Puteţi face o faptă bună până pe 15 martie şi vă asigurati că banii voştri munciţi nu vor fi investiţi de către oameni incompetenţi, ci vor folosi pentru a îmbunătăţi o viaţă.
Vă recomand să redirecţionati 2% din impozit în contul A.T.C.A – Asociatia de Terapie Comportamentala Aplicata.
E simplu şi durează maxim 10 min!
De
ce acolo ?
Un copil din cercul meu social,de 4 ani, a fost diagnosticat cu Spectru Autism si va incepe sa faca terapie la A.T.C.A :
Ce este tulburarea de Spectru autist?
Această tulburare este compusă dintr-un set de întârzieri în dezvoltarea
copilului mic, care afectează aria socială și comunicarea și într-o măsură mai
mare sau mai mică pot să afecteze și partea de dezvoltare motorie precum și
dezvoltarea limbajului.
Este un sectru atât de larg încât poate să includă copii ce au un IQ foarte
înalt sau copii care au un retard mintal semnificativ.
Sedintele
de terapie nu sunt gratuite, nu vor fi putine dar pot fi subventionate daca
aduce cat mai multe formulare.
Cum ajung banii la copil ? Contul din formular este cel deschis prin contractul dintre A.T.C.A si ei.
Va
atasez formularul 230 si declaratia de consimtamant.
Cum
si ce se comleteaza:
Formularul:
se completeaza punctul 1 ,se bifeaza la punctul 2 tipul de venit ( salariu
pentru noi ) si se semneaza la jos la contribuabil
Declaratia:
se completeaza cu datelepersonale, se incercuiest “sunt de accord” si se
semneaza/dateaza jos
Dupa ce le completati va rog sa le trimiteti scan/poza catre adresa de email irimiaanamaria@ymail.com.
Încep anul prin promisiunea să scriu mai des şi să mă reconectez cu mediul online. Primul subiect din 2019- evoluția Prințesei, 7 ani împliniți. Am mai povestit despre ea din în alți ani, acum copilul meu nu mai e bebeluș, e domnișoara.
Bebelușul meu aka Balenuța mea, a trecut într-o noua etapă sociala,mentală și fizică. De anul acesta școlar suntem la o școală particulară și i-a luat cam 2 luni, să se adapteze cumva.
Prințesa este o fire cognitivă și introvertită, în consecință toate acțiunile noastra ca părinți în educația ei țin cont de acest lucru. Înțelege multe lucruri dacă îi explici cu o logică în spate și a luat relativ ușor decizia de a o muta la o altă școală. Dupa 3 luni de zile, a ținut să-mi confirme ca e mult mai bine la noua ei școală și să mă întrebe de ce i-a luat ei, atâta timp să se integreze cu noi colegi.
Din punct de vedere social, se uita mai mult în oglinda. E conștientă de calitățile ei fizice si mentale și face evaluari corecte în raport cu alți copii. Când dă peste o emoție noua sau nu își poate explica ea de ce simte anumite lucruri, vine la mine și mă întreaba. De ceva timp, îmi zice că o deranjează mustața ei, că se vede ciudat și după o consultare cu medicul pediatru, am decis sa o epilez cu ceara. Preconcepția generațiilor noastre și a buniciilor este, că ar fi prea mică…cum încerc să gândesc cât mai actual am mers cu copilul la cosmetică și a stat cuminte, a durut un pic dar la final era foarte fericită că a scapat de mustață. A fost o decizie luată împreună cu ea!
Anul acesta de la Moș Crăciun și-a dorit foarte mult o chitară. Am fost reticientă în a o primi, însă pană acum acest copil mi-a aratat că dacă are o pasiune se ține de ea, așa ca a primit cadoul dorit. Vom începe si cursuri să învețe.
-Mami, anul acesta a fost diferit de Sarbatori, pentru mine?
-De ce iubita mea?
-E primul an in care nu am mai vrut jucări, e primul an când particip la petrecerea de 2019 și e primul an în care mi-am scris singura scrisoare de Mos Crăciun.
Dialogurile cu ea, sunt lecții pentru mine de multe ori. Mă încurajează ea, mă ceartă ea cu argumente, mă uimește de multe ori prin înțelepciunea vorbelor și logica faptelor. Și nu pot să-i zic că nu are dreptate când are și eu sunt vinovată :). Ar însemna să-i dau semnale greșite doar din orgoliu și să-i dau peste cap un întreg sistem de confirmare a deciziilor ei. Pare cunoscut? Păi generația mea caută validari din extern pentru că acea încredere în sine nu a fost cultivată în copilarie și pentru că adulții noștri ne-au transmis semnale contrare de multe ori.
Avem încă pasiunea pentru poneii de jucărie și pentru animale. Vrea să se facă medic veterinar de la 3 ani si cântăreață.
De ceva timp observ că evoluția celei mari, însemnă și evoluția celei mici. Madam Furlifus a învățat multe lucruri de la sora sa mai mare. Cifre, litere, cuvinte în alte limbi străine, copie mai tot. Eu ca mamă sunt încântată de doua lucruri:
că e un efort mai mic să educ al doilea copil. Mult mai mic as zice…
Copilul cel mare vede impactul ei asupra celei mici și noi ne încantăm de simbioza lor
Am învățat în ultimul an să mă conectez mai mult cu familia. Reacțiile copilului meu și timpul liber puțin din 2018, m-au învățat să-mi dozez eforturile mai mult pentru familia mea, să nu ma mai stresez pe lucruri marunte. Simt că am evoluat în felul în care percep luptele cotidiene și acest lucru datorita și cu ajutorul copiilor mei. În special cea mare, care a ajuns la o vârstă unde poate articula multe lucruri. Cum vă ziceam, psihilogul îmi cere bani pe terapie, copilul vrea doar dragoste! 🙂
Sunt un pic și tristă pentru că am realizat ca bebele meu frumos, e o căpriță mare acum și mânuțele mici și pufoase s-au transformat în instrumente de scris sau suport pentru cărți și farduri! O nouă etapă, de care mi-aș dori să mă bucur cât mai mult!
Anul trecut vă povesteam despre cea mica la 3 ani. Anul acesta am împlinit 4 ani. Suntem la grupa mijlocie si e minunat! Nu mă mai satur să o văd în perioada grădiniței. Vârsta 3-5 ani, mi se pare perfect de dulce și destul de conectată cu lumea, ca să poti avea o discuție cu copilul…dar una logică și pură. Mă gândesc cu dor de acum, când vom merge și cu copilul nr. 2 la școală!
Ador să o duc și să o văd pe cea mică la gradiniță! Îmi aduce aminte și de Prințesă când era la grădiniță, dar e o experientă nouă pentru mine ca părinte. E nouă, pentru că Madam Furlifus:
-vrea să fie sefă de grădiniță
-are prietene după care îi este dor
-plânge când vin să o iau acasă
-când ajung să o iau o găsesc tot timpul jucandu-se cu copii
-crede că un băiat mai mare e chipeș, încă de la 3 ani
-mai merge îmbrăcată și în pantaloni la grădi
-tortul trebuie să fie cu Fulger McQueen și e fan dinozauri mai mult decât papuși
-se alintă cu toată lumea când vrea să obțină ceva
Ca orice mamă, mă minunez când mă uit la copiii mei și mă simt foarte norocoasă cu ce mi-a dat Dumnezeu! Cel mai norocoasă, mă simt când văd cum interacționează cele doua surori și cum devin o simbioză care funcționează. Madam Furlifus e mai nervoasă când e obosită și se exprimă! Fară să zic eu ceva, sora ei mai mare ia inițiativa și încearcă să o calmeze. Vorbeșste cu ea și cum e idolul fetei, problema se rezolvă! Vă ziceam eu că e mai ușor la copilul nr. 2!
Madam Furlifus se face că e timidă deși nu este! Pentru că așa a văzut la sora sa, a învâțat să meargă pe bicicletă fară roți ajutătoare și pare că dacă vrea să facă ceva reușește! Cu nervi, dar cu ambiție!
Mă gândeam intr-o zi daca ar fi fost ea primul copil și o duceam la toate activitățile la care am dus-o pe Prințesa….Cu cea mare fiind introvertită, am simțit nevoia să o expun la multe activități și experiețe, însă la cea mică nu. Cumva cred ca exemplu surorii mari îi dă toate informațiile necesare. Cea mică e un copil extrovertit ce prinde repede. O expun la activități, dar minimal…cumva mai puțin decăt pe sora ei. Cred ca vine natural acum și nu mă mai stresez să caut tot felul de cursuri. Abia acum mi-am dat seama că exageram cu primul copil mergând la atâtea ateliere!
Revenind, Madam Furlifus mă uimește în fiecare zi și e minunat să-i țin mânuța mică și somnoroasă dimineața în drum spre grădiniță! Nu m-am gândit niciodată că voi avea un copil creț și energic! Cumva Dumnezeu a decis corect să fie al doilea, ca să nu mă sperii dacă era primul! 🙂
P.S. Acum înțeleg de ce nu sunt multe mămici care scriu despre copii mai mari…. nu au timp! Cu cât copilul e mai mare și e mai mult decât unul, cu atât timpul tău liber devine inexistent! Și dacă există, preferi să stai cu copii tăi care cresc prea repede, decât să te ocupi de hobby-uri. 🙂
Anul acesta am descoperit vacanta fară copii! Adică timp liber, casă goală și părinții care încearcă să se readapteze la viața în 2. Pentru perioade de 1-2 săptămanii, am exersat să mă relaxez, cu un dor imens în inimă. Când îmi lipsește „obiectul muncii” și nu am zeci de task-uri de făcut, gândurile aleargă și nu știu cum să se ordoneze.
Eu ca și părinte mă gândesc foarte des, la viitorul copiilor mei. Parcă am vrea să crească mai încet, dar să ne asigure cineva că vor fi bine și sănătoși în viitor. Îi visăm adulți de succes și ne facem tot felul de griji. Șotul meu chiar le visează mari si frumoase… cum vin de la discotecă la o oră prea târzie.
Mă gândeam în ultima perioadă, că nu prea conștientizăm că pe lângă școală mai sunt și alte educații de care copilul are nevoie. Mă gândeam cum mă asigur eu că fetele mele vor avea relații frumoase, echilibrate cu viitorii soți! Cum mă asigur, că nu vor divorța imediat ce relația e într-un impas? Cum le învăț să aleagă înțelept persoana pe care o iubesc?
Nu conștientizăm, că nu am fost învățați la rândul nostru. Fiecare generație de părinți a acționat cum a știut și putut. Însă e de datoria noastră să ne depășim părinții! E ușor să dai copy-paste la ce știi de acasă, dar sigur nu-i va asigura copilului un viitor mai bun!
Genele sunt foarte importante pentru educație, dar nu se întamplă nimic bun fară muncă!
Educația emoțională a primilor 3 ani, mie îmi pare că e foarte importantă. Cum avem grijă de copil în acești ani (de la ce mănâncă la câtă libertate îi oferim să experimenteze) sunt de părere că impacteză viitorul adult. Mulți copii intră în grădiniță, fară să știe să respecte reguli, cu multe temeri și cu puțină curiziotate…Ei intră ca un rezultat al influenței familiei lor asupra propiei personalități: exemple- sunt prea agitați pentru că bunica îi dădea prea multe dulciuri, lovesc pentru că au fost loviți acasă, nu sunt curioși pentru că se pot murdări și sunt certați, etc.
Educația relațiilor: de la relațiile de prietenie pană la relațiile cu sexul opus- cine se gândește când își alege partenerul de viață că va fi un exemplu pentru viitorul copil? Eu sigur nu m-am gandit! Am două fete acum și am realizat că relația mea cu tatăl lor e primul exemplu de relație pe care îl au. Tatăl lor e tiparul de bărbat pe care îl vor cauta, fie că vor sau nu. Cum mă comport eu cu tatăl lor, le va impacta cum se vor comporta ele cu băieții pe care îi plac.
În plus, copiii împrumută și de la ceilați din jur! Educatori, familie, prieteni…așa că eu incerc să aleg cu ce educatoare/învățătoare își petrec fetele timpul. Am descalificat o școală, pentru că doamna care prelua clasa I este o tipologie de la care Prințesa ar fi luat ticuri și obiceiuri ce nu mi-ar fi plăcut. Gesturile și expresiile care nu sunt împrumutate de la mine, le văd instant la fete și le și indentific de unde le-au împrumutat! Prințesa e mai puternică și mai harnică, datorită învățătoarei de la clasa pregătitoare! Cu ea a stat 4-5 ore pe zi, 9 luni pe an! Cu mine, sta 2-3 ore/zi!
Acolo unde știam că am și eu probleme, am încercat să o las pe ea să descopere cum ar trebui să procedeze în relațiile sociale și să nu impun tiparul meu. Am dat doar un sfat și am ascultat copilul! Vă dau doua exemple care au mers foarte bine:
Eu m-am educat singură să fiu feminină și în copilarie nu am avut exemple puternice de feminitate in familie! Bunica mea a fost plecată de acasă de la 6 ani, la muncă! Cam ce să transmită mai departe către fetele ei ?! Atât mama cât și bunica s-au straduit să mă educe frumos, dar cu ce informații și experiențe aveau. Așa că interacțiunile mele în copilărie cu baieții pe care-i placeam nu au fost ok.
La Prințesă (introvertită), pare că e cu totul altă poveste-am spionat-o în excursii să văd cum se comportă cu unii colegi, vorbim despre baieții care îi plac și imi pune întrebări despre băieți. Pare că îi vine natural să vorbească cu ei și pare că nu-i este frică să-și exprime sentimentele. Îi placea de un baiat la un moment dat pe care eu nu-l considerat potrivit pentru ea. Am încurajat-o să vorbească cu el și încercam să-i răspund când mă întreba. Nu i-am indus nici o preconcepție sau opțiune personală. După vreo doua luni, mi-a explicat că nu-i mai place de el că e prea sălbatic și că-i place de alt băiat. A ajut foarte mult și exemplu masculin din casă, recunosc :)! Nu avea cum să-i placă alt tipar!
La Madam Furlifus (extrovertită), pare că e genetic să socializeze cu băieții! E foarte feminină când vrea ea! Copie foarte mult și ce vede la sora ei! Deci, mai puțină muncă cu ea!
2. Gestionarea certurilor/tensiunilor între copii– la grădiniță Prințesa a avut doua fetițe care păreau că o plac, dar care vroiau să o domine în joacă și erau și răutăcioase când nu faceai ca ele. Am pornit de la „nu vreau la gradiniță că nu mă lasa A si S în pace” și am avut răbdare cu ea. I-am explicat că ele o plac, dar nu știu să se exprime; să le explice de mai multe ori că nu vrea și să vorbească și cu doamna dacă simte nevoia. Am ajuns la un moment să-și dea seama ca A și S nu sunt educate, pentru că sunt răutăcioase și că să le ia apărarea altor colegi afectați de cele doua. Cred că și educatoarea a avut o influență!
În clasa pregătitoare, cu un colectiv nou -după două săptamani mi-a explicat că s-a uitat urât la un copil care vroia să o lovească cu mingea și el a plecat. Și-a creat o „uitătură de furie” și pentru că e mai înaltă are impact!
Madam Furlifus, e centrul jocului la gradinită. Și-a dezvoltat scheme să fie bagată în seamă! Are prietene de care îi este dor!Dacă nu o lasă vreun copil în pace, fuge! Și-a dat seama că e mai rapida! Din nou, e mai puțină muncă. În plus, sora ei o protejează când sunt împreună.
Educația sexuală– câți dintre noi vom vorbi cu copii noștri mai în detaliu și mai explicit despre sex? Mi-am propus să le ajut cum voi putea sau să caut ajutor dacă va fi nevoie. Vor fi multe întrebări în curând și vreau să iasă din adolescență sigure pe ce simt, știu și vor! Că vrem, că nu vrem…viața sexuală va fi foarte importantă ca adult!
La 5 ani Prințesa mi-a spus că au început să-i placă baieții! M-am bucurat în gândul meu și de atunci avem discuții despre băieți. Încerc să o ascult mai mult și să vorbesc doar când mă întrebă! Pe teoria întrebărilor deschise 🙂
La Madam Furlifus, de la 1 an jumatate e clar că-i plac băieți! Aici pare că va trebui să fim mai atenți în educație, dar mă bazez pe soțul meu!
Îmi par atât de multe lucruri la care trebuie să fim atenți pentru viitorul copiilor! Cum se exprimă, vorbesc, interacționează cu cei din jur, câtă încredere au, dacă sunt responsabili de mici, dacă își recunosc emoțiile….va depinde cu vor fi ca adulti la job, cu prietenii, cu partenerul de viață, cu copii lor! Eu zic că pe lăngă gene, va depinde de educația din copilarie să fie fericiți!
Până acum pare că suntem pe un drum bun! Să vedem cum evoluăm. Cu cât cresc, cu atât e mai dificil de gestionat o mulțime de lucruri și nevoi!
Cum ne creștem copilul pentru piața muncii în viitor?
Avem în societatea noastră multe informații despre cum ar fi bine și ce este bine pentru copilul nostru. Avem părinții cu acces la multe surse de informații, dar care nu au fost obișnuiți să filtreze informația. Și avem părinții care se duc mai mult către extreme, către ambițiile personale și către zone de presiune și încărcarea programului copilului (pentru că așa au fost învățați sau pentru că așa văd în jur). Mi se pare că multă lume se focusează pe timpul prezent și doar se fac că se uită în viitor!
În viitor lumea va fi mult mai tehnologizată, va fi multă cerere pentru programare și scriere cod. Lumea va fi mobilă și piața muncii va însemna un continent, nu o țară. Adulții cu abilități sociale, comunicare și care pot ține prezentări vor fi mai rari și deci mai bine plătiți. Acesta va fi efectul practic al utilizării social media și comunicării online.
Eu lucrez pe lângă oameni de IT, din diferite țări, cu diferite backround-uri. Eu nu știu programare, dar știu să comunic și să-i înțeleg… Ca și o remarcă personală: cei mai de succes au o inteligență emoțională în plus și o încredere peste media romanilor (chiar dacă intelectual nu strălucesc).
Din experiența mea din domeniul IT, expunerea la o comunitate internațională și trend-urile pe care le văd, cred că noi avem datoria ca părinți să ne familiarizăm copiii cu tehnologia și să ne asigurăm că sunt confortabili cu schimbările (adaptabili).
Familiarizarea cu tehnologia înseamnă să ia contact cu ea, nu să lasăm copilul pe tabletă 6 ore non stop. Nu înseamnă să-i cumpărăm telefon mobil înainte să știe să scrie sau să citeacă. Înseamnă de fapt să ia contact cu formele recomandate pentru vârstă sa și să ne vadă și pe noi că o folosim.
Am văzut părinți care nu se pot adapta să folosească grupurile de whatsup și se supară ori de câte ori se discută aprins acolo. Alții părinți comunică prea mult în scris și prea puțin verbal. Ce arată acești părinți copiilor lor? Neadaptare…rezistentă la schimbare. Într-un final, copilul când e mic învață o atitudine față de tehnologie.
Dacă nu am copii cu chemare către programare, trebuie macar să fie confortabili cu tehnologie uzuală și destul de inteligenți emoţionali să se adapteze atunci când situația o cere. Indiferent de domeniu sau mediu….
Mă uit la colegii Prințesei cum vin cu tableta la after school. Stau toată ziua pe jocuri și când vor fi adolesceți nu vor mai știi să mai comunice social și vor fi timizi și cu puțină încredere în ei. E mai simplu pentru părinte să-i cumpere o tabletă și să nu fie deranjat….peste câțiva ani garantat copilul nu va avea un sistem coerent de reglare a emoțiilor. Ce vreau eu să zic?!
1.Pregătiți-vă copiii pentru tehnologie, dar conform vârstei lor.
2.Educații să fie adaptabili, sociali și să-și recunoască emoțiile. Un mare atu pentru viitor
3.Nu neglijați capaciatatea socială a copilului, pentru că nu-l veți ajuta pe viitorul adult.
4. Căutați să-i dezvoltați inteligența emoțională și stima de sine
5. Învățați-l că tot globul e „locul lui de joacă” și că el este un cetățean al acestei planete!
P.S Vorbim mult despre dezvoltare personală și facem cursuri. Dacă noi ca adulți o facem pentru locul de muncă, pentru copil ce facem? Dezvoltarea personală se face mai întâi acasă și în copilărie… și se cheamă inteligență emoțională!
