Categorie: Personal

Caz umanitar, un pic mai vesel

Dragilor,

Va cer ajutorul pentru un caz umaniat ceva mai vesel :). Din octombrie incerc sa ajut o studenta sa suprevietuiasca in Bucuresti. O vom numi L. si mi-a fost recomandata de o profesoara din familie din Galati.

Cu totii sau majoritatea :), am trecut prin diverse clipe mai putin bune in studentia noastra. Am trecut peste ele probabil si cu un pic de ajutor.

L. este in primul an, vine dintr-o familie saraca cu problemele obisnuite ale societatii romanesti. In Galati locuiau 4 persoane intr-o camera. Parintii nu vor sa o sustina financiar( nici nu au cu ce), nu au incurajat-o sa vina la facultate. Ea insa este o fata ce isi doreste mai mult de la viata si stie ca singura ei optiune este sa invete. E in primul an la facultatea de Telecomunicatii, Politehnica Bucuresti. A intrat cu 8.90 la examenul de adminite, 9 la BAC. Din pacate Politehnica nu o poate ajuta cu vreo bursa, datorita fondurilor( cazurile sociale au fost foarte putine anul acesta, bursele de merit fiind abia din anul II mai numeroase). Familia nu o ajuta nici macar cu vreun pachet.

Ea munceste din prima luna de facultate, insa programul de la scoala nu o ajuta prea mult. Cu banii stransi( a muncit si in timpul liceului) si ce a mai castigat a reusit sa se intretina pana acum. Vine decembrie, luna pe care o va petrece in Bucuresti. Vine sesiunea cand nu prea v-a mai putea munci. Cheltuili multe ex: camera de camin e 200 ron/luna. Mi-ar placea sa o pot ajuta sa ajunga macar in primavara, sa nu renunte la facultate pentru ca este “sclipitoare” dupa cum spune profesoara sa. Stiu ca fiecare dintre voi aveti probleme voastre, insa sunt convinsa ca din putinul nostru o putem ajuta. Din fondurile stranse intentionez sa-i platesc caminul si sa o ajut cu cheltuielile pe mancare( pastrez bonuri pentru dovada). Pentru detalii va stau la dispozitie ana.babymanager@gmail.com.

Incerc sa ajut un OM! Incercati si voi?

Ana

Dupa doi ani

Au trecut doi ani, diferiti de toti cei 29 ai mei de viata. In acesta perioada, acum doi ani, incepeam sa fac cunostinta cu emotiile de mama. Prima emotie: cand am vazut-o pentru cateva secunde in sala de operatie! A doua emotie: cand m-am dus nerabdatoare sa o recunos in salonul bebelusilor si ma napadea plansul ca nu imi recunosteam copilul din prima :)! Si au urmat nenumarate emotii pozitive si negative.

Daca ar fi sa descriu un pic acest job de mama as spune ca mi-a luat aproape doi ani sa fiu naturala in acesta pozitie si  sa simt cu tot corpul meu o dragoste unica. A invata sa-ti iubesti copilul si sa te simti mama e un proces de durata… .  E un job minunat!

Intre 1-2ani ne-a uimit in fiecare zi si ne-a tinut impreuna. Continua sa ne uimeasca si abia asteptam sa venim acasa sa o auzim, sa o vedem cum striga bucuroasa :” Mami, tati!”, cum se bucura si danseaza ca sunt in casa, cum canta: „usu doame si viseaza”, cum ne uimeste cu gesturi noi. Ultima „uimire”: si-a pus mainile la ochi cand se juca cu de-a „v-ati ascunselea” cu tati si numara, gest pe care probabil la vazut la desene sau la copii de pe strada.

Recunosc ca viata personala devine haotica si rara, insa merita!  Un copil te transforma intr-adevar intr-un adult. Incercam sa fim parinti relaxati si sa nu stresam copilul cu toate ambitiile noastre. Ne straduim sa-l crestem cat de bine putem si avem mare noroc ca Buni ne ajuta! Se vede experienta unei mame a doi copii. Ma uimeste uneori cu cate  usurinta si naturalete o linisteste  Buni, cand uneori eu nu pot, cum ii canta si o invata poezi pe care eu habar nu le-am.  MULTUMIM BUNI!

Uneori eu ma stresez pe diferite  lucruri cum ar fi : cum va fi cand merge la gradinita, ca e momentan un pic timida, ca mi-as dori sa nu gresesc din lipsa de timp in educatia ei, insa Ioana Sofia ma ajuta sa ma linistesc.

La anivesarea lui Raducu( e mai mare  cu o luna decat noi, caruia ii uram multa sanatate si  La mult ani!), dupa doua ore de acomodare si observare a mediului inconjurator a inceput sa se joace frumos si chiar sa vorbeasca in „public”. Erau foarte dulci cand ea, impreuna cu Raducu, Rebeca si Nati se lipeau de usa de la intrare si asteptau sa le dam startul sa fuga pana la noi: unu, doi, trei …si! Alergau bucurosi, zapaciti, tipand de bucurie. Am repetat numaratoarea pana cand am abosit noi adulti, apoi au mai alegat ei dupa numaratoarea lor :).

raduioana
Radu, Nati, Ioana

Mami, sa fi cea mai sanatoasa…. stiii tu. La multi ani!

 

Reviste glossy

A fost o vreme in viata mea cand cumparam cu regularitate revista Tabu. Acela a fost apogeul „abonarii” mele la reviste glossy.

Am inceput timid in adolescenta, mai citeam sa invat diferse lucruri, insa pe la vreo 20 de ani le consideream prea pline de reclame si lipsite de informatii reale. Tabu la inceput era ceva diferit fata de restul revistelor, mai iesita din tipare. Ma enervau la culme revistele ce promovau produse pentru care o cititoare medie trebuia sa faca un efort financiar sa-l cumpere sau de cele mai multe ori putea sa viseze doar. Insa mare e parvenirea romanului… Dupa ce m-am mai compt la minte, mi-am dat seama ca pot cheltui banii si in alt fel. Pentru moda si barfa exista si site-uri online. Pentru sfaturi de beauty, aici cred ca o cultura generala si putina minte te ajuta mai mult decat o revista ce iti induce un anumit produs.

index

Asa ca de multi ani nu am mai cumparat o revista glossy. Mai intru in contact cu ele in salile de asteptare de la medic. Cum nu am fost la medic de vreun an, am ramas in urma cu trendul in revistele glossy :).

Saptamana acesta am fost pentru controalele uzuale si am consumat vreo doua reviste glossy.  Clinica unde merg eu e „aprivizionata” destul de bine cu astfel de reviste. Am fost surprinsa sa vad spre finalul revistei un capitol dedicat intelegeri barbatilor sau „sfaturi pentru barbati”… adica ori femeia a inceput sa vrea sa-si inteleaga mai bine aproapele ori barbati au inceput sa mai cumpere si ei astfel de reviste :).

Deci e un trend? Acum cine credeti ca scriau articolele cu tematica barbateasca : tot femei! Pai ce facem… eu ma gandeam ca voi gasi articole scrise de barbati daca tot vrem sa-i intelegem.

In alta oride de idei, citeam un articol online despre cum vedeTEle in U.K au inceput sa se implice in explicarea consumatorului, ca pozele din astfel de reviste sunt lucrate si nu expun realitatea. Ma gandeam ca sunt multi adolescenti ce din lipsa de incredere in sine( lacuna lipsei parintilor in educatie in timpurile noastre) pot fi  afectati de ce vad in reviste…si uite asa ajungi sa ai un copil cu multe complexe si nu stii de unde.

Sa nu mai vorbim ca toate vedetele se „lucreaza” in pictoriale si cand mai scapa vreo poza naturala si accea e o minciuna pentru ca ori folosesc fond de ten, oric folosesc un pic de photoshop, ori un pic de trucuri luminoase.

Eu spre sa reusesc sa-mi invat copilul ca poate consuma astfel de reviste si informatii doar daca vrea si doar ca „snacks-uri”, ca sa ma exprim delicat 🙂

P.S Sper ca nu credeati ca ma apuc sa va fac review-uri la numerele recente ale revistelor?!

Romanii & tableta

Desi virtual nu am mai scris de o luna, am reusit totusi sa ma mai relaxez  in viata reala. In programul meu s-au mai strecurat si cateva iesiri de weekend la munte sau la mare. La mare de fapt a fost o singura data, doar pentru copil, povestim in alt articol.

As vrea sa impartasesc cu voi ce am mai descoperit despre cetatenii acestei tari. Poate nu or fi noutati insa pentru mine sunt, programul meu zilnic mai mult la birou si prin masina ma rupe un pic de realitate cei drept.

In drumuri noastre pe la munte am vazut cum un domn si o doamna blocheaza cu SUV-ul un pic serpentina si se straduiesc sa faca o poza in masina cu…TABLETA. Pai doar asa pot captura frumusetea peisajului! Intre timp traficul up and down e blocat.

Pe cararea ingusta, pe un podet o familie blocheaza circulatia pentru a face o poza copilului langa apa cu…TABLETA.

Care e logica?! Teoretic daca ai o tableta sigur ai si un smarthphone. Camera smarthphone-lui este mai buna in general decat a tabletei. E mai comod sa scoti telefonul cel mult daca nu ai totusi o camera foto( care de obicei trebuie musai sa  aiba un obiectiv mare si vizibil :)). Pe munte, in natura risti multe accidente cu tableta…dar banuiesc ca nimic nu se compara cu sentimentul ca faci poza cu tableta!

Ce invata copilul de la parinte?  Bune maniere clar nu, valoarea banului clar nu…cel mult poate cum sa epateze 🙂

Nu am sa inteleg cum o familie cu venituri medii alege sa isi foloseasca economiile sau face chiar imprumuturi pentru un smarthpone sau o tableta de care in practica nu ar avea nevoie…

Android_3_0__C3_AEn_ac_C5_A3iune_pe_o_tabl6

Campania de 1 Leu, ajutati-l pe Dorinel

Am primit un email de la o sursa de incredere, despre Dorinel un baietel de 5 ani cu probleme de vedere,ce ar avea nevoie de ajutorul nostru. Cred ca cu toti gasim 1 leu de care sa ne despartim, nu?

„Asociatia DeVision, in parteneriat cu Asociatia „Salveaza o inima”, lanseaza Campania de 1 LEU pentru a-l ajuta pe Dorinel sa stranga cei 35.000 de euro necesari unei interventii chirurgicale in SUA.

Dorinel este un copil de 5 ani a carui vedere a fost afectata de nasterea prematura, suferind de retinopatie. Desi este tarziu, mai exista totusi o sansa ca Dorinel sa se bucure de copilarie asa cum o fac copiii obisnuiti. Fara banii care sa acopere operatia, timpul se scurge insa in defavoarea lui. Cu cat interventia poate fi facuta mai repede (in maximum 3 luni), cu atat mai bine.

Ganditi-va cat inseamna 1 LEU pentru voi? Mai nimic… Probabil ca nici nu va mai amintiti ce v-ati cumparat ultima data cu 1 LEU. Poate ca v-ati luat o paine, un covrig sau l-ati dat unui cersetor pe strada, care in ziua urmatoare va poate agresa pe voi sau pe familia voastra.

Dar, pentru Dorinel, 1 LEU inseamna o sansa la viata. Daca 150.500 de oameni doneaza cate 1 LEU, Dorinel poate sa faca interventia chirugicala care ii ofera sansa de a vedea.

Haideti sa demonstram ca se poate si ca putem schimba lumea, putin cate putin. Sa incepem cu lumea lui Dorinel, prin a-i colora universul in culori si imagini cu mama sa, fratii, prieteniii si alte lucruri simple asa cum sunt percepute ele de o minte de copil si de care isi va aduce aminte cu drag mai tarziu.

Donati 1 LEU, convingeti-va prietenii, familia si colegii sa faca acelasi lucru si ajutati un copil aflat in suferinta. Cand el va fi mare, va putea ajuta la randul lui alti copii.

Nu lasati indiferenta si pretextul ca sunt prea multi copii bolnavi pentru a-i putea ajuta pe toti sa-i franga aripile lui Dorinel. Putem face schimbari mari cu pasi mici, uitandu-ne in jurul nostru si actionand, cu resursele noastre limitate.

Puteti dona online folosind platforma https://secure.mobilpay.ro/buy-product/ihp9bt sau direct in cont folosind datele de mai jos:

Titular cont Tilica Mariana (mama copilului)
RO68RNCB0579040596800001 -cont Lei
RO41RNCB0579040596800002cont in EURO

Cod SWIFT:RNCB ROBU
Sucursala Stefan Luchian Botoșani

Orice donatie este binevenita si fie ca dati un leu sau o suma mai mare, apreciem fiecare gest.

Un gand bun pentru Dorinel sau orice aspect legat de cazul baiatului poate fi transmis direct mamei sale, Tilica Mariana, la numerele de telefon: 0231.549.150, 0726.453.127 , pe email tilicamariana@yahoo.com sau facebook:/mariana tilica

Va multumim si va rugam sa transmiteti mesajul campaniei noastre catre cat mai multi oameni si, cu siguranta, impreuna vom reusi!”

Back2work la 9 luni: HAOS!

Din categoria articolelor: Back2work, iata si episodul 3( episodul 1 si episodul 2). Stiu ca in ultima perioada sunt cam absenta din 2.0, insa eu sper ca e doar o perioada, motivele le aveti mai jos.

imagesCAHBD4Q1Cum sunt dupa 9 luni de back2work?  Bine, multumesc. Stiu ca se poate si mai rau asa ca ar trebui sa ma multumesc cu viata mea :). In acest moment imi simt viata ca un  HAOS! Am iesit din  zona de nonstres din primele 3 luni, sunt chiar departe de ea. Sunt stresata pe toate planurile. Imi place cea ce  fac dar haosul din societate se transmite si catre stiulul meu de munca insa se pare ca sunt functionala si cu supraincarcare.

In rest, cam dupa 6 luni am reusit sa-mi reincap increderea in mine la munca. Consider insa ca am cativa neuroni nefunctionali pentru ca nu mai reactionez la multitasking asa cum o facea inainte de sarcina.

In familie am perioade in care sunt absenta. Am zile in care vin prea obosita de la munca si vreau doar sa dorm, am zile cand sunt prea stresata si ma uit prin  Ioana, am zile  in care. Nu e sanatos stiu! Fac eforturi sa-mi revin insa se pare ca e un proces mai lung. Pe acesta cale, vreau sa multumesc familiei pentru ca ma suporta in special SOTULUI!

Nu am timp de mine, nu am timp sa scriu, nu am timp sa-mi fac masti, functionez doar „pe ultima suta de metri” si nu cred  ca e benefic psihicului meu. Ma simt ca „innot”, mai am putin pana la mal, il vad…insa sunt prea obosita sa ajung la mal sau sa ma mentin pe linia de putere!

Intr-o nota  optimista, sa va spun ce mai face Ioana? Creste cu  Buni si e mult mai vorbareata 🙂

bunia=buni. Buni este foarte fericita cand o striga!

baba=leagan

cane=carne

pepe=pepene, perna

pru=pruna

ma=mar

pa=para

che-che=gaina

pac-pac=lovitura

papa=orice e de mancare

den=desene

 P1100512

🙂 Weekend placut!

Adrian Petru are nevoie de ajutorul nostru! SMS 848

Dragilor,

Stiu ca fugim cat putem de cazurile  umanitare pentru ca fugim de suferinta si consideram ca mai bine le ocolim decat sa actionam. Insa exista momente in viata noastra in care ar trebui sa mai uitam si in jurul nostru si sa ne oprim din  fuga.

Va rog „opriti-va” pentru 5 minute acum si incercati sa-l ajutati pe Adrian Petru. Cunosc personal situatia si acest lucru ar trebui sa va asigure ca nu este un caz fictiv. Credeti-ma chiar si un share poate ajuta! Intre noi fie vorba suntem in general cam „dezumanizati” daca reusim sa share-uim diverse  glume si petitii online, insa nu si cazul unei familie ce are nevoie de ajutorul nostru.  Daca am fi in locul parintilor lui Petru, am vrea sa fim ajutati si nu „ocoliti”.

 

Situatia actuala:993008_4975513870428_1656780613_n

„In urma analizelor efectuate la Koln, medicii au confirmat diagnosticul lui Petru de neuroblastom in stadiul IV, cu metastaze si cu afectarea ganglionilor limfatici. Petru a suferit in urma cu doua saptamani o interventie chirurgicala pentru efectuarea biopsiei tumorii si pentru introducerea cateterului necesar tratamentului cu citostatice. Dupa prima cura de citostatice, Petru a intrat in aplazie, dar e bine. Inca are puterea sa gangureasca si sa rada, sa se bucure cand si cat poate de prezenta parintilor. Medicii le-au comunicat parintilor o schema cu un tratament foarte puternic, pentru ca tumoarea a fost incadrata ca „high risk”, tratament ce presupune chimioterapie si transplant de celule stem. Durata tratamentului, estimata in acest moment, este de minim un an de zile, insa in functie de rezultat se poate prelungi si pana la trei ani de zile, cu monitorizare in mod activ. 

Prin formularul E112 se vor acoperi costurile tratamentului pe o perioada de maxim 6 luni, dar nu si costurile transplantului de celule stem, cost estimat la 40.000 Euro. Totodata, formularul E112 nu acopera nici medicatia in afara spitalului, spitalizarea mamei si onorariul doctorilor.

Dupa cum ne asteptam, tratamentul este complex si costisitor asa incat Petru are nevoie in continuare de ajutorul nostru! Toti cei care vor sa faca diferenta pentru Petru pot dona:

Prin SMS: Acum puteti dona 2 Euro prin trimiterea unui SMS la numarul scurt 848. Fondurile se colecteaza prin Fundatia Mereu Aproape, care deruleaza si o campanie media de promovare a acestui caz.

De asemenea, puteti dona prin Romtelecom, formand :
0 900 900 301- 10 euro/apel
0 900 900 303 – 3 euro/apel
0 900 900 305 – 5 euro/apel
*Nu se percepe TVA.

Prin Banca: In conturile RO06 BACX 0000 0005 4585 5002 (RON) si RO76 BACX 0000 0005 4585 5003 (EURO), deschise la UniCredit de Fundatia Vodafone, special pentru acest caz.

Fiecare secunda conteaza si fiecare suma pe care o puteti dona in sprijinul lui va face diferenta! Promisiunea parintilor este ca daca se vor aduna bani peste suma necesara pentru Petru, ii vor directiona catre alti copii in suferinta.”

Numerele de telefon sunt valabile in acesta saptamana!

Va multumesc in numele lui Petru si sunt sigura ca darul vi se va inapoia la un moment dat!

Adrian Petru are nevoie urgent de ajutorul nostru!

 Dragilor,

Din momentul in care devenim parinti cel mai important lucru pentru noi devine sanatatea copilului nostru. Ca mama devi mult mai sensibila la orice suferinta a unui copil. Alternezi bucuria clipelor petrecute cu copilul tau cu momente de panica. Ti se rupe sufletul numai la gandul ca-l poti pierde!

Sunt parinti ce traiesc real aceste clipe! Nimic nu se compara  cu suferinta unui parinte ce isi vede copilul bolnav …grav bolnav

 Colegii mei Adrian si Gabriela se afla intr-o astfel de situatie. Fiul lor Adrian Petru,acum in varsta de 5 luni, i-a fost descoperit la un banal control la sold un neuroblastom (tumora maligna a glandei supra-suprarenale). Intrucat aceasta este o afectiune foarte rara, iar un diagnostic, si mai ales un tratament adecvat nu poate fi oferit in tara, Adrian si Gabi  au plecat de urgenta in Germania, acolo unde Adrian Petru poate beneficia de cele mai bune conditii. In urma analizelor facute s-a constatat ca aceasta boala a avansat foarte rapid iar inceperea urgenta a tratamentului care sa permita o operatie ulterioara este imperativ necesara. Suportul medical necesar in acest caz este unul foarte particular si foarte scump si extrem de complicat pentru un copil de 5 luni…

Va rog sa gasiti 5 minute sa va ganditi cum puteti sa-l ajutati pe Adrian Petru. Orice donatie inseamna timp castigat pentru el. Chiar si promovarea acestui mesaj ajuta. Apelez la umanitatea fiecarui dintre noi sa gasim o cale sa-i ajutam! Eu cred ca e doar o chestie de vointa!

dogaru

Dogary certificate

 Toti cei care vor sa faca diferenta pentru Petru Adrian pot dona in urmatoarele conturi: Ro22ingb0000999900919881 ron, RO95INGB0000999901538785 EURO, cod swift : INGBROBU, Dogaru Roxana Gabriela.

Adrian Petru se bazeaza pe ajutorul nostru! O familie se bazeaza pe ajutorul nostru pentru a avea sanse sa ramana impreuna!

Dex-ul Domnisoarei Pinguin( D.D.P)

Varsta: 1 an si 3 luni

Apa=apa, opa( ridicare in brate)

Bâi-bâi=baie

Ca-ca=cra-cra, asa face cioara!

Mama= mama, buni sau „hai prinde-ma!”

Tata=tata

Pac-pac= asa face vanatorul

Pâi=par

Pii=carioci

Ama= Emma( catelul), orice catel.

Ham=catel, asa face catelul

Mau=picica, asa face pisica

Mac=rata, asa face rata

Din pacate nu pot sa redau sunetele pentru: cum face magarul, cum face buni cand doarme :), cum cere la olita no.2 :), sau cum incearca sa citeasca urmarind cu degetul textul! Este o perioada foarte haioasa si uimitoare pentru noi.

In rest, suntem bine multumim :)! Mai jos din colectia „Buni, primavara 2013” 🙂

M-a tricotat Buni

Femeie, nu le poti face pe toate!

„Ana ,draga nu le poti face pe toate! Accepta si mergi mai departe!”

Am avut parte de o revelatie in ultimile zile: nu le pot face pe toate! Greu sa o accept, dar alta solutie nu cred ca am. Sub presiune job-ului, a femeii din mine, a mamei din mine, a surorii din mine, a fiicei din mine, am ajuns intr-un punct in care a trebuit sa iau o decizie.

De cand m-am intors la munca, le fac pe „toate” ( orice task din viata unei femei/mame) „pe genunchi”. Pentru ca ziua nu are 48 de ore, raman cu foarte multe lucruri in urma inclusiv cu viata  persoanala. Daca nu ar fi Buni sa  ma ajute cu cea  mica si cu casa , cred ca as fi pe antidepresive  acum :). E drept ca sunt pe „vitamine”! Nu stiu cum mamele cu mai mult de 1 copil reusesc sa suprevietuiasca!

Eu sunt convinsa ca starea mea psihica o influenteaza pe cea a copilului meu. Daca eu sunt haotica si ea este, daca eu sunt suparata si ea este. Deci orice „lupta” interna cu mine o influenteaza si pe ea. Asa ca dupa o perioada de lucruri facute in graba, de egoism in viata personala, de „amelteala” a venit Primavara!

Adica: desi as vrea, nu le pot face pe toate! Asa ca am acceptat acest lucru si imi voi prioritiza de acum in colo ambitiile( care intre noi fie vorba sunt cam multe :)), voi incerca sa petrec timp de calitate cu familia mea, voi incerca sa nu mai intru in panica daca nu am terminat de raspuns la toate emailurile, voi incerca sa-mi gasesc timp si pentru sufletul meu. Timp nu am, nu-l pot cumpara si nici fabrica, asa ca trebuie sa invat sa prioritizez si sa accept ca un lucru facut corect e mai bun decat unul facut in graba!

Deci teoria conform careia o femeie le face pe toate, e un zvon:)! 

O primavara frumoasa tuturor: femei, barbati, copii!