Sunt inca sub influenta discursului de la Social Media for Parents a lui Gyorgy Gaspar. El ne-a vorbit despre relatia de cuplu si cum afecteaza ea relatia parinte copil. Nu au fost notiuni noi, insa uneori ai nevoie de cineva sa te faca sa le constientizezi cu adevarat.
Relatia de cuplu este foarte importanta pentru sanatatea emotionala a copilului. Asa cum invatam sa fim parinti, putem invata sa fim si parteneri. Copilul in viata unei familii aduce la suprafata toate probleme/disfunctionalitatile emotionale ale adultilor, fie ca vor fie ca nu vor. Insa tot copilul te poate ajuta sa le rezolvi si sa-ti rezolvi probleme din copilarie ascunse. Trebuie doar sa vrei si sa-l lasi. Pana la urma „inconstientul este memoria emotionala” si unele informatii pot fi ascunse acolo insa tot cu acesta memorie actionam in deciziile noastre.
Sunt inca un pic umita de un caz de divort: el casatorit, ea casatorita cu copil -o relatie amoroasa la distanta ce duce la 2 divorturi. Ce se intampla cu societatea noastra? Vad tot mai multe cazuri de divorturi in jurul meu si culmea cazuri de divorturi cu familii cu copii destul de tinere. Nu mai luptam? E stresul atat de mare incat ne blocam sau am devenit foarte „lenesi”?
Recunosc ca exista cazuri in care divortul este un lucru necesar, insa oare in ce procentaj? Pornim la drum 2 oameni, care au teoretic lucruri in comun, au aceleasi principii si sunt oarecum compatibili si sexual. Exclud cazurile in care cel putin unul din parteneri are obiective ca banii, pozitia sociala, avantaje materiale.
Decizi sa ai cel putin un copil, iar in vremea noastra chiar decidem cand sa-l avem, nu e ca si cum nu putem controla acest lucru. Vine copilul/copiii si la un moment dat decizi sa divortezi pentru ca…. sau iti inseli constant partenerul.
Pai mai oameni buni, cand ai decis sa faci toate cele de mai sus( familie, copil), nu esti constient ca vor veni si vremuri mai grele si poate va trebui sa lupti pentru relatia de cuplu ca sa-i asiguri copilului tau o stabilitatea emotionala?! Adica nu realizezi ca aparitia unui copil, va veni cu responsabilitiati si visele tale de clubbing si nopti pierdute cu prietenii vor fi mai rare. E ca si cum stiu ca voi fi mama si eu in continuare fumez, ca nu pot altfel. Nu exista nu pot, exista ca nu vreau sa ma lup cu mine in acest caz. Nu lupti azi, nu lupti maine, ajungi sa-i arati copilului ca e normal sa nu lupti, ajunzi sa crezi ca e o normalitate sa renunti la partenerul tau, ajungi peste 20 de ani sa te intrebi unde ai gresit de ai un copil intr-un fel si ca tu ai avut numai necazuri in viata…
Recunosc ca e al naibi de greu sa iti impaci si partenerul si copilul. Eu consider ca in momentul in care devi mama o parte din mecanismele tale sunt inlocuite de mecanisme ce pun copilul pe primul loc, ca asa vrea natura ca specia sa supravietuiasca- de aici si „nebunia” femeilor dupa ce devin mame. Pentru mine e un mare mister cum ca o doamna cu copil, poti uita de copilul tau si cauti senzatii tari in alta parte. Banuiesc ca mai greseste natura, sau poate vine din rani emotionale din copilarie.
Relatia de cuplu devine din ce in ce mai grea dupa aparitia copilului si acesta eu zic ca se datoreaza in mare parte vietii sexuale care devine mai” solicitanta”a ca sa fiu eleganta :). Ea poate fi influentata de multi factori: timp, oboseala, dispozitiile mamei, problemele sociale. De la viata sexuala „solicitanta” ajungi la o comunicare mai proasta pentru ca te simti vinovat/a si atunci nu prea mai vrei sa discuti cu cel de langa tine. Am vazut multe cupluri care au probleme diverse totul pornind de la baza: viata sexuala. Ok si atunci ce facem?
Unele cupluri am vazut ca functioneaza pe principiul: familia familie si iesiri amoroase in afara familiei, alte cupluri gasesc solutii alternative pana la linistirea apelor: sport, shopping, exteriorizare nervoasa in societate, alte cupluri si mi se pare din ce in ce mail multe: „vai ce m-am indragostit, divortez! ” adica fug. A da si mai sunt cuplurile care se igonora si la un moment situatia e atat de grava incat se vede in educatia si comportamentul copiilor.
Cate cupluri divorteaza fara a lupta cu adevarat in relatie?
Un mare om in viata mi-a spus ca vom cauta constant „senzatii tari” si incercam sa le gasim cum putem. Cum pui însă aceste senzații tari prioritare la tot ce înseamnă viata ta: familie, cariera, dezvoltare personala? La un moment dat sigur te vei „trezi” în viata ta și vei realiza ca ai trăit cum ai vrut dar nu ești mulțumit. Beneficiile unei senzații nu țin toată viata garantat, iar după o vârstă sigur vei cauta o liniște sufleteasca.
Momentan ma sperie multitudinea cazurilor de divorț… nu luptam cu noi, nu luptam pentru partenerul nostru, nu luptam! Ne complacem intr-o situație de „amorteala”.
Aproape orice cred ca are o soluție trebuie doar sa o găsim și sa încercăm să facem tot ce se poate. Apelarea la un consilier sau chiar psiholog e o dovada de lupta. Desigur ne bazam și pe răbdarea celuilat. Sigur nu resuscitezi o relatie daca iti schimbi samponul, viata nu e cam reclame sau filme garantat :).
Am auzit tot felul de telenovele, am văzut tot felul de refulări ale frustrărilor lipsei vieții de cuplu. Câți le conștientizăm și câți încercăm să le rezolvam? Suntem conștienți cât de mult ne afectează copiii?
To be continued 🙂