..sau aproape 3 luni. De la inceputurile acestei povesti, a mai trecut ceva timp. Timp in care nu s-a intamplat nimic neobisnuit pentru rasa umana dar extra pentru mine si familia mea. Asa si ca sa nu uit, mai astern cateva cuvinte… e incredibil cum nu-mi mai aduc aminte detalii din primele 3 lui ale Ioanei.
Ilinca=Aiurel( are o uitatura comica), mai micuta ca sora ei la nastere, cu alta conformatie mi-a dat oportunitatea sa observ ce nu reusisem din cauza panici la primul copil. Copilul pana acum nu plage decat daca ii este foame, simte un disconfort sau vrea in brate. Se linisteste numai daca imi simte misorul. Ca si la Dra Tiirez dormim mai mult burtica pe burtica… si NU, nu imi este frica sa nu o scap! Poate sunt inconstienta dar stiu ca e cea mai buna pozitie pentru ea, eu reusesc sa ma odihnesc si cred ca instinctul mamei e cel mai bun.
Primele doua luni a stat mai mult in bratele mele. Toata lumea imi spune ca o invat rau, iar eu ma tot repet ca pana la 3 luni bebe se adapteaza mediului in afara sarcinii( nu se poate alinta) si are nevoie de siguanta, caldura, miros stiut. Ca drept dovada dupa 2 luni a inceput sa mai stea si in patut si pe canapea, sa doarma singura. In plus acelasi lucru l-am facut si la primul copil. Asa stiu eu sa ma descurc cu durerile de burtica…O alaptez, e mai nervoasa la san, nu scoate aerul asa bine, are un program de mancare la 3 ore ziua si 4 ore noaptea si geme cand mananca.
Prima luna eram cam „straine”. Eu eram mai stapana pe mine, nu mai era entuziasmul primului copil si doar o analizam. Ea inca nu vedea bine si interactiunile nu prea existau. Eram nerabdatoare sa treaca mai repede timpul, sa faca 3 luni, sa scapam de colici si sa nu mai fie asa dependenta de mine. Alaptarea la program si schimbatul scutecelor nu este un lucru greu, e chiar usor, insa nu si pentru nerivii mei agitatii. Multumesc lui Dumnezeu ca am facut al doilea copil acum, stie El cei mai bine! Mai tarziu in varsta cred ca as fi renuntat. Fizic si psihic e mai greu decat pana la 30 de ani.
Pe la 2 luni am inceput sa avem grimase/zambete volunare. Mi-a zambit prima oara mie 🙂 ! Ii place sa vorbesti cu ea si iti „raspunde”. Are cateva sunete diferite de orice planset sau geamat pe care le auzi cand parca ar vrea sa-ti spuna ceva. Nu le pot reproduce dar sunt „delicioase” pentru urechile mele. Tot pe la 2 luni a inceput sa vada mai bine, urmareste lucruri si face ochii mari cand o pun in fata oglinzii. Motric pare mai avansata ca Dra Titirez la aceiasi varsta, dar e alta conformatie dupa cum spuneam.
Ne iubim acum! Dra Titirez este afectuoasa cu ea, no problem here de la inceput. Primul moment de nepretuit pe care il asteptam de ceva timp, a fost pe la 2 luni cand Ioana s-a oferit sa ma ajute la baita lui Aiurel. A tinut sa o spele si ea, sa o duca in dormitor si sa o dea cu crema. Aiurel de data aceea nu a plans la masaj si se uita doar la sora ei. A fost un moment frumos intre noi fetele!
Acum spre trei luni pare ca s-au mai linistit colicii, mai dormim si in patut, sta treaza 1-2 ore, se uita in jur. Am fost raciti cu totii in casa, de la Dra Titirez cadou! Aiurel nu a parut ca a avut ceva.
Eu inca invat cum sa ma impart la doi copii, mai ales unul bebe. Abia astept sa se poata juca amandoua, sa nu necesite si prezenta mea 🙂 ! Sportivul si Buni ma ajuta mult cu Dra Titirez, insa sunt momente cand are nevoie si de mine. Ma trezesc cu ea dimineata sa o pregatesc la gradinita insa din dormitor plange Aiurel, vreau sa ma mai joc cu ea dar sunt cu bebe in brate, are si Ioana accese de furie si simt nevoie sa o impac, are momente cand o vrea doar pe Buni si pe mine ma respinge…. M-au lasat singura cu amandoua cateva ore in primele saptamani si la un moment dat plangeau amandoua si am inceput si eu sa plang ca nu le puteam linisti :). Nu ma pot imparti egal la amandoua, poate nici nu trebuie… incerc sa am momentele importante si sa le ascult.
Acum, uneori parca se simt: daca Dra Titirez vrea sa o adorm eu si daca ar trebui sa o adorm si pe Aiurel, cea mica adoarme instantaneu… parca simte ca am nevoie de ajutor :).
Am momente de oboseala si multe momente de reflectie asupra vietii noastre, asupra viitorului lor, asupra a ce ar trebui sa facem noi sa le fie bine. Presiunea parca e mai mare acum cu doi copii. Inteleg ca e si foarte frumos si sunt sigura ca sa va fi, insa eu sunt abia la inceput cu momentele magice.
Urmeaza primul Craciun in 4, am scris prima felicitare cu Dra Titirez pentru Mos Craciun, urmeaza prima serbare de gradinita( sigur am sa plang!).
Pe langa toate reflectiile mele, una ma bantuie: cum fac sa ma bucur cat mai mult de ele mici, imediat cresc si eu voi imbatrani…
later update: Aiurel gandureste cam de pe la 2 luni jumatate si pe la 3 luni a inceput sa-si scoata manuta de sub ea 🙂
