Categorie: Personal

Sarbatorirea de 1an si 4 ani

Anul acesta am avut doua aniversari de copii in familie: cea de 1 an pentru Furlifus si cea de 4 ani pentru Printesa.

Ca in fiecare an va povestesc un pic din ce s-a intamplat( 2ani, 3ani), poate va ajuta cu vreo idee.

Aniversarea de 1 an a unui copil, o consider a fi o aniversare intima cu familia. Copilul e prea mic sa se bucure cu adevarat de vreo petrecere. Cu al doilea copil am tendinta sa fiu mai putin agitata, mai putin axata sa punctez niste momente pentru societate.

Am sarbatorit implinirea a 12 luni de viata pentru Furlifus, la munte cu nasii, Buni si sora mea. In familie, a fost foarte placut!

Pentru aniversarea de 4 ani a drei Printese, am incercat sa ies din „sarbatorirea la locul de joaca”( pe care o consider banala si de aruncat banii pe un loc inchis), sa nu cheltuim prea mult si sa fie altceva in stilul nostru :). Asa ca m-am decis sa invite cativa colegi de la gradinita si prieteni la un spectacol pentru copii si apoi la un ceai.

Printesa si-a ales 4-5 colegi pe care a dorit sa-i invite. Intr-un final au foat doar fete de la gradinita. E intr-o perioada acum, cand descopera diferentele sociale intre baieti si fete si are multe intrebari. A tinut sa invite doar 1 baiat, care nu a putu sa vina. Pe parcusul a doua zile am intrebat- o ce colegii vrea sa invite si ca i-am punctat ca nu se poate razgandi. A inteles destul de usor de ce nu putem invita toata grupa si incerc pe cat posibil in toate deciziile pe care le ia, sa o invat cum sa fie hotarata si sa-si asume ce alege.

Am mers la specatcolul ” Zbor prin povesti” de la Teatrul Ion Creanga( locatie Teatrul Elisabeta- o cladire frumoasa). Noi am mai fost la spectacolele lor de a lungul timpului si ne plac. Mie personal mi-a placut mult: ” Cartierul povestilor„!

Copii au fost incantati de „dansul” actorilor si dupa spectacol s-au jucat un pic pe scena. Spectacolul a fost vizual, cu muzica si fara cuvinte. Copiii trebuiau sa inteleaga povestea celor 2 frati prin ce vad, ce aud si ce simt. Eu zic ca e o experienta interesanta pentru un copil de 4 ani. La gesturile amuzante doar copiii radeau, semn ca adulti nu prea inteleg alte limbaje ale corpului :).

A fost la spectacol si Furlifus. Pentru un copil de 1 an s-a comportat bine, nu era la primul spectacol si stiu ca o captiveaza povestea cam 20 de minute daca vede bine pe scena. Dupa parerea mea nu e nicioadata prea devreme sa mergi cu un copil la teatru sau spectacole. Important este experienta si nu asteptarile tale sa stea cuminte. Cat i-am asteptat pe copii sa ajunga, am vazut multi parinti care intrebau de bilete. Ca si info: luati-va bilete cu vreo 4-5 zile inainte daca vreti sa fiti siguri!

Am cautat o ceainarie draguta prin zona( mi-a recomandat-o sora mea), sa nu mergem foarte mult si am gasit: Rendez vous.  Drumul pana acolo pentru noi a fost foarte placut, fetele s-au tinut toate de mana si lumea se oprea sa le priveasca. Au iesit cateva poze foarte frumoase si expresive pentru varsta de 4ani. La ceainarie, am avut un mic salon doar pentru noi, comandasem cateva gustari, briose si un tort. Am fost placut surprinsa de calitatea lor si m-am bucurat ca tortul a fost foarte bun. Toate produsele aveau gustul de „facut in casa” si tortul nu era foarte dulce si dupa cate am sesizat, fara pontetiator de gust. Personalul ceainariei a fost foarte amabil si saritor. Am sa-i tin minte pentru alte evenimente!

Fetele s-au jucat prin toata ceainaria, s-au jucat de-a facut ceaiul. Am avut noroc ca erau putin clienti. Ca si jucarii, Printesa si-a luat de acasa cateva papusi. Eu nu am insistat pe acest aspect si nu mi s-a parut ca nu s-au distrat. La plecare. Printesa le-a facut cadou o carte pentru colorat. La gradinita de ziua ei, Printesa a dus si in acest an turta dulce dar sub alte forme.

A doua aniversare de 1 an , a fost mai linistita, mai cu putine emotii dar cu mai multa caldura si  relaxare pentru mine.

Prima anivesare de  4ani, a fost mai relaxata dar la fel de agitata pentru mine.  O astept si pe a doua, sa simt si eu fiecare moment si nu doar sa organizez. A da, si la 4 ani incepe sa devina mai greu sa corectez comportamente invate de la gradinita dar nu imposibil :)! Povestin intr-un alt articol.

20151114_110152

20151116_142157

 

Copy-paste feminitatea?

Diverse informatii, cursuri, articole „m-au lovit” cu subiectul feminitatea.  Prima mea reactie?

Ce determina lumea sa creada ca „feminitatea” e un business si de ce in ultima vreme promovarea e mai agresiva? Poate doar acum o vad eu, ca articole pe tema aceasta sunt constant, insa abia acum m-au atins.

Acum ce ar detemina o persoana de sex feminine sa dea bani, sa  fie invatata cum e feminitatea?! De multe ori feminitatea este confundata cu frumusetea. Feminitatea, din punctul meu de vedere, reprezinta un set de atribute pe care specia umana le acorda reprezentantului de sex feminin. Atributele diferea de la societate la societae,  de la o zona geografica la alta.

De ce as da eu banii sa invat sa fiu feminina, daca natura mi-a dat atributele si mi le-a scris in gene?! Teoretic asa este, practic educatia si mediul familial te poate invata mai bine sau mai rau sa ti le descoperi sau sa nu stii ca le ai putea avea. Nu ma gandesc aici de cazurile grave de sanatate care iti pot afecta corpul si mintea. Ma gandesc la persoane uzuale, cu familii sau fara, dar fara prea multe probleme intr-adevar grave.

Pentru o fata,  confirm ca lipsa tatului din educatie sau prezenta sa limitata poate afecta accesul la „feminitatea” sa. Psihologic cu cat iti lipseste tatal mai mult cu atat devi mai baietoasa, iar cand mama si genele nu debordeaza de „delicatete”  nu prea ai cum sa te ghidezi. Acest lucru nu inseamna ca nu poti sa te redescoperi ca personalitate feminina. Trebuie doar sa vrei!

Zilele trecute m-am imbracat cu o rochita culoarea mustarului. Ma simteam extraodinar de bine in ea si incercam sa-mi dau seama de ce? Dupa doi copii si fete :), pot spune ca ma simt in maximul fortelor mele feminine( desi nu am scapat de toate kg in plus). Se vede acest lucru si in culorile garderobei mele si in „curajul”  pe care il am in multe aspecte ale vietii. Ma simteam foarte bine pentru ca, rochita era  primita cadou de la o persoana draga mine si pentru ca avea culoarea mustarului. Culoarea mustarului -creierul meu o indentifica cu mama , cu feminitatea ei. In garderoba mamei mele pe langa mult negru si gri, mustarul era culoarea cea mai curajoasa si pe care o admiram cel mai mult la ea. Aceasta culoare imi da fara sa vreau un sentiment de caldura si unul de dragoste.

rochita

Din baietoasa de mine, a iesit zic eu ceva decent feminin. In evolutia dezvoltarii mele au contat:

  • partenerul de viata care a fost destul de intelept sa ma ajute si sa-mi ofere un feedback referitor la acest subiect. Tin minte ca in anul I de facultate, el m-a invatat cat conteaza sa te hotarasti si sa-ti asumi alegeriile inclusiv cele vestimentare. In primii ani ai relatiei noastre, cand ma complimentau colegele la munca pentru diverse lucruri, eu le spuneam ca am stilist acasa 🙂 !
  • greselile din care am invatat si dorinta mea de a evolua din acest punct de vedere.
  • mediul de la munca
  • calitatile personalitatii mele
  • exemplul mamei, de la ea ma ghidez dupa „simplu si frumos”
  • NASTEREA – pot spune ca doua nasteri au trezit si dezvoltat in mine multe lucruri bune si sentimentale de femeie. Incepi sa intelegi limbajul naturii si al specie tale si multe intrebari isi gasesc raspunsul.

Nu ma intelegiti gresit,  nu detin adevarul absolut, gresesc de multe ori, dar nu-mi lipseste increderea!

E drept ca uneori nu mai rezonezi cu tine ca  femeie, ca ai diverse intrebari si increderea in tine e pe minus. Insa nu iti piezi feminitatea, doar nu o mai vezi, doar nu te mai poti exprima.  Mie mi se pare ca toate lucrurile se rezolva prin a gasi factorul sau problema si a rezolva-o sau a invata sa traiesti cu  ea.

Daca astepti ca altcineva sate invete ca la scoala, sau sa vrei sa „copiezi” un exemplu dat, nu ai sa te simti mai feminina. E ca si cum tie foame si mananci la fast food! Umple stomacul dar ai „n” probleme dupa si nu te simti bine.

Sa incercam sa gasim in noi solutiile, in familia noastra! Sunt usor de accesat si rezolva mult mai repede problemele de feminitate pe care crezi ca le ai avea. Si cel mult sa ne adresam unui psiholog daca consideram ca e grav…..

sursa poza

„Inchisoare” si balaurul… unei relatii

Uneori desi nu am timp fizic pentru relatia mea, mai am timp sa „filozofez” cu mine despre ea. Sunt de mult timp impreuna cu Sportivul familiei. Ma simt norocoasa am am parcurs niste etape, ca am crescut impreuna, ca am un sprijin in el.  Mai simt norocoasa ca am si un tatal al copiilor foarte preocupat de copiilele sale si de mama lor.

Toate bune si frumoase cu copii, totul pentru copii, dar cu noi adulti cum ramane? In urma unor evenimente din viata mea sociala, ma intrebam ce face o relatie sa se destrame mai ales  dupa aparitia unui copil?  Cred ca am fost foarte costienta cand am spus  „da” casatoriei.  Casatorie care nu a schimbat multe in relatia noastra, a fost o formalitate. Cred ca am fost foarte costienta cand am decis sa facem primul copil.  Copilul intr-adevar,schimba lucrurile intr-o relatie!

Cat de mult le schimba? Nu mai ai timp fizic, mama are diverse „reactii” la copil, la grijile pentru el, mental nu e in  cea mai buna forma clar! Tatal, cred ca incepe sa aiba din ce in ce mai multe griji, incearca sa-si ajute copilul cu cat stie si poate, exista si la el diverse schimbari in structura sa emotionala( si aici pot doar sa-mi dau cu presupusul).

Daca relatia nu e solida intre parteneri ce se intampla cand apar copiii si presiunea grijilor?  Se simt ca intr-o „inchisoare”. „Inchisoare” din care cei mai multi aleg sa evadeze, aleg cai de a scapa si dau vina unul pe celalalt. Recunosc ca si mie imi e mult mai usor sa devin nervoasa si sa dau vina pe Sportiv pentru un defect pe care Il are si pe care costienta il stiu si il accept( el are oricum putine defecte nu prea am  de unde allege 🙂 ). Insa, cand ma copleseste lipsa timpului, oboseala si fac greseli, primul impuls este sa devin nervoasa pe el. Si asa incearca balaurul frustrarilor mele sa evadeze!

Cativa reusesc sa  tina „balaurul” in frau, sa-l domesticiasca si sa-l hraneasca cu relatia actuala, gasind cai de a deschide „inchisoare”. Constientizeaza ca poate e necesar sa stai intr-o inchisoare o perioada si ca nu pot schimba sentimentul momentului. Pot schimba insa atitudinea lor fata de el si fata de planul de viitor pe care il au. Pot schimba o parte din factorii care creaza „inchisoare” sau care pot imblanzi balaurul.

Dar daca nu esti costient de „balaurul” tau interior? Dar daca nu esti constient ca cea mai buna cale nu este evadarea? Ce se intampla cu tine… dupa un timp?

Nu stiu ce sa raspund si nu-mi place sa scriu articole doar din intrebari si fara nici o parere concreta, insa in acest caz pot doar sa-l analizez din experienta mea: calea mai usoara iti aduce libertatea in prezent si multe probleme in viitor si nu rezolva nevoia de evadare.  Cu toti cred ca stim acest lucru la nivel teoretic, insa conteaza mult si atitudinea celuilalt de langa tine si atitudinea ta in general in fata provocarilor vietii.

Weeken placut!

Conferinta: Fii Bine cu Tine

Dragilor,

In Bucuresti, pe 4 octombrie 2015, la sediul Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei din soseaua Panduri, numarul 90 va avea loc  cea de-a treia conferinta conferinta Fii Bine cu Tine, organizata de  Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT)

Evenimentul se adreseaza tuturor persoanelor interesate sa faca fata mai bine dificultatilor vietii, celor care au intrebari… si nu au gasit inca raspunsurile potrivite…

„Cum de oamenilor mici și mari le este uneori dificil sa fie bine cu ei? Cat este de importanta starea de bine din copilarie pentru starea de bine de la varsta matura? Cat adevar este in spatele cuvintelor “ce nu te doboara, te face mai puternic” si cum putem depasi mai usor esecurile din viata noastra? Cat de traumatizanta este experienta unui divort si cum ii afecteaza pe toti cei implicati? Si in ce masura poate fi un divort o experienta “sanatoasa”?

Ne adresam, in egala masura, si parintilor care sunt invitati sa inteleaga ca pentru a-si ajuta copiii sa duca o viata implinita, trebuie sa-si accepte toate trairile si emotiile si, cu atat mai mult, sa participe in mod activ la atingerea si trairea propriei stari de bine. Starea de bine a parintilor influenteaza dezvoltarea emotionala si tipurile de emotii pe care le va manifesta si folosi copilul in procesul de relationare cu ceilalti.
Asadar, ii asteptam sa participe pe toti cei care isi doresc cunoastere de calitate in termeni ce pot fi intelesi si, cu atat mai important, aplicati ulterior in viata de zi cu zi.”

Detalii casita si aici: http://www.psihotrauma.ro/

AFIS_ISTT_FBCT

Weekend frumos!

Later update: Cine vrea o invitatie, sa-mi scrie repede un comentariu. Primul comentariu va putea merge.

Te cunosc de pe FB!

Eu scriu pe un suport „electronic”( blog)  pentru ca e o modalitate ieftina, usoara si rapida sa ajunga gandurile mele la cat mai multa lume. Scriu pentru ca imi place sa scriu si e un hobby ce nu imi mamanca prea mult timp si imi aduce multe avantaje de toate felurile. Sunt conectata si ma CHINUI sa fiu activa pe contul de FB pentru a promova blogul unde scriu. Am doua profile de FB. Cel personal are foarte putina activitate si il folosesc mai mult pentru keep in touch si „spionare”. E sigurul social media pe care il folosesc. Momentan imi convine sa-mi aleg eu cititorii si persoanele cu care interactionez in 2.0, chiar daca potentialul de crestere poate fi mai mare. Stiu cum sa-mi cresc si mai mult traficul si sa ma promovez online, doar ca nu e  momentul acum.

In newsfeed la ambele, vad poze de familie a multor cunoscuti in viata reala si a unor necunoscuti in viata reala. Fara sa vreau incep sa-I cunosc mai bine pe toti „amicii” mei de pe FB.  Tatal meu e mult mai activ ca mine pe FB, probabil si copii mei vor fi. Eu am insa o retinere sa-mi fac viata publica si alegerile din viata sau preferintele. Mie nu mi se pare ca trebuie sa traiesc pe FB. Trebuie sa traiesc in viata reala conectata la familia mea. Deci incerc sa consum cat mai putin online si poate nu-mi reuseste de fiecare data.

Printre „amici” am si persoane cu care in viata reala nu prea schimb 2 vorbe, sau ne salutam foarte rar, desi poate ne vedem zilnic si trebuie sa recunosc imi sunt antipatice. Pe FB le vad poze cu copiii, poze  la gratare, poze  in vacanta, etc.   Si uite asa devin persoane antipatice despre care stiu prea multe!

Cum te comporti pe FB, reflecta mult din personalitatea si complexele unei persoane. Cand faci albume cu „vacanta” si are 60 de poze, ce crezi ca spune despre tine? Te lauzi si vrei sa stie tot poporul unde ai cheltuit tu banii. Cand postezi ( fara a face PR ca profesie) de 30 de ori pe zi, sa afle toate lumea unde iti bei cafeaua, ce  te-a deranjat in secunda 3 si ce nazbatie a mai facut pisica, ce spune despre tine? Esti mult prea into your personality( ca sa nu spun narcisit/a) si ai nevoie sa-ti confirme intreg poporul ce minunat/a esti. Bineinteles ca daca nu ai like-uri la un anumit post, ceva in tine explodeaza 🙂 !

Stiti ce spune „selfie”-ul zilnic sau periodic( fara a face PR ca profesie)? Egoism, egoism, egoism! Am devenit o lume a vitezei si atunci am devenit din ce in ce mai egoisti, iar  „selfie”-ul, este o reflexie a egoismului.

Mie nu-mi place cand stiu prea multe despre  copilul tau din poze sau statusuri, pentru ca  practic tu ii faci tot timpul poze si petreci prea putin timp cu el. Copiii au invatat sa aiba un zambet fals, au invatat sa pozeze. Mie  nu mi se pare ok, cand un copil stie cum sa stea la poza! Inseamna ca are prea mult exercitiu cu acesta procedura si parintele nu-l invata sa se conecteze la viata reala. Zambetele din poze nu exista in totdeunea in realitate. Realitatea la un moment dat te loveste si nu ai sa-ti explici depresiile copilui tau!

Uneori imi vine si mie sa ma laud cu cate ceva pe FB( zic eu ca mai rar), o fac constienta fiind de nevoia de  a ma simti bine si constienta ca nu poate dura mai mult de 5 sec aceasta stare de bine. Imi vine greu sa-I fac cate o poza la diverse activitati pe care le avem in timpul liber, pentru ca ma uit la ea, ma uit cum reactioneaza, invat despre ea, ma bucur cu ea, sunt atenta la ea si poza mi-ar manca din aceasta „observatie”.

Mie mi se pare grav cand un parinte urca prea multe poze si posteaza tot timpul despre copilul sau. Pe langa evidentele probleme de securitate online, ar mai fi faptul ca isi petrece mult prea putin timp cu al sau copil si deci exista disfunctionalitati grave si la parinte( ce le transmite si copilului).

Deci, nu -mi place cand te cunosc prea bine de pe FB si imi este foarte usor sa te „descopar” acolo daca vreau…..

P.S  Acest articol nu face referire la persoanele pe care le consider interesante sau care stiu sa-si gestioneze pozele si statusurile pe FB :). Oare tu esti una din acele persoane? 🙂

Povestea Furlifus : 1an

In curand facem un an de zile de cand suntem in formula de 4 membri in familie. Furlifus este o poveste diferita de prima poveste a acutualei Printese. E o poveste complexa si de maturitate pentru parinti si o poveste frumoasa pentru intreaga familie.

De ce ii zic Furlifus fetitei mele nr 2? Nu stiu daca am auzit pe undeva acest „alint” sau l-am inventat eu, insa in mintea mea defineste cum e Ilinca: energica, agila, nervoasa si zambareata!

Prima senzatie cand I-am auzit plansul la nasterea, a fost emotie.  A doua senzatie cand am vazut-o prima oara a fost calmitate. Ma gaseam cu ea in brate, stiam ce trebuie sa fac si asteptam calma sa invat si sa invete sa ne iubim. Eu ca mama nu sunt siropoasa, simt la inceput o responsabilitate si mai putin o emotie. In timp emotia creste si ma conectez senzorial la copiii mei.

Stiam eu ce stiam, insa nu stiam ce ma asteapta! Asteptarile mele erau de la  o experienta a unui copil linistit, mai putin energic si foarte ascultator. Furlifus e diferita :)! E foarte agila, nu sta locului nici o clipa  si toate masurile de „aparatori” prin casa inutile la primul copil, sunt foarte folosite acum. Furlifus merge de la 11 luni, un mers mai in paranteze, se catara cam pe orice si pe oriunde vrea, o fascineaza prizele si e nervoasa cand nu-I convine ceva. Cum ziceam abia acum simt ca am copil mic in casa 🙂 !

Mama, mama….mama, e primul cuvant pe care il repeat si cand sunt amandoua copilele in „cerinte” simt ca as vrea sa stie si alt cuvant. Am invatat-o sa ne pupam si e foarte dulce cand face un ping-pong de pupici intre mine si tatal ei.

Pare o personalitate foarte efervescenta si puternica. Mi se pare ca are si un sunet pentru sora ei. Toata fata i se lumineaza cand o vede. Pentru noi parintii sunt momente frumoase. Avem si momente „grele” de plans sau nervi, de neputinta pe moment, insa e un proces contiunu de invatare sa gestionam crize. Furlifus copiaza si invata mult de la sora sa, inclusiv „maraitul” fals pentru a obtine ceva.  Desi astept si zile mai usoare cand va mai creste un pic si Furlifus, mi se pare ca sunt magice ele doua acum, la 4 si respective 1 an de zile. As vrea sa opresc timpul in loc pentru ca acum inca sunt dependente de mine si sunt atat de pure si dragalase!

Iubita mea, La multi ani!  Sa fi cea mai sanatoasa, desteapta si frumoasa!

11894624_1017362681631495_2466797176011918037_o

Later update:

Ca si sunere sau cuvinte:

„Mama”

„Tata”

„Nana”=Ioana

„Mau”=Pisica

„Aooo”=telefonul

Doi frati in Bucuresti

Ea 16-17 ani, pantaloni scurti, top, posetuta in tendite, se agita intr-o autogara. El probabil cu un an mai mare, o proteja de ochii curiosilor, ducea bagajul. Cel mai probabil erau frati!

-Trebuie sa ajung la Snagov, la ce ora plecati?

-La 16.45

-Sigur ajungeti la Snagov, sa nu plecati fara noi, iesim un pic.

Trec 10 minute si pasagerii se imbarca in microbuzul ce ducea spre Snagov. Cei doi frati urca, ea agitata mai intreba o data daca ajunge la Snagov. Suna pe cineva:

-Plecam acum din  Bucuresti. Unde trebuie sa coboram? Am auzit ceva de o manastire…a ok la Vila 23…. Domnule sofer, sa opriti la Vila 23, noi mergem la Snagov, se auzi in tot microbuzul!

Agitata, imbracata sa nu se faca de ras in capital si emotionata….asa era fata care probabil era pentru prima data in drum spre Snagov. Nu stiu daca pentru prima data in capitala, insa transmitea emotia noului in viata ei, emotia unei fete crescute intr-o localitate mica care era fericita si mandra ca a ajung in Bucuresti, ca are ce povesti prietenelor, ca poate pune poze pe FB cu ea si calatoria ei. Avea debitul verbal si indrazneala unei fete crescute in afara capitalei, probabil intr-o comuna…stiti voi indrazneala unei femei bine crescute :).

Tot drumul ii era frica sa nu cumva sa rateze oprirea si mai intreba cat mai este pana la Snagov, cate statii ar mai fi pana la Vila 23. Baiatul statea timid si asculta, incercand sa o protejeze cu privirea . Tinea strans  in mana, micul bagaj…stia el ca sunt multi hotii la capital.

M-am revazut pe mine in ea la 18 ani, mi-am revazut emotiile si respiratia galopanta cand mergeam pe Magheru. Zgomotul masinilor ma fascina si ma obosea  in acelasi timp. Nu aveam atata mandrie ca am ajuns intr-un punct, insa multe ganduri si temeri pentur viitor. Aveam o situatie familiala dificila acasa si in mintea mea tanara ma bucuram ca evadez. Primul meu instinct cand m-am revazut in emotiile fetei,  a fost sa-i spun:

-Draga mea, ai sa ajungi la Snagov si ai sa ajungi si in alte parti! Tineti mintea deschisa si munceste sa devii cat mai repede, mai inteleapta. Experientele diverse te vor ajuta, nu locurile!

Apoi m-am gadit ca nu o sa inteleaga niciodata ce am vrut sa spun. Si ca  tineretea si greseliile ei trebuiesc traite de fiecare, doar educatia si genetica pot face diferenta cat de repede le transformi in intelepciune….

customer_journey_502661

sursa foto

Oja semipermanenta

Vazand cand traffic Google imi aduce pe tema ojei semipermanente revin :)….
Ce pot adauga in plus fata de cele de mai jos ar fi ca lapta ultraviolet poate afecta pielea mainilor si asa ca e musai si din acest punct de vedere, de o perioada de pauza.

Analiza la 33 si 2 copii

Am trecut de 30 ! Credeti-ma nu e mare lucru, presiunea e mai mult la noi in cap. Sincer, maturitatea, evolutia  pe care te-ai astepta sa o ai la 30 de ani si te stresezi ca inca nu ai ajuns acolo nu tine de varsta, ci tine de experiente. Eu acum, ma simt ca la 30 de ani! Acum , dupa al doilea copil.

Cel mai bun psiholog, cel mai bun trainer, cel mai bun MBA si cele mai ieftine 🙂 – sunt copiii.  Al doilea copil a complicat mult viata familiei, fiind  si un copil mult mai energic si agil. O complicare insa frumoasa!

La al doilea copil,  ca  mama  stii ce sa faci, lucrurile vin natural insa te intampina alte probleme mai profunde. Cel putin pentru mine, a fost o adevarata” revelatie” personala. In momentul in care devi parinte, incepi sa-ti intelegei parinti si sa-ti aduci aminte de tine, de „baza” ta psihica- adica de copilarie. Bineinteles, conditia este  sa te asculti si sa te lasi prada emotiilor, gandurilor; sa le digeri, sa traiesti si sa analizezi!

Cate revelatii de tot felul am avut in ultimile luni…. revelatii ce mi-au adus aminte de copilarie, mi-au adus aminteri in prezent si explicatii pentru unele din trasaturile mele…revelatii ce m-au facut mai puternica, mai rationala, ce m-au impacat cu mine si copilaria mea…. Adica am evoluat!  Recunosc poate nu ar fi trebuit sa-mi ia 33 de ani si 2 copii sa ajung aici , insa banuiesc ca se poate si mai rau 🙂 !

Mi-ar fi placut sa am intelepciunea sa fac 2 copii inainte de 30 de ani. Credeti-ma cu cat mai repede cu atat mai bine( bineinteles dupa 22-23 ani)! Mi-ar fi placut sa am intelepciunea sa-mi inteleg parinti mai devreme, m-as fi scapat de ceva regret si dureri. Mi-ar fi placut sa am curajul sa actionez in situatiile in care simteam ca imi vor schimba viata si peste ani ma voi intoarce la ele sa-mi explice o durere a sufletului.

Ma bucur ca am ajuns la intelepciunea sa-mi apreciez familia, sanatate, copiii, sa ma apreciez pe mine 100%. Ma bucur ca mi-am putut intelege parinti si actiunile lor, ma bucur ca deciziile din copilarie ma defines si in bine. Ma bucur  ca am inteles ca intelepciunea e o imagine a experintelor si a geneticii si deci stiu cum sa-mi educ copiii. Ma bucur ca am avut intelepciune  si de tanara sa I-au anumite decizii. Ma bucur ca traiesc si ca evoluez!

Multumesc ca m-ati ajutat persoane dragi  sa evoluez, multumesc ca ma ajutati sa TRAIESC!

Eu si blogul meu: follow up

Dragilor,

La aniversarea blogului meu am lansat o propunere pentru orice doreste o cafea si tips&tricks.

Am decis sa nu aleg doar o singura persoana si mai multe pentru a fi corecta cu mine. Am rezonat cu cele ce mi-au scris.

Asa ca Andreea, O mama curioasa si Catinca revin pe email cu stabilirea detaliilor!

Sa aveti o zi frumoasa!