Update proiect mentoring-bullying

Proiectul meu de mentoring se apropie de final. Am ales sa facem cum ne-am priceput, un site pentru adolescentii, unde sa aducem in prim plan diverse zone de interes pentru tineri. Am contribuit si eu in pic la continut ca guest blogger :). Iata un prim articol in care mi-am impartasit experienta mea cu fenomenul de bullying in liceu.

Am terminat liceul acum 16 ani…Am crescut intr-un oras mic, cu putine scolii, cu scoala aproape de casa, cu colegii pe care ii cunoasteam inca de la gradinita.

Cred ca am  avut o copilarie relativ linistita si o adolescent fara prea multe “drame”. Eu de fel am fost un copil mai serios si singura drama reala a fost boala mamei mele, ce m-a facut sa sar peste multe “drame” in adolescenta.

Colectivul din liceu era format dintr-un nucleu constant din clasa I. Aveam colegi pe care ii stiam de o viata. Mi-a placut lucrul acesta si cred ca a influentat si nivelul de agresivitate intre noi.

Eu din gradinita si pana in clasa a 9-a loveam baietii…. da stiu… asa imi aratam dragostea…Tin minte ca in gimnaziu, m-am luat la tranta cu un coleg si norocul meu ca aveam eu mai multa putere ca el. Cred ca am fost sj eu agresiva in acea perioada si doar pentru ca nu stiam cum sa ma comport cu ei. Agresivitatea mea se intampla rar, in pauze, fiind un copil linisit in general si ascultator. Tocilar, gen :)!

La liceu, aveam noi un grup format din baieti si fete, cu care mai ieseam in oras, cu educatie asemanatoare. Aveam si colegi noi, care cumva erau in antiteza cu grupul nostru. Aveam 3-4 colege ce erau noi pentru “nucleu” nostru si ce cumva au facut ele un alt grup. Erau mai rautacioase si uneori 2 dintre ele se luau de o colega. Cand erau prietena cu ea, cand se vorbeau urat si se ironizau la modul urat. Nu imi aduc aminte ca noi sa fi intervenit, dar cred ca cele 2 fete mai agresive se simteau cumva marginalizate pentru ca existau diverse conflicte cu membrii “nucleului” si noi fara sa constientizam le marginalizam si nu le dadeam atentie. Practic erau doua tabere  si cativa colegii care erau neutri. Taberele nu erau foarte clare in mintea mea atunci. Acum constientizez ca a exista si la noi diverse  forme de bullying:

-era nucleul, ce marginaliza noii veniti si pe acei colegi care erau mai agresivi

-erau cele 2 colege agresive cu cativa dintre noi, insa de obicei cand erau rautacioase se reactiona cumva. Chiar daca mie nu mi s-au parut de bagat in seama, cred ca pe colega/prietena lor pe care o targetau in general a afectat-o mai mult.

-a fost o mica bataie intre doi colegi, “cocosul” a simiti necesar sa-si  arate forta, desi stiam cu toti cine era leaderul in clasa

– am fost si eu agresiva uneori prin atitudine si raceala, ce era de fapt doar timiditate. Am avut un coleg de banca care mi-a spus ulterior ca nu-l lasam sa copie de la mine. Nu o faceam intentionat, eram cumva mai defensiva pentru ca nu stiam cum sa vorbesc cu el. Ulterior, el s-a mutat la alt liceu si am inceput sa vorbim mai mult dupa ce nu am mai fost in aceiasi clasa. Am tinut legatura si la facultate, dar din pacate a avut in accident si a murit. Moartea lui m-a marcat si am realizat ca puteam sa fiu mai comunicativa cu el in liceu si astfel sa-l cunosc mai bine.

Cred ca nu ai cum sa nu fi intr-o masura agresiv, cred ca conteaza sa te cunosti cu unii colegi mai de mult si sa legi prieteni ce te pot ajuta sa treci prin toate dramelele liceului. Cred cu tarie ca in adolescenta e normal sa fi timid si trebuie sa inveti sa comunici si sa iesi din “carapace”.
Acum, am copii si ma sperie gandul cum vor gestiona ele  socializarea din clasa. Incerc insa sa le explic ca orice nivel de agresivitate a unui copil e dat de ce se intampla la el in familie si de cata atentie ii dau parintii lui. Un copil agresiv are multe frustrari in spate si la inceput nu e vina lui. De multe ori pentru ca nu stiu sa-si gestioneze invidia, reactioneaza urat catre alti colegi. Insa, in sulfetul lor exista mult mai multa teama decat in al tau!

Timiditatea in liceu nu te defineste ca adult. Decizia, sa lupti si sa-ti menti opiniile  te definesc. Nu te definesc numai note de 10 si haine scumpe. Succesul in viata e mult mai complex decat atat si fiecare si-l poate defini. In plus un copil timid in liceu, poate fi in excelent leader ca adult. Practic inveti din orice experiente si alegerile tale, actiunile tale, iti defines o “coloana vertebrala”.

Uitandu-ma in urma, colegele mai rautacioase nu stiu neaparat daca sunt niste adulti echilibrati sau daca au un success bine definit de ele. Cele mai urate drame nu sunt cele din adolescenta…sunt cele de la maturitate- pentru ca adultul nu se mai poate schimba asa de usor si nu mai are timpul necesar sa se lupte cu sine si cu frustrarile sale! Si cum viata e un cerc, adultul cu multe frustrari transmite mai departe copiilor lui( daca apuca sa aibe), copiii  devin adolescenti… adolescenti agresivi…..cu multe probleme emotionale.