Publicat pe

De la grădiniță spre școala: pregătire

Pentru mine intrarea în clasa pregătitoare a Prințesei la toamnă va fi o noutate. Noutatea vine cu multe întrebări, temeri și stresuri.  Realizez că va fi diferit de grădiniță și poate că nu vom mai fi ZEN, însă refuz să cred că nu ne vom descurca și nu vom face tot posibilul să maximizăm  ce primim de la sistemul român de învățămant.

Eu consider că sistemul nostru de învățământ reflectă societatea noastra, nu-l pot schimba,  e mai util ca un copil să stie supraviețuiască și în condiții mai puțin perfecte. Avem norocul să fim în București, unde dacă vrei poți să gasesți și zone mai moderne de educare în școlii de stat.  Efortul financiar pentru  un sistem privat pe care  eu îl consider bun, este destul de mare și viitorul poate fi neprevăzut. Adică pe scurt, mă risc cu copiii în sistemul de învâțămant de stat! Mă bazez că eu voi putea suplini anumite zone emoționale și îndruma copilul în activițăți extrașcoloare.

Gradinița de stat a fost minunată, cu o doamnă pe care Prințesa a vazut-o ca pe un mentor, cu o atmosferă nu perfectă însă liniștită și cât se poate de echilibrată social. E redundant să mă mai plâng că timpul trece repede și că nu-mi vine să cred că Balenutza mea frumoasă intra în „roata” școlii!

Prințesa mea, va intra  la 5 ani si 10 luni în clasa pregătitoare, în septembrie. Considerăm că e pregătită.  Gradiniță consideră că e pregăptită, ea e ok cu progresul.

După ce vreo doi ani am studiat clasamente de școli, am vizitat și vorbit cu directori, am cautat și echilibru social și să nu pună presiune pe copiii, am găsit Școala! De la începutul anului caut să mă pregătesc pentru toamnă: am făcut listă de rechizite, am ales ghiozdan, am ales penare și am încercat să aflu ce noutăți ne va aduce acesță noua etapă. Copilul crește!

Am avut norocul să primesc la fix invitația de a participa cu Prințesa la un atelier de evaluare al Oanei Moraru. Timp de 3 zile, Prințesa mea s-a jucat organizat împreună cu Oana și echipa ei. Apropo în caz ca nu știati e normal și se practică în alte tări să existe centre de evaluare copii separat de școala, care să ajute sistemul și părinții să crească copiii, cu o evalueare obiectivă.

Am primit feedback după cele 3 zile și pot spune că  ne-am reanalizat din nou copilul din trei puncte:

  • logopedie-am înțeles că trebuie să reparăm prin ore de logopedie sunetele pe care nu le  pronunță corect. Corecția ne ajută ca la dictare să scrie corect, sunetele pe care nu le-ar pronunța corect, le va și scoate din cuvinte. Cumva trebuia să o facem mai devreme, dar  nu eram conștienți de impact.
  • motricitate fină- aici trebuie să mai exersăm. Vestea bună este că ea a început să-mi ceară să exerseze  acasă semnele  și literele pe care  le face la grădi.
  • social, ea este un copil extrem de cuminte și e o excepție de la regulă în general. Se joacă în lume ei și nu e proactivă în a răspunde. După feedback-lui Oanei am analizat serios abilitățiile ei sociale și cunoscându-ne copilul câteva din  îngrijorările  Oanei nu le considerăm a fi reale. Am realizat însă că datorită problemelor de  vorbire, ea evită să vorbească mai mult în public și să fie mai proactivă.

Prințesa a considerat că a fost la un curs, așa se referă la atelierul Oanei și i-a plăcut și cum am început să mă ingrijorez eu pe aspectele de mai sus, ea a devenit mai vorbareață, mai socială cu copiii fară să i zic eu ceva. O duc acum și la un curs de dezvoltare prin teatru și îi place să se joace de-a spectacolul. Face ore de logopedie la grădi și în weekend. Se văd deja progrese și vinerea trecută când am luat-o de la grădi era foarte fericită. Vorbise mult cu dna pedagog-logoped și era mult mai încrezătoate în propiile puteri. Sincer, la cât de echilibrat îmi consider că e copilul  meu, nu mă gândeam că ar avea o temere doar că nu pronunță corect!

sursapozacontinuu

Oricât de atentă aș zice eu că sunt cu educația, îmi scapă lucruri de care nu știu! Faptul că Oana mi-a spus părerea ei, m-a făcut să acționez pe zonele unde înainte nu eram conștientă că sunt probleme. De când am început să mă agit și Prințesa mea parcă s-a mai schimbat în bine, parcă a realizat și ea unde trebuie să lucreze. Și acest lucru, fără să-i explicăm exact ce a fost atunci cu 3 zile. E grăitor ca ea se referă la atelier, ca la un curs!

Nu am scris rândurile de mai sus ca publicitate, am scris că mă gâdesc că poate vă ajută experiența mea și vă dă idei. Aș rezuma astfel:

Aveți încredere în copilul vostru și în skill-urile voastre de parinți imperfecți! Dacă veți cauta să fiți mai buni ca parinți, veți găsi o cale la orice problemă! 

Acceptați feedback-ul despre copiii voștri, căutați-l și analizați-l din perspectiva părintelui ce ii vrea binele copilului și-l cunoște cel mai bine!

Articole utile:

Sfaturi pentru copiii 6-12 ani

Rechizite-clasa pregatitoare

Publicat pe

Mentoring si adolescentii

In toamna aceasta m-am implicat intr-un proiect de mentoring numit Opening Opportunities. Practic trebuie sa gestionez si sa coordonez o echipa de proiect formata din elevi de liceu si cumva sa-I ajut sa descopere diverse „nuante” ale unei cariere intr-o corporatie IT.

Mi-am dorit sa ma implic din cateva motive:

-impartasesc din experienta mea si poate reusesc sa fac viata mai usoara unui tanar la inceput de drum. Eu am experimentat tot pe propia piele si sunt un exmplu de cariera pe propiile forte fara tips& tricks la inceput de drum.

-ma va ajuta sa ma dezvolt in coordonarea de echipe cat si in experienta de prezentare

-ma va ajuta sa vad cum au evoluat adolescentii in ziua de azi si voi experimenta comunicarea cu copii mai aproape de varsta copiilor mei. In  plus e o repetitie pentru ce urmeaza sa am si eu in familie 🙂.

Ce mi s-a parut minunat la acest program a fost ca el are loc in mai multe orase din tara. Eu am ales Bucuresti doar pentru ca timpul si responsabilitatile de familie nu-mi permit sa calatoresc asa mult, mai ales in interes personal. Am vazut din feedback-ul programului ca sunt multi tineri dornici de informatii si oportunitati in toata tara.

Eu consider ca informatia cu cat o ai mai devreme in viata cu atat faci pasi in fata. Dezvoltarea unuei personalitati si expunerea la diverse experiente te ajuta sa intelegi ce iti place si ce vrei. Din momentul in care stii ce vrei si poti tot timpul sa fi impacat cu alegerilele pe care le faci, vei evolua mult mai rapid.

In prima faza ne-am intalnit cu elevii unui liceu. Eram eu si un coleg alocati ca mentori la acel liceu si eu eram nerabdatoare sa-I cunosc.

Am intalnit niste copii foarte frumosi si ingrijiti, cumva introvertiti dar dornici sa invete. Energia lor pozitiva s-a transmis si catre noi. A trebuit sa tin o mica prezentare despre mine si a fost ceva inedit sa extrag din experienta mea acele actiuni care m-au definit si care transmise mai departe pot ajuta o alta persoana.

Apoi am asteptat urmatoarele zile sa se inscrie elevii in grupul meu. Am avut cererii si a trebuit sa aleg pentru ca nu cred ca pot gestiona mai multe echipe( pentru moment 🙂 ). Fiecare mentor a criteriile lui de alegere. Am inteles ca in unele orase au fost 40 de aplicanti/mentor.

Dupa alegerea echipei a urmat o prima intalnire de cunoastere si de brainstorming cu privire la proiectul nostru. Partea de coordonare a echipei si detaliile logistice sunt si ele un lucru important. Asa ca am facut un grup de whats’up si i-am impulsonat sa incepem sa discutam si acolo, pentru ca programul zilnic nu va putea tot timpul sa permita sa ne vedem fizic. Acum suntem la faza in care am ales idea de proiect si facem un pic de cercetare, urmand sa creionam un plan de proiect. Un challenge a fost sa comunicam toti in grup intr-o conferinta pe Skype, eu avand versiunea Business si ei nu. Am rezolvat-o.

Rezumand: sunt acum intr-o postura noua pentru mine si ma vad in timiditatea lor, incerc sa le impartasesc cat mai multe din experienta mea si sa ne conectam.

14882235_682147761962573_6005095543083538837_o

Va urma

P.S Am ramas uimita sa aflu ca ei nu prea citesc bloguri de varsta lor si ca trendul e FB si Instagram in zona de social media la ei.

Publicat pe

Sportul in viata noastra

Viata mea este destul de agitata in acest an. Multe schimbari au avut loc si toate bune spre norocul meu,  mai sunt si 2 copii mici care ma uimesc si ma  provoaca in fiecare zi,  mai am si rol de  sotie din cand in cand 🙂 .

In ultima perioada ma streseaza si un alt subiect:  nu fac miscare/sport. Nu am mai facut effort sustinut constant de 5 -6 ani, adica de la prima sarcina. Desi realizez ca nu e bine si ca pe toate planuri m-as simti mult mai bine, ma ascund dupa „nu am timp”. Am devenit si destul de comoda si orice iese din rutina mea zilnica,  mi se pare un stress maxim.

Am avut placerea sa ajung la sa aflu despre Campania Always „Continua sa lupti #caofata” si am realizat ca lipsa mea de miscare imi afecteaza si copiii. Cele doua fete ale mele vor face atata miscare cata vad la mine.  Nu este de ajuns doar ca un parinte sa faca sport in casa, mai trebuie sa fie si exemplul parintelui de acelasi sex.

Am realizat si cat de important este un sport in educatia unui copil sau adolescent. „Un sondaj realizat anul acesta în România**** a arătat că 94% dintre fete cred că sportul le ajută să își crească încrederea în sine. Numeroase studii au arătat că practicarea continuă a sportului, la orice nivel, reprezintă un factor major care contribuie la creșterea încrederii în sine a fetelor, oferindu-le aptitudini valoroase ce le ajută să-și mențină încrederea că pot face orice ulterior în viață. Un studiu realizat în 2015 în SUA a arătat că femeile cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani au de două ori mai multe șanse să fie mai încrezătoare dacă practică un sport în mod regulat, comparativ cu cele care nu practică deloc.

…trei dintre cele mai importante beneficii ale practicării sportului sunt încrederea sporită, aptitudini de lucru în echipă și de conducere.

Eu nu ma astept sa faca copii mei sport de performatanta la  nivele foarte ridicate. Daca vor ajunge acolo cu atat mai bine, insa cred cu tarie ca o activitate sportiva regulalta nu le poate face decat bine. Disciplina pe care ti-o impune  orice pasiune sportiva modeleaza un copil si ajuta un adolescent.

Societatea  noastra nu te incurajeaza, dar asta nu inseamna ca familia ta sa fie la fel.  Am avut placerea  sa o ascut pe Andreea Chițu,”cea mai bună sportivă a României în anul 2015, vice-campioană mondială și campioană europeană la judo”, cum povestea despre ce a tinut-o de sport: sustinerea familiei! Mi-a placut mult ea si de cum povestea cum a modelat-o sportul ca si personalitate si adult, cum a trecut mai usor peste unele framantari ale adolescentei.

Ma uit la Printesa cum a invata sa mearga pe  bicicleta fara rotii ajutatoare si vrea sa participle al concursuri cu tatal ei. Ma uit la Madam Furlifus care la nici 2 ani face tumba perfect si are o viteza in picioare tot timpul. Ma uit ca potential in copii mei exista si doar eu voi fi vinovata daca nu este explorat si nu le trasez o cale. Copii au pasiune si nu neaparat informatie. Tine de parinte sa creioneze cai pe care ei sa le aleaga si sa le definitiveze.

Acum ma lupt cu mine sa-mi gasesc si eu calea optima  inapoi spre sport!

Publicat pe

Eu si blogul meu: follow up

Dragilor,

La aniversarea blogului meu am lansat o propunere pentru orice doreste o cafea si tips&tricks.

Am decis sa nu aleg doar o singura persoana si mai multe pentru a fi corecta cu mine. Am rezonat cu cele ce mi-au scris.

Asa ca Andreea, O mama curioasa si Catinca revin pe email cu stabilirea detaliilor!

Sa aveti o zi frumoasa!

 

Publicat pe

Operatiunea Buburuza: 9 luni si 2 surori

Dra Buburuza face  in curand 9 luni. Mergem  de-a busilea cu viteza, ne ridicam in picioare si ne miscam incet cu antepremergatorul. Se joaca la masa cu activitati in picioare si a inceput sa-si tina echilibrul fara sprijin.

Are un limbaj al ei: na-na, ga-ga, eh-eh….si este mai nervoasa, mai vesela si mai agitata decat sora ei la aceiasi varsta. Avem 4 dinti sus si 3 jos :). Pe zi ce trece insa ma bucur de momentele frumoase dintre cele 2 surori.

Buburuza e bucuroasa cand o vede pe Printesa. Printesa vrea sa o vada cand se trezeste si si-a facut un obicei sa se joace cu ea dupa somn. O salutam:

-Bonjur Madam Furlifus!

Are 3 mese solide,  2 mese alaptare-manca tot in tr-un ritm mai incet. Cu Buburuza trebuie sa fiu mai atenta sa nu se inece cand o las pe ea sa manance ceva. Pentru ca se trezea de mai multe ori noaptea si eu am simtit ca mi-a scazut cantitatea de lapte, i-am mai introdus 180ml de lapte praf( formula bebelusi).

Cu somnul noaptea e mai dificil si eu nu ma comport bine la nesomn: devin nervoasa. Se trezeste de 3-4 ori pe noapte, insa de cand i-am introdus supliment nu mai mananca noaptea si am si eu vise( dorm legat 3-4 ore :)).

Insa cea mai minunata situatie este ca le urmaresc cum interactioneaza, cum o alinta cea mare Ilincuta, cum o invarte in leagan si Buburuza rade larg la ea, urmarind-o cu ochii, cum ii canda”Zboara, zboara, Varajimaturica” si cea mica se agita verbal in stilul ei.

Printesa face puzzle si Buburuza vine in viteza si vrea sa-i ia piesele. Printesa se joaca cu papusile si Buburuza vine in viteza sa-i ia una. Momentan impart mai greu jucariile.

Am observat saptamana aceasta cat a stat toata ziua acasa Printesa, ca vrea sa-i dau si ei din mancarea Buburuzei, vrea sa-i dau si ei cu lingurita iaurtul, vrea sa o ajut si pe ea sa se imbrace si vrea sa o ajut la toaleata, desi la gradinita nu are nici o problema. O ajut, asa se exprima ea cand vede probabil ca ii acord mai multa atentie celei mici. Ca un sfat: alt doilea copil trebuie facut cand cel mare devine prescolar, e mai usor ca nu vede toata dependenta dintre mama lui si bebelus.

Buburuza pare mai dependenta de mine decat a fost cea mare si cand ies din peisaj mai plange. Cand fac dulciuri cu cea mare( mai mult pentru timpul pe care il petrecem decat pentru rezultatul efectiv), cea mica daca nu este langa noi nu se linisteste. Sta in centrul ei de activitati se uita la noi si ne urmareste fiecare miscare. Daca nu suntem in vizorul ei, devine cu scandal.

Am avut nopti( cand era varicela in toi) cand plangeau amandoua concomitent sau cand o linisteam pe una, se trezea cealalta. Mi-a spus o mamica ca va deveni mai usor cand va creste si cea mica un pic si le voi corela programul de masa si somn.  E frumos insa cand dormim toate 3 in acelasi pat si o vad pe cea mare ca o ia in brate pe cea mica, sau dupa o noapte agitata eu stau cu ele pe cate o mana si adormim.  Momentele aceastea apropiere nu se pot compara cu dormitul in camera lor si sigur nu le poate face decat bine! Eu zic ca fiecare varsta cu minunatiile ei si ca trebuie sa ne bucuram de fiecare clipa.

Pe langa alte avantaje\dezavantaje ale casei noastre, va pot spune ca play date-urile sunt mult mai naturale si zilnice. Eu am bucuria sa am bilet in primul rand la astfel de spectacole: in curtea noastra sau la vecini se strang 5-6 copii se joaca, se cearta, se impaca, se bucura. Cand sunt la noi in curte, imi las copii cu fetele mai mari si eu imi vad de treaba. Buburuza se simte  alintata, iar eu sunt linistita, le stiu in siguranta. Le mai facem limonada sau le pun cantecele si toti sunt bucurosi.  Ma asteapta o  vara plina de astfel de momente ! 🙂

IMG_20150615_200859

Inca invatam sa ne echilibram in 4 si fiecare dintre noi are „nebuniile’ lui pentru acesta formula familiala. Avem 3 semne de foc si unul de apa( cea mica) care promite sa fie si ea de foc!

Va urma!

Publicat pe

Operatiunea Buburuza: 6 luni

La multi ani sarbatoritilor  de azi si multa sanatate va dorim!

Mai avem un pic si  Ilinca( Buburuza) implineste 7 luni.  Am inceput diversificarea de la 5 luni jumatate, avand o greutate peste medie.

Cu diversificarea am introdus legumele, carnea, uleiul de porumb si un pic de mar. Pe toate pana acum nu le-a refuzat. Actiunea propiu zisa de masa, insa e mai complicata decat la primul copil. Au structuri fizice diferite, iar dra Buburuza e mai sensibila. Adica mancam aprope tot, daca carnea e foarte bine pasata in mai mult timp si uneori suntem nervoase la masa. Eu am avut experienta cu Dra Titirez: manca in 10 min tot ce-i dadeam. E drept ca a inceput sa invete si cea mica sa deschida gura.

E mai sensibila si la durere. Ne-au iesit doi dintisori, urmeaza urmatorii doi probabil. Suntem mai nervoase si noaptea. Desi e mai ceas la somnul de noapte, are o perioada in care e mai agitata si a inceput dupa prima raceala.

De la gradinita, dra Titirez ne-a adus un virus de am racit cu totii, inclusiv eu. Fetele au facut o forma usoara, dar mucii si tusea la un copil de 6 luni  ne-au cam dat nopti albe si putine emotii recunosc. Nu stiam cum e cu copil mic bolnav, acum stiu :). Multumesc lui Dumnezeu, ca au fost forme usoare.

Buburuza va spuneam este mai dezvoltata motric fata de primul copil. De la 5 luni jumatate sta in fundulet si vrea sa se ridice. I-am luat si un centru de activitati bounce si apuca, se intinde, impinge, se invarteste.

A inceput miscarile pentru mersul de-a buselea, acum se misca ca o rama cand vrea sa se deplaseze sau se intorce de pe burta pe fata sau invers. E un proces nou pentru mine, Ioana nu l-a avut, a trecut direct la ridicare in picioare si mers. Cum spuneam structuri diferite!

Buburuza pare un copil comunciativ si vesel dar si mai nervos. Inca o alaptez, insa imi pare ca nu mai e de ajuns. Recunosc ca nu tin regimul alimentar ca la carte, ceaiul mai putin si oboseala mai multa. Deci, mi se confirma teoria cu privire la alaptare.

Are nevoie de mai multa atentie si devine repede nervoasa daca nu o bagi in seama. Aici e posibil sa o fi alintat si eu mai mult. Nu prea o las sa planga :). La primul copil aveam teoria proaspata in minte, la al doilea merg pe experienta si moment.

Ma joc mai natural cu ea. De la 4 luni cam a „invatat” sa ma mangaie pe fata la cerere si jocul Balenuta planorista, e in trei acum. Daca cea mare ma vede cu Buburuza pe picioare incercand sa facem avionul, vrea si ea, asa ca am doi pasageri. Ele se amuza, iar eu obosesc repede!

A da, si m-a mostenit cu fotogenia: poza ne prinde cu ochii inchisi :). E una din 10 poze…..

IMG_20150423_112257

 

 

Publicat pe

Viata in 4

Avem 7 luni de cand sunt in formula de 4 personaje in familia noastra. Am incercat eu sa-mi adun gandurile la inceput de drum. Acum dupa ceva timp pot sa dezvolt mai mult 🙂 .

In cercurile mele sociale, lumea face copii in functie de mediul in care au crescut, de probleme de sanatate, de buget si in functie de „ambitiile” personale.

Un copil intr-o familie te maturizeaza, te invata multe  si te ajuta sa-ti rezolvi multe probleme personale. De la doi copii in sus inseamna un „MBA”  serios/copil.

Deci cum e cu doi copii mici( unul de 3 ani  si 4 luni si unul de 7 luni)? E complicat! Ai provocari zilnice si orice lucru simplu se poate complica fara sa-ti dai seama de ce.  Ai scapat de fricile de la primul copil, insa acum esti la alt nivel de gestionare fizica,logistica, emotionala a intregii familii si a propiei persoane. Stii ca va fi mai complicat si vor fi mai multe provocari , dar nu ai idee care vor fi acelea pana nu se intampla.

Dupa doi copii am ajuns la maturitatea sa ne intrebam: ce am facut pana acum  in viata? de ce nu am facut copii mai devreme? Fizic pentru mama e mult mai usor inainte de 30 de ani. Emotional si ca si evolutie personala daca ii faceam mai devreme invatam si ne dezvoltam pe mai multe planuri mai devreme. Castigam ceva timp!

Insa sa revenim la „house with children”. Cand sunt acasa doar cu Buburuza e relativ simplu, lupt doar cu mine. Cand sunt cu amandoua acasa e mai complicat :)! Ce se intampla la primul copil e un  alint comparativ cu doi copii cu doua nevoi diferite. Crize apar zilnic cu diferite intensitati.  Coreleaza-le programul de masa, somn, baie( al tau personal e un lux), nu le corelea momentele de plans pentru ca ajungi uneori sa plangeti in 3. Dra Titirez are uneori dorinta sa ma ajute cu sora ei mai mica, insa atentia ei este pe timp scurt .  Dra Titirez se alinta si vrea joaca, Buburuza vrea atentie totala si e mai dependenta de bratele mele..

Viata personala si cea de cuplu sufera, sufera, sufera! Ca o comparatie: cu un copil esti la un nivel de frustrare controlata; cu  doi copii ajungi la un nivel de „detentie”. Desi intelegi ce  se intampla, esti constient de motive, actiuni si prioritati exista mai multe sanse ca toate momentele planificate sa dispara si sa le  amani la nesfarsit daca intelegeti ce vreau sa spun :).

Sunt sigura ca se poate mai bine si mai usor, dar noi inca invatam! Sunt sigura ca va fi si mai complicat decat atat cand  voi incepe munca si cu cat cresc cu atat vor fi provocari mai multe si mai grele. Educatia si crestea lor sunt o presiune mult mai mare acum cand sunt 2.

In schimb, ador faptul ca mai am ocazia sa ma joc cu rochitele si funditele pe care le-am cumparat pentru Dra Titirez. Noroc ca le-am pastrat pe toate. Toate haine au o emotie in plus acum cand le imbraca Buburuza si creez povesti pentru sora ei. Jucariile le avem pe varsta pastrate si realizez ca de unele nu avem nevoie. De exempliu: paturicile interactive le vad acum cam nefolositoare. Copilul se dezvolta oricum motric, apuca, se intinde si daca il pui pe o arie mai larga si ii lasi mici jucarii in jurul lui. Uitati aici ce stresata erau la primul copil cu jocul, acum stiu ca vine de la sine si natural dar atunci Doamne fereste! sa nu care cumva sa nu se dezvolte bine copilul 🙂 ! Nebunii de mama la primul copil !

Buburuza, e mai dezvolta motric decat primul copil la aceiasi varsta, mai nervoasa si mai putin mancacioasa. Daca cu Dra Titirez, imi manca imediat cei pregateam si nu prea conta cat de fin faceam piureul de legume cu carne, acum e un proces mai lent si trebuie sa fiu atenta la cat de tocata e carnea.

Complicatul este insa frumos! Exista momente frumoase si cred cu cat cresc ca vor fi mai multe. Cand interactioneaza cele doua si  isi zambesc una alteia, ma topesc toata.  Cand Buburuza o cauta prin camera cu privirea pe sora ei sau cand o urmareste cu atentie in activitatile pe care le face simt o liniste interioara ca sunt doua.

Uneori Dra Titirez o pupa pe Buburuza din propie initiativa, nu are crize de gelozie directa( nici nu cunoaste termenul), daca o iau eu de la gradinita ma intreaba unde e Ilinca. E musai sa fie si ea! Ma imita in gesturi si actiuni cu ea. Daca plange, se apuca sa-i cante cum fac eu.

Intr-o discutie din parc cu  o fetita a treia propozitie a Dra Titirez a fost ca are o  „suioaia” si o cheama Ilinca. O prezinta persoanelor cu care ne vedem ori de cate ori are ocazia si cand o duc la gradinita o prezinta cu mandrie colegilor ei. Sper sa ramana asa cat mai mult timp :).

Interactiunea lor e asa un lucru frumos si cald! Inca nu am gasit modalitatea sau nu o simt, sa le iubesc la fel in acelasi timp, sa nu ma simt vinovata fata de una sau alta in functie de context.

It’s a work in progress!

IMG_20150405_193336(1)
Prima poza oficiala cu Buburuza & Sis