Operatiunea Titirez: adaptarea la gradinita

Dra Titirez in 2014 a facut cunostinta cu cresa, gradinita si surioara. In primavara a incercat cresa un pic, ne-am imbolnavit, am stat acasa pana in septembrie cand am inceput gradinita. Am facut o pauza in octombrie pentru ca am nascut si apoi inapoi in noiembrie la gradinita. Initial vroiam sa o tin pana in ianuarie 2015, sa creasca un pic cea mica, insa am fost sfatuiti sa incercam sa nu piarda prea mult pentru ca ar fi pacat de potentialul ei. Pot spune ca am trecut cu bine cu  Dra Aiurel, toata casa gripata – ea era ok :).

Cum a foat la noi adaptarea?  Experienta de la cresa ne-a ajutat un pic, pentru ca eu nu am mai avut atatea emotii. Tot aceiasi experienta a invatat-o si pe ea sa ma „joace” emotional, cu ochii mari, cu manutele pe fata mea spunand ca nu vrea la gradinita.

La inceput o duceam eu si o luam. Plangea cand ajungeam la gradinita si intram in clasa. Cand o luam era vesela.  In primele 2-3 saptamani nu prea dormea la  gradinita, dar statea cuminte in patut. Apoi a urmat o pauza, am nascut eu si inapoi la gradinita.

Eu fiind acasa cu cea mica, o duce Sportivul familiei acum. La inceput plangea cand pleca de acasa, mi se rupea sufletul, iar ea se folosea de acest lucru.  Ziua ma simteam vinovata ca nu stau cu ea, desi stiam foarte bine ca e spre binele ei. Doamna educatoare, ne-a spus ca dupa ce am nascut se juca foarte mult cu bebelusul si caruciorul, apoi dupa o perioada s-a indreptat si spre alte jucari, semn ca trecuse peste perioada de adaptare cu surioara.

Cu cat ma simteam eu mai vinovata cu atata ea plangea mai tare dimineata. Dupa ce iesea din casa, bineinteles ca nu mai plangea :).  In clasa  nu plangea, era cumintica si foarte vesela seara. Cu timpul mi-am educat „vina” si a fost mai usor. Am descoperit chiar ca daca dimineata o pregateste tatal chiar nu plangem de loc.

A fost greu prima luna cred, apoi avea dimineti bune si mai putin bune cu diverse grade de plans. Ne luam diverse jucari la gradinita si am incercat ca tematica povestilor inventate de mine sa fie cu  gradinita. Episodul ei preferat de la Bobita si Buburuza, e cel cu gradinita iar povestea preferata este cu doua surori printese ce merg la gradinita :).

IMG-20150126-WA000A devenit mai usor trezitul de dimineata, o data cu crearea unui program seara. Noi nu prea aveam un program de seara si uneori adormea tarziu 11-12 noaptea. Incepusem si „crizele” de trei ani, care desi rare la inceput ne-au provocat sa incercam sa le gestionam. Pana la urma solutia este sa o lasi sa se descarce si sa fi langa ea cand vrea sa se linisteasca. In restul, nu aude sau proceseaza cei spui in timpul tantrumlui. Cu  calm si rabdare se rezolva :)!

Programul de somn tine foarte mult de vointa si organizarea parintilor. Normal ca protesteaza  la inceput ca nu vrea sa doarma, dar dupa 2-3 zile de regulament: lapte, un pic desene, poveste si somn, intelege  si nu mai protesteaza.  Stiu foarte bine ca daca adoarme pana la 10-10.30 dimineata e odihnita. Avem si o mica „pedeapsa” care inca tine:  nu are voie la desene daca nu ma asculta in timpul zilei si dupa ce a vazut ca nu glumesc sau dau inapoi cu aplicarea pedepsei, functioneaza. Important e ca toata familia sa respecete regulile impuse. Semnalul de culcare este pentru toata familia, asa ca si noi adulti inchidem TV-ul :). Sa vedem cum evoluam mai departe!

In weekend-uri, incerc sa fac ceva doar eu cu ea, mergem la teatru, spectacol sau o prajitura. 3 ani si gradinita este o perioada destul de grea emotional pentru toata familia cred :). Fiecare o gestioneaza cum poate.

Ce s-a schimbat de cand am inceput gradinita? A devenit mai independenta:

  • nu mai vrea sa faca la olita acasa, face la toaleta cu colacelul ei( pe care ea vrea sa-l puna)
  • vrea sa-si dea singura jos pantaloni si sa-i ridice
  • nu mai vrea scutec noaptea. Faceam la olita, insa seara ii mai puneam scutec. De vreo 2 luni a cerut singura ca nu-l  mai vrea.  Nu am incercat diverse tactici sa scapam de scutec si noaptea. A fost chiar usor, a venit natural :).
  • cere sa doarma singura in alta camera. Ma mai cheama in timpul noptii la ea, insa e un pas important. Din nou , fara tactici a venit natural dupa ce s-a obisnuit cu dormitul la gradinita. Deci se poate si fara „sa-ti arunci” copilul in alta camera :)!
  • cantam , dam specatacole si am devenit foarte „smechere”. Ne da uneori niste raspunsuri ce ne surprinde, logice, dar in avantajul ei. Ne intoarce anumite afirmati in favoarea ei  cand are nevoie, asa ca noi nu putem da inapoi :).
  • a inceput sa ceara diverse jucari ca a vazut la vreun copil. Sa vedem cum evoluam aici, momentan are jucariile ei si ii explicam ca nu trebuie sa aiba la fel ca altii.
  • se alinta mai mult, pentru ca si noi a rasfatam uneori.
  • a inceput sa manance mai putina acasa, desi la gradinita mananca la fel. Stagneaza in greutate, nu ma stresez inca pentru ca avem de unde :).
  • dupa doua etape de imunizare, suntem cu parametri de imunitate la nivelul minimal acceptat. I-am refacut analizele anul acesta si suntem mai bine cu imunitatea fata de acum 1 an. Se si cunoaste fizic, ia tot curs  nasul si a tusit dar fara febra sau alte simptome. Zic eu forme usoare. Nu ma astept sa nu raceasca pentru e normal la varsta lor( chiar de 6-7 ori pe an).
  • are diverse apucaturi de la gradinita, pe care nu le vede acasa si care nu-mi plac asa ca trebuie sa o corectez . Inclusiv a inceput sa minta cand face ceva rau, desi nu vrea si nu i-am dat vreun motiv sa se ascunda, cauta alte explicatii sau da vina pe altcineva.  Aici cred ca avem luptat pentru a o corecta….
  • ne cearta ea cand noi nu respectam vreo „corectie” de a noastra, de exemplu vorbitul cu gura plina de mancare :).

Pentru prima data, eu am inteles si apreciez vacantele scolare acum din punctul de vedere a unui parinte. O intrebare insa pentru voi:  cand pui atatea poze cu copiul pe FB si filmulete din vacante cand ai timp  sa stai cu copilul tau, sa interactionezi ?! Pentru mine a fost socant sa-mi urmaresc newfeed-urile  in acesta vacanta intersemestriala….eu nu cred ca peste ani o sa conteze pentru copiii nostri ca i-am facut un album intreg cu poze de la munte, cred ca o sa-si aduca aminte cum ne-am jucat sau cum am interactionat.   Da, stiu….ce ciudat din partea mea :).

Sa vedem cum evoluam mai departe !

Copiii nu se cresc matematic!

Urmeaza cateva pareri personale, rezultat al  observatiilor mele din ultima perioada 🙂 !

Ce pot sa spun, nu am prea mare experienta in cresterea copiilor. Ale mele fete, nu sunt nici macar la scoala primara. M-am lovit doar cu cresa si gradinita in sistemul nostru de stat. Am explicat anterior de ce am ales acesta varianta. In alegerile pe care le fac pentru ele, ma bazez pe memoria educatiei mele, bunul simt , instincte testate si uneori pe familie.

Bunicii, matusile, orice ruda cu experienta in crescut copii stiu mai bine uneori ca  noi baza educatiei. Ma refer la lucrurile pe care omul trebuie sa stie sa le faca in societate: sa manace singur,  sa recunoasca un scaun, sa recunoasca un animal, sa bea din cana, sa faca la olita, etc. Partea cu olita, ganditi-va bine ca parintii nostri nu aveau confortul scutecelor de unica folosinta si nu-si permiteau sa aiba un copil care nu face singur la olita pana la 3 ani.  In astfel de cazuri, e bine sa ascultam si de persoane mai experimentate si sa uitam de teoriile noastre lipsite de practica. Pana la urma acesta parte a educatie este elementara pentru specia noastra.

Ca orice parinte, vrei ca copilul tau sa fie cel mai cel! Ca mama, experimentezi diverse frustrari cand iti compari copilul cu altul si trebuie sa recunoastem, toate ne laudam copilul excesiv uneori. Desi as vrea sa vorbesc si despre altceva in societate , ajung pana la urma tot despre copii sa vorbesc. Poate e ceva normal! Personal incerc sa-mi controlez  „laudele” cand vorbesc despre copiii mei, important este sa stie ei cat de mandra sunt!

In toata „competitia” parentala ajungem sa uitam sa invatam copilul lucrurile basic si il aruncam in diverse sisteme de educatie alternative insuficient testate pe societatea romaneasca.  Nu depunem destul de mult efort  in a invata copilul sa faca la olita, insa  depunem efort sa stie sa numere sau sa stie sa citeasca de la varste fragede. Nu este garantia unei minti brici ca stie sa numere de la 1 an. Copilul se naste cu o inteligenta, care poate pana la 18 ani sa fie dezvoltata sau nu…datorita educatiei si atentiei pe care o acordam. Se numeste ca pierdem copilul pe drum 🙂 !

Sistemele de educatie alternativa fata de sistemul nostru standard indiferent de natia lor, sunt  supraevaluate,  Sunt create pentru societati total diferite de a noastra, vand conceptul parintelui foarte mult si nu sunt testate de timp in Romania. Societatea noastra este diferita  din orice unghi o privesti fata de alte societati chiar si din SE Europei. Istoria noastra ne face unici in acesta zona geografica.  Nu spun sa nu va dati banii pe asa ceva, insa consider ca trebuie sa fie o educatie complementara unei educatii de baza.  Adica unele lucruri de educatie cel putin in primii ani de viata sunt prezentate mai pompos si pe bani, decat in realitate: dezvoltarea motricitatii pentru bunica e  sa invete copilul sa duca lingura singur la gura si nu-i trebuie n jucarii pentru acest lucru….

Ne bazam prea mult pe ce este  ” la moda” in materie de educatie, pe carti scrise de straini care in viata lor nu au ajuns in Romania, fara sa trecem prin filtrul gandirii sau sa incercam sa ne documentam mai mult pe acel subiect. Ajungem sa facem sacrificii sa ducem copilul la o gradinita particulara, cand am putea sa ne interesam mai mult despre viitoarea educatoare sau personalul din locatie. Pana la urma educatorul este foarte important. Este mult mai usor sa-ti zici ca ai rezolvat educatia pentru ca ai scos niste bani din buzunar, decat sa-ti ajuti copilul sa prinda drag de invatatura si carti, sa te asiguri ca recunoaste  culorile, ca stie sa se spele pe maini singur, sa stie bunele maniere la masa…etc. Sunt lucruri simple da , dar sunt detalii care fac diferenta, indiferent de ce scoala face sau cand de repede stie sa numere. Stiu ca nu avem prea  mult timp liber la dispozitie dar aici trebuie sa intervina si familia! Expresia celor 7 ani de acasa, vine de la evrei care au un cult de educare a copiilor in primii 7 ani prin cat mai diverse experiente unde participa toata comunitatea.

Nu spun ca nu ajuta diverse cursuri sau ca nu ma ia si pe mine din cand in cand valul, insa incerc sa ma bazeze si pe experienta bunicilor si pe o logica  evolutiva si pe regula ca trebuie sa existe un echilibru in tot ce facem.  Omul sfinteste locul e prima regula in orice alegere, ca esti tu parinte sau o alta persoana. Mai multa atentie la noi( copiii nu fac ce nu vad acasa!) si la oamenii care intra in contact cu copiii, mai ales la educatori. Una din calitatile acestui popor este adaptabilitatea si acest lucru nu se invata decat intr-un sistem testat de acesta societate. Daca aveti in plan sa va mutati din tara de la scoala primara, face sens sa alegeti ca baza un alt sistem de educatie.

A doua regula e echilibrul! Valabila si pentru adulti. In orice alegere sau activitate trebuie sa urmam un echilibru si sa ne invata copilul sa aleaga la randul lui echilibrat si cu bun simt. Unele lucruri nu se invata din carti sau cursuri after school.  Ne auzim parintii cand spun: am bagat atatia banii in copilul asta, nu stiu cum de a ajuns asa! Eiiii cum?!

Cred ca am devenit prea comozi si nu depunem efort pentru educatia copiilor nostri, acei 7 ani de acasa daca vreti. Ne preocupam prea mult de competita cu alti parinti decat de echilibrul emotional al copilului, decat de abilitatea lui de face fata schimbarilor, a situatiilor tensionate.

A treia regula: toate la timpul lor! Iti poti da seama ca ai gresit ca nu l-ai lasat sa-se imbrace singur la 4 ani, la 6-7 ani deja ii poti crea frustrari si tie nervi… cu cat e  mai mare cu atat e mai greu de invatat pentru ca stie ca se poate si altfel….

Pur si simplu, e mai important sa se poata descurca indiferent de situatie, sa stie sa caute solutii si sa fie perseverent si deschis. Viata e schimbatoare, cum iti ajuti copilul in fata ei?! Nu din carti si nu prin cursuri, ci doar prin educatia din familiei! Ca la leu, invata sa vaneze de la mama….

Ce ma irita e cand aud: copilul are personalitate cand un copil e incapatanat!  Dragilor, orice copil are  o personalitate, incapatanare la copii nu este o dovada de caracter. Este poate prea mult alint, poate ca nu stie sa piarda, poate nu stie sa gaseasca solutii, poate e greseala parintelui ca  vrea sa schimbe ceva brusc etc. Oricum e o greseala de educatie, care poate duce si la un adult incapatanat fara a avea abilitati sa stie sa-si rezolve conflictele interne si externe. Cati stim astfel de adulti….?!

Ideea e sa NE EDUCAM SI NOI COPIII si nu sa-i lasam pe alti; sa fim atenti si la lucrurile elementare! Nu traim cu alti copii, traim cu ai nostri! Nu traim in societate, traim in familie! Mai putina  independenta si atentie in alegeri! Cine ma aude ca nu-i dau copilului meu dulce din comert, ca nu mananca inca ciocolata, sau ca nu ii dau bomboane, imi zic…. „ehhh lasa ca ai sa vezi tu cand intra la scoala cu alti copii!”  Ce remarca romaneasca :)! Eu o tin pe a mea insa si nu-i dau! Dra Titirez face ce vede in casa, mamanca ce vede in casa si deja ce e prea dulce nu-i place :). De ce nu stie, nu simte nevoia si nu va face exces!( confirmat si de psiholog)

Deci cum spuneam, cateva pareri :)….