Etichetă: copii

Madam Furlifus la 4 ani

Anul trecut vă povesteam despre cea mica la 3 ani. Anul acesta am împlinit 4 ani. Suntem la grupa mijlocie si e minunat! Nu mă mai satur să o văd în perioada grădiniței. Vârsta 3-5 ani, mi se pare perfect de dulce și destul de conectată cu lumea, ca să poti avea o discuție cu copilul…dar una logică și pură. Mă gândesc cu dor de acum, când vom merge și cu copilul nr. 2 la școală!

Ador să o duc și să o văd pe cea mică la gradiniță! Îmi aduce aminte și de Prințesă când era la grădiniță, dar e o experientă nouă pentru  mine ca părinte. E nouă, pentru că Madam Furlifus:

-vrea să fie sefă de grădiniță

-are prietene după care îi este dor

-plânge când vin să o iau acasă

-când ajung să o iau o găsesc tot timpul jucandu-se cu copii

-crede că un băiat mai mare e chipeș, încă de la 3 ani

-mai merge îmbrăcată și în pantaloni la grădi

-tortul trebuie să fie cu Fulger McQueen și e fan dinozauri mai mult decât papuși

-se alintă cu toată lumea când vrea să obțină ceva

Ca orice mamă, mă minunez când mă uit la copiii mei și mă simt foarte norocoasă cu ce mi-a dat Dumnezeu! Cel mai norocoasă, mă simt când văd cum interacționează cele doua surori și cum devin o simbioză care funcționează. Madam Furlifus e mai nervoasă când e obosită și se exprimă! Fară să zic eu ceva, sora ei mai mare ia inițiativa și încearcă să o calmeze. Vorbeșste cu ea și cum e idolul fetei, problema se rezolvă! Vă ziceam eu că e mai ușor la copilul nr. 2!

Madam Furlifus se face că e timidă deși nu este! Pentru că așa a văzut la sora sa, a învâțat să meargă pe bicicletă fară roți ajutătoare și pare că dacă vrea să facă ceva reușește! Cu nervi, dar cu ambiție!

Mă gândeam intr-o zi daca ar fi fost ea primul copil și o duceam la toate activitățile la care am dus-o pe Prințesa….Cu cea mare fiind introvertită, am simțit nevoia să o expun la multe activități și experiețe, însă la cea mică nu. Cumva cred ca exemplu surorii mari îi dă toate informațiile necesare. Cea mică e un copil extrovertit ce prinde repede. O expun la activități, dar minimal…cumva mai puțin decăt pe sora ei. Cred ca vine natural acum și nu mă mai stresez să caut tot felul de cursuri. Abia acum mi-am dat seama că exageram cu primul copil mergând la atâtea ateliere!

Revenind, Madam Furlifus mă uimește în fiecare zi și e minunat să-i țin mânuța mică și somnoroasă dimineața în drum spre grădiniță! Nu m-am gândit niciodată că voi avea un copil creț și energic! Cumva Dumnezeu a decis corect să fie al doilea, ca să nu mă sperii dacă era primul! 🙂

P.S. Acum înțeleg de ce nu sunt multe mămici care scriu despre copii mai mari…. nu au timp! Cu cât copilul e mai mare și e mai mult decât unul, cu atât timpul tău liber devine inexistent! Și dacă există, preferi să stai cu copii tăi care cresc prea repede, decât să te ocupi de hobby-uri. 🙂

Încă puțin și începe școala…activitate de weekend

Pentru acest weekend vă recomand un festival pentru super eroi! Fetele mele sunt în zona super eroilor și fiecare are o super putere, iar pentru urmatoare petrecere carnaval se vor costuma in Supergirl si Superwoman

Pe 1 și 2 septembrie, prichindeii sunt așteptați alături de părinți la premiera unuia din cele mai tari festivaluri ale toamnei, Kids Land Fest – Superheroes Edition, organizat de Asociația Culturală Sarang Hanguk în parteneriat cu BluParty, unde intrarea este liberă. Evenimentul are tematica Super Eroi, unde cei mici se vor întâlni față în față cu personajele lor preferate, se vor distra și vor poza împreună.

Organizatorii, Asociația Culturală Sarang Hanguk, alături de echipa BluParty îi vor surprinde pe participanți cu 2 zile pline de distracție și zâmbete, oferite de o multitudine de ateliere creative, jocuri și concursuri, potrivite în special copiilor cu vârste între 1-6 ani.

Festivalul, aflat la prima ediție, are loc pe 1 și 2 septembrie în parcul Kiseleff din București, începând cu ora 9, până la 19, iar întreaga familie poate participa gratuit la toate activitățile și surprizele pregătite.

Ce activități au loc la Kids Land Fest?

Kids Land Fest este tărâmul de distracție, unde cei mici, dar și cei mari pot profita la maxim de ultimele zile din vacanța de vară și își pot face noi amintiri și prieteni.

Spațiul va fi împărțit în 3 zone, plus zona de scenă:

Zona de activități – aici cei mici se pot bucura de o mulțime de spectacole și activități, de la teatru, dansuri, magie și improvizație, până la ateliere de creație în aer liber, unele din cele mai dorite fiind roata olarului, pictura pe apă, confecționat baloane cu aer cald și face painting, dar și cele specifice pentru fetițe și băieței, atelierele pentru Cosânzene și Feți Frumoși. 

Nu lipsesc nici jocurile antrenante, concursurile cu premii și multe alte surprize menite să întrețină buna dispoziție.

Iar dacă cei mici doresc o poză de familie, cu super eroii lor preferați sau cu orice altă idee trăznită, o să aibă la dispoziție și un Photo Booth, colorat și distractiv.

Zona de food – așteaptă toți pofticioșii cu un spațiu special amenajat pentru luat masa, după ce au alergat dintr-o parte în alta și vor să ia o pauză. Ca să-și recapete energia, aceștia pot alege dintre burgeri, specialități culinare din bucătăria internațională, clătite gustoase, sucuri naturale, înghețată delicioasă, iar special pentru părinți, nelipsita cafea.

Zona de vânzare produse pentru copii – Pe lângă zonele de activități și food courts, există și o zonă de shopping, care va aduce laolaltă artizani români foarte îndrăgiți cu creații deosebite, jucării, hăinuțe, accesorii sau cărți.

Pe parcursul întregului festival, părinții sunt bineveniți să se alăture activităților prichindeilor și să pună astfel „umărul” la distracția generală. Printre activitățile la care pot lua parte, se numără workshopul de Street Dance pentru copii și părinți, sau outdoor yoga – un curs special pentru părinți.

Cum poți participa la festival?

Data: Sâmbătă, 1 septembrie 2018 și Duminică, 2 septembrie 2018

Ora: 09:00-19:00

Locația: parcul Kiseleff – Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff nr. 4, București

Vârsta: 1-6 ani

Intrarea la festival este liberă.

Mai multe detalii despre eveniment: https://www.facebook.com/events/684606325209623/

Rezumat de vară, gânduri din vacanță

La mine vara a inceput foarte agitată la muncă. Mă așteptam… și am zis că dacă e tot haos in capul meu, să fac o pauză de la scris. Nu știu cum e la voi, dar pentru mine scrisul e o relaxare și dacă sunt stresată în viața de zi cu zi, nu mă pot relaxa. Am multe idei și nu reușesc să le pun intr-o formă coerentă.

Mijlocul verii m-a găsit departe de țară ceva timp, dar tot cu munca și când m-am intors abia așteptam să vină concediul, să mă conecteze cu fetele mele. Concediul a venit intr-un final si a fost superb dar scurt! 🙂

Concediu de anul acesta a fost pentru noi o altfel de experiență și m-am găndit să vă detaliez un pic, pentru că din ce am văzut pe newsfeed-ul  e pe FB, poate fi o atfel de experință și pentru mulți dintre voi.

Am ales Grecia, dar mai spre sud vest (partea peninsulara). Nu am ales dupa câte plaje cu nisip sunt prin zonă. Am ales după prețul vilei și condițiile ei (să aibă piscină), ce obiective pot fi vizitate și distanța care poate fi parcursă cu mașina.

Am nimerit într-o stațiune unde merg mai mult grecii și ne-a plăcut foarte mult. Pe lângă un nivel de bune maniere mai ridicat, calitatea serviciilor și a mâncărurilor e superioară zonelor pentru turișiti est europeni. În stațiune cred ca am văzut doar două mașini non-greceșți în afară de ale noastre. Un mic dezavantaj- lumea nu prea avea meniuri în limba engleză și mai citeam în grecește cu google translate. Avantajul major– împrejurimile erau adevărata Grecie (am văzut practic cum trăiesc grecii în concediu) și mâncarea autentică!

Cazare  am ales-o prin Airbnb- vila cu 5 camere într-un complex,  pe care am împărțit-o cu alte doua familii din grup = a dus la un cost mediu spre mic, mai ieftin ca alte cazari la hoteluri. Vila ne-a oferit intimitate, liniște, piscină propie- a fost foarte utilă cu copiii și bine gândită. Am venit cu hainele spălate pentru că aveam mașină de spălat. Nu mi-a lipsit curățenia făcută de alții, pentru că am avut mașină de spălat vase, bucătăria era foarte bine dotată și întreținerea minimala se făcea foarte ușor si rapid. A fost chiar o relaxare, să mai gătesc! 🙂

Am făcut excursii, am mâncat foarte bine din punctul nostru de vedere și pot spune că și-a meritat toți banii alegerea! Prin experiența aceasta, mi-am dat seama ca pentru familia mea hoteluri cu demipensiune sau all inclusive din zonele populare la noi in Grecia, nu sunt o varianta care să ne aducă maxim de avantaje. Știu că multă lume e tematoarea cu cazarea prin acest tip de servicii hoteliere, însă nu aveți de ce să va fie! Alegeți cu atenție și din timp și nu puteți să aveți decât avantaje! Pentru mine, faptul ca nu erau servicii turistice si restaurante pentru est europeni (calitatea mai scăzuta) m-a incântat cel mai mult. Și nu pot spune că au fost prețuri mai mari față de ce am experimentat până acum.

Plajele erau pietrose, dar nu voi exclude nicioadata o zona doar pentru plaje. Mi-am dat seama că e mai ok din punct de vedere curățenie așa, decât cu nisip. Papuceii de apă ajută foarte mult și copiii nu s-au plăns. Copiii oricum au stat foarte mult în piscină. Intimitatea în piscină e un plus  pentru noi și cât găteam îî puteam supraveghea din bucătatie. A fost  o distracție non-stop!:)Piscina era curățata zilnic de administratorul complexului.

În orășel aveam un „China Mall”, care a fost atracția nr. 2 pentru copii. Stiți voi magazinele cu produse chinezești…acesta era unul mult mai mare!

Drumul a fost ok, avantajul că alte tări au infrastructură de transport. L-am făcut in doua zile, cu o oprire. La întoarcere a fost mai obositor. Copii s-au comportat foarte bine la 3000km făcuți in total cu tot cu excursii. Ca să nu stăm prea mult cu jocuriile pe telefon în timpul drumului, muzica a ajutat. Faptul că ascultau ce le plăcea a făcut timpul să treacă, mult mai ușor.

Comportamentul copiilor: în timpul vacanței, copii s-au uitat puțin pe telefon și deloc la TV. Erau prea ocupați cu joaca (fetele aveau un mic troller plin cu jucării) sau cu piscina! Noi nu mâncăm cu tableta sau telefonul în față, iar fetele în general știu regulile la cumparături și la ce avem voie să mâncăm. Recunosc, că am iesit din normele de acasă, dar pentru o vacanta și mai distractivă și pentru noi adultii! 🙂 Cartofii prăjiți pe acolo erau peste tot proaspeți…cum să le reziști!

Am mai observat un lucru care a plusat la confortul din acest concediu: în atracțiile turistice unde nu erau est europeni, nu se făceau așa multe poze. Am fost la Meteora unde era plin de români și ucranieni….mergeau doi pași și faceau o poză! Se opreau la poză în cele mai nepotrivite locuri, blocând circulatia….a fost singurul loc unde nu m-am simțit bine când am vizitat un obiectiv. Eu prefer să mă conectez cu mediu, să oberv. Copiii îmi pun întrebări și îmi place să le răspund! Nu învață mare lucru din selfie și stat la poze! Fac poze dar minimale și cu atenție să nu deranjez!

A fost o vară frumoasă, cu multă de muncă la noi adulții și cu relaxare din partea copiilor. Prințesa a mai și lucrat pe caietul de vară și aș vrea să punctez că a devenit foarte hărnicuță prin casă. Se apucă să facă singură ordine, strânge masa…pare că a avut un click natural pentru curățenie! Doar e fata lui mama! 🙂

Madam Furlifus e foarte curajoasă, nu-i place să facă curat dar îi place să stea în bucătărie și să mă ajute la gătim. E un copil, care plange după colegii de la gradi în vacanță! De câte ori plec de acasă, mă întorc la doua surori care par că se împrietenesc din ce în ce mai mult. Cea mică observ că o copie pe sora ei mai mare și nu pe mine, așa cum mă așteptam. A preluat multe lucruri bune de la sora sa și uneori e mai ascultatoare decât îi stă in fire.

Acum ne pregătim pentru toamna cu toate activitățiile ei școlare. Eu deja mă gândesc la urmatoare mini vacantă de la sfarșitul lui octombrie!

Dacă vreți detalii mai concrete, mă puteți contacta în privat. Am scris câteva gânduri despre un altfel de vacanță în Grecia ca principiu și nu am vrut să insist pe nume și costuri.

Să ne bucurăm de vacanța ramasă și de traficul lejer din București:) !

 

 

 

 

 

 

 

Pregătiți-vă copiii pentru folosirea tehnologie și a emoțiilor!

Cum ne creștem copilul pentru piața muncii în viitor?

Avem în societatea noastră multe informații despre cum ar fi bine și ce este bine pentru copilul nostru. Avem părinții cu acces la multe surse  de informații, dar care nu au fost obișnuiți să filtreze informația. Și avem părinții care se duc mai mult către extreme, către ambițiile personale și către zone de presiune și încărcarea programului copilului (pentru că așa au fost învățați sau pentru că așa văd în jur). Mi se pare că multă lume se focusează pe timpul prezent și doar se fac că se uită în viitor!

În viitor lumea va fi mult mai tehnologizată, va fi multă cerere pentru programare și scriere cod. Lumea va fi mobilă și piața muncii va însemna un continent, nu o țară. Adulții cu abilități sociale, comunicare și care pot ține prezentări vor fi mai rari și deci mai bine plătiți. Acesta va fi efectul practic al utilizării social media și comunicării online.

Eu lucrez pe lângă oameni de IT, din diferite țări, cu diferite backround-uri. Eu nu știu programare, dar știu să comunic și să-i înțeleg… Ca și o remarcă personală: cei mai de succes au o inteligență emoțională în plus și o încredere peste media romanilor (chiar dacă intelectual nu strălucesc).

Din experiența mea din domeniul IT, expunerea la o comunitate internațională și trend-urile pe care le văd, cred că noi avem datoria ca părinți să ne familiarizăm copiii cu tehnologia și să ne asigurăm că sunt confortabili cu schimbările (adaptabili).

Familiarizarea cu tehnologia înseamnă să ia contact cu ea, nu să lasăm copilul pe tabletă 6 ore non stop. Nu înseamnă să-i cumpărăm telefon mobil înainte să știe  să scrie sau să citeacă. Înseamnă de fapt să ia contact cu formele recomandate pentru vârstă  sa și să ne vadă și pe noi că o folosim.

Am văzut părinți care nu se pot adapta să folosească grupurile de whatsup și se supară ori de câte ori se discută aprins acolo. Alții părinți comunică prea mult în scris și prea puțin verbal. Ce arată acești părinți copiilor lor?  Neadaptare…rezistentă la schimbare. Într-un final, copilul când e mic învață o atitudine față de tehnologie.

Dacă nu am copii cu chemare către programare, trebuie macar să fie confortabili cu tehnologie uzuală și destul de inteligenți emoţionali să se adapteze atunci când situația o cere. Indiferent de domeniu sau mediu….

Mă uit la colegii Prințesei cum vin cu tableta la after school. Stau toată ziua pe jocuri și când vor fi adolesceți nu vor mai știi să mai comunice social și vor fi timizi și cu puțină încredere în ei. E mai simplu pentru părinte să-i cumpere o tabletă și să nu fie deranjat….peste câțiva ani garantat copilul nu va avea un sistem coerent de reglare a emoțiilor. Ce vreau eu să zic?!

1.Pregătiți-vă copiii pentru tehnologie, dar conform vârstei lor.

2.Educații să fie adaptabili, sociali și să-și recunoască emoțiile.  Un mare atu pentru viitor

3.Nu neglijați capaciatatea socială a copilului, pentru că nu-l veți ajuta pe viitorul adult.

4. Căutați să-i dezvoltați inteligența emoțională și stima de sine

5. Învățați-l că tot globul e „locul lui de joacă” și că el este un cetățean al acestei planete!

sursa foto

 

P.S Vorbim mult despre dezvoltare personală și facem cursuri. Dacă noi ca adulți o facem pentru  locul de muncă, pentru copil ce facem? Dezvoltarea personală se face mai întâi acasă și în copilărie… și se cheamă inteligență emoțională!

 

 

 

 

O vacanța și două surori

În vara aceasta, a fost prima vacanță în afara țării cu cele doua fete din familie. Am așteptat să crească un pic și cea mică, pentru a nu avea diverse „drame” și pentru familia noastră a fost bine. Am reușit să fim relaxați, copiii fericiți și fară prea multe stresuri.

Pentru vacanță am ales un hotel de familie, liniștit, la mare. Nu contează unde și la ce hotel, contează ca am  fost toți 4. Cele două prințese-3 ani si 6 ani, au fost foarte cuminți pentru un drum de 10-11 ore. La întoarcere au fost chiar 14 ore, am prins o furtună destul de agresivă.

În această vacanță familială, am avut multe gânduri, multe observați și cel mai important pentru sufletul meu, am avut două surori.

Prințesa avea în general grija de Madam Furlifus când mergeau la joacă afară. O veghea când erau mai mulți copii și se jucau împreună când nu erau copii care să vorbească română. Când erau în piscină, erau una după alta și cea mare m-a uimit când cauta soluții să o ajute să iasă din piscină pe cea mica. A văzut că nu poate să o tragă în sus de pe margine, a intrat in apă și a impins-o!

Acum nu știu cât e meritul educației și cât al personalităților lor, însă de ceva vreme am sentimentul plăcut că sunt surori și se recunosc ca atare.Bonus pentru părinți: se joacă impreuna și așa mai avem și noi timp de relaxare.

Sincer nu am pentru moment o rețetă, nu am sfaturi pentru gestionarea surorilor, am doar inima plină de bucurie și emoție când le văd împreună!

IMG_0755

 

Câteva lucruri întelepte despre oliță

Pentru orice părinte, operațiunea „olița” este un stres și o minune când într-un final începe copilul să utlizez mai puține scutece de unică folosință.

Am  mai scris aici despre prima mea experiență. Acum după a doua experiență, mă simt înțeleptă 🙂 și aș darnică să împartăsesc cu voi câteva lucruri. 🙂

  1. Nu stresati copilul, nu-l certați, nu-l manipulați! Aveți răbadare!

In jurul vârstei de 2 ani-2 ani jumatate, copilul e pregatic fizic și psihic să-și controleze mușchi pentru funcțiile 1 și 2. La primul copil, puterea exemplului este importantă, colectivitatea îi învață cel mai repede- proces complet dupa 1 an si 4 luni. La al doilea copil merge mult mai repede, pentru că vede la primul-proces complet dupa 1 an.

Prințesa, a dat înapoi când începusem să o cert și Madam Furlifus pentru că eram eu stresată și refuză să facă nr. 2 la olița. Abia dupa ce am devenit eu mai relaxata și mai răbdătoare, nu a mai cerut scutec pentru nr. 2. Adică, ea aștepta pană vedeam eu acasă seara și îmi cerea să-i pun scutec pentru nr.2!

2. Procesul trebuie prezentat normal, fară prea multe lucruri de pus în scenă!

Olită simplă sau colac reductor sunt suficiente.  Copilul trebuie să fie pregătit atât fizic, cât și mental. Aceste doua momente nu coincid  în general și emoțiile din familie pot influența momentul în care cel mic/ă se vor simți confortabil cu noua schimbare.

Prințesa a învățat prin repetiția zilnică în jur de 3 ani, prin adaptarea la grădiniță și a conștientizat singură că nu mai trebuie să facă noaptea în pat. Și când se mai întampla, era doar un accident și nu o certam. Copilul introvertit are nevoie de încurajare și să vădă că familia îl susține.

Madam Furlifus a învâțat prin exemplu surorii ei pe la vârsta de 2 ani jumătate, a desprins repede ce poate să facă și a realizat cu timpul că nu e o joacă. Pentru a ne atrage atenția și a o laudă, s-a adaptat mai rapid. Nr 2 la oliță a fost întârziat datorită unui stres familial.  Un copil extrovertit învață repede și dacă are un exemplu în familie devine o competiție!

3. Nu lasați familia  sau prietenii, să-i faci să se simtă prost că nu fac încă la oliță!

Cum ar fi să vi să zică zilnic că nu puteți face ceva?! Rușinea poate crea un automatism, dar nu învață, iar trauma psihică persistă în timp.

Keep it simple and relax! Procesul nu e complicat, trebuie doar răbdare și perseverentă. Nu sunteți părinți mai puțini buni dacă copilul nu face la olită la 3 ani. Am consultat și un psiholog și mi-a spus ca e ok să poarte scutece și la 4 ani! Important e ca procesul să se întample cănd sunt pregătiți și psihic. Setați-vă  că mai important e să aveți un copil fericit decât unul rușinat!

A fost un moment frumos când am realizat că am doi copii care nu mai folosesc scutece de unică folosință, că drumurile cu mașina vor fi mai puțin stresante din acest punct de vedere, că voi putea cheltui banii de scutece pe altceva! 🙂

Vă doresc să aveți și voi parte cât mai rapid de momentul de final în care realizați că ați scăpat de scutece! 🙂

olita-toily-olita-transformabila-in-scara-pentru-vasul-de-toaleta-litaf

 

O super tricicletă, înainte de vacanță!

Când am fost invitată la showroom-ul showroom-ul ErFi, m-am decis rapis să paricip pentru că am văzut o tricicletă perfectă pentru Madam Furlifus în prezentare!

galileo 1.jpg

Tricicleta Galileo mi-a atras atentia! E pliabilă, e ușoara și are multe funcții smart. Îți poți plimba copilul de la o vârstă mică de 6 luni pană la 25 de kg. Și în plus, mie mi se pare că arată foarte bine și modern! Pare că-și merită toți banii! Mai multe detalii mai jos.

Caracteristici:

  1. Sistemul simplu, patentat de pliere, Fast Action Fold,  permite ca print-o singura miscare, intr-o singura secunda, tricicleta sa poata fi stransa . Odata pliata, ea are un sistem special de siguranta pentru a nu se desface accidental.
  2. Roata frontala pivotanta 360°, ce se poate si bloca pe directia de mers
  3. Maner telescopic, reglabil pe inaltime, pentru ca tricicleta sa fie manevrata cu usurinta si de mamica si de tatic.
  4. Bare de protectie detasabile. Pentru un plus de siguranta, in afara centurilor de prindere, tricicleta este prevazuta cu doua bare de protectie. Fiecare din ele se poate detasa, permitand accesul copilului in tricicleta, fara efort chiar si atunci cand este imbracat in haine foarte groase.
  5. Pedale progresive. Sistemul special de pedale permite folosirea acestora initial ca suport de picioare (atunci cand copilul este mic, pentru a evita ranirea in timpul rulajului tricicletei). Ulterior, atunci cand copilul creste si incepe sa devina independent, pedalele se fixeaza pe roata din fata, pentru a-i permite celui mic sa pedaleze in voie.
  6. Ghidon pivotant, reglabil. Ghidonul poate fi blocat, astfel incat controlul tricicletei sa fie facut doar de catre parinte (prin manevrarea manerului telescopic). Ulterior, atunci cand copilul creste, ghidonul se poate debloca pentru a-i oferi celui mic autonomie de miscare.
  7. Centura reglabila cu prindere in 5 puncte si prevazuta cu protectii speciale pentru zona umerilor si zona inghinala.
  8. Frana coordonata la rotile din spate (la fel ca la carucioare). Sistem de actionare tip pedala
  9. Spatar arcuit, ergonomic pentru confortul si protectia zonei lombare a copilului. Spatarul are doua pozitii de inclinare pentru extra-confort (pozitie de somn)
  10. Parasolar reglabil, detasabil, pentru a-l feri pe cel mic de actiunea nociva a razelor solare.

Vă recomand să o testati in showroom, pe Splaiul Unirii nr 49, sector 3 Bucuresti. Acolo veți găsi și alte obiecte utile  pentu părinți! Mie  mi-au atras atenția: carucioarele Maclaren, care sunt gândite de un bunic fost inginer de aviație și jocurile smart pentru copii mai măricei-Quercetti, Bam Bam, Vtech sau Clementoni! Ownerii showroom-lui  Erfi sunt și ei părinți și toate produsele sunt testate și pe copii lor.  Veți găsi acolo multe branduri de calitate, nu ieftine dar care sunt top în zona lor: Motorola si Vtech, Beaba din Franta, GracoEvo: caruciorul care cantareste doar 6.5 kg si Milestone, scaunul auto evolutiv care poate fi folosit de la nastere si pana la 12 ani, practic singurul scaun auto de care poate avea nevoie un copil.

Detali despre produse și magazinul online puteți găsi pe www.erfi.ro

galileo 2galileo 3

Multumesc pentru invitație! Felicitări pentru business-ul atent pe care îl faceți!

Liber la educație!

La început de iunie, am participat la conferința Liber la educație, educație la liber!. A fost interesanta din mai multe puncte de vedere.

A fost interesant să-l ascult pe Gaspar Gyorgy și să-mi răspund la întrebarea: dacă mie mi-a plăcut la școala! Răspuns: da, mi-a plăcut mult!

A fost interesant speach-ul Oanei Moraru. Invitatele mele la această conferința au văzut de ce o tot laud. În principiu, ambii vorbitori au încercat să ne pună în față cu noi și cu nevoile copiilor noștri în materie de suport școlar.

Voi sări peste momentul publicitar  mult prea intens pentru gustul meu și mă voi opri asupra unor observați de la atelierele pentru copii. Puteți citi mai multe detalii despre mesajele transmine la conferința, aici.

Organizatorii au fost foarte drăguți și au organizat pe parcursul evenimentului, un spațiu pentru copii cu jocuri, mascote, supraveghetori, face painting și baloane. Toți copii au fost foarte încantați și parinții fericiți că pot respira pentru câteva ore.

Toate bune și drăguțe dar pentru trăim într-o societate, nu am putut să nu remarc câteva lucruri

  1. Copiii care probabil aveau o lipsă de joacă în familie, au stresat un supraveghetor draguț cu o sabie. Cautau să se joace cu un personaj masculin și la  un moment dat supraveghetorul era depășit de situație. Mulți copii cautau atenția lui și nu mai facea față. Alți copii se jucau împreună sau singuri. Copii care se jucau doar cu supraveghetorul, nu reușseau să socializeze în grup.
  2. Când îți lași copilul să fie supravegheat de alții și știi că e nazdravan-agresiv, îl mai verifici din când în când! Mă aștept ca participanții interesați de astfel de eveniment despre educație, să fie mai atenți la copiii lor.

Era un baiețel foarte agresiv cu toții copiii acolo și s-a oprit la unul mai mic pe care îl lovea cum apuca. Au încercat unii copii să-l opreascăm, să-l certe, însă fară succes. A fost nevoie de intervenția unui adult și nu a fost parintele lui. Mă gândeam că dacă aș știi că al meu copil e agresiv, l-aș verifica mai des. Care poate să fie motivul pentru care un copil este așa agresiv (evit cuvântul rău pentru că nu știu mai multe detalii)?  În general un copil copie ce vede acasă și deci cineva e agresiv cu el?

Le multumesc sponsorilor evenimentului pentru că au făcut posibil acest eveniment. Au fost câteva ore utile pentru toată familia.

Partener Principal : Orange Romania
Parteneri: NN, Aquatique, Dacia Romania, Boiron Romania, RawBite Romania, English Kids Academy, Scoala Step by Step Bucuresti, Sloop, Kinderpedia, Bucate delicioase si NESCAFÉ Dolce Gusto Romania

 

Cum alegem un costum de baie?

În mai când faceam lista de bagaje necesare pentru vacanța care mă așteaptă în august….așa sunt eu „planning a head” type, m-am uitat peste câteva modele de costum de baie. De atunci, internet-ul și google au reținut căutarea mea și am mereu reclame la costume de baie.

Acum, sunt ceva mai înțeleaptă și ce-mi doresc eu de la costumul de baie  este:

-să-si acopere parțile mai puțin perfecte

-să-mi creioneze un bust susținut

-să nu fie negru, că nu vreau să atrag prea multă căldură

-să fie confortabil

-să fie UȘOR de îmbracat/dezbrăcat

-să fie GRATIS

De ce? Păi sunt o mamă de doi copii, în concediu visul meu este să pot să nu stau cu gura pe ei prea mult, să apuc să stau un pic pe șezlong și să pot face duș singură. Ce fel de părinte responsabil aș fi dacă aș arunca  cu banii pe modele de costum de baie la modă?!

  1. Cheltui bani pe care i-aș putea cheltui pe copiii mei. Gen cum ar fi un costum de baie cu Minnie pentru Madam Furlifus!
  2. Orice costum de baie aș lua, nu mă slabește cu 5 kg și nu mă face mai lucrată la mușchi.
  3. în poză arată frumos, dar pe mine sigur nu ar sta la fel
  4. în concediu nu vreau să stârnesc priviri, ci doar să mă relaxez.

A da și ce îmi mai doresc din concediu, sunt câteva poze  frumoase cu familia. Sigur dacă voi fi relaxată și fericită, voi fi mai fotogenică în poze!

FullSizeRender (2)

Deci, îmi aleg vechiul meu costum de baie cumparat anul trecut! Back-up, am un costum de baie de vreo 7 ani, actual si versatil și în sarcină 🙂 !

 

P.S  Am și eu momentele mele de fashion statments, dar nu mă încarc de la costume de baie sau outfituri pentru concediu. În concediu vreau să mă relaxez și să mă conectez cu familia!

 

Oriunde ați fi, nu uitați să vă jucați cu copiii!

Recunosc că nu prea am știut să mă joc și nici acum nu sunt foarte jucăușă cu copiii mei. Când eram mică, preferam să fiu în lumea mea, să citesc și mă încântau activitățile sportive pentru că erau competiții.

Ca mamă, văd că aș putea să comunic mai bine și mai frumos cu copiii mei prin joacă, însă rolul jucăuș la noi, îl are Sportivul familiei! Cum se joacă el cu fetele, e minunat și sunt foarte norocoasă că ne completăm!

Vine 1 iunie și sunt multe opțiuni pentru a vă petrece timpul în familie. Indiferent ce ați face nu uitați să vă jucați cu copiii! Nu vă costă decât timp pe care îl aveți în teorie și un pic de dăruire.

Aseară am primit un joc ce mi-a adus aminte de cât de important e jocul pentru cei mici. Mi-a adus aminte de copilăria mea și de cum le vad pe fetele mele cum evoluează emoțional când mă joc cu ele. În scrisoare, scria cum copiii își vor aminti din copilărie nu jucăriile și banii aruncați, ci experiențele plăcute cu părinții și joaca cu ei!

Adevarat! Multumesc Centrul Comercial Auchan și Parenting PR că mi-ați reamintit cât de important e jocul! Centrul Comercial Auchan are o campanie minunata în acest sens-www.bucurieimpreuna.ro,  o platformă unde vă puteți juca împreună cu copii, câștiga un cod pe baza căruia vă puteți ridica de la Centrele Auchan un kit cu jocuri! Și bineînteles că vă încrieți în cursa pentru câștigarea unei excursii la Disneyland!

De când am aflat de ei, mă chinui să câștig codul :)! Aveti și idei minunate de jocuri în familie, ce necesită doar timp și dragoste!

FullSizeRender (1)