Curaj pentru non parinti

Dupa cum spunea o colega de munca oamenii se impart in doua categori: cei ce au copii si cei ce nu au copii. De multe ori cele doua categorii nu se inteleg intre ele din simplu motiv ca parinti nu-si mai aduc aminte de cum erau inainte si cei fara copii nu pot intelege ce nu cunosc.

Oameni non parinti,  e drept ca dupa ce avem in viata noastra o responsabilitate reala( copilul) ni se schimba prioritatile. E drept ca timpul nostru liber este indreptat spre activitati ce par plictisitoare. Va pot spune insa ca desi nu este usor sa ai o responsabilitate, desi vor exista momente de epuizare, desi uneori gresesti…exista momente de fericire pura mai dese! Cu cat ai timp mai putin, cu cat te ingrijorezi mai mult, cu atat simti in toti porii momentele de fericire, relaxare, bucurie, mandrie pe care ti le ofera un copil.  Te maturizezi cu adevarat cand realizezi ca ai o responsabilitate reala, a carei viata poate fi afectata de orice greseala a ta.

Va pot spune ca folclorul  negativ este exagerat! Nu ti se termina viata daca ai copii, poti sa iti faci timp si pentru tine,  poti calatori,  poti face tot ce vrei doar ca trebuie sa constientizezi ca nu mai ai acelasi timp liber, ca trebui sa-ti adaptezi iesirile in functie de copil, ca e normal copilul sa fie pe primul loc. Nu e usor, nici  foarte greu insa este foarte frumos! Foarte greu era sa-ti cresti copilul pe camp, sa muncesti pamantul cu copilul in brate sub soare, sa nu ai ce sa-i dai de mancare si sa nu ai toate beneficiile invetiilor moderne.

 Sunt momente ce iti umplu sufletul de caldura, fericire, ce alunga orice lucru negativ din viata ta. Nu ai cum sa inlocuiesti astfel de momente, nu exista inlocuitor la copil!

Oamenii parinti, e drept ca suntem mai maturi, mai responsabili acum insa nu trebuie sa uitam ca cealalta categorie nu poate empatiza cu noi pentru ca  nu cunoaste in detaliu ce presupune sa cresti un copil si de aici nu poate intelege orice reactie/decizie de-a noastra.  Oricat de greu este trebui sa ne straduim sa nu exageram acesta greutate pentru ca noi punem cea  mai mare presiune pe noi.  Desi poate nu pare, de la noi porneste totul! Cum vrem sa ne crestem copiii: sa se planga sau sa actioneze?!

Am ajuns in societatea noastra, sa  se considere ca ai curaj sa faci un copil si consideram ca este foarte greu sa cresti un copil( cel putin eu asa am observat). De unde s-a ajuns la aceste „axiome”?

S-a ajuns la aceste „axiome” pentru ca parintii sunt oameni, oamenii sunt diferiti si reactioneaza diferit la  greutati/resposabilitati. Credeti-ma ca se exagereaza si nimeni nu-ti povesteste exagerat partile bune.  Nu ai curaj daca decizi sa ai un copil. Esti doar un adult ce vrea si poate sa se definitiveze, sa se maturizeze( vorbesc de alegeririle constiente de a avea un copil). In timp se dovedeste ca din frica, protectie, paranoie esti mai putin curajos/a ca inainte.

 Cateva ganduri pentru voi 🙂

_MG_7724

 

 

Liceul

Am promis acum ceva timp unei doamne profesoare ca voi scrie  un articol pentru absolventii de liceu. Am intentionat sa ma tin de termenul promis insa, din pacate viata nu m-a ajutat cu timp si inspiratie.  Imi cer scuze! Mai bine mai tarziu decat nicioadata, nu :)?!

Liceul pentru mine a fost la 10 minute de casa, plin de carti, cu multi prieteni, cu profesori extraordinari,  cu bucurii si tristeti, intr-un oras mic si linistit. Nu am avut „drame”, colegi rautaciosi. Am iubit foarte mult acea scoala, pentru ca eram din clasa a V-a eleva ei. A fost o perioada minunata. Aici am fost invatata de  la o doamna profesoara de sport ca: Nu exista nu pot, exista nu vreau!

Singura „drama” a vietii mele de liceu, a fost cand in clasa a 12-a ne-am mutat intr-un oras mai mare.  Departe de oamenii care m-au format intr-adevar: profesori, colegii, rude. Ultimul an de liceu intr-un prestigios liceu m-a invatat cateva lucruri:

-ca nivelul de informatii a unui elev dintr-un oras mic este egal sau chiar mai mare decat a unui elev dintr-un oras mare, ce are saptamanal medidatii din  clasa a IX-a.

-ca pot accesa mai multa informatie

-contreaza foarte mult educatie din familie

-ca oamenii sunt mai putin umani, mai putin corecti, mai putin „curati” intr-un oras mai mare.

Dupa clasa a 12-a, am plecat la facultate in Bucuresti.  Au trecut 12 ani de atunci… si tot cred ca nu exista nu pot, exista nu vreau!

Liceu te formeaza, dar nu te „definitiveaza”!  Experinta  vietii te „definitiveaza” si tu trebuie sa o ajuti. Trebuie sa incerci sa-ti cunosti foarte bine propia persoana sau cel putin sa-i lasi pe alti sa te invete. La 18 ani e greu sa stii ce vrei, insa vei invata daca vrei cu timpul.  Asta bineinteles daca iti doresti sa faci acest lucru…

Iti poti face viata mai usoara daca inveti sa gandesti optimist, inveti sa te lupti cu defectele tale, cu „graba tineretii”, inveti sa repectia experienta persoanelor din jurul tau, cauti sa inveti tot timpul si din orice situatie, gandesti pentru tine si nu lasi alti sa gandeasca in locul tau.

Mult succes si NU EXISTA NU POT, EXISTA NU VREAU!

Si nu uitati: tot timpul se  poate mai rau, decat ” drama” actuala :)!