-Alo…iubitu, am terminat, ies din fabrică. A păpat Ioana?

-Alo, da…

-Stai puţin, că am luat-o greşit…ah, ah, nu am văzut sensul giratoriu…ups sunt pe contra sens…

-Ai grijă să nu loveşti maşina, că te mănănc!( ton aspru) Te-ai ameţit de la iaurt?!

-Ameţită eram şi când mai luat( eu în gândul meu)!

Aşa s-a terminat pentru mine o zi foarte interesantă de luni. Ieşeam din fabrica Danone din Bucureşti( undeva în zona Fundeni) şi nu eram atentă la drum :).  Nu ar fi prima oară când se întamplă :)! Ce a fost însă aşa de interesant, vă întrebaţi? Să vedem….

Am fost invitată împreună cu aproximativ 14 mămici talentate să vizităm fabrica şi să ni se prezinte un nou produs adresat copiilor între 6luni şi 4ani. Am ajuns la fabrică, foarte curioasă să văd şi eu ” How it’s made” şi să mă lamuresc, dacă se poate cu tot folclorul auzit în jurul meu cu privire la produsele lor.

Instruire

Deci, noi mămicile şi câtiva copii am fost mai întâi echipaţi şi instruiţi, să nu intram cu bijuteri şi poşete, să ne spălam corect pe maini. Pot spune că eram ca nişte „japonezi” cu bascuţe roşii. Picture, picture, picture! A urmat apoi un mic traseu prin fabrică cu explicaţii. Am învăţat multe lucruri interesante, ca principile de fabricare ael iaurtului, ca sunt doua bacterii ce participă la crearea iaurtului „mâncând lactoza”( un streptococ şi un lactobacil), că înainte de apariţa pelicininei, bolile digestive se tratau cu iaurt, că numele companiei vine de la fiul fondatorului Daniel Issac, ce era poreclit Dannon( dacă am reţinut coret şi a murit la 103 ani), că primele iaurturi se vindeau în farmacii şi primul iaurt cu fructe a fost produs de Danone, că zahărul din lapte se numeşte lactoză.

Din detaliile lor de producţie am reţinut că:

au 57 de furnizori de lapte, strict controlaţi, majoritatea din sudul ţării. La fiecare recepţie de lapte, laptele este analizat. Se fac trei teste pentru antibiotice pe tot traseul laptelui( se refuză lapte ce conţine urmă de antibiotic)

-laptele la intrare se procesează în lapte degresat şi „smântână”, ulterior în funcţie de produs liniile automate combină cantităţile necesare. Fermentare se poate face în tanc sau direct în pahare în funcţie de produs. Iaurtul cu fructe se face cu un fel de gem, ce este adus din afara tării pentru că fermierii noştri nu au un sistem de colectare pus la punct.

toate produsele finite stau într-o perioadă de carantină între 24-48 de ore, când se mai fac ceva analize

-au anumite standarde pentru toţi furnizori lor ce sunt impuse prin contract şi auditeză periodic firmele partenere. Igiena este foarte strictă( şi normal la astfel de produse). Aerul este filtrat atât în încăperi cât şi în instalţii.

Oamenii au anumite standarde de păstrat şi în consecinţă au şi proceduri riguroase pe care le urmează. Am întâlnit oameni pasionaţi de ceea ce fac şi asta cred că mi-a plăcut cel mai mult. Până la urmă omul sfinteşte locul. Vizita a fost plină de noutăţi pentru mine, care până acum am văzut o fabrică ce producea piese mecanice şi o fabrică în construcţie, de maţe :). Le-aş mai face o vizită când o creşte Ioana mai mare, să vadă şi ea tot procesul. Să asocieze un produs cu munca a mai multor oameni: şoferi, lucrători, tehnicieni, medici, specialiţi în domeniul calităţii, al comunicări etc. Ei au un program ” Vino acasă la Danone” unde vă puteţi înscrie pentru vizite în fabrică. Din câte am înţeles, se pare că sunt booked pană la sfârţitul anului. Merită o astfel de vizită  pentru că experieţa personala este mai bună decât orice poze şi cuvinte. Am postat mai multe poze pe Facebook.

La sfârţitul vizitei ne-a fost prezentat un nou produs: „Danonino, brânzică natur”. Din ce ne-au povestit ei, se pare că s-a muncit mult la acest produs(peste 1 an) şi cred că au incercat să facă ceva mai aproape de nevoile mămicilor din România. Se pare că cerinţa în România este pentru iaurturile simple( atipic pentru consumatorul european), cu ingrediente naturale. Deci noi ştim să „mâncăm” sănatos :)! Produsul este pentru moment fabricat doar pentru Romania, adaptat unor carenţe ale copiilor din Romania( s-au bazat pe un studiu efectuat). Producţia se face în Polonia, pentru că acolo au o fabrică cu linia de producţie necesară. Am mai aflat şi că copiii în primii 2 ani de viaţă, îşi reînoiesc complet sistemul osos. Ce minune e corpul uman :)!

Din ce ne-au comunicat ei produsul este îmbogăţit cu calciu şi vitamina D3. Se pare că formula conţine 65% brănzică şi 35% iaurt. Nu are o granulaţie ca brânzica facută în casă pentru că nu ar fi fost destul de fluidă pentru a fi turnată în pahare.  Gustul e ok, unii spun că e un pic acrişor. Mai multe detali puteţi găsi pe site-ul lor sau la telefonului consumatorului.

Dacă aveţi vreun feeback personal pentru acest produs( se găseşte în magazine), îl puteţi scrie la comentarii. Orice părere îi ajută pe oamenii de acolo să-şi facă treaba mai bine. Fără comunicare, unde  am ajunge :). Eu cred că este important şi să susţinem cum putem orice fel de producţie ce se face pe teritoriul ţării. Indirect ne afecteză şi pe noi!

Mai găsiţi pareri despre vizită aici, aici, aici, aici, aici

Later update: detalii despre produs puteţi găsi şi pe site-ul lor.

P.S Acesta nu este un articol plătit.