Categorie: Personal

Operatiunea Buburuza: 9 luni si 2 surori

Dra Buburuza face  in curand 9 luni. Mergem  de-a busilea cu viteza, ne ridicam in picioare si ne miscam incet cu antepremergatorul. Se joaca la masa cu activitati in picioare si a inceput sa-si tina echilibrul fara sprijin.

Are un limbaj al ei: na-na, ga-ga, eh-eh….si este mai nervoasa, mai vesela si mai agitata decat sora ei la aceiasi varsta. Avem 4 dinti sus si 3 jos :). Pe zi ce trece insa ma bucur de momentele frumoase dintre cele 2 surori.

Buburuza e bucuroasa cand o vede pe Printesa. Printesa vrea sa o vada cand se trezeste si si-a facut un obicei sa se joace cu ea dupa somn. O salutam:

-Bonjur Madam Furlifus!

Are 3 mese solide,  2 mese alaptare-manca tot in tr-un ritm mai incet. Cu Buburuza trebuie sa fiu mai atenta sa nu se inece cand o las pe ea sa manance ceva. Pentru ca se trezea de mai multe ori noaptea si eu am simtit ca mi-a scazut cantitatea de lapte, i-am mai introdus 180ml de lapte praf( formula bebelusi).

Cu somnul noaptea e mai dificil si eu nu ma comport bine la nesomn: devin nervoasa. Se trezeste de 3-4 ori pe noapte, insa de cand i-am introdus supliment nu mai mananca noaptea si am si eu vise( dorm legat 3-4 ore :)).

Insa cea mai minunata situatie este ca le urmaresc cum interactioneaza, cum o alinta cea mare Ilincuta, cum o invarte in leagan si Buburuza rade larg la ea, urmarind-o cu ochii, cum ii canda”Zboara, zboara, Varajimaturica” si cea mica se agita verbal in stilul ei.

Printesa face puzzle si Buburuza vine in viteza si vrea sa-i ia piesele. Printesa se joaca cu papusile si Buburuza vine in viteza sa-i ia una. Momentan impart mai greu jucariile.

Am observat saptamana aceasta cat a stat toata ziua acasa Printesa, ca vrea sa-i dau si ei din mancarea Buburuzei, vrea sa-i dau si ei cu lingurita iaurtul, vrea sa o ajut si pe ea sa se imbrace si vrea sa o ajut la toaleata, desi la gradinita nu are nici o problema. O ajut, asa se exprima ea cand vede probabil ca ii acord mai multa atentie celei mici. Ca un sfat: alt doilea copil trebuie facut cand cel mare devine prescolar, e mai usor ca nu vede toata dependenta dintre mama lui si bebelus.

Buburuza pare mai dependenta de mine decat a fost cea mare si cand ies din peisaj mai plange. Cand fac dulciuri cu cea mare( mai mult pentru timpul pe care il petrecem decat pentru rezultatul efectiv), cea mica daca nu este langa noi nu se linisteste. Sta in centrul ei de activitati se uita la noi si ne urmareste fiecare miscare. Daca nu suntem in vizorul ei, devine cu scandal.

Am avut nopti( cand era varicela in toi) cand plangeau amandoua concomitent sau cand o linisteam pe una, se trezea cealalta. Mi-a spus o mamica ca va deveni mai usor cand va creste si cea mica un pic si le voi corela programul de masa si somn.  E frumos insa cand dormim toate 3 in acelasi pat si o vad pe cea mare ca o ia in brate pe cea mica, sau dupa o noapte agitata eu stau cu ele pe cate o mana si adormim.  Momentele aceastea apropiere nu se pot compara cu dormitul in camera lor si sigur nu le poate face decat bine! Eu zic ca fiecare varsta cu minunatiile ei si ca trebuie sa ne bucuram de fiecare clipa.

Pe langa alte avantaje\dezavantaje ale casei noastre, va pot spune ca play date-urile sunt mult mai naturale si zilnice. Eu am bucuria sa am bilet in primul rand la astfel de spectacole: in curtea noastra sau la vecini se strang 5-6 copii se joaca, se cearta, se impaca, se bucura. Cand sunt la noi in curte, imi las copii cu fetele mai mari si eu imi vad de treaba. Buburuza se simte  alintata, iar eu sunt linistita, le stiu in siguranta. Le mai facem limonada sau le pun cantecele si toti sunt bucurosi.  Ma asteapta o  vara plina de astfel de momente ! 🙂

IMG_20150615_200859

Inca invatam sa ne echilibram in 4 si fiecare dintre noi are „nebuniile’ lui pentru acesta formula familiala. Avem 3 semne de foc si unul de apa( cea mica) care promite sa fie si ea de foc!

Va urma!

Operatiunea Printesa: varicela, ciresele si zmeura

Mai avem putin si vine vacanta de vara! Cum noi mergem la gradinita, vacantele scolare au devenit evenimente. In perioada aceasta( 3 ani si jumatate) ne-a prins din urma varicela( varsat de vant).

Au aparut initial doua bubite ciudate la incheietura mainii. Stiind de la gradinita ca are un caz de varicela in grupa, m-am gandit ca acest lucru se intampla si la noi( si la alti 10 copii din cate am inteles). A doua zi seara au mai aparut cateva  bubite pe corp, noaptea ne-a vizitat cu putina febra.

IMG_20150605_165753
Varicela, ziua 2

Am inteles de la doamna doctor ca bubitele apar in valuri, iar dupa ce fac cojita practic copilul nu mai este contagios. Tratamentul este simplu: izolare, antitermic( cu paracetamol de preferat) daca este cazul de febra peste 38 grade, solutie mentolata de 2-3 ori pe zi , antialergic si atentie la alimentatie. Nu sunt permise alimentele „grele”: prajeli, carne in exces, dulciuri inexces, sucuri acidulate din comert, grasimi, fasole boabe, varza, ciuperci( daca ma intrebati pe mine majoritatea celor enumerate nu sunt permise in alimentatia unui copil sub nici o forma).

Printesa pana acum s-a comportat bine: febra mica cam 2 zile, bubitele putine si intelege sa nu se scarpine. Solutia mentolata,Printesa  a suportat-o mai dificil. Spunea ca o ustura si ca-i este frig. Dupa aplicarea solutiei „Elsa”( asa am denumito), se imbraca gros si statea sub patura o perioada. Cam dupa 3 zile la noi se vad semne de vindecare si nu au mai aparut bubite noi.

Acum, o dau cu solutia „Ana”: pudra mentolata. Pentru ea e perfect si e si distractiv!

Buburuza( 8 luni) inca nu da semne, insa perioada de incubatie este intr 2-3 saptamanii. Doamna doctor mi-a spus ca teoretic sunt slabe sanse sa faca pentru ca si o alaptez. Ar trebui sa le tin izolate, insa acest lucru e dificil. In plus se bucura una de alta si se joaca si sunt asa de dragute impreuna, cum sa le despart ?!

Avem si alte provocari pentru fete si nervii mei :)! Practic pentru mine aceasta perioada de stat acasa  a Printesi este o repetitie pentru perioada de vacanta, cand v-a sta cu mine. Cam stiu ce activitati sa fac cu ea vara acesta, insa trebuie sa ne invatam toate 3 cu programul fiecareia si eu sa ma adaptez la 2 copii.

Buburuza e mai sensibila la zgomote, reactioneaza imediat, se trezeste si e foarte curioasa la orice. Nu le pot sincroniza inca somnul de pranz in asa fel incat sa apuc sa dorm si eu. Noaptea cea mica se trezeste de cateva ori, in plus Printesa se trezeste si ea pentru ca o mai mananca bubitele si e agitata, rezulta deci oboseala multa pentru mami.

Printesa se joaca tare dragalas cu Buburuza: o invarte in leagan, o salveaza de Capcaun(Sportivul familiei), sta cu ea, se joaca, se dau in hamac si are si momente in care nu vrea sa-i dea jucariile. Insa sunt foarte dragute impreuna!

Toata ziua cantam „Zboara, zboara, vrajimaturica” si „Cantec pentru Maya„. Vecinii cred ca au invata si ei textul! Am incercat sa o implic si la bucatarie, facem impreuna prajituri.

Cum in curte s-au facut ciresele si zmeura: am facut pana acum o tarta de cirese, la care Printesa a scos samburii( cu aparatul special) si a tapetat tava cu unt si un clafoutis cu zmeura( a asezat zmeura si a  tapetat tava). In rest, a gustat din compozitii, fructe si chiar faina :)! Nu ne-au iesit ele foarte aspectoase( mai ales ca eu injumatatesc cantitatea de zahar), insa le-am mancat.

 IMG_20150609_170021

Productie de zmeura
Productie de zmeura

In rest, casa e dezastru si nu tin pasul cu ele la jucarii aruncate, iesim afara la hamac, cirese, zmeura si visine. Bine  ca e varicela vara si la curte :)!

Eu si blog-ul meu

Acum 4 ani am inceput sa scriu online. Acum 4 ani eram in concediu de crestere copil pentru prima data si mintea mea era prea  odihnita, cauta ceva de facut. Intr-o zi am avut o revelatie!

Eram in drum spre casa pe Autostrada A2 si vorbeam cu al meu sot. Eram cumva surprinsa cate mamici nu se informeaza, cate mamici cauta informatii pe forumuri, cate mamici apleaca urechea la rude, folclor pentru cresterea copilului si desi au resurse mentale nu se informeaza corect.

In acea perioada imi regasisem caietul meu de mici texte din liceu si citeam ceva bloguri dar nu regaseam experiente pozitive, optimism. Asa ca mi-a venit ideea sa-mi creez propiul meu blog pe zona de parenting, sa scriu parerile mele, sa promovez experientele pozitive, optimismul si informarea.

Asa ca sarbatoresc 4 ani de cand ma exprim online si public, cu cateva pareri despre ce am invatat in ultimii ani.

A scrie online pentru mine si blogul, sunt o forma de relaxare, este un hobby care consuma putine resurse materiale, care imi aduce si benefici materiale, care ma scoate din rutina zilnica, care ma tine la curent fara prea mult efort cu multe noutati in materie de parenting si nu numai.

Cand am inceput acest blog as fi avut nevoie de cateva sfaturi, cineva sa-mi ” deseneze” cam cu ce se mananca  si cum poti sa-te dezvolti. Articolele pe care le-am mai citit online de tips&tricks  ating doar putin „suprafata” si nu mi-au adus prea multe raspunsuri.

Eu am inceput sa scriu pe blog pe la 30 de ani,  fara sa fi avut vreo data tangenta cu jurnalismul, fara sa am treaba cu PR-ul, fara sa am vreun ajutor de la un blogger mai cunoscut.  Tot ce se vede e munca mea, sunt actiunile mele, judecata mea. Nu ma ascund dar nici nu fac public toata viata familiei mele. Accept proiecte cu care am o afinitate si daca nu scriu din suflet nu pot scrie.

Eu stiu care sunt pasii urmatori pentru blog-ul meu, insa pana acum din lipsa de timp nu i-am facut, dar cred ca momentul oportun va veni in curand. Pana atunci am ales sa ma promovez natural, sa nu cer like-uri care nu au vreo relevanta la trafic, sa nu fiu „mainstream” in actiunile mele, sa nu platesc pentru „publicitate” pentru ca nu ma reprezinta si stiu ca pe termen lung e mai benefic un public constant. Pana acum eu „mi-am ales” cumva publicul prin actiunile mele de promovare si astfel il cunosc si in afara de cateva statistici sau comentarii.

A inceput sa devina complicat pentru mine cand am realizat ca ma citesc si  cei din familia si prietenii apropiati. Nu pot fi falsa in scris si  ma gandesc de  2 ori cand afirm ceva, pentru ca ei ma citesc si ei ma cunosc.

Pentru cei la inceput de drum in blogging am cateva lucruri sa va impartasesc:

  • nu scrieti daca nu simtiti
  • scrie cat poti de des si constant
  • alege sa te promovezi online ca si cum te-ai promova in viata reala
  • mergeti la evenimentele la care sunteti invitati
  • respecati-va oamenii cu care colaborati
  • incearca sa asculti si sa ajutati oamenii de PR cu care colaborezi. Ei au nevoie sa fim si noi proactivi in actiunile noastre si sa-i intelegem. Ei lucreaza si cu clientul final si cu bloggeri. Uneori „fite”-le de artist si atitudinea ” eu am trafic si fac ce vreau” nu-i ajuta, chiar le ingreuneaza munca.  In plus piata online se schimba si la noi si desi nu stiu multe lucruri, stiu ca si clientul se schimba, se educa si v-a cauta calitate si nu cantitate pentru proiectele sale, iar omul de PR este cumva HR-ul acestei piete.
  • gandeste pe termen lung cand ei o decizie in privinta blog-lui tau
  • ofera feedback indiferent de situatie

Ca si cititor de blog-uri, am avut cateva dezamagiri dupa ce am cunoscut mai bine persoanele din spatele unor texte. Realitatea este uneori alta si nu poti cunoaste pe cineva doar pentru ca-l citesti zilnic. Pentru ca si in viata reala, alegem uneori sa ne ascundem defectele, actiunile mai putin frumoase, comportamentul,  doar pentru imagine. Imagine pe care apoi o „vindem” sub diverse forme, in cazul nisei mele „vindem” si imaginea copiilor nostri.  Asa ca am inceput sa fiu mai atenta cu pozele pe care le pun online si incerc sa construiesc acest proiect pe termen lung in asa fel incat poate fetele mele il vor prelua la un moment dat.

Multumesc pentru ca ma cititi, multumesc pentru bucuriile pe care mi le oferiti atunci cand imi spuneti ca va place ce-am scris sau pentru feedback-ul vostru care de multe ori nu este in 2.0

Pentru ca vreau sa sarbatoresc cumva aceasta aniversare, voi oferi o cafea si tips&tricks( daca esti din alt oras te sun eu 🙂 ) unei persoane care e la inceput si  care vrea sa se exprime pe un blog. Voi incerca sa raspund la toate intrebarile pe care le are, atat cat stiu si ma pricep. Va rog sa-mi lasati un comentariu pana pe 15 iunie cu motivul pentru care vreti sa aveti un blog. Eu voi decide cu cine ma intalnesc dupa cum „va simt” in comentariu.

IMG-20150601-WA026

Spectacol si emotii de duminica

Duminica am fost la mult asteptatul spectacol ” Zboara, zboara, Vrajimaturica” de la Sala Palatului.  L-am asteptat cu nerabdare pentru ca stiam ca ma voi distra si eu pe langa copilul meu :).

Spectacolul a inceput cu probleme tehnice( nu se auzeau personajele). Dupa cum am vazut prin sala, copiii s-au distrat, unii adulti au fost mai putin intelegatori. Sala Palatului are un sistem sonor depasit si probabil ca nu au fost foarte atenti cu acest spectacol.  Pe mine nu ma intereseaza atitudiniile agresive ale adultilor care isi varsa frustrarile din timpul saptamanii chiar in momentul in care sunt cu copiii lor sau online.  Stiu ca s-a muncit mult la acest spectacol si asteptarile noastre au fost setate corect: sa ne distram! Ca adulti putem avea maturitatea sa recunoastem lucrurile pozitive si sa ne controlam. Realitatea este ca a fost o situatie ce nu a tinut de Gasca Zurli si pe care nu ma mai intalnit-o in alte locatii in care au avut spectacole. In plus, eu am vazut fericire pe chipurile copiiilor si acest lucru ar trebui sa primeze.

Printesa era foarte incantata sa cante si sa danseze pe muzica personajelor ei preferate. Cum stiam si eu  versurile, cantam si eu insa la un moment dat a mea copila mi-s spus sa nu mai cant. Probabil o deranjam 🙂 ! In sala au fost si animatori, diverse personaje, ochii Printesei erau dupa Ana si Elsa cu care a fost incantata sa vorbeasca. La sfarsit am reusit sa facem o poza cu Zana Buna, pentru ca daca plecam fara poza era „dezastru” :).

Eu am avut parte de un moment puternic de emotie atunci cand a aparut pe scena Magicianul si am reascultat cantecul copilariei mele: „Eu sunt magician!”. Am si lacrimat putin, nu ma intrebati de ce. Poate pentru ca acum sunt mare si am realizat cum a trecut timpul, poate ca am resimtit strarea de copil.

M-am emotionat si cand Fetita Zurli a cantat o melodie noua( foarte frumoasa) care era adresata parintilor:

„Nu vreau soare
Nu vreau luna
Vreau pupici de noapte buna!
Nu vreau sa ma îmbraci în stele!
Vreau sa asculți visele mele!”

Spre sfarsitul specatacolului a aparut in sceneta Vrajimaturica, un personaj foarte dragalas si frumos pe care abia asteptam sa-l revedem  in Gasca. Noua melodie preferata a mea si Printesei este „Zboara, zboara, vrajimaturica”. Tot weekend-ul l-am fredonat si Sportivul familiei a cantat si el cu noi la un moment dat, el fiind foarte pretentios cu muzica sa :). E antrenanta piesa si imi da o stare de bine. Parca strange bucuria de copil in mine cand o cant cu Printesa.

Desi spectacolul s-a terminat, Printesa ne-a cantat ea melodiile Zurli si de 1 iunie ne-am oferit ea acasa un spectacol. Foarte dragalasa e cand se face ca e Fetita Zurli si canta melodia cu mainile la urechi( ca in videoclip, Fetita Zurli avand casti)! Nimic nu poate sa-mi strice bucuria cand o vad  ca este fericita!

Muncesc si am si copii!

M-am decis sa ofer online-ului o alta versiunea a mamei corporatiste sau care munceste mult. Eu una nu am vazut atitudini pozitive doar „dramele” descrise , iar corporatia este un balaur cu 7 capete care iti distruge familia.  Daca vrem sa analizam mai adanc vom vedea ca e cel mai „usor ” tap ispasitor.

Ca muncesti intr-o corporatie sau pur si simplu muncesti intr-o firma/institutie etc, pur si simplu muncesti. Tu setezi cu ce esti fericit/a, ce poti sa accepti sau nu, cat alegi sau cat muncesti. Diferenta la o corporatie e ca iti seteaza un nivel de munca  mai alert. Asa si?! Tu alegi sa lucrezi acolo si sigur pentru un salariu sau alte benefici. E alegerea ta!

Ai si o familie si iti doresti sa ai si o cariera. Asa  si?! E alegerea ta ce te motiveaza in viata, ce te face fericita. Problema la multe persoane este ca nu sunt constienti si nu actioneaza conform a ceea ce-si doresc, de aici si multa nefericire. Insa e tot vina ta, ca nu actionezi in consecinta!

Nu spun ca e lapte si miere si ca nu e greu sa impaci si job-ul si familia. Cand m-am intors la munca dupa primul copil, eram epuizata dupa o zi de munca in prima luna. Insa  lucrurile au evoluat, eu am evoluat, am avut si ajutorul familiei. Unele lucruri se fac la timpul lor: ca de exemplu copiii. E tot alegerea ta cand faci copii! Insa cine se gandeste la detalii cand  se decid sa faca un copil: detalii de genul cum il voi educa, cat timp pot pretrece cu el cand va fi mare?!

Eu nu zic ca am facut bine. Daca ma intrebati trebuia sa fac ambii copii pana la 28 de ani, insa cine sa aiba minte :). Insa inveti daca vrei, te adaptezi si la munca si familie. E foarte greu sa tii in echilibru rolul de mama, sotie si cariera. De ce trebuie sa se excluda toate cele 3 roluri? E mult de luptat si de gandit la solutii care sa iti impace ambilitiile, educatia copiilor, fericirea sentimentala si  restul „pshicului” tau. Trebuie multa atentie la detalii, la semnalele copiilor tai , e mult de lupta cu propia persoana sa schimbi anumite lucruri. Cine alege sa nu lupte, cine alege sa renunte la un rol din viata ei/lui pentru ca asa e mai usor, cine alege sa nu vada lucruri evidente, cine alege sa nu fie mai atent la ce scoala merge copilul, in ce mediu se invarte copilul, cine alege sa faca exceptii zilnice doar pentru ca e mai usor??? TU!

Nu e de vina locului tau de munca, sotul, prietenii pentru nefericirile din viata unei persoane si pur si simplu alegerile si deciziile pe care le ia.

Eu recunosc ca fara ajutorul familiei( care e minunata), nu m-as descurca.  A fost insa si alegerea mea cand m-am decis sa intemeiez o familie.  Sunt constienta ca in timp lucrurile vor deveni mai complicate cu copiii. Eu insa gandesc pozitiv si sigur vom gasi solutii la probleme si stiu ca  ” psiholgul” familiei si cu atentia mea la detalii ne vom descurca. Eu aplic si in viata personala: nu exista nu pot, exista nu vreau!

Uneori nu mai vrei sa lupti, esti prea obosit, ai n probleme mici si stresante. Te adaptezi, supravietuiesti, cauti solutii. Cu siguranta vei mai si gresi dar nu mai mult decat daca refuzi sa nu lupti si dai vina pe oricine si orice altceva.  Credeti-ma ca si copilul te ajuta sa fi parinte, e de la natura. Trebuie doar sa vrei sa te asculti, sa inveti si sa evoluezi.

In viata sunt lucruri mult mai grele si mai grave decat orice stres de la munca sau cearta cu partenerul. Depinde la ce te raportezi cand zici ca e greu si nu mai pot…e greu si nu mai pot o zi, 2 , 5  insa  nu o viata.

Greu sau usor, tine doar de alegeriile pe care le faci.  Alegeriile pe care le regreti sau resemnariile inainte de lupta devin frustrari. Frustrari pe care la un moment dat nu le poti controla, care iti afecteaza familia si propia persoana. De ce aleg unii oameni sa traiasca cu frustrarile in loc sa caute solutii, nu stiu?!

Suntem adulti, sa recunoastem ca noi alegem unde sa muncim, cu cine sa stam si cand sa renuntam. Noi alegem ce calitate are si ce facem cu timpul liber pe care il avem. Stim cand gresim in general, insa nu ne ascultam( valabil si pentru mine). Apoi spunem ca asa a fost sa fie…. va rog… tot noi alegem  dupa ce „copac” sa ne ascundem!

Eu nu sunt produsul doar al educatiei parintilor mei. Sunt „produsul” si al partenerului meu, al locului de munca( coorporatie), al autoeducatiei! Le multumesc tuturor si acum devin si produsul copiilor mei! Multumesc tatalui meu pentru „atitudine” si sotului pentru ca se lupa cu defectele mele :)!

Bune sau rele, alegeriile in viata noatra trebuie sa tinteasca spre echilibru. Echilibru dragilor si asumare!

 

Spectator pe langa bicicleta

Nebunia momentului este bicicleta. Ma bucur ca a luat amploare si poate ajungem sa circulam cat mai putin cu masina in oras.  Bineinteles ca ne trebuie si infrastructura. Am sa astern cateva ganduri despre experienta mea ca „spectator” pentru moment( 1 an si jumatate) la acesta moda.

Sportivul familiei are de mai bine de 1 an si jumantate un nou hobby: concursurile de MTB( mountain bike) si implicit bicicleta. E un hobby care e benefic corpului, mintii( e un antranament continuu in concursuri) si familiei. El se antreneaza tot timpul anului in padurile din jurul casei, chiar si iarna cand ii permite vremea. E o miscare care scoate stresul din tine si te focuseaza. Cu bicicleta a molipsit membrii din familie, prieteni si incearca si pe mine. Eu nu stiu sa merg pe bicicleta 🙂 si Mos Craciun mi-a facut cadou una insa momentan ma antrenez pe trotineta Printesei.

Anul trecut a fost primul an competitional si primul an de bicicleta. Bicicletele  familiei sunt personalizate si cumparate pe bucati( e cel mai bine asa se pare din multe puncte de vedere), studiaza intens  fenomenul din toate punctele de vedere si daca vreti consultanta eu taxez :).

Am mers eu insarcinata si Printesa mai la toate concursurile organizate in Romania. Nu am prea avut weekend-uri de stat acasa vara trecuta. Anul acesta mai usor ca avem copil mic 🙂 si eu obosesc repede :). A fost frumos, au fost iesiri cu intreaga familie, Printesei ii place sa-l astepte la linia de sosire si sper sa o molipseasca si pe ea cu miscarea.

Acum cateva concluzii ale specatatorului! Nu merita chiar toate concursurile, unele sunt usurele si nu extraordinare din punct de vedere relief asa ca nu merita adusa toata familia. Exista 2 tipuri de concurenti amatori( nu vorbim de cei profesionisti cu sponsorizari si echipa in spate):

1. genul competitiv care iubeste adrenalina, miscare, senzatia; care este atent la ce bicicleta are; care se antreneaza in timpul anului; care trage de el cand are un carcel sau vrea sa-si depaseasca limita fizica.

2. genul care are cea mai scumpa bicicleta pe care se pune de obicei praful in timpul anului dar care este motiv de lauda; care vine pentru a avea ce povestii in mediu social; care nu-si optimizeaza mintea, corpul si care da navala la bere si mici dupa concurs.

Atmosfera e minunata indiferent de concurs. Copii, parinti, prieteni  in acelasi loc, atitudine de fun si miscare. Pentru cei care nu si-au vizitat tara , e un prilej bun sa o descopere.  Sunt si councursuri in afara tarii daca poti ajunge( in Romania suntem abia la inceput cu trend-ul). Pentru copii e un moment in familie si multe momente de educatie. Exisa si probe pentru parinti si copii. Pentru familia noastra e un sport cu multe beneficii.

E si multa educatie sociala daca pot spune  asa si pentru adulti. E mult fair play si atitudini ok in timpul concursurilor. Cei mai putini politicosi sau trisori sunt sanctionati de catre restul. Concurentii se ajuta intre ei, se incurajeaza pe traseu, mai socializeaza. Am avut si eu ocazia sa ajut un concurent: eram pe traseu cu masina( drumul ducea si spre o rezervatie de bizoni) si era un concurent cu o pana pe care l-am ajutat pentru ca in portbagaj aveam cele necesare. Eram in 7 luni insarcinata si fiind epuizat fizic  cu o mana o tineam pe Printesa si cu una capatul pompei pe roata.

Am vazut si concurenti de peste 60 de ani cu mai multa atitudine sportiva decat cei de 20 de ani. Am vazut fete care trageau mai mult decat baietii. Am vazut concurenti mai ponderali dar care ii intreceau pe altii avand picioare antrenate.

E un sport accesibil si usor de integrat in familie. Pe mine ma bucura cand vad si prin oras oamenii pe bicicleta, e un semn bun pentru societatea noastra.

IMG_20150510_135058
Bicicleta Sportivului dupa Prima Evadare 2015

Viata la tara( versiunea Babymanager)

Multa lume ne intreaba  cum e la casa in afara orasului. Multe persoane considera ca stam prea departe  de oras. Cum a inceput lumea sa isi doreasca altceva decat asfalt, m-am gandit sa asez intr-un articol parerea mea.

Eram insarcinata cu Printesa cand ne-am mutat in casa noastra la vreo 30 de km de Bucuresti, o casa locuibila pe care incercam sa o renovam. Pretul a fost oportun si comparabil cu ce ne puteam lua in oras si ne-a fascinat verdeata si linistea. Amandoi avem joburi destul de stresante, am stat prin toate colturile Bucurestiului si stiam cat facem in trafic, asa ca am cosiderat ca pentru un copil mic si o perioada de timp, ar fi perfect la casa.

Inainte sa te decizi sa cumperi o casa cu spatiu care sa-ti ofere conform intr-adevar( nu discutam de case cu spatiu cat un apartament si curte de 1 m) trebuie sa iti analizezi: nivelul de comoditate si lucrurile prioritare pentru tine in viata.

Ca si  avantaje in a sta la tara langa capitala:

-sunt multe paduri in jui, aer curat

-drumul pana acasa este mai scurt ca si timp, daca as fi stat in oras

-costurile pentru combustibil masina sunt asemanatoare cu o familie care ar circula cu masina zilnic pana la servici

-drumul este foarte relaxant,  ne deconectam de la job, fara prea multe opriri

-zona este plina de sere, asa ca primavara-toamna avem legume de la vecini

-spatiu de joaca pentru copii foarte mare, parcul este la tine acasa

-dupa doi copii mici…fara probleme cu carutul, transportul etc. De accea nici nu am investit in carut prea multi bani.

-mediu lipsit de virusi. Printesa  nu a fost bolnava pana la cresa( 2 ani  jumatate).

-oua de casa, lapte de casa de la vecini

-copilul intra in contact cu natura zilnic, nu platim sa vedem animale domestice

-fructe intr-adevar bio( avem o mica livada, dar se gasesc si la vecini)

-tot ce tine de administratia publica: la primarie, simplu fara cozi si taxe mai mici

-muzica pasarilor, greierilor, broastelor etc….relaxare in crang. Bineinteles dupa ce te adaptezi la acest zgomot de fond :).

– posibilitatea sa vezi soricei( mici), arici, caprioare, prepelite, insecte, diverse animale domestice

-animalele de companie au spatiu si nu se chinuie

-flori frumoase in gradina, menta proaspata si alte ierburi

-iarna e de poveste cand ninge

-fara teama cu locul de parcare

-mai putin stat la coada la magazin

-vecini, oameni simpli, ramai in contact cu realitatea

-zona linistita, parinti relaxanati, copii linistiti si echilibrati.

-copiii se mai joaca pe strada

– lumea se saluta pe strada, iti ureaza sanatate copilului

-nu simti nevoia sa pleci in weekend, tu deja esti plecat/a :). Deci bugetul familiei este salvat.

-posibilitati multiple avand spatiu mare

-terasa si confortul ei.  Avantaj si la masa celor mici in legan, nu are cum sa  nu manace tot 🙂

-spatiu pentru sport in aer liber. Sportivul familiei are paduri intregi pentru antrenament si implicit deconectare. Si eu as avea spatiu dar momentan doar sar coarda 🙂

-playdate-uri mai dese si in aer liber

-bona mai ieftina 🙂

-la noi drumurile sunt asfaltate, dezapezirea e mai buna ca in oras, avem apa potabila trasa( put de mare adancime), gaze

-orice interventie la Enel e mai rapida parca 🙂

-diferenta de temperatura: vara mai putin cald, iarna mai putin frig. Pana acum nu am simtit nevoia de aer conditionat in casa.

images
Fructe pe care le gasesti si la noi in curte 🙂

Ca si  dezavantaje in a sta la tara langa capitala:

-nevoia de doua masini in familie, 4 membri

-daca esti atent cu scoala copiilor si iesi din zona de confort sa cauti ce crezi tu ca e mai serios pentru copii tai, distanta mare pana la gradinita/scoala.

-dupa ce incepem clasa I, lucrurile din punct de vedere logistic vor deveni mult mai complicate si va fi nevoie sa gasim o solutie sa fim mai aproape de scoala/cursuri.

-multa munca suplimentara fata de bloc, aici creste iarba, cres copacii si e nevoie de ingrijirea gradinii( exista si „gradinari” de ocazie)

-daca bugetul permite, casa ar trebuie sa fie cum iti doresti inca de la inceput.

-costuri suplimentare in  diverse  unelte necesare prin curte.

– daca muncesti mult, ai timp putin pentru atentia la ingrijirea curtii.

-nu exista taxi pana acasa sau alte mijlocare de transport in comun rapide( metrou, tramvai)

Pana acum  pentru copii si nervii nostri e foarte bine la casa. Pentru noi merita mai mult efort si iesirea dintr-o zona de comoditate majora specifica Bucurestiului. Trebuie insa sa ne pregatim, analizem, sa gasim solutii pentru perioada ce va urma cand vom avea doi copii la scoala.

Vom vedea cum evoluam :)!

Sursa poza

Viata in 4

Avem 7 luni de cand sunt in formula de 4 personaje in familia noastra. Am incercat eu sa-mi adun gandurile la inceput de drum. Acum dupa ceva timp pot sa dezvolt mai mult 🙂 .

In cercurile mele sociale, lumea face copii in functie de mediul in care au crescut, de probleme de sanatate, de buget si in functie de „ambitiile” personale.

Un copil intr-o familie te maturizeaza, te invata multe  si te ajuta sa-ti rezolvi multe probleme personale. De la doi copii in sus inseamna un „MBA”  serios/copil.

Deci cum e cu doi copii mici( unul de 3 ani  si 4 luni si unul de 7 luni)? E complicat! Ai provocari zilnice si orice lucru simplu se poate complica fara sa-ti dai seama de ce.  Ai scapat de fricile de la primul copil, insa acum esti la alt nivel de gestionare fizica,logistica, emotionala a intregii familii si a propiei persoane. Stii ca va fi mai complicat si vor fi mai multe provocari , dar nu ai idee care vor fi acelea pana nu se intampla.

Dupa doi copii am ajuns la maturitatea sa ne intrebam: ce am facut pana acum  in viata? de ce nu am facut copii mai devreme? Fizic pentru mama e mult mai usor inainte de 30 de ani. Emotional si ca si evolutie personala daca ii faceam mai devreme invatam si ne dezvoltam pe mai multe planuri mai devreme. Castigam ceva timp!

Insa sa revenim la „house with children”. Cand sunt acasa doar cu Buburuza e relativ simplu, lupt doar cu mine. Cand sunt cu amandoua acasa e mai complicat :)! Ce se intampla la primul copil e un  alint comparativ cu doi copii cu doua nevoi diferite. Crize apar zilnic cu diferite intensitati.  Coreleaza-le programul de masa, somn, baie( al tau personal e un lux), nu le corelea momentele de plans pentru ca ajungi uneori sa plangeti in 3. Dra Titirez are uneori dorinta sa ma ajute cu sora ei mai mica, insa atentia ei este pe timp scurt .  Dra Titirez se alinta si vrea joaca, Buburuza vrea atentie totala si e mai dependenta de bratele mele..

Viata personala si cea de cuplu sufera, sufera, sufera! Ca o comparatie: cu un copil esti la un nivel de frustrare controlata; cu  doi copii ajungi la un nivel de „detentie”. Desi intelegi ce  se intampla, esti constient de motive, actiuni si prioritati exista mai multe sanse ca toate momentele planificate sa dispara si sa le  amani la nesfarsit daca intelegeti ce vreau sa spun :).

Sunt sigura ca se poate mai bine si mai usor, dar noi inca invatam! Sunt sigura ca va fi si mai complicat decat atat cand  voi incepe munca si cu cat cresc cu atat vor fi provocari mai multe si mai grele. Educatia si crestea lor sunt o presiune mult mai mare acum cand sunt 2.

In schimb, ador faptul ca mai am ocazia sa ma joc cu rochitele si funditele pe care le-am cumparat pentru Dra Titirez. Noroc ca le-am pastrat pe toate. Toate haine au o emotie in plus acum cand le imbraca Buburuza si creez povesti pentru sora ei. Jucariile le avem pe varsta pastrate si realizez ca de unele nu avem nevoie. De exempliu: paturicile interactive le vad acum cam nefolositoare. Copilul se dezvolta oricum motric, apuca, se intinde si daca il pui pe o arie mai larga si ii lasi mici jucarii in jurul lui. Uitati aici ce stresata erau la primul copil cu jocul, acum stiu ca vine de la sine si natural dar atunci Doamne fereste! sa nu care cumva sa nu se dezvolte bine copilul 🙂 ! Nebunii de mama la primul copil !

Buburuza, e mai dezvolta motric decat primul copil la aceiasi varsta, mai nervoasa si mai putin mancacioasa. Daca cu Dra Titirez, imi manca imediat cei pregateam si nu prea conta cat de fin faceam piureul de legume cu carne, acum e un proces mai lent si trebuie sa fiu atenta la cat de tocata e carnea.

Complicatul este insa frumos! Exista momente frumoase si cred cu cat cresc ca vor fi mai multe. Cand interactioneaza cele doua si  isi zambesc una alteia, ma topesc toata.  Cand Buburuza o cauta prin camera cu privirea pe sora ei sau cand o urmareste cu atentie in activitatile pe care le face simt o liniste interioara ca sunt doua.

Uneori Dra Titirez o pupa pe Buburuza din propie initiativa, nu are crize de gelozie directa( nici nu cunoaste termenul), daca o iau eu de la gradinita ma intreaba unde e Ilinca. E musai sa fie si ea! Ma imita in gesturi si actiuni cu ea. Daca plange, se apuca sa-i cante cum fac eu.

Intr-o discutie din parc cu  o fetita a treia propozitie a Dra Titirez a fost ca are o  „suioaia” si o cheama Ilinca. O prezinta persoanelor cu care ne vedem ori de cate ori are ocazia si cand o duc la gradinita o prezinta cu mandrie colegilor ei. Sper sa ramana asa cat mai mult timp :).

Interactiunea lor e asa un lucru frumos si cald! Inca nu am gasit modalitatea sau nu o simt, sa le iubesc la fel in acelasi timp, sa nu ma simt vinovata fata de una sau alta in functie de context.

It’s a work in progress!

IMG_20150405_193336(1)
Prima poza oficiala cu Buburuza & Sis

 

 

Experienta noastra prin spitale

Ma tin de ceva timp sa va impartasesc experienta mea cu diverse clinici particulare sau spitale. Acum cu 2 copii, s-au inmultit interactiunile.

Am norocul sa am de la munca un abonament destul de bun la o clinica privata,  asa ca am cam experimentat serviciile catorva  clinici mari din Bucuresti. Imi plac lucrurile simple, de calitate, implicare si sinceritate in serviciile pe care le primesc. Citesc oamenii binisor daca nu chiar bine si nu suport cand mi se vinde ceva mai ales prin prisma „ambalajului”, sa spunem ca e un defect profesional :).

Pana in acest moment din punctul meu de vedere, Medsana ofera cele mai bune servicii cu privire la medici si client service. Am ales-o fara sa clipesc chiar daca puteam sa merg si la o clinica mai mare si cu sectie de urgenta. E o clinica mai mica, insa medicii cu care colaboreaza par alesi cu atentie, personalul auxiliar e mai  „cald” si lipsit de zambetul fals pe care trebuie sa-l ofere ca asa e procedura de marketing si salariu la privat. Am avut experienta cu ei vreo 8 ani de zile si pentru mine conteaza sa ma pot baza pe un nivel minim de pregatire al doctorului. Am avut ceva timp sa experimentez multe specializari la ei….Fiind mai mica are avantajul ca relatia dintre ei si familia ta devine mai personalizata. Dezavantajul: nu au toate specializarile disponibile si sectie urgenta. Tin minte si acum, cand avand un bufeu de tensiune la prima sarcina, am sunat mai intai la ei sa vad daca ma pot duce la vreun doctor si m-au sunat de doua ori in ziua respectiva sa vada daca sunt bine.

Pentru pediatra noastra si doctorita mea ginecolog nu am gasit inca inlocuitor. Pediatra cel putin, mi-e greu si refuz sa o inlocuiesc complet.

Sanador– am o experienta cu ei de 1 an si am nascut-o pe Ilinca la ei. Doctorita mea ginecolog  lucreaza si cu ei si cand a trebuit sa-mi schimb clinica i-am ales din simplu motiv ca lucra ea cu ei. E o clinica mai mare, cu spital privat. Spitalul e mai putin „pompat” cu diverse lucruri care sa-ti fure ochii, procedurile medicale sunt respectate si  doctorii nu fac pe „vanzatorii”.

Cand am ales unde sa nasc a doua oara a contat medicul, apoi increderea pe care mi-o inspira clinica.  A contat si faptul ca Sanador este foarte aproape de Filantropia si partea financiara care nu a diferit mult fata de ce as fi platit la stat( datorita abonamentului meu).  Daca doctorita mea lucra si la un  spital de stat, m-as fi dus la stat chiar daca confortul este mult mai bun la privat. Daca lucrurile nu merg perfect, prefer experienta inaintea confortului.

Conditiile de cazare, mancare la Sanador au fost foarte bune. Am venit doar cu contractiile si bebelusul la internare, restul bagajului traditional l-am gasit la ei. Personalul dragut si incuraja interactiunea cu bebelusul si stimularea alaptarii. Asistentele iti raspundeau la toate intrebarile fara graba de la stat.  Ce mi-a placut era ca insistau ele sa alaptezi si sa stai cu copilul in timpul zilei. Pe mine m-au lasat in pace ca stiam ce am de facut, insa colegei mele de camera( mama la primul copil speriata) ii aduceau copilul  chiar daca nu-l chema ea si aveau rabdare sa o invete. Aveau atitudine de personal medical si nu de „majordoni” cum am mai vazut eu prin alte clinici. Sectia de neonatologie cred  ca poate suferi imbunatatiri din punct de vedere experienta, insa cred ca am si asteptari mari  eu comparand-o cu cea de la Filantropia, unde exista o istorie in spate.

Desi au o sectie cu multi doctorii pediatri, nu am gasit inca unul cu care sa „comunic” si i-am cam incercat pe toti. Insa poate e problema mea ca am anumite „nebuni” in cap.  Client servicul e mai putin personalizat si personalul auxiliar e destul de fluctuant, fiind un spital mai mare si cu multe lume baniuiesc ca si programul e dificil. Pana acum pare un spital  „sanatos” ce da atentie omului pe care il angajeaza si actului medical.

Spitalul  de copii „Grigore Alexandrescu”– v-am mai povestit eu aici cand am fost internate pentru otita anul trecut. Timpul de asteptare nu difera la urgente la ei fata de cat stau la urgente la o clinica privata( din ce experiente am avut eu pana acum).  Conditiile logistice nu sunt la fel, insa personalul imi pare mult mai stapan pe situatie si nu e stresat de programari ca la privat. Medicii rezidenti pe care i-am intalnit aici imi plac mai mult decat unii pediatrii de la privat.  Si nu am „platit” niciodata la urgente pana acum la ei! Pentru nastere la Filantropia mai multe detalii aici.

spital

Pentru sectia de urgente va recomand spitalele de stat.  Din punctul meu de vedere trebuie sa conteze doctorii si pregatirea pentru urgente, iar privatul nu este inca pregatit pentru un nivel ridicat de raspuns.

Ce am relat mai sus se bazeaza pe experientele mele, sunt parerile mele in acest moment. Daca nu am mentionat vreo clinica sau spital este pentru ca ori nu am avut experienta , ori nu am avut ce lucruri pozitive sa scriu :). Nu este o parere ce face parte din vreo campanie de promovare si nu a  avut nici o influenta financiara :).

„Fii prietenos, nu rautacios!”

Saptamana trecuta am participat impreuna cu cele doua fete ale mele,  la lansarea campanie „CN Clubul Prieteniei: Fii prietenos, nu răutăcios” .  Campania are ca obiectiv sensibilizarea si incurajarea copiilor de a lua masuri împotriva hartuirii si agresiunii de orice fel.

Inainte de a va povesti mai departe, vrea sa fac o marturisire. Odata cu discutiile din cadrul acestui eveniment, am realizat doua lucruri din punct de vedere personal:

  • parintele din mine si-a explicat iesirile mele de agresivitate fizica de la gradinita si de la scoala.  Sper sa fi fost putine( asa imi aduc aminte) si  IMI CER SCUZE, celor ce-si aduc aminte 🙂 !
  • agresiunea verbala este si ea o forma de bullying

Bullying-ul este un termen ce sumarizeaza: parte a unor forme de abuz, de la forma simpla de neglijare, la abuzul emoţional, fizic si sexual. Ma bucur mult de initiativa CARTOON NETWORK  in parteneriat cu ASOCIAŢIA TELEFONUL COPILULUI. Fac un lucru minunat! Desi personal nu am avut prea multe astfel de experiente, imi aduc aminte de cazuri din clasa mea indreptate catre alti copii. Poate cu o intensitate mai mica, pentru ca va spuneam eu in alt articol, colectivul meu din clasa I s-a pastrat majoritar pana in clasa a XII-a.

Asa ca iata-ma cu mandrele mele ajunsa la acest eveniment. Complicat cu doi copii mici la evenimente dar nu imposibil :)! Mamicile au stat de vorba cat copii s-au jucat. A fost distractie dupa cate am vazut, insa Dra Titirez a mea a preferat mai mult fusta mamei.

Sper ca ati auzit de aceasta campanie impotriva agresiunii de toate formele( bullying). Peste 1000 de copii din Romania au sunat pana acum la „Telefonul Copilului 116 111” pentru a vorbi despre astfel de cazuri de bullying.  Un caz care m-a socat: o mama a sunat pentru a se sfatui cu ei. Baiatul ei de 7 ani, clasa I in repetate randuri a fost agresat fizic si verbal de un coleg de clasa dintr-o familie instarita….atentie de 10 ani( din cate am inteles si dedus: parinti cu bani, neinteresati de ce face copilul. Baiatul de 7 ani a ajuns in spital cu lovituri grave, mama a scos certificat medico legal, iar familia vinovatului bineinteles ca incercat sa acopere situatia cu puterea lor financiara. A iesit din spital mai devreme decat trebuia, ca sa nu se faca dosar penal( mai mult de 3 saptamani), inspectoratul scolar o presau pe mama sa le dea certificatul medico legal in originla!….intr-un final i-a dat in judecata si sper sa se fi linistit. Sfatul celor de la  Telefonul Copilului a fost tot timpul sa lupte si sa nu renunte. Chiar au fost sunati de mama copilului de 10 ani , sa dea vina pe ei pentru  problemele lor :).

Majoritatea celor afectati de fenmenul bullying sunt copii intre 12-17 ani.  Sub sloganul ”Fii prietenos, nu răutăcios!”, campania incurajeaza copii si tinerii din Romania sa spiuna stop fenomenului bullying si sa ii incurajeze sa ia  masuri impotriva hartuirii si agresiunii de orice fel. Prin Intermediul animatiilor, Cartoon Network ii incurajeaza pe copii sa vorbeasca despre experientele lor, sa ii sprijine pe cei hartuiti si sa fie prietenosi cu toti ceilalti.

Alex Velea apare in spotuil campaniei Cartoon Network. Campania are si o serie de clipuri animate care se adreseaza atat copiilor care sunt afectati cat si celor care sunt agresivi sau simpli observatori. Copii afectati direct sau indirect, beneficieaza de o consiliere din partea unor persoane cu experienta in aborderea acestor probleme pe  website-ul www.CartoonNetwork.ro/clubulprieteniei.

Final logo-BUDDY NETWORK

Recunosc ca ma gandesc cum sa-mi educ copii cat mai bine sa raspunda acestui fenomen. Parintii mei cred ca au facut o treaba excelenta in acest sens,  sa vad eu acum cum voi reusi! Acum, nu cred ca voi putea le ferim de toate cazurile de agresiune, dar sper sa aiba destula incredere in ele sa le depaseasca si sa comunice cu noi daca va fi cazul. Trebuie sa invete sa gestioneze astfel de situatii,  nu-i putem inchide intr-o bula de aer.

Eu consider ca totul porneste din familie si ca  educatorii, scoala nu pot gestiona mai bine ce nu educam noi acasa. Bullying-ul se invata acasa in primul rand si este determinat de ce se intampla in familia copilului. Cum raspundem la forme de agresivitate tot familiea este responsabila: nu puiul invata de la parinti sa supravietuiasca?! Scoala educatori pot ajuta dar nu pot pune ” temelia”. Suntem sfatuiti sa comunicam cu copiii si cu educatorii, sa fim atenti la toate semnele pe care le pot transmite, sa-i ascultam si sa nu actionam decat dupa ce ne-am consultat si cu ei.

Fetele povesteau de diverse cazuri personale sau ale cunostintelor si mi-am dat seama ca conteaza si cat de atent alegi scoala la care merege copilul.  Uneri din comoditate ne pacalim ca e mai bine pentru copil la scoala de pe strada, dar s-ar putea sa dea peste o „diversivitate” sociala mai agresiva.

Ca parinti trebuie sa constientizam fenomenul si sa trecem peste  experientele noastre negative, incercand o atitudine cat mai corecta si sanatoasa pe care copilul sa o invete.

Puteti sa mai cititi pe acesta tema si la Mamica Urbana, Laura, Piticidarvoinici, Mamicaactiva.

Copii au avut parte de tot felul de surprize, jocuri si cadouri( ce nebunie a fost cand  le-am descoperit :)). Multumesc organizatorilor pentru invitatie si cadouri. Ana si Lavinia ati fost la inaltime din toate punctele de vedere :).

IMG_1372

IMG_1375

IMG_1496

IMG_1585

Fii prietenos, nu rautacios!