Au trecut doi ani, diferiti de toti cei 29 ai mei de viata. In acesta perioada, acum doi ani, incepeam sa fac cunostinta cu emotiile de mama. Prima emotie: cand am vazut-o pentru cateva secunde in sala de operatie! A doua emotie: cand m-am dus nerabdatoare sa o recunos in salonul bebelusilor si ma napadea plansul ca nu imi recunosteam copilul din prima :)! Si au urmat nenumarate emotii pozitive si negative.

Daca ar fi sa descriu un pic acest job de mama as spune ca mi-a luat aproape doi ani sa fiu naturala in acesta pozitie si  sa simt cu tot corpul meu o dragoste unica. A invata sa-ti iubesti copilul si sa te simti mama e un proces de durata… .  E un job minunat!

Intre 1-2ani ne-a uimit in fiecare zi si ne-a tinut impreuna. Continua sa ne uimeasca si abia asteptam sa venim acasa sa o auzim, sa o vedem cum striga bucuroasa :” Mami, tati!”, cum se bucura si danseaza ca sunt in casa, cum canta: „usu doame si viseaza”, cum ne uimeste cu gesturi noi. Ultima „uimire”: si-a pus mainile la ochi cand se juca cu de-a „v-ati ascunselea” cu tati si numara, gest pe care probabil la vazut la desene sau la copii de pe strada.

Recunosc ca viata personala devine haotica si rara, insa merita!  Un copil te transforma intr-adevar intr-un adult. Incercam sa fim parinti relaxati si sa nu stresam copilul cu toate ambitiile noastre. Ne straduim sa-l crestem cat de bine putem si avem mare noroc ca Buni ne ajuta! Se vede experienta unei mame a doi copii. Ma uimeste uneori cu cate  usurinta si naturalete o linisteste  Buni, cand uneori eu nu pot, cum ii canta si o invata poezi pe care eu habar nu le-am.  MULTUMIM BUNI!

Uneori eu ma stresez pe diferite  lucruri cum ar fi : cum va fi cand merge la gradinita, ca e momentan un pic timida, ca mi-as dori sa nu gresesc din lipsa de timp in educatia ei, insa Ioana Sofia ma ajuta sa ma linistesc.

La anivesarea lui Raducu( e mai mare  cu o luna decat noi, caruia ii uram multa sanatate si  La mult ani!), dupa doua ore de acomodare si observare a mediului inconjurator a inceput sa se joace frumos si chiar sa vorbeasca in „public”. Erau foarte dulci cand ea, impreuna cu Raducu, Rebeca si Nati se lipeau de usa de la intrare si asteptau sa le dam startul sa fuga pana la noi: unu, doi, trei …si! Alergau bucurosi, zapaciti, tipand de bucurie. Am repetat numaratoarea pana cand am abosit noi adulti, apoi au mai alegat ei dupa numaratoarea lor :).

Mami, sa fi cea mai sanatoasa…. stiii tu. La multi ani!