Am început să scriu acest blog, pentru a vedea și o altă perspectivă mai pozitivă a creșterii unui bebeluș. Am ajuns în momentul în care am o perspectiva pozivită și asupra pandemiei actuale.
Ultimile 5 luni din viața mea, sunt o perioadă foarte frumoasă pentru mine și vreu să-mi aduc aminte de cât de apropiați am fost în familie. Ați citit bine, este o perioada foartă frumosă pentru mine, chiar dacă este pandemie! Să vă explic de ce in 10 puncte:
- Că o mamă ce a stat de doua ori in concediu de creștere copil, izolarea este ceva ce am mai trăit. Să nu iesi din casă, sa dezinfectezi tot, să facă alticineva cumpăraturile, să eviți socializare pentru că te focusezi pe copil etc.
- Atenția la igiena nu era ceva nou petru familia mea și nici lipsa de socializare intensa în oras sau mall-uri. Astfel de activități nu le-am resimțit, pentru că nu făceau parte din plăcerile noastre familiale.
- Viteza cu care ne traim viețile s-a micsorat și dintr-o dată am mai mult timp să stau cu familia mea acasă și să nu mai alerg tot timpul cu diverse treburi de facut prin oras.
- Am ocazia sa-mi imbratisez copiii zilnic si sa-i vad mai des decat o faceam inainte de 12 martie, chiar dacă muncesc. Pupicii pe care îi primesc de mai multe ori pe zi de la cea mică, mă bucură nespus pentur că apuc sa-i vad vârsta.
- Sunt mult mai odihnită și la mine oboseala îmi impacta mai multe astepte fiziologice .
- Relatia cu sotul meu s-a îmbunătațit.
- Am reusit să vad nivelul de cunostinte ale copiilor mei și am putut observa copilul la școala online.
- Copiii au invatat rapid să lucreze online, ce le va prinde foarte bine in viitor și ca adult.
- Am mai facut câțiva pașii să învăț să trăiesc momentul și nu să-l amân!
- Am avut timp să finalizăm o renovare a casei, lucru ce pentru mine înseamnă mult.
Exista 2 factori care cred că au influentat felul în care experimentez eu pandemia: alegerea să stam la casa în afara orasului; atentia pe care o acordam interacțiunii dintre noi ca familie.
În general eu prefer să trăiesc momentul, să ma conectez cu un loc pe care îl vizitez si mai puțin să fac poze. Evit în momentele importante ale copiilor mei sa le fac poze, pentru că trebuie să mă vadă atentă la ei.
Când trăiesc momente frumoase și mă simt foarte norocoasă și liniștită, vreau sa am ceva ce să-mi amintească și atunci ajung să fac poze, mai ales ședințe foto.
Universul a făcut să-i întalnesc pe cei de la Little Sunshine Studio și să avem o sedință foto în familie. Mi s-a părut perfect momentul și talentul lor să surprindă natural relațiile dintre noi.
Poza mea preferată este cea de mai jos, pentru că a surprisă relația jucausă dintre fete și sot, relația lor de prietenie. Prin ochii mei fiecare dintre ei în poză, își exprimă puțin și din personalitate lor.
O alta poza dragă mie- pentru că sunt și plușurile preferate ale copiilor care reprezintă dulceața copilariei lor la grădiniță:
Mă bucur foarte mult că am aceste poze să-mi aduc aminte de o periodă inedită și frumoasă din viața mea și a familiei mele. Multumesc mult celor de la Little Sunshine Studio pentru ochiul lor talentat! Bogdan si Nicoleta, stiu să comunice cu copiii și au răbdare cu stângăciile noastre. Organizarea fost rapida: intr-un parc din oraș, 1 oră și mult efort din partea fotografului 🙂
E nevoie de o familie să creeze poze pentru o familie, să surprindă emoțiile de care vrei să-ți amintești 🙂 !