E usor innorat.. daca nu plouă e bine, o sa iasă soarele sigur! E o zi schimbătoare normală in Amsterdam. Eu și Printesa suntem pe biciclete, la ieșire de la școală și trebuie să o luăm spre stânga. Eu mă uit atent la mașini mai stresata decât copilul meu.
-Hai mama odata, putem trece!
-Ai răbdare, să treacă mașina! (chiar dacă e la o distanță mare și am putea trece… eu în aglomerație mă stresez cam mult)
-Mama, de ce lăcrima tata în timpul prezentării?
-De bucurie cred și emoție pentru că e validat ca părinte!
-Cum adica…?
Prințesa a avut o prezentare pentru sfarșitul unei etape intermediare (școala de limba). Din septembrie merge la un liceu in Amsterdam. Va fi prima școală la care va sta mai mulți ani, de când ne am mutat in Olanda. În 3 ani a schimbat 3 școli pâna acum, pentru că a intrat în programul olandez de învațare a limbii olandeze pentru străini. Anul acesta a fost într-o școala, program intermediar între scoala primară și liceu (kopklas) unde copii cu capacitate cognitivă mai mare dect nivelul de limba să-și poate îmbunătați cunostințele de olandeză și direct avizul pentru a merge la un nivel teoretic mai mare la liceu.
Prințesa a făcut o prezentare despre cum a simțit ea acest an școlar, cum s-a văzut ea că a evoluat, ce a fost greu, ce a fost fun, ce planuri are pentru viitor. La sfârșitul prezentării, ne-a citit in română o scrisoare scrisă și în olandeză, dedicată părinților (familiei).
În scrisoare, ea ne-a mulțumit pentru că am susținut-o, pentru că am luptat pentru ea cu sistemul, pentru că nu s-a simțit singură atunci când la o discuție cu doamna ei pentru avizul final, Sportivul familiei a susținut asertiv situația ei, pentru că am fost atenți la emoțiile ei și am ascultat-o, pentru că a fost susținută de câinele familie în toată acestă perioada de adaptare. Un sfârșit emotionat pentru noi și pentru că saptămana aceasta a murit un membru drag al familiei EMA, cățelul inteligent și conectat cu noi toti. Avea 14 ani și 2 luni și am fost toți acasă când a murit. Prințesa, este foarte atasată de EMA și pentru ea a fost un suport moral în aventura noastră în Olanda. Am cam lăcrimat toți la această prezentare în olandeză a Prințesei. O prezentare cu emoție, și sperantă pentru ce etape urmează să vina!
În mirosul de tei, pe bicicletă mergând sper casă, am încercat de să-i explic de ce tatăl ei a lăcrimat. Scrisoarea ei ne validează cu emoție pe noi ca părinți, avem o dovadă că eforturile nostre sunt văzute, că au în final un succes. E un moment emoționant când copilul din tine relizează că e părinte și că face ceva bine!
-Cum să-ți explic…. inima de părinte se umple când vedem cum evoluați voi copiii! Și suntem mândri de voi, cu și fară scrioare. Scrisoarea a verbalizat ce copilul din noi vroia sa auda… o validare. În toată experiența ca părinte, astfel de momente te fac fericit!
-Aha
…și am început o discuție despre de ce ea nu putea vorbi imediat corect românește când trebuia să schimbe din olandeză în timpul prezentări.

