parinte Archives - Baby Manager

Etichetă: parinte

14
mart.
2018

Părinte excepțional dar nu perfect, la clasa pregătitoare

categories: Educatie, Personal, Sunt parinte

Bine v-am regăsit în noua mea casă: babymanager.eu! Mi-a fost dor de 2.0 și încerc să-mi reiau bunele obiceiuri. Am o viată offline activă, un job ce îmi place, doi copii și un soț de gestionat….așa că am mai mult articole în cap meu, decât în online. Să revenim la obiectul blogului: gestionarea copiilor cu atitudine, optimism și păreri! Astăzi vă povestesc despre clasa pregătitoare și cum ne-am adaptat la ea.

Eu acum știu că nu prea vă plac exemple de „așa da” și să vă explic eu că există și experiențe pozitive….dar unul din motivele ce m-au determinat să scriu pe un blog, a fost acela că nimeni nu împărtășește și experiețe pozitive.

Vă mai ziceam în alte articole, că eu am făcut studiu cu mult înainte să vina vremea de grădinită sau școală. Am analizat pe multe părți: referițe, clasamente, păreri online; am fost în vizită la câteva insituții și am decis. Am decis după câteva criterii pentru școală de stat: după calitatea școlii, calitatea directorului, mixul social,zona unde putea să ajung fizic( nu cât de aproape era de casă) și până acum mi-a ieșit și suntem confortabili. Am gândit cu capul meu! Și am riscat cu învâțătoarea!

Pentru mine mixul social e mai important decât învățătoare. De ce?

Dacâ directorule ok, sigur va avea angajați pe stilul lui,
Copilul stă într-o clasă cu alți 28 de copii și cum e vârsta socializării, va conta mai mult influenta amicilor…și nu vreau discrepanțe prea mari decât ce educație are acasă,
O drama ce nu o pot controla la vârsta aceasta, îi poate fi fatala.

Consider că inteligența emotională este foarte importantă și dacă reușesc intr-un sistem de stat să le ofer copiilor mei o evoluție a acestei inteligențe, se vor putea adapta la orice și vor avea cum denumimi noi in corporație: „grit”.

Ce să vă spun?! Am nimerit la o doamnă învățătoare ce vine din mediul privat, ce încearcă să le construiască o bază pentru ce au nevoie în urmatoarele clase, ce le oferă un mediu să se exprime, să facă prezentări și să găsească soluții la probleme. Dna învățătoare ne dă feedback, ne cheamă psihologi la sedință să evoluam și noi ca părinți și se dă cu sania cu copiii. Nu e totul perfect, dar copilul meu evolueaza, e happy și face prezentări singură cu Egipt și Michael Jackson. E un copil introvertit, ce incepe să aibă încredere în ea și are notiunea de „grit” deja adoptată. Adică, încearcă să găsească soluții la orice!

Am primit și eu un feedback: ca părinte indiferent ce școală face copilul, părintele trebuie să se implice! Să lucreze cu el acolo unde e nevoie și să fie aproape de școală. Un cadru didactic, nu va putea să-i suplinească lipsa de educație sau atenție de acasă. Pe langă IQ, e importanta și munca si contextul de oportunitate pentru a avea succes.

…. Am și eu defectele mele și nu fac totul perfect, dar mă pricep să citesc oameni și să fac strategii. Până acum, abordarea mea a funcționat atât la școală cât și la grădiniță. Eu prefer să mă pregătesc și să am mai multe alternative…. nu să mă panichez în ultimul moment. Și caut să comunic cu cadrul didactic, iar feedback ul pe care l-am primit de la dna noastra într-o sâmbătă, după ce ea avuse o sesiune cu mai multi colegii despre părinții claselor lor, mi-a prins tare bine!

Mi-a spus ca sunt „un părinte exceptional și că îmi cresc frumos copilul” și apreciează că lucrez să evoluez atât eu cât si Dra Printesă. Și uitându-mă în jur sunt un părinte exceptional în ceea ce privește atitudinea mea, pentru că nu sunt ca marea masă de populație și deci nu sunt un părinte normal.

EXCEPȚIONÁL, -Ă, excepționali, -e, adj. 1. Care face, care constituie o excepție, care iese din comun; deosebit. 2. Foarte bun, excelent, extraordinar, remarcabil, grozav (3). ♦ (Adverbial; cu determinări introduse prin prep. „de”, formează superlativul) Foarte, extraordinar. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. exceptionnel

Însă ce fac eu, ar trebui să facă mai mulți părinți! Ce fac eu, se face intr-o societatea modernă și cu adulți educați la randul lor echilibrat. Din pacate, noi mai avem ca societatea să ne revenim. Generația mea este o generație încă crescută sub comunism și mai e nevoie de practică în rândul societătii noastre pentru a fi mai echilibrați. Nu putem cere un sistem de învățămant ca in Vest, dacă noi ca părinți nu ne educăm copiii echilibrat! Noi avem sistemul politic și de învătămănt pe care îl merităm. Și da…nu suntem marea masă și de accea ne doare…însă adevărul este că vecinii nostri sunt mai multi ca noi!

Și meritul de până acum al educației copiilor mei, nu este numai al meu, ci și al tatălui lor, care chiar este exceptional! 🙂

Vă recomand cu caldură, cartea Exceptionalii de Malcom Goldwell! E o carte despre succes pentru adulți și o carte de strategie pentru părinți. Poate fi o carte, ce vă răspunde cum să echilibrați presiunea pe care o puneți pe copil la școală.

Păreri?

14
sept.
2016

Gradinita anul III

categories: Bebe/Copilul, Carti, Educatie, Personal

Acum 3 ani incepea cu emotii prima noastra zi de gradinita. Am scris aici despre cum ne-am cautat gradinita si despre cum ne-am adaptat. Acum am inceput grupa mare!

Ma uit la pozele de atunci si cele de acum , de cele facute cu diverse ocazii la gradi si ma minunez cat de mare a crescut Printesa mea. As vrea sa opresc timpul in loc efectic si sa ma satur de starea de dulceata si puritate pe care o emana copilul meu. Cum fac sa nu si-o piarda?!

Abia am asteptat sa inceapa anul scolar. Drumurile pana la gradinita imi permit sa mai vorbim si sa interactionam. Dupa ce la un moment dat imi zicea ca ii este dor de copii si doamna educatoare, azi dimineata pe drum mi-a zis ca ii este frica! Am intrebat-o de ce I-ar fi frica daca tine la toti. Mai corect poate este emotionata. A raspuns:

-Ce inseamna emotionata?
Pai da mami, explica ce inseamna emotionata?! M-am straduit sa inteleaga cumva explicatia mea. Copilul simtea o emotie asemanatoare cu frica….

Zilele trecute am avut o surpriza din partea Editurii Caba, carora le multumesc foarte mult! Afisul cu pomi fructiferi este de mare success si pentru cea de 5 ani si pentru cea de 2 ani care imi silabosesc fiecare fruct. Surpriza si carticelele minutate ( care apropo sunt cu activitati bine gandite pentru copiii de 5 ani) mi-au adus aminte ca incheiem cu pasii repezi un capitol minunat si ca ne asteapta scoala la colt. Printesa si-a pus carticelele primite intr-o geanta si zicea ca ea s-a pregatit pentru scoala si-a facut ghiozdanul.

img_0707-1

Mie mi-a placut scoala si imi placea sa invat! Copilul meu pare mai destept decat mine si fara sa-i spun nimic premeditat pare ca-I va placea si ei! Insa, eu tot ma gandesc ca-mi va fi foarte dor de gradinita prin ochii Printesei! Sunt sigura ca gradinita prin ochii lui Furlifus va fi ceva mai diferita si cu siguranta o experienta frumoasa!

13497579_1011001638996696_5711105573525658181_o

12
ian.
2016

Copilul nr 2 in familie

categories: Bebe/Copilul, Personal

Variante sincere am auzit mai rar despre ce simte o femeie cu copilul nr .2 sau ce simte o familie. Interesul principal este sa afli daca se cearta cu copilul nr. 1…sau daca e mai cuminte ca si copilul nr 1 sau daca ii iubesti la fel….

V-am mai povestit despre aparitia Drei Furlifus in viata noastra. Va prezint un pic si starile sentimentale prin care trec/trecem.

Ca si la primul copil, la mine dragostea a crescut in timp. Ca si la primul copil, primele luni au fost de acomodare si am trecut de la o fiinta pentru care eram responsabila sa supravietuiasca, la o fiinta care mi-a intrat in suflet si de care m-am indragostit iremediabil.

Bun…acum eu ca o mama de copil linistit, echilibrat am trecut si la un copil energic, agil, dezvoltat motric( a se citi ca se urca peste tot si desface tot)! Asa ca sunt provocari noi zilnice cu care am luat cunostinta si ceva mai multi nervi de tinut in frau.

Pana cand Madam Furlifus nu a inceput sa se miste si sa interactioneze cu noi, locul ei in familie nu prea a fost definit si nu ii „recunosteam” personalitatea. Cam asa a fost si la primul copil, doar ca primul avea norocul sa fie „noutate” si nerabdarea sa vezi ce mai face, era mai mare. La copilul nr 2. cunosti procesul bebelusului in natura si doar astepti sa ajunga la acea varsta in care sa raspunda cat de cat la comenzi :).

Madam Furlifus are acum 1 an si 3 luni. Are o viteza la mers… de Printesa nu prea o prinde! Este foarte curioasa si extrovertita. A inceput sa invete sa se certe cu sora sa pe diverse lucruri. Cum se cearta: una tipa si alta plange sau amandoua plang sau amandoua tipa! Distractie! Ca parinte, cred ca varianta sa le lasi pe amandoua sa rezolve problema si sa nu intervii e cea mai corecta dar si cea mai greu de realizat. Nervii uneori isi fac loc singuri si razbat prin vocea ta!

Madam Furlifus scoate sunete asemanatoare cu anumite cuvinte sau propozitii. Ex: „ceeasta”, aco=acolo, ca=cal, nana=Ioana si are un DA foarte hotarat. Printesa la un moment dat ma intreaba:” Offff….cand incepe sa vorbeasca si Ilinca asta!”

Ele doua se inteleg bine. Pana sa inceapa Furlifus sa se miste, era mai mult o dragoste din spre Printesa spre ea si relativ liniste in casa. Din momentul in care au aceiasi jucarie in vizor, au perioade in care se joaca frumos, zambesc, se iau in brate, alearga si rad si momente in care se cearta. Momentele frumoase sunt mai multe decat certurile.

E uimitor si cum „se cearta” pentru mama si cum cea mica vrea sa copie tot ce face cea mare. Ritmul de invatare a lui Furlifus este mai mare pentru ca are un exemplu si atunci e foarte simplu.

Locul copilului nr 2 in familie, nu vine odata cu nasterea lui. Vine in timp si completeaza familia! Mama e bucuroasa ca mai are inca un bebe pe care sa-l admire si care sa mai mentina in familie „deliciile” unui copil mic! In rest este complicat de frumos cu doi copii! 🙂

23
apr.
2015

Operatiunea Buburuza: 6 luni

categories: Bebe/Copilul, Sunt parinte

La multi ani sarbatoritilor de azi si multa sanatate va dorim!

Mai avem un pic si Ilinca( Buburuza) implineste 7 luni. Am inceput diversificarea de la 5 luni jumatate, avand o greutate peste medie.

Cu diversificarea am introdus legumele, carnea, uleiul de porumb si un pic de mar. Pe toate pana acum nu le-a refuzat. Actiunea propiu zisa de masa, insa e mai complicata decat la primul copil. Au structuri fizice diferite, iar dra Buburuza e mai sensibila. Adica mancam aprope tot, daca carnea e foarte bine pasata in mai mult timp si uneori suntem nervoase la masa. Eu am avut experienta cu Dra Titirez: manca in 10 min tot ce-i dadeam. E drept ca a inceput sa invete si cea mica sa deschida gura.

E mai sensibila si la durere. Ne-au iesit doi dintisori, urmeaza urmatorii doi probabil. Suntem mai nervoase si noaptea. Desi e mai ceas la somnul de noapte, are o perioada in care e mai agitata si a inceput dupa prima raceala.

De la gradinita, dra Titirez ne-a adus un virus de am racit cu totii, inclusiv eu. Fetele au facut o forma usoara, dar mucii si tusea la un copil de 6 luni ne-au cam dat nopti albe si putine emotii recunosc. Nu stiam cum e cu copil mic bolnav, acum stiu :). Multumesc lui Dumnezeu, ca au fost forme usoare.

Buburuza va spuneam este mai dezvoltata motric fata de primul copil. De la 5 luni jumatate sta in fundulet si vrea sa se ridice. I-am luat si un centru de activitati bounce si apuca, se intinde, impinge, se invarteste.

A inceput miscarile pentru mersul de-a buselea, acum se misca ca o rama cand vrea sa se deplaseze sau se intorce de pe burta pe fata sau invers. E un proces nou pentru mine, Ioana nu l-a avut, a trecut direct la ridicare in picioare si mers. Cum spuneam structuri diferite!

Buburuza pare un copil comunciativ si vesel dar si mai nervos. Inca o alaptez, insa imi pare ca nu mai e de ajuns. Recunosc ca nu tin regimul alimentar ca la carte, ceaiul mai putin si oboseala mai multa. Deci, mi se confirma teoria cu privire la alaptare.

Are nevoie de mai multa atentie si devine repede nervoasa daca nu o bagi in seama. Aici e posibil sa o fi alintat si eu mai mult. Nu prea o las sa planga :). La primul copil aveam teoria proaspata in minte, la al doilea merg pe experienta si moment.

Ma joc mai natural cu ea. De la 4 luni cam a „invatat” sa ma mangaie pe fata la cerere si jocul Balenuta planorista, e in trei acum. Daca cea mare ma vede cu Buburuza pe picioare incercand sa facem avionul, vrea si ea, asa ca am doi pasageri. Ele se amuza, iar eu obosesc repede!

A da, si m-a mostenit cu fotogenia: poza ne prinde cu ochii inchisi :). E una din 10 poze…..

09
dec.
2014

Operatiunea Aiurel la 3 luni

categories: Bebe/Copilul, Personal, Prima luna, Psihic

..sau aproape 3 luni. De la inceputurile acestei povesti, a mai trecut ceva timp. Timp in care nu s-a intamplat nimic neobisnuit pentru rasa umana dar extra pentru mine si familia mea. Asa si ca sa nu uit, mai astern cateva cuvinte… e incredibil cum nu-mi mai aduc aminte detalii din primele 3 lui ale Ioanei.

Ilinca=Aiurel( are o uitatura comica), mai micuta ca sora ei la nastere, cu alta conformatie mi-a dat oportunitatea sa observ ce nu reusisem din cauza panici la primul copil. Copilul pana acum nu plage decat daca ii este foame, simte un disconfort sau vrea in brate. Se linisteste numai daca imi simte misorul. Ca si la Dra Tiirez dormim mai mult burtica pe burtica… si NU, nu imi este frica sa nu o scap! Poate sunt inconstienta dar stiu ca e cea mai buna pozitie pentru ea, eu reusesc sa ma odihnesc si cred ca instinctul mamei e cel mai bun.

Primele doua luni a stat mai mult in bratele mele. Toata lumea imi spune ca o invat rau, iar eu ma tot repet ca pana la 3 luni bebe se adapteaza mediului in afara sarcinii( nu se poate alinta) si are nevoie de siguanta, caldura, miros stiut. Ca drept dovada dupa 2 luni a inceput sa mai stea si in patut si pe canapea, sa doarma singura. In plus acelasi lucru l-am facut si la primul copil. Asa stiu eu sa ma descurc cu durerile de burtica…O alaptez, e mai nervoasa la san, nu scoate aerul asa bine, are un program de mancare la 3 ore ziua si 4 ore noaptea si geme cand mananca.

Prima luna eram cam „straine”. Eu eram mai stapana pe mine, nu mai era entuziasmul primului copil si doar o analizam. Ea inca nu vedea bine si interactiunile nu prea existau. Eram nerabdatoare sa treaca mai repede timpul, sa faca 3 luni, sa scapam de colici si sa nu mai fie asa dependenta de mine. Alaptarea la program si schimbatul scutecelor nu este un lucru greu, e chiar usor, insa nu si pentru nerivii mei agitatii. Multumesc lui Dumnezeu ca am facut al doilea copil acum, stie El cei mai bine! Mai tarziu in varsta cred ca as fi renuntat. Fizic si psihic e mai greu decat pana la 30 de ani.

Pe la 2 luni am inceput sa avem grimase/zambete volunare. Mi-a zambit prima oara mie 🙂 ! Ii place sa vorbesti cu ea si iti „raspunde”. Are cateva sunete diferite de orice planset sau geamat pe care le auzi cand parca ar vrea sa-ti spuna ceva. Nu le pot reproduce dar sunt „delicioase” pentru urechile mele. Tot pe la 2 luni a inceput sa vada mai bine, urmareste lucruri si face ochii mari cand o pun in fata oglinzii. Motric pare mai avansata ca Dra Titirez la aceiasi varsta, dar e alta conformatie dupa cum spuneam.

Ne iubim acum! Dra Titirez este afectuoasa cu ea, no problem here de la inceput. Primul moment de nepretuit pe care il asteptam de ceva timp, a fost pe la 2 luni cand Ioana s-a oferit sa ma ajute la baita lui Aiurel. A tinut sa o spele si ea, sa o duca in dormitor si sa o dea cu crema. Aiurel de data aceea nu a plans la masaj si se uita doar la sora ei. A fost un moment frumos intre noi fetele!

Acum spre trei luni pare ca s-au mai linistit colicii, mai dormim si in patut, sta treaza 1-2 ore, se uita in jur. Am fost raciti cu totii in casa, de la Dra Titirez cadou! Aiurel nu a parut ca a avut ceva.

Eu inca invat cum sa ma impart la doi copii, mai ales unul bebe. Abia astept sa se poata juca amandoua, sa nu necesite si prezenta mea 🙂 ! Sportivul si Buni ma ajuta mult cu Dra Titirez, insa sunt momente cand are nevoie si de mine. Ma trezesc cu ea dimineata sa o pregatesc la gradinita insa din dormitor plange Aiurel, vreau sa ma mai joc cu ea dar sunt cu bebe in brate, are si Ioana accese de furie si simt nevoie sa o impac, are momente cand o vrea doar pe Buni si pe mine ma respinge…. M-au lasat singura cu amandoua cateva ore in primele saptamani si la un moment dat plangeau amandoua si am inceput si eu sa plang ca nu le puteam linisti :). Nu ma pot imparti egal la amandoua, poate nici nu trebuie… incerc sa am momentele importante si sa le ascult.

Acum, uneori parca se simt: daca Dra Titirez vrea sa o adorm eu si daca ar trebui sa o adorm si pe Aiurel, cea mica adoarme instantaneu… parca simte ca am nevoie de ajutor :).

Am momente de oboseala si multe momente de reflectie asupra vietii noastre, asupra viitorului lor, asupra a ce ar trebui sa facem noi sa le fie bine. Presiunea parca e mai mare acum cu doi copii. Inteleg ca e si foarte frumos si sunt sigura ca sa va fi, insa eu sunt abia la inceput cu momentele magice.

Urmeaza primul Craciun in 4, am scris prima felicitare cu Dra Titirez pentru Mos Craciun, urmeaza prima serbare de gradinita( sigur am sa plang!).

Pe langa toate reflectiile mele, una ma bantuie: cum fac sa ma bucur cat mai mult de ele mici, imediat cresc si eu voi imbatrani…

later update: Aiurel gandureste cam de pe la 2 luni jumatate si pe la 3 luni a inceput sa-si scoata manuta de sub ea 🙂

19
feb.
2014

Cand te poti numi parinte?

categories: Promoţi!/Evenimente, Social Media

Prima mea grija, primul meu stres, primul meu atac de panica legat de primul meu copil, a fost EDUCATIA! Cum eu voi putea sa-i insuflu sa devina un adult educat, macar cat au reusit parintii mei?!

Eu nu consider ca daca nasti sau procreezi un copil esti automat parinte. Parinte esti: daca te preocupa fiinta si sufletul lui/ei, daca devin mai putin egoist/a si iti canalizezi energiile spre copil, daca te gandesti si te preocupa sanatatea fizica si spirituala a viitorului adult.

Am vazut multi adulti cu copii, insa copii fara parinti. Am nenumarate exemple in jurul meu ce considera ca li s-a sfarsit viata, ca nu mai au timp de iesit prin baruri, ca nu mai pot sta noaptea tarziu etc, doar pentru ca au un copil. Atitudinea lor este : foarte greu sa cresti un copil, insa nici nu-i vad sa caute sa-si usureze munca. Nu vreau sa dau de exemple si mai dramatice, pentru ca vreau sa le consider exceptii. Ei raman doar adulti fara a fi parinti.

Cu riscul de a ma repeta, copilul devine oglinda parintelui. Nu exista ca „eu l-am educat insa nu s-a prins de el”! Parinte inveti sa fi, nu te nasti cu acesta informatie. Ne nastem cu cateva insticte care ne pot ajuta sa supravetiuim, insa a fi parinte se invata. Ca orice altceva, se invatam insa in acest caz marja de eroare este minima pentru ca e implicata o alta fiinta.

Eu zic ca nu avem scuze in aceste timpuri sa nu ne preocupe cum sa fim un parinte mai bun. Avem acces la atatea informatii si specialisti! Din acesta categorite, va recomand sa nu ratati Conferinta Parenting prin ochii copilului. E o altfel de abordare a educatie copilului nostru, va fi o altfel de conferinta sunt sigura( numai faptul ca s-au gandit la un colt pentru alaptare si un colt pentru copii mai mari, e ceva wow!). Eu abia astept sa intru in „oceanul” de informatie si best practice pe care il vor crea Jody Johnston Pawel si Urania Cremene.

Va astept acolo sa invatam lucruri noi pentru viitorii adulti pe care ii crestem!

13
feb.
2014

Amprenta emotionala

categories: Personal, Social Media

Noi suntem suma experientelor traite, a emotiilor experimentate. Tu esti suma amprenteloremotionale. Eu sunt rezultatul unor atingeri.

Despre ce vorbesc J? Emotia iti defineste si iti creioneaza personalitatea. Emotia se transmite cel mai bine prin atingere. De ceva timp reflectez la un indemn:

“ Atingerea este foarte importanta, imbratisati-va mai mult persoanele dragi! “

Nu are dreptate? In ritmul vietii noastre, in viteza cu care traim singurul lucru ce ne linisteste este conexiunea cu persoanele dragi din viata noastra: familie, prieteni, chiar si animale de companie J. Atingerea este amprenta emotionala ce rezista cel mai bine la trecerea timpului. Eu sunt femeie la 31 de ani, datorita unor atingeri. Iata-ma ca spun public ca sunt femeie, pana acum nu ma simteam transformata….offf ce n-as da ca fiu fetita din nou J!

Bunica mea mi-a definit primi ani din viata. Desi nu imi mai aduc aminte imaginea ei decat daca ma uit la poze, am ” tiparit” pe creier senzatia lacrimilor ei pe pielea mea, cand ne povestea la culcare despre copilaria ei. Mi-am luat la revedere de la ea, tot printr-o atingere. De cate ori vreau sa-mi aduc aminte de ea imi strang mana si ii simt si mana ei. Ma proiectez cumva in acel moment, in acel timp!

Mama mea….mama mea…cea mai importanta persoana din viata mea, este tot timpul cu mine datorita unei atingeri. Era bolnava, eu eram in vizita acasa de la facultate, m-am asezat langa patul ei si ea ma mangaia pe par. Aceasta senazatie este cu mine in fiecare zi, dimineata, seara, este cu mine in momentele important, atunci cand imi este greu, atunci cand ma bucur. Daca vreau sa o am langa mine imi amintesc de senzatia mangaierii ei si ea este cu mine!

Am devenit la randul meu mama prin emotia pe care am simtit-o cand imi alaptam feitita si ea imi punea manuta ei pe sanul meu. Divin sentiment sa-i simt manuta! Toate bucuriile din lume nu se compara cu sentimental pe care il simti cand iti vezi copilul sanatos, bucuros ca si-a gasit sursa de hrana si manuta pe care o ridica incet si o aseaza delicat sa te simta, sa-l simti…

Am devenit mama si cred ca este senzatia mea preferata, dormind cu copilul butica pe burtica. Stiu ca ne-am aproiat datorita faptului ca ne-am simtit. Caldura pe care o simteam, mirosul ei de bebelus curat si pur, sunetul batailor inimii micute, ma facea sa adorm linistita ca a mai trecut o zi, ca am reusit sa nu o ranesc cumva prin nestiinta mea, ca maine va fi mai bine si eu ma voi simti mai mama decat azi. Primele 3 luni de viata cu Dra Pinguin, au fost de fapt o aclimatizare: eu la ea si ea la mediu inconjurator.

Natura a creat atingerea ca sa ne ajute . Cred ca calitatea conexiunii intre mama si copil este direct proportional cu numarul de atingeri din primul an de viata!

Deci da, suntem suma unor atingeri, a unor amprente emotionale! Calitatea unei atingeri si frecventa ei, poate creiona o personalitate, poate rani mai mult decat o sabie, poate resuscita o relatie, o persoana, poate transforma orice intr-o minune.

Incerc sa fiu atenta la cate de multe atingeri le ofer celor dragi mie si daca timpul si distantele nu-mi permit uneori, cu siguranta recuperez cand am ocazia. La calitatea atingerilor cu Dra Pinguin ma ajuta si Pampers care se asigura ca pielea ei este tot timpul in cea mai buna forma! 🙂

17
iul.
2012

Emotii

categories: Bebe/Copilul, Psihic, Sunt parinte

Stiti sentimentul: „nu imi vine sa cred ca”…? Nu e din aceiasi categorie cu: „parca sunt in viata altcuiva” sau „asta e din alt film”. E sentimentul acela pe care il ai cand nu esti inca obisnuit cu ceva, cand subinconstientul tau nu l-a digerat, cand esti uimit/a. Aparent ireal, il gasesti in diferite grade de intensitate si nu sti cat timp poate tine.

Cam asa, ma simt eu de vreo doua luni. Un sentiment puternic de nu imi vine sa cred, de cand madam(Ioana=balenutza) a inceput sa interactioneze mai mult.

Intr-o zi, a stat cu buni cam jumatate de zi, pentru ca eu hoinaream prin Bucuresti pentru relaxari cosmetice. Adica era una din zilele acelea cand iti permiti si trebuie( chiar e urgent) sa faci ceva pentru tine. Ma intorc acasa si Ioana dormea. Intru incet sa nu o trezesc, nu scot un sunet, ma aplec asupra patului sa o pup si intre timp ea se trezeste. Sta 5 secunde. Zambeste larg si cu dragoste la mine! La mine, fara sa cant, sa ma maimutaresc, fara sa o smotocesc? Sigur la mine, ca nu era nimeni in spatele meu :)!

Probabil e ceva banal pentru mamici, dar eu sunt inca la stadiul in care nu-mi vine sa cred ca am o mica fiinta ce zambeste cand ma vede! Daca stai bine sa te gandesti, cine altcineva din familia ta ti-a zambit sau iti va zambi neconditionat? Adultii in nici un caz: depinde de cum s-au trezit dimineata si ce probleme au, ceilalti copii: se conditioneaza de cat de apropiat le esti, animalele de companie: nu stiu sa zambeasca :).

Nu radeti de mine :)! Asa ma simt acum. Probabil cu timpul, ma voi mai invata, voi re-intra in ritmul alert al Bucurestiului si al task-urilor zilnice… dar momentan ma bucur si traiesc linistita emotiile de parinte. Emotii surprinzatoare!