Avem 7 luni de cand sunt in formula de 4 personaje in familia noastra. Am incercat eu sa-mi adun gandurile la inceput de drum. Acum dupa ceva timp pot sa dezvolt mai mult 🙂 .

In cercurile mele sociale, lumea face copii in functie de mediul in care au crescut, de probleme de sanatate, de buget si in functie de „ambitiile” personale.

Un copil intr-o familie te maturizeaza, te invata multe  si te ajuta sa-ti rezolvi multe probleme personale. De la doi copii in sus inseamna un „MBA”  serios/copil.

Deci cum e cu doi copii mici( unul de 3 ani  si 4 luni si unul de 7 luni)? E complicat! Ai provocari zilnice si orice lucru simplu se poate complica fara sa-ti dai seama de ce.  Ai scapat de fricile de la primul copil, insa acum esti la alt nivel de gestionare fizica,logistica, emotionala a intregii familii si a propiei persoane. Stii ca va fi mai complicat si vor fi mai multe provocari , dar nu ai idee care vor fi acelea pana nu se intampla.

Dupa doi copii am ajuns la maturitatea sa ne intrebam: ce am facut pana acum  in viata? de ce nu am facut copii mai devreme? Fizic pentru mama e mult mai usor inainte de 30 de ani. Emotional si ca si evolutie personala daca ii faceam mai devreme invatam si ne dezvoltam pe mai multe planuri mai devreme. Castigam ceva timp!

Insa sa revenim la „house with children”. Cand sunt acasa doar cu Buburuza e relativ simplu, lupt doar cu mine. Cand sunt cu amandoua acasa e mai complicat :)! Ce se intampla la primul copil e un  alint comparativ cu doi copii cu doua nevoi diferite. Crize apar zilnic cu diferite intensitati.  Coreleaza-le programul de masa, somn, baie( al tau personal e un lux), nu le corelea momentele de plans pentru ca ajungi uneori sa plangeti in 3. Dra Titirez are uneori dorinta sa ma ajute cu sora ei mai mica, insa atentia ei este pe timp scurt .  Dra Titirez se alinta si vrea joaca, Buburuza vrea atentie totala si e mai dependenta de bratele mele..

Viata personala si cea de cuplu sufera, sufera, sufera! Ca o comparatie: cu un copil esti la un nivel de frustrare controlata; cu  doi copii ajungi la un nivel de „detentie”. Desi intelegi ce  se intampla, esti constient de motive, actiuni si prioritati exista mai multe sanse ca toate momentele planificate sa dispara si sa le  amani la nesfarsit daca intelegeti ce vreau sa spun :).

Sunt sigura ca se poate mai bine si mai usor, dar noi inca invatam! Sunt sigura ca va fi si mai complicat decat atat cand  voi incepe munca si cu cat cresc cu atat vor fi provocari mai multe si mai grele. Educatia si crestea lor sunt o presiune mult mai mare acum cand sunt 2.

In schimb, ador faptul ca mai am ocazia sa ma joc cu rochitele si funditele pe care le-am cumparat pentru Dra Titirez. Noroc ca le-am pastrat pe toate. Toate haine au o emotie in plus acum cand le imbraca Buburuza si creez povesti pentru sora ei. Jucariile le avem pe varsta pastrate si realizez ca de unele nu avem nevoie. De exempliu: paturicile interactive le vad acum cam nefolositoare. Copilul se dezvolta oricum motric, apuca, se intinde si daca il pui pe o arie mai larga si ii lasi mici jucarii in jurul lui. Uitati aici ce stresata erau la primul copil cu jocul, acum stiu ca vine de la sine si natural dar atunci Doamne fereste! sa nu care cumva sa nu se dezvolte bine copilul 🙂 ! Nebunii de mama la primul copil !

Buburuza, e mai dezvolta motric decat primul copil la aceiasi varsta, mai nervoasa si mai putin mancacioasa. Daca cu Dra Titirez, imi manca imediat cei pregateam si nu prea conta cat de fin faceam piureul de legume cu carne, acum e un proces mai lent si trebuie sa fiu atenta la cat de tocata e carnea.

Complicatul este insa frumos! Exista momente frumoase si cred cu cat cresc ca vor fi mai multe. Cand interactioneaza cele doua si  isi zambesc una alteia, ma topesc toata.  Cand Buburuza o cauta prin camera cu privirea pe sora ei sau cand o urmareste cu atentie in activitatile pe care le face simt o liniste interioara ca sunt doua.

Uneori Dra Titirez o pupa pe Buburuza din propie initiativa, nu are crize de gelozie directa( nici nu cunoaste termenul), daca o iau eu de la gradinita ma intreaba unde e Ilinca. E musai sa fie si ea! Ma imita in gesturi si actiuni cu ea. Daca plange, se apuca sa-i cante cum fac eu.

Intr-o discutie din parc cu  o fetita a treia propozitie a Dra Titirez a fost ca are o  „suioaia” si o cheama Ilinca. O prezinta persoanelor cu care ne vedem ori de cate ori are ocazia si cand o duc la gradinita o prezinta cu mandrie colegilor ei. Sper sa ramana asa cat mai mult timp :).

Interactiunea lor e asa un lucru frumos si cald! Inca nu am gasit modalitatea sau nu o simt, sa le iubesc la fel in acelasi timp, sa nu ma simt vinovata fata de una sau alta in functie de context.

It’s a work in progress!