Scrisoare catre fiica mea

Draga mea,

Scriu pentru a nu uita, scriu pentru a citi tu intr-un viitor.

Mama a inceput munca si tu stai acasa si te joci cu buni. Mi-e dor de copilul meu frumos! Mi-e dor de jocul tau langa mine, de cum  te ridici in picioare stai cateva secunde si cazi vesela in fundulet. Ai inceput sa arati spre lucruri pe care le vrei, ai inceput sa razi mai mult, ai invata sa de dai jos de pe canapea… iar eu le vad doar seara cand ajung acasa.

Ma obsedeaza intrebarea, de ce trebuie sa stau departe de tine? Natura ne-a creat sa fim alaturi tot timpul, insa societatea moderna ne desparte.  Nu stiu ce sentimente ai tu cu acesta schimbare. Buni spune ca esti mai vesela cu mine. Sper ca in viitor sa reusim sa scapam , macar partial de scalvia banilor si sa putem petrece impreuna timpul: tu vei creste iar eu voi deveni mai inteleapta( = a imbatrani) :).

Mi-e dor de mirosul tau, mi-e  dor de ochisorii tai zglobi, mi-e dor de  somul nostru de dupa-amiaza. Aseara te jucai cu perna langa mine si eu ma gandeam cat de ireal pare ca esti langa mine si ca de acum va exista o persoana cu care voi avea o relatie intr-adevar speciala si care ma va iubi necondintionat. Ca sa vezi…mie tot nu-mi vine sa cred!

Mami, te iubeste, tati te iubeste, buni te iubeste… toti te iubim!

Joaca-prima iesire

Eu am mulţi pitici…unul dintre ei este că vreau să învăţ jocuri educative pentru Domnişoara Pelican. Mi se pare că nu ştiu şi trebuie să învăţ, că nu am nici un pic de talent. În plus pentru vârsta Ioanei(11 luni), oferta de jocuri şi jucări este destul de săracă. Noroc că există persoane  de la care mă pot inspira :)!

Stresată de acest pitic, am participat  sâmbăta acesta din proprie iniţiativă la un seminar interactiv pentru părinţi şi copii, „De(-a) ce ne jucăm” organizat în cadrul Librăriei Adevarul Domnei de către www.magazinulpiticilor.ro. A participat dna Anca Munteanu, presedinte al Asociatiei Române de Psihanaliză Legăturilor de grup şi Familie.

Pentru Ioana, a fost prima ieşire în „colectivitate” şi pot spune că am descoperit noi lucrurila ea. În jurul ei erau copii mai mari, 2-4ani. Dacă de obicei când este într-un loc nou, este mai timidă, acum a fost zâmbăreaţă încă de la început, a vrut să strea mai mult în picioare, a interacţionat cu salteluţele interactive tip puzzle. Era foarte curioasă să vadă ce fac copiii şi când era foarte mare zarvă, „vorbea” şi ea în limba ei.  A fost şi prima dată când a făcut cu mânuţa ” PA”!

Pentru mine a fost prima experinţă în mijlocul unor copii( mai mult de 2). Am putut să observ cum se joacă la diferite vârste, cum se ceartă, cum se supără, cum se împacă, cum reacţionează mămicile. A fost foarte util, să văd ce mă aşteptă :).  Trebuie să mai repetăm experinţa! Cel mai repede copii învaţă în grup.

Din discuţiile noastre am reţinut că şi noi ne jucam când eram mici :), trebuie doar să ne aducem aminte cum. Se pare că dacă se mai întâmplă ca în familie să ne certăm, nu e chiar aşa de grav. Copilul învaţă şi el noi metode de descărcare emoţionale, în afară de a plânge. Este mai bine să vadă că ne exteriorizăm. Dacă ţinem în noi oricum el percepe tensiunea şi îl afectează. Bineînţeles vorbim de certuri uşoare şi rare :).

Pe aceiaşi temă de joacă a scris şi Laura un articol foarte util.

Am ieşit amândoua de acolo obosite: eu de joacă, ea de informaţii… sau oare, invers :)?! Preluând o întrebare a doamnei Anca, care a fost jucăria voastră preferată când eraşi mici? Se pare că a mea era o mandolină :)!