Experinte Olanda Archives

Categorie: Experinte Olanda

04
iul.
2024

Trust the system!

categories: Experinte Olanda, Personal, Sunt parinte

https://en.wikipedia.org/wiki/Education_in_the_Netherlands

Suntem de 20 de luni in Olanda si este prima data când ambele Zâne vor termina anul școlar la o școala din sistemul de stat în limba olandeză.

Când au ajuns in Olanda au avut 10 luni de școală specială pentru învățarea rapida a limbii, un sistem care își dorește ca rezultat final un vocabular de 3000 de cuvinte acumulare în limba neerlandeza (olandeză). Programul e valabil pentru copii intre 6-11 ani (depinde mult si de zona unde locuiesți). Din experința noastră este un sistem foarte eficient și pe lângă limbă, înveți și multe informații despre cultura olandeză și a colegilor cu care ești în grupă. Deci, dintr-o dată ești expus la un mediu internațional foarte divers. După „newcomers school”, intri pe un parcurs normal în sistemul olandez. Sunt destul de multe variante în funcție de vârstă și rezultate.

La sfârșit de an școlar în sistemul olandez părinții primesc un raport cu calificative, note, analiza evoluției și recomandări. Sunt câteva grafice la materiile importante, care arată evoluția/involuția copilului pe parcursul anului. Se stabilește o discutie cu învățătorul principal al clasei (sunt 2 persoane de obicei), părinții și copil. Se discută pozitiv despre copil și se punctează zonele de îmbunatățire. Rapoartele fetelor au fost foarte bune la sfârșitul perioadei de newcomers, cu grafice peste media nationala (clasificare pe culori aici nu note: albastru, verde, rosu)

Din ianuarie 2024 suntem la o școală aproape de casă, cu predare în limba olandeză. Printesa este într-o grupa (clasa) temporară de școală primara până in septembrie. Ea având 12 ani ar fi trebuit să între la liceu (middlebare) conform sistemului și să i se dea o recomandare personalizată. Pentru că nivelul ei cognitiv nu este la acelați nivel cu limba ca să poată face cerințelor pentru un nivel ridicat, am primit o soluție mai complezxă: 7 luni intr-o clasă primară și incă un an intr-o clasă intermediară focusată să imbunatațească nivelul de limbă (kopklas). La sfarșitul acestui an intermediar ar trebui să aibă o recomandare mai sus pentru care se muncește de comun acord cu copilul. Practic au un program (kopklas) pentru cei ce au dificultați cu dezvoltarea limbii, dar au abilități cognitive ridicate șă poată merge în sistemul care îi ajută să-si atingă potențialul maxim. Și nu e doar pentru copiii expați, este si pentru copii nativi cu dificultăți neurologice. Schimbă ea 3 școli în 3 ani, dar pentru o fire introvertiță repetiția unei situații îi dă mai mult curaj.

Aici nu sunt clasamene cu note, cu copii, cu școli! Copilul e evaluat și ți se face o recomadare pentru un nivel de liceu cu care poți aplica la școlile care ofera acel nivel. Nu e nici un clasament care e cea mai buna școală de la minister, nici un clasat cu medii, nici nu e tragedie dacă nu ai luat cea mai de sus recomandare posibilă. În orașele mari se organizează „loteri” pentru a se face mai eficientă alocarea copiilor și doar câteva școlii sunt supra solicitate. Sistemul îți permite să urci sau sa cobori, in funcție de motivația și puterile copilului. Ți se explică repetat că sunt mai multe drumuri către Roma și există mai multe soluții. Doar expații caută „cea ma buna” scoală. Părinții olandezi au alte criteri când aleg o școală. „Cea mai buna” școală diferă în funcție de criteriile familiei.

Ieri am fost cu Prințesa la întălnirea cu profesoara care o va indruma din septembrie la școala cu kopklas. Doamna își făcuse temele, vorbise cu învatatoarea de la grupa actuala, cu cadrele de la vechea școală de newcomers. A început prin a o felicita pentru evoluția limbii într-un timp atât de scurt, că știe că e muncitoare și că are rezultate foarte bune, și că se stresează cam mult când ia note mici. A intrebat-o cum să o ajute în clasă, când o v-a vedea că o apucă panica ca nu a luat 10 sau ca e stresata. Copilul i-a raspuns. Toată conversația în olandeză, mai comunica doamna cu noi în engleză să ne facă un rezumat.

Eu stateam și mă minunam principalul focus era COPILUL și nu părinții! Până acum nici un cadrul didactic cu care am interaționat nu mi-a evaluat copii altfel decât îi vad și eu, cu bune și cu rele. Am avut zile când a fost mai greu, ambele fete frustrate că nu înteleg tot, obosite phisic de la adaptarea continua din ultimile 20 de luni. Eu am mai avut gânduri dacă nu o să fie bine, ca dacă pierd timp pentru că nu știu limba bine și le dău înapoi. Ce m-o fi apucat să le pun să învețe o noua limbă?

Uitandu-mă la conversația lor, m-a cuprins o emoție de „va fi bine” și un sentiment că suntem în locul potrivit pentru noi. Au dispărut gândurile negative pe care le proiectăm ca părinți, toată nesiguranța pe care o ai când nu știi multe despre sistem, cultură etc. Am rămas cu un sentiment de bine și normal de mândrie părintescă pentru ce a reușit ea pană acum. La sfârșit am semnat un contract simbolic copilul, părinții și profesoara.

Madam Furlifus (9ani), va rămane la aceiași școală primară, trecând în grupa urmatoare. Aici grupele (clasele) au copii cu diverse vârste, fiind ceva obișnuit să urce într-o grupă mai mare în școala primară în timpul anul. Copilul poate mai mult, nu-l tinem în loc!

Nu știu cum a prins Madam Furlifus in 20 de luni și engleză (vorbit) și olandeză. La raport doamna încerca să ne explice cât de mândră este de copil cum s-a adaptat și cum și-a făcut prieteni într-un timp așa scurt. Și să stăm liniștiți: o data cu acumularea de cuvinte noi, în timp va avea și note mai bune. Raportul ei era adaptat situației: copil cu limba maternă diferită, care acum 20 de luni a venit în Olanda. Recomandari: să lucreze mai îngrijit și să fie mai atentă la teste. De-a lungul anului școlar am văzut-o pe Madam Furlifus entuziasmată de cele mai multe ori să meragă la școală, entuziasmată de activitățile pe care le-a făcut, grăbită să-ne povestească despre ele și despre „dramele” din pauze.

În raportul ei există o categorie: motivația care este bine. Și am intrebat-o pe doamna ce ar insemna să fie foarte bine. Foarte bine ar fi să ceară să lucreze suplimentar. Lucru pe care Madam Furlifus nu-l face pentru că ii place să termine repede și apoi să deseneze pe foaia de lucru (din ce mi-a povestit copilul). Primul instinct a fost să-mi critic copilul acasă că trebuie să lucreze mai mult, să ceară suplimentar ca să aibă maxim. Apoi nu am făcut-o pentru că am învățat că toți suntem diferiți cu diverse calități și că trebuie să am încredere în copiii mei și în sistem. Am încredere că se va motiva singură și va găsi o calea să ajungă unde își dorește cu minim de efort, pentru că e unul din talentele ei. Și în cel mai rău caz ne repliem și găsim o altă soluție în timp.

Pe lângă slow mornings care mi se pare un beneficiu foarte mare pentru noi ca familie venit o data cu mutaea in Olanda, alt beneficu pe care îl văd e că am ajuns să înțeleg și să aplic „trust the system”. În toate discuțiile online ca expat in Olanda ți se spune trust de system. Când vii din Romania, e mai greu să întelegi și să aplici așa sfat. E un proces de educație și adaptare și pentru tine ca adult!

Nevoia pe care o simt de control, de a fi on top cu toate informațiile dispare, dispare stresul că nu va fi bine pentru că știi că există flexibilitate, dispare stresul dacă mi se întamplă mie să dau peste un profesor care nu-i vede copilului calitățile nu-i distrug viitoarul? etc. Toate gândurile astea cam dispar pentru că a mai trecut timp și am dovezi că au proceduri, deschidere, sistem flexibil încât să-mi evaluze copiii așa cum îi vâd și eu.

Noi etape vor aduce noi gânduri sunt sigură, dar ACUM inima mea se bucură! Să trăiesc în prezent și să nu-mi fac griji e ceva ce încă nu-mi vine natural, dar reusesc să exersez pentru că îmi permite sistemul, societatea și familia.

01
dec.
2023

Civic Spirit and the Importance of Blood Donation

categories: Educatie, Experinte Olanda

Lately, I have been thinking a lot about my father and his last few months of life. I recalled how he struggled to climb the stairs to his apartment, yet remained determined to do it on his own, despite the pain and knowledge of his possible death. He fought with all his might, and his resilience and mental strength amazed everyone, including medical professionals. He had done the math and accepted his fate, but never gave up on life. Don’t tell him that it’s not possible, that he was proving the opposite! An ability I’m glad was passed down genetically!

Recently, I had went to register for the Dutch blood donation program, and it reminded me of the desperate need for blood in Romania, where my father was treated for leukemia. In Romania, the medical system is in need of blood donors, and it is often the family members of patients who are the ones who must search for donors. There is a desperate need for blood every day, yet there are not enough donors. I was struck by the contrast between my experience in Romania and the organized, welcoming, and efficient process I encountered in the Dutch blood donation center. The civic spirit of the Dutch was evident, with people of all ages coming to donate blood and plasma.

I was impressed by the fact that in the Netherlands, donors can be up to 80 years old, as long as they meet the requirements. This stands is in contrast to Romania, where my father’s friends over 60 were not allowed to donate. I remembered all the trips I made with my father to the outpatient clinic, where we struggled to find a parking space and struggled to navigate the to navigate the steep slopes of the hospitals making sure we move quickly with all the forms to get in (nothing digital) lest we lose the only available bed space; until waiting for the blood, which on some days was not because too few units had been received in the hospital. Sometimes the blood was not available because too few units had been received at the hospital, and doctors had to prioritize and triage it to cases when the amount of blood was too little.

Despite the best efforts of doctors and nurses, the organization of the Romanian medical system and the lack of civic spirit in society made the experience a nightmare. In contrast, the Dutch system showed me how a more organized and compassionate system can make a world of difference. The administrator at the Dutch center who thanked me for my donation made me feel valued and appreciated.

My favorite quote remains valid for any society, any medical system, any organizational and administrative structure, any daily interaction between people: Maya Angelou’s quote, „I’ve learned that people will forget what you said, people will forget what you did, but people will never forget how you made them feel.”

01
dec.
2023

Donația de sânge și spiritul civic

categories: Experinte Olanda, Personal

În ultima săptamănă m-am gândit mult la tatăl meu și la ulmile lui luni de viață. Mi-am adus aminte de cum se chinuia să urce scările din bloc și câtă ambiție avea să reusescă singur, câtă ambiție și putere avea în fața durerii, a unei morții pe care sția ca va veni curând. Își făcuse calculele vieții și îmi place să cred că era împacat, dar cu sigurantă nu se dădea bătut. Lupa lui internă continuă și puterea mentală pe care o avea (cum ii placea lui sa spună) l-au ajutat să surprindă doctorii și statisticile medicale de multe ori! Să nu-i spui lui că nu se poate, că îți dovedea contrariu! Aptitudine ce mă bucur că s-a transmis genetic!

Săptamăna acesta am fost să fac analize pentru a mă înscrie în programul olandez pentru donare de sânge. Am învâțat în ultimii 3 ani în România și datorită leucemiei tatălui meu cum sistemul medical românesc are nevoie de sânge și despre disperarea de a aduce donatori când știi că 500ml de sânge pot face diferența în a prelungi viața unei persoane dragi. E o disperare pentru membrii familiei unui bolnav in Romania, pentru că nu sunt destul de mulți donatori, deci nu mult sânge care poate fi folosit în fiecare zi. Sângele nu poate fi folosit decât într-o ferestra de 2-3 zile de când a fost recoltat (sper să nu gresesc) și nu poate fi congelat și refolosit. Stăteam pe patul de donare pentru a-mi lua sânge într-un centru olandez și în jurul meu erau foarte mulți tineri care donau și persoane peste 60 de ani care probabil donau plasma. Nu m-a impresionat tot procesul foarte decent și primitor de la recepție până la plecare. M-a impresionat încă o dată spirtul civic al olandezilor!

Era o forfotă în centru de persoane care veneau si plecau să doneze sânge, persoane de toate vârstele. Am fost uimită că în Olanda, dacă esți sănătos și te încadrezi în ce ti se solicită ca să fi donator, poti dona până la 80 de ani. Mă uitam la persoanele în vârsta care erau langă mine să doneze și mă gandeam cum in Romania prietenii lui tata peste 60 de ani nu au fost lasați să doneze. Mi-am adus aminte de nenumaratele drumuri cu tata pentru ai face transfuzie de sânge, cum ne chinuiam de la a găsi un loc de parcare lângă ambulatoriu; a intra cu carutul cu rotile în spital (pentru ca pantele pentru accesibilitate sunt prea sus); a mă asigura că ne mișcăm repede cu toate formularele pentru a putea intra (nimic digital) să nu cumva să pierdem singurul loc disponibil pe un pat; până la așteptarea sângelui care în unele zile nu era pentru că se primiseră prea puține unități în spital. Medicii trebuiau să-l prioritize și să trieze către cazuri când cantitatea de sânge era prea puțină. Și mai reluam procesul a doua zi, sperând cu disperare să avem sânge din nou. Din toate experiența cu tatăl meu, pot spune că medicii și asistenetele încearcău să-și facă cât mai bine meseria. Organizare SISTEMULUI MEDICAL si SPIRITUL CIVIC infim in Romania nu ii ajută nici pe pacienți, nici pe cei ce lucrează să-i ajute!

Am făcut analize că să fiu donator oficial în Olanda și am primit o scrisoare în care mi se spunea ca pentru că am fierul mic mă vor chema mai rar să donez, că să nu mă impacteze sau că pot alege să donez plasma. Donatorii aici nu primesc nici o recompensă financiară pentru că aleg să doneze. Aleg să doneze pentru că sunt educați de ce este important procesul. Olanda nu se confurntă cu lipsă de donatori sau de sânge. Au o bază mare de donatori, care sunt chemați când este necesar sistemului medical și vin prompt pentru că știu că pot ajuta.

Lucrul însă care m-a impresionat cel mai mult a fost când la plecarea din centrul de donare, administratorul care repara ceva prin camera special amenajata să-ti revi dupa donare, mi-a spus MULTUMESC PENTRU DONATIE. Mai întăi mi-a spus în olandeză și apoi cineva l-a atentionat că vorbesc eneleză. Mi-a spus și mai accentuat MULTUMESC în engleză să se asigure că am auzit, în timp ce eu ieseam pe usă. Și spunea multumesc la toți donatorii care plecau! Pentru mine a contat acel multumesc și mă gândeam în drum ce mă întorceam acasă cum ar fi aratat toate transfuziile lui tata într-un sistem mai organizat, cu o societatea cu un SPIRIT CIVIC mai cultivat, cu infrastrucutra care să permită acesului persoanelor cu disabilitati… Cu sigurantă ar fi fost un proces cu mai multa demnitate si atenție și cu mult mai putin stres din partea tuturor parților.

Citatul meu favorit ramâne valabil și pentru orice societatea, orice sistemul medical, orice structură de organizare și administrație, orice interacțiune zilnică între oameni: Maya Angelou-“I’ve learned that people will forget what you said, people will forget what you did, but people will never forget how you made them feel.”