colectiv echilibrat de familii.

Imi place sa-mi duc copilul la gradinita, sa-l iau de acolo si sa-l vad vessel in general. Cumva cred ca-I face bine si se atenueaza lipsa mea din viata ei, in timpul zilei.

Voi fi  noastalgica dupa grupa Printesei si ma impac cu gandul ca mai am un copil pe care sa-l duc la gradinita. Sper din tot sufletul sa ramana in sistemul de stat doamna, sa o mai prind 3 ani :).

Stiu ca scoala va veni cu alte provocari dar tot am inceput de vreo 2 ani sa analizez scoli primare, tot incerc sa ma asigur ca invatatoarea va fi ok. Poate nu voi reusi asa de bine ca la gradinita, insa acestul  lucru nu inseamna ca nu trebuie sa incerc. Pana la urma, noi suntem suma alegerilor noastre si imi doresc sa gresesc cat mai putin in alegeririle pe care le fac pentru copilul meu.

Stiu ca se disputa mult zilele acestea despre homescholling. E o varianta, o varianta care poate fi buna pentru o anumita familie, pentru anumiti factori. E o varianta pentru cine este nemultumit de sistemul noastru de invatamant si care a incercat sa se lupte cu el si sa se adapteze. Pana la urma viata e o adaptare si o supravietuire in functie de factorii pe care ii ai la indemana. Sa compari Romania cu alta tara, e ca si cum ai compara mere cu pere! Nu ma intelegeti gresit, e un sistem functional cu multe probleme, insa credeti-ma ca nimic nu e perfect in lumea aceasta si decat sa te plangi  ca nu e asa si nu e asa, mai bine ai lupta cum te pricepi mai bine, chiar si cu alegerea de homeschooling.

Daca doriti sa aprofundati subiectul exista un studiu pe care il puteti accesa:

Studiul Homescholling-ul în România 2016 desfășurat de MKOR Consulting a condus la o serie de concluzii cel puțin interesante, vis-a-vis de acest tip de educație, atât de controversat. Studiul a fost derulat între 19 și 22 septembrie 2016, sub forma unui sondaj de opinie online, având un număr de 1,710 respondenți.”

Noile noastre descoperiri

Suntem intr-o perioada aglomerata a vietii noastre de familie si de cariera. Desi sunt online cand pot, nu resuesc pe moment sa scriu tot ce mi-as dori.  Am sa va descriu mai jos cele mai noi descoperiri care ne-au placut:

  • Bacania Rod-Sandwich-ul pentru copii: e gustos si are ingredient foarte putin procesate. Am fost foarte placut surprinsa de surpriza pe care cei de la Bacanie ne-au facut-o. Pe langa ca m-au salvat de la a pregati  o gustare pentru seara, am fost frumos ca ne-au si scris un mesaj care mi-a facut ziua mult mai buna. Apropo, zacusca de ghebe e mortal de buna si are chiar gustul de la bunica!

dee84f38-1e38-440c-b3fb-ffc7bc21d3ab

  • Spectacolul ” Ursul pacalit de vulpe” de la Teatrul Tandarica- cel mai interactic spectacol pe care l-am vazut pana acum. Intr-o sala mica, copii au facut pe decorul( tineau in msna crengute in functie de anotimp), s-au plimbat pe scena cu caruta, si-au pus coditele in greata si au facut poze cu personajele. La sfarsit am si primit cateva poze pentru acasa!  Ca adult am apreciat implicarea copiilor mei. Va recomand cu drag acest spectacol si ma batea gandul cum as putea organiza si o zi onomastica la un astfel de spectacol :)!

Madam Furlifus-2 ani, a fost foarte atenta si receptiva la ce se intampla

Printesa-5 ani, a spus ca ia placut foarte mult si ca mai vrea sa mergem la vulpita :)!

img_0011

img_0017