Analiza la 33 si 2 copii

Am trecut de 30 ! Credeti-ma nu e mare lucru, presiunea e mai mult la noi in cap. Sincer, maturitatea, evolutia  pe care te-ai astepta sa o ai la 30 de ani si te stresezi ca inca nu ai ajuns acolo nu tine de varsta, ci tine de experiente. Eu acum, ma simt ca la 30 de ani! Acum , dupa al doilea copil.

Cel mai bun psiholog, cel mai bun trainer, cel mai bun MBA si cele mai ieftine 🙂 – sunt copiii.  Al doilea copil a complicat mult viata familiei, fiind  si un copil mult mai energic si agil. O complicare insa frumoasa!

La al doilea copil,  ca  mama  stii ce sa faci, lucrurile vin natural insa te intampina alte probleme mai profunde. Cel putin pentru mine, a fost o adevarata” revelatie” personala. In momentul in care devi parinte, incepi sa-ti intelegei parinti si sa-ti aduci aminte de tine, de „baza” ta psihica- adica de copilarie. Bineinteles, conditia este  sa te asculti si sa te lasi prada emotiilor, gandurilor; sa le digeri, sa traiesti si sa analizezi!

Cate revelatii de tot felul am avut in ultimile luni…. revelatii ce mi-au adus aminte de copilarie, mi-au adus aminteri in prezent si explicatii pentru unele din trasaturile mele…revelatii ce m-au facut mai puternica, mai rationala, ce m-au impacat cu mine si copilaria mea…. Adica am evoluat!  Recunosc poate nu ar fi trebuit sa-mi ia 33 de ani si 2 copii sa ajung aici , insa banuiesc ca se poate si mai rau 🙂 !

Mi-ar fi placut sa am intelepciunea sa fac 2 copii inainte de 30 de ani. Credeti-ma cu cat mai repede cu atat mai bine( bineinteles dupa 22-23 ani)! Mi-ar fi placut sa am intelepciunea sa-mi inteleg parinti mai devreme, m-as fi scapat de ceva regret si dureri. Mi-ar fi placut sa am curajul sa actionez in situatiile in care simteam ca imi vor schimba viata si peste ani ma voi intoarce la ele sa-mi explice o durere a sufletului.

Ma bucur ca am ajuns la intelepciunea sa-mi apreciez familia, sanatate, copiii, sa ma apreciez pe mine 100%. Ma bucur ca mi-am putut intelege parinti si actiunile lor, ma bucur ca deciziile din copilarie ma defines si in bine. Ma bucur  ca am inteles ca intelepciunea e o imagine a experintelor si a geneticii si deci stiu cum sa-mi educ copiii. Ma bucur ca am avut intelepciune  si de tanara sa I-au anumite decizii. Ma bucur ca traiesc si ca evoluez!

Multumesc ca m-ati ajutat persoane dragi  sa evoluez, multumesc ca ma ajutati sa TRAIESC!

Copiii bunicilor nostri

Conform celor invatate de mine copiii trebuie sa-si depaseasca parintii. Analizand putin viata parintilor nostri, ei au facut un pas urias fata de parintii lor.  Pasul nostru, evolutia noastra in comparatie cu a lor pare mai mica. Este mai putin importanta?

In ambele familii ale bunicilor copiiilor mei, strabunici au fost oameni simpli, cu putina carte care au incercat sa-si creasca cum au stiut ei mai bine copiii si nepotii. Ei au trait intr-o perioada mai tulbure a istoriei noastre si au facut ce au putut. Cu totii avem povesti despre cum bunici nostri au trecut prin colectivizare, viata la tara, supravieturiea prin diverse mijloace.

Bunica mea prin simplitate era o doamna, mama desi a copilarit cu multa saracie si-a depasit conditia si sunt convinsa ca daca  mai traia era in ton cu timpurile noastre. Minunata Buni, cand era copil manca o data pe saptamana carne( chiar daca aveau mai multa) si acum stie sa navigheze pe internet, utilizeaza Dropbox-ul si are o minte ce se poate adapta noului. Bunicul cu mustata, a trecut de la pascutul vacilor la manevrarea vapoarelor si e mai activ  ca mine pe FB.

Pasii uriasi fata de parintii lor din punctul meu de vedere, necesari sa fie facuti, de la un nivel de trai la altul. Acesti pasi uriasi si-au cerut si ei „tributul” lor in fiecare din cazuri, fara exceptie.

Evolutia nostra poate parea mica in comparatie cu a lor….Ma intreb cum va fi a copiilor nostri?! Poate fiecare generatie se dezvolta pe diverse planuri mai mult, se dezvolta in zonele unde generatia din urma nu a reusit. Vom putea noi fi constienti de evolutia copiiilor nostri? Vom putea fi noi mai deschisi decat parintii nostri?

Tin minte ca bunicii mei ( vad acest lucru si la bunicii copiilor nostri) au fost mai calzi cu noi( nepotii) decat cu copiii lor, au fost mai putin pretentiosi, au fost mai relaxati in a ne creste. Probabil se datora varstei, intelepciunii si experientei. Buni de exemplu spune ca acum realizeaza unde putea sa fie altfel in educatia copiiilor, doar ca alergatura continua si timpul putin au impiedicat-o. Are alta atitutdine fata de nepoatele ei, parca vroind sa recupereze timpul pierdut cu ai ei copii.

Dupa toate minunatiile pe care un copil ti le poate aduce in viata, iti arata si unde ai gresit in trecutul tau si iti arata si unde  si cate „schelete” din educatie ai. Sper ca generatia mea sa  incerce sa invete din aceste lucruri.

Sper ca ai mei copii ca adulti sa aiba mai putine „schetele” decat mine si sa nu le las vreo unul mostenire :). Astfel sigur voi face un pas important in evolutie 🙂 !