Cu totii suntem afectati de evenimentele din ultima perioada. Pe o parte din noi mai mult, pe alti mai putini, sigur sub o forma sau alta ne-au afectat! Anul trecut la manifestarile  in Piata Universitati, am vazut cum societatea noastra a luat curba. E ca si cum ai privi un mamut greoi ce se misca. Acum  vad cum incepe sa prinda viteza mamutul. Ma bucura toti ce considera ca trebuie sa actioneze si sa ia atitudine la orice nu e in regula.

Astfel si Gasca Zurli a decis sa reanalizeze siguranta spectatorilor. Cand am primit comunicatul, am avut viziunea mea in Palatul Copiilor si imbulzeala care e dupa orice spectacol la iesire. Un gand infiorator mi-a trecut prin minte. Eu le multumesc ca I-au atitudine!

Daca nu intelegi si sper ca nu e cazul cititorilor mei si oamenilor inteligenti, mai jos avem mesajul Mayei( fata Mirelei Retegan si motivul pentru care Gasca Zurli exista):

„Mulți adulți nu înțeleg. Mi se pare ciudat că înțeleg eu și nu înțeleg ei. Mi se pare ciudat că unii oameni sunt atât de egoiști încât să spună „se face prea mare caz dintr-un incendiu” sau „eu ce îi zic copilului care abia aștepta” (am găsit 5 scuze in două minute, printre care se află și adevarul). Mă minunez de egoismul unor oameni. Si da, poate mă număr și eu printre oamenii egoiști. Dar eu mă bucur că mama e acasă. Mă bucur ca o simt lângă mine și mă bucur că nu e într-o sală în care se află în pericol. Mă bucur că nu pune in pericol suflete de copii și de adulți. Dar mai ales, mă bucur că nu o să imi stea inima în loc de fiecare dată când nu o să îmi răspundă la telefon. Mă bucur că atunci când o să ies din casă nu o să gândesc „dacă azi se întâmpla ceva, mama nu are cum să ajungă la mine.” Citesc comentarii pe facebook. Comentarii în care oamenii nu o respectă pe mama și huiduie decizia pe care a luat-o. Și aș vrea să comentez, dar nu o fac. Aș vrea să le amintesc că exist, că am 14 ani și că pot citi tot ce spun. Aș vrea să le explic de bully-ing, și că nu se întâmplă doar în rangul adolescenților „rebeli”. Aș vrea să le spun că ceea ce fac ei este asta. Și pe mine mă deranjează. Majoritatea spun „până acum nu v-a păsat de siguranța spectatorilor?”. Cred că până acum nimeni nu credea că o tragedie ca asta s-ar putea întâmpla. Și când organizatorii au realizat gravitatea situației, spectacolele au fost anulate. Oameni buni, cuvintele dor. Dor oameni pe care nu ar trebui sa îi doara. Cand apasati butonul „post” gândiți-vă : „Femeia asta are un copil. Are un copil, ca mine și ca tine, un copil care deși are 14 ani și e o fire independenta, are nevoie de mama ei. Femeia asta stă pe drumuri ca să ne facă nouă copiii fericiți, in loc să stea acasă cu copilul ei.” Femeia asta e mama mea. Și eu vin seara acasă de la școală, îi văd mașina în parcare și îmi pleacă inima din piept sperând că a venit. Dar apoi îmi amintesc că ea e in alt colț al României, facând mii de copii fericiți, si că nu o să fie în seara aia acasă să mă pupe de noapte bună.  Turneul a fost anulat, și înțeleg că unii copii vor fi triști. Dar între a vă gândi la copiii voștri și a posta un mesaj urât pe facebook, gandiți-vă la mine, și la faptul că, în toamna asta voi avea și eu pe cineva care să mă pupe de noapte bună așa cum au copiii voștri.
Maya.”

Detalii mai jos:

” Gasca Zurli, anunta suspendarea spectacolelor VREAU PUPIC DE NOAPTE BUNA din tara pentru urmatoarea perioada, din considerente privind securitatea spectatorilor.
”Avem un foarte mare respect pentru spectatorii nostri si regretam nespus ca sunt copii care voiau sa ne vada si care vor intelege mai greu de ce nu ajungem in orasul lor. Pentru noi este insa mai importanta securitatea spectatorilor (vorbim despre spectacole cu copii mici, care sunt tinuti in brate de parinti) si cum nu exista o precizare clara legata de spectacolele de familie in care parintii vin cu copiii si nu stim de la ce varsta e posibil conform legii sa fie copiii tinuti in brate, preferam sa ne gindim la siguranta lor inainte de orice.
Pana cand nu vom avea certitudinea ca salile de spectacol sunt pregatite pentru orice situatie si nu vom avea precizate aceste lucruri legate de siguranta persoanelor printr-un contract prin care proprietarul salii sa-si asume orice risc, nu vom mai face niciun spectacol intr-o Casa de Cultura sau Teatru. ”, spune Mirela Retegan, directorul companiei de spectacole pentru copii ”Gasca Zurli”

Vor fi anulate spectacolele cu Gasca Zurli din urmatoarele date.
Pitesti 6 noiembrie
Alba Iulia 7 noiembrie
Deva 7 noiembrtie
Constanta 14 noiembrie
Slobozia 17 noiembrie
Oradea 23 noiembrie
Arad 24 noiembrie
Resita 25 noiembrie
Iasi 29 noiembrie

Contravaloarea biletelor cumparate online va fi returnata de Eventim la punctul de vanzare de unde s-au cumparat biletele. Cei care au optat pentru tiparirea biletelor acasa sunt rugati sa trimita un mail la contact@eventim.ro.
Biletele care au fost cumparate de la casieriile salilor de biletele vor fi returnate la respectivele casierii.”

Sa ne revedem cu bine si sanatosi!

12138489_1131921070171085_1410393974845530358_o

Lasă un răspuns