Cezariana

Cum este operatia de cezariana? Always different :)! Nu stiu sa va descriu operatia in sine( ca nu am vazut-o) dar pot incerca sa descriu cat mai putin amplificat varianta mea de cezariana.

Eu am nascut la Spitalul Filantropia, prin cezariana datorita greutatii( 3, 8 Kg) copilului si pozitiei pelviene. Am evitat inainte de nastere ganduri de panica, fiind prima operatie din viata mea.

Am ajuns la spital, am fost indrumata sa ma schimb, a venit apoi moasa sa se prezinte si sa-mi puna cateva intrbari, m-a asigurat ca totul va fi bine si m-a rugat sa astept cuminte intr-o rezerva …am sa mentionez inca de la inceput doua perceptii personale:

-am mai evoluat si noi un pic cu sistemul sanitar( cel putin cea a mai vazut in Bucuresti): spitalul arata decent ca si mobilier, curatenie,2 persoane in camera,  lumea a fost draguta fara sa le dau atentii  de la inceput, nu prea am vazut „fete acre” ce ar fi avut nevoie de un „impuls” sa se inveseleasca :).

-am vizitat si o maternitate privata: iti ia ochii designul si daca este un efort financiar pentru tine sa nasti intr-un astfel de spital, sa stii ca o mare parte din suma pe care o platesti se duce pe „ambalaj”.

Asa, sa ne introarcem la operatie! Mi-am asteptat emotionata randul. Imi era frica mai mult de anestezie. Ma gandeam ca ma va durea tare cand imi va introduce acul in coloana. Dupa ceva timp a venit doctorul, am intrat in sala de operatii si m-au rugat sa stau in sezut aplecata in fata, pe masa de operatie pentru rahianestezie(definitie aici). Doamne, ce imi batea inima! Ca la un iepure! Dupa cateva secunde m-au rugat sa ma asez pe spate…cum gata cu anestezia? Nu am simit nimic! O fi fost o anestezie locala, mana usoara a doctoritei, nu stiu… Dupa ce m-am intins pe spate, asistentele au inceput sa-mi imobilizeze mainile intinse, m-au dat cu o solutie: betatina( cred) pe aprope tot corpul, mi-au pus in fata un paravan sa nu vad ce se intampla. In tot acest timp imi era monitorizata tensiunea. Eu eram constienta si ma simteam un pic ciudat, ma uitam in jur sa descoper din misterele unei sali de operatii 🙂 . A venit doctorul cu doua rezidente, au inceput ei sa lucreze dupa paravan. Cateva minute nu am simtit nimic. La un moment dat doctorul m-a strigat:

-Anca… Anca
… Eu nimic, ma uitam in jur si ma gandeam ca vorbeste cu Anca, nu cu mine.

-Anca…ma  auzi?

Intr-un final eu:  Cu mine vorbiti?! Da! Scuzati, ma cheama Ana si de aceea nu am reactionat :). Iar ma botezase… dar mi se  mai intampla  :).

-Scuze, Ana… va trebuie sa impingem un pic pe burta ta, bebe este intr-o pozitie dificila.

-O.K

A impins doctorul( am simtit nu durerea ci miscarea) si am auzit: gata! Dupa cateva secunde s-a auzit un planset, m-am apucat pe plans si tot intrebam daca e bine, e bine, e bine??? Asistenta de la capul meu ce ma monitoriza. ma ajuta cu noutatile( eu nu vedeam de paravan): respira! are toate degetelele! 3800! felicitari! e in regula! Eu intre lacrimi: Ce bine!

Dupa cateva  minute in care doctorii lucrau la operatie si eu nu-i bagam in seama, mi-au adus-o sa o vad un pic intainte de a o duce in salonul de nou-nascuti. M-am foarte emotionat si au reusit sa o pup! Superb momentul…

La un moment dat am simtit ca au tras ceva din mine( nu durerea, doar miscarea), probabil placenta…Dupa vreo 20 de minute eram in drum spre rezerva de reanimare, unde urma sa stau in aceea noapte. De pe targa m-au mutat in pat, m-au invelit cu o patura si mi-au pus operna cu nisip pe burta pentru a se retrage uterul.  Vreo 20 de minute, ma minunam ca e foarte ciudat sa nu-ti simti picioarele. Foarte ciudat! Apoi a inceput anestezia sa treaca, imi puteam misca degetele, dar a si inceput sa ma doara. Pot descrie durerea, ca o durere de menstruatie foarte puternica. A venit asistenta, m-a intrebat daca ma doare, mi-a pus un calmant in perfuzie. Mi-a deschis si sticla cu apa si mi-a pus paiul in ea.

Dupa cateva reprize de adormire si vreo doua calmante( cred ca vreo 4 ore, parca), asistenta a spus ca pot incerca sa ma ridic.  Mama, … parca nu mai aveam muschi abdominali si trebuia sa incordez organele interne… durea. Pe o scara de la 1( foarte scazut) la 10( cea mai mare durere fizica simtita vreodata: operatie fara anestezie pe mandibula), nivelul acelei dureri era de 7-8. Nu durea, daca nu ma incordam! Prin miscari scurte, ajutata de brate am reusit sa ma ridic in sezut, am stat vreo 5 minute, mai mult nu ca  ma durea stand incordata in acea pozitie.

A venit familia cu flori, emotii si pupaturi( sotul, sora si soacra) la ora de vizita! Si cu poze… ma enervam ca o vazusera mai mult ca mine!

Ziua a trecut, noaptea a trecut uitandau-ma la poze pe telefon, hidratandu-ma, auzind cateva tipete( eram linga sala de nasteri, OMG! se mai nastea si natural! 🙂 ). Urmatoarele zile: istorie!

La final, cateva sfaturi:

– hidratati-va mult( apa) daca aveti o rahianestezie. Conteaza cat de repede eliminati anestezia din corp. Sper ca stiti cat de importanta este hidratarea si in sarcina( eu una nu am ajuns la gradul de imbatranire al placentei 3-vezi trasfer optim de substante catre bebe) si dupa in alaptare.

-in primele ore, pana ce nu trece anestezia, nu va miscati capul in fata si in spate. Adica sa nu incercati ca va uitati „peste gard”.

-daca vreti, in spital puteti cere sa vi se aduca copilul in rezerva. Sper sa puteti… Am vazut ca la clinicile private, bebe e tot timpul cu tine dupa nastere si am realizat ca e util sa incepi sa te inveti cu bebe si nu sa stai ca la hotel, 3 zile in spital si sa nu interactionati prea mult. Cred ca m-ar fi ajutat cu adaptarea mai rapida si nu as mai fi fost atat de speriata la  inceput. Astfel de maternitati se numesc: mother&child friendly! Putine in Romnia , ce-i drept…

-incercati sa va miscati cat mai mult din momentul in care vi se permite. Va v-a ajuta mult in recuperarea de acasa. Eu din ziua doi am inceput sa am dureri suportabile,  la incordare din ce in ce mai putine si acasa am avut o saptamana ceva dureri mici si suportabile doar la incordare.

– am inteles ca dupa operatie  poti avea  de la anestezie, migrene. Ajuta o gura de cafea sau un paracetamol( am inteles de la asistente ca ai voie). Eu nu am avut( vezi efect apa), decat acasa. Adica dupa vreo 3 zile si cred ca era de la diferenta de la foarte cald( spital), la frig si ceata( afara).

-daca nu ai chef de vizite, refuza-le! Din acel moment devi un mic dictator, lumea trebuie sa te asculte si tu trebuie sa te simti confortabil. E valabil si pentru perioada de adaptare  de acasa!

-noi am avut un mini curs de ingrijire copil facut de medicul neonatolog in timp ce stai in spital. Daca nu ti se arata, spune…intreaba tu! Clarifica macar ce intrebari iti trec atunci prin cap legat de ingrijire copil si de ce nu esti sigura de ce ai voie si nu ai voie dupa operatie.

-mai devreme sau mai tarziu laptele iti va veni, mai greu…dar nu uita sa vina!

Sper sa va ajute, cele de mai sus si pentru ca de la inceputul articolului fredonez in cap piesa asta, voila!

P.S: Acest articol este cu dedicatie si drag pentru Liziana :)!