De prin vara îmi îngrijesc sprâncenele la Brown Bar. Cu puțină răbdare, sprâncenele mele au devenit decente și ceva  mai groase. Am învățat să le și machez un pic și pot zice că mă simt mai bine cu ele.

Diferența dintre salonul de cosmetică și experiența de acum, e simțitor mai buna și garantat să te ajute. E un pic mai scump, dar nu mă stresez iar că nu-mi cresc sprâncenele. Dar, nu despre sprâncene vroiam să vă vorbesc.

De când sunt mică admiram genele lungi și curbate, ca cele ale fiicei mele :). Am rugat-o de multe ori când era  în burtică, să ia genele tatalui și m-a ascultat. Eu am părul drept și gene drepte, zici că mă fac cu placa zilnic.

Acum se poartă sprâncenele false, urât puse și din abundență…să vadă lumea ce ochi frumoşi avem! Nu am fost nicioadata adepta părului fals pe corpul meu, după ce cheltui o avere să-l epilez :).

Am optat la  un moment dat pentru laminarea genelor=este un procedeu cosmetic non-invaziv și semi-permanent care se realizează cu scopul obținerii unor gene curbate, lungi și dese. Fetele de la salon, mi-au propus varianta aceasta pentru ca am gene lungi.

Prima reactie a fost să întreb cât costa….cam scump și am zis că mă mai gândesc. Apoi am primit o promoție și am zis să încerc.

Procedeul constă în a sta cam  o oră- o oră jumătate pe scaun și să încerci să ții ochii închiși, cât domnișoara aplică diverse straturi. La sfârșit le și vopsește un pic.

La început mă așteptam să fie curbate imediat, însă eu am un fir al naibi de drept și m-am gândit că e încapățânat, de se vedea doar un pic că stă în sus. A doua zi, când am pus mascara s-au curbat frumos. Am fost foarte încantată de ochii mei după ce aplicam mascara. Curbarea a durat cam 2,5 luni-3 luni.

Acum aștept încă o promoție…să le curbez din nou. 🙂