Sarbatorirea de 1an si 4 ani

Anul acesta am avut doua aniversari de copii in familie: cea de 1 an pentru Furlifus si cea de 4 ani pentru Printesa.

Ca in fiecare an va povestesc un pic din ce s-a intamplat( 2ani, 3ani), poate va ajuta cu vreo idee.

Aniversarea de 1 an a unui copil, o consider a fi o aniversare intima cu familia. Copilul e prea mic sa se bucure cu adevarat de vreo petrecere. Cu al doilea copil am tendinta sa fiu mai putin agitata, mai putin axata sa punctez niste momente pentru societate.

Am sarbatorit implinirea a 12 luni de viata pentru Furlifus, la munte cu nasii, Buni si sora mea. In familie, a fost foarte placut!

Pentru aniversarea de 4 ani a drei Printese, am incercat sa ies din „sarbatorirea la locul de joaca”( pe care o consider banala si de aruncat banii pe un loc inchis), sa nu cheltuim prea mult si sa fie altceva in stilul nostru :). Asa ca m-am decis sa invite cativa colegi de la gradinita si prieteni la un spectacol pentru copii si apoi la un ceai.

Printesa si-a ales 4-5 colegi pe care a dorit sa-i invite. Intr-un final au foat doar fete de la gradinita. E intr-o perioada acum, cand descopera diferentele sociale intre baieti si fete si are multe intrebari. A tinut sa invite doar 1 baiat, care nu a putu sa vina. Pe parcusul a doua zile am intrebat- o ce colegii vrea sa invite si ca i-am punctat ca nu se poate razgandi. A inteles destul de usor de ce nu putem invita toata grupa si incerc pe cat posibil in toate deciziile pe care le ia, sa o invat cum sa fie hotarata si sa-si asume ce alege.

Am mers la specatcolul ” Zbor prin povesti” de la Teatrul Ion Creanga( locatie Teatrul Elisabeta- o cladire frumoasa). Noi am mai fost la spectacolele lor de a lungul timpului si ne plac. Mie personal mi-a placut mult: ” Cartierul povestilor„!

Copii au fost incantati de „dansul” actorilor si dupa spectacol s-au jucat un pic pe scena. Spectacolul a fost vizual, cu muzica si fara cuvinte. Copiii trebuiau sa inteleaga povestea celor 2 frati prin ce vad, ce aud si ce simt. Eu zic ca e o experienta interesanta pentru un copil de 4 ani. La gesturile amuzante doar copiii radeau, semn ca adulti nu prea inteleg alte limbaje ale corpului :).

A fost la spectacol si Furlifus. Pentru un copil de 1 an s-a comportat bine, nu era la primul spectacol si stiu ca o captiveaza povestea cam 20 de minute daca vede bine pe scena. Dupa parerea mea nu e nicioadata prea devreme sa mergi cu un copil la teatru sau spectacole. Important este experienta si nu asteptarile tale sa stea cuminte. Cat i-am asteptat pe copii sa ajunga, am vazut multi parinti care intrebau de bilete. Ca si info: luati-va bilete cu vreo 4-5 zile inainte daca vreti sa fiti siguri!

Am cautat o ceainarie draguta prin zona( mi-a recomandat-o sora mea), sa nu mergem foarte mult si am gasit: Rendez vous.  Drumul pana acolo pentru noi a fost foarte placut, fetele s-au tinut toate de mana si lumea se oprea sa le priveasca. Au iesit cateva poze foarte frumoase si expresive pentru varsta de 4ani. La ceainarie, am avut un mic salon doar pentru noi, comandasem cateva gustari, briose si un tort. Am fost placut surprinsa de calitatea lor si m-am bucurat ca tortul a fost foarte bun. Toate produsele aveau gustul de „facut in casa” si tortul nu era foarte dulce si dupa cate am sesizat, fara pontetiator de gust. Personalul ceainariei a fost foarte amabil si saritor. Am sa-i tin minte pentru alte evenimente!

Fetele s-au jucat prin toata ceainaria, s-au jucat de-a facut ceaiul. Am avut noroc ca erau putin clienti. Ca si jucarii, Printesa si-a luat de acasa cateva papusi. Eu nu am insistat pe acest aspect si nu mi s-a parut ca nu s-au distrat. La plecare. Printesa le-a facut cadou o carte pentru colorat. La gradinita de ziua ei, Printesa a dus si in acest an turta dulce dar sub alte forme.

A doua aniversare de 1 an , a fost mai linistita, mai cu putine emotii dar cu mai multa caldura si  relaxare pentru mine.

Prima anivesare de  4ani, a fost mai relaxata dar la fel de agitata pentru mine.  O astept si pe a doua, sa simt si eu fiecare moment si nu doar sa organizez. A da, si la 4 ani incepe sa devina mai greu sa corectez comportamente invate de la gradinita dar nu imposibil :)! Povestin intr-un alt articol.

20151114_110152

20151116_142157

 

Teatrul Ion Creangă îşi sărbătoreşte tinerii spectatori – 1 IUNIE

Dragilor,

 

Ceva sanatos de 1 iunie 🙂

Program_1_Iunie_Teatrul_Ion_Creanga

„Cu ocazia zilei de 1 iunie, Teatrul Ion Creangă le oferă în dar copiilor mici şi mari un program special de spectacole și spectacole-interactive, ateliere de jocuri teatrale sau lecturi interactive. Astfel, duminică, de Ziua Internaţională a Copiilor, Teatrul își întâmpină publicul și în spații mai puțin convenționale, în parcuri, în magazine, în muzee și biblioteci, pentru a celebra împreună vârsta copilăriei, cu exuberanța și candoarea poveștilor și jocurilor sale.

Sala Rapsodia – ora 11.00

Spectacolul „Sămânţa vrăjită”*;

Parcul „Alexandru Ioan Cuza” – orele 11.00 & 18.00

Spectacolul „Lumea lui Paparin”*;

Hipermarket Cora Pantelimon – ora 11.00

Spectacolul-interactiv „Aventuri în grădina de legume”, cu Voicu Hetel

Protagoniștii, mici animăluțe construite din fructe și legume, trec prin tot soiul de aventuri hazlii, pe care copiii le vor afla în timp ce ronțăie o gustare sănătoasă. La finalul spectacolului, aceștia sunt invitați să își realizeze propriile personaje de poveste, din aceleași materiale… delicios de neconvenționale. Spectacol adecvat pentru categoria de vârstă 3 – 6 ani. Intrarea este liberă.

Biblioteca Naţională a României (Atrium) – ora 13.00

Atelierul pentru copii „Împreună facem o poveste”

Coordonator: Mihai Verbițchi

O inițiere în lumea seducătoare a poveștilor, atelierul se bazează pe o serie de tehnici și exerciții teatrale menite să provoace imaginația. Astfel, pe parcursul unei ore, copiii au posibilitatea de a crea ei înșiși personaje, de a născoci aventuri fantastice sau de a schimba finalurile poveștilor preferate. Atelierul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 8 ani. Intrarea este liberă.

Parcul Cişmigiu – ora 16.00

Spectacolul-interactiv „Pălăria cu poveşti”;

Organizat în parteneriat cu ArCuB, spectacolul aduce laolaltă unele dintre cele mai cunoscute povești ale copilăriei, amestecate într-o pălărie magică. Cu ajutorul și implicarea spectatorilor, cei opt actori-amfitrioni (Anca Zamfirescu, Claudia Revnic, Liliana Donici, Ionuț Ciocia, Cristian Boeriu, GabrielCoveşeanu, Cristian Creţu şi Eduard Petru Jighirgiu) vor aranja și potrivi fragmentele pentru a creiona propriile lor povești. Intrarea este liberă.”

Muzeul Național al Ţăranului Român (Sala Acvariu) – ora 16.00

Lectură interactivă de povești cu Alexandrina Halic

Eveniment organizat cu sprijinul Librăriilor Humanitas

„Frumoasa şi bestia”, „Alice în ţara minunilor” şi „Aladin” îi vor purta pe micii spectatori (3-6 ani), aşezaţ confortabil pe covoarele lor zburătoare sau împinși de iepuraşi albi pe aripi de visare, către castele fermecate, cu sfeşnice, candelabre şi ceainice vorbitoare, într-o aventură al cărei ghid buclucaş va fi

propria lor imaginaţie. Intrarea este liberă.

Pentru informaţii suplimentare despre programul Teatrului Ion Creangă vă invităm să accesaţi site-ul

www.teatrulioncreanga.ro.

*Biletele pentru spectacolele susținute la Sala Rapsodia și în Teatrul-cort din Parcul „Alexandru Ioan

Cuza” (fostul I.O.R), sunt disponibile în locație, dar și online, pe site-ul www.eventim.ro, și în rețeaua

magazinelor partenere: Germanos, Domo, Vodafone, Orange, Librăriile Humanitas și Cărturești.”

Noutati Teatrul Ion Creanga: un nou spatiu de joc

„Teatrul Ion Creangă anunță deschiderea, începând cu data de 3 Martie a.c., a unui nou spațiu de joc pentru spectacole și ateliere dedicate celor mici, dar și părinților, la sala  Ludoteca „Apolodor din Labrador”, din cadrul Bibliotecii Naționale a României (Blvd. Unirii nr. 22). Inițiativa face parte dintr-un nou program, intitulat Teatrul Ion Creangă. Spațiu viu, menit să aducă teatrul mai aproape de copii și nu numai, acesta fiind lansat ca o invitație adresată întregii familii. O invitație care, totodată, își propune să scrie o nouă pagină în istoria de aproape jumătate de secol a instituției, copiii și părinții fiind invitaţi să ia contact cu arta într-o manieră inedită, pornind de la premisa că Teatrul Ion Creangă este și trebuie să fie un spațiu viu, unde magia spectacolului nu se oprește în momentul în care se trage cortina, ci continuă în toate formele sale de expresie.
Programul Teatrul Ion Creangă. Spațiu viu cuprinde activități culturale și educaționale, dintre cele mai diverse, după cum urmează: spectacole de teatru pentru copii cu vârsta între 0 și 6 ani, ateliere de creativitate pentru copii, conferințe susținute de specialiști în domeniul psiho-pedagogiei, dedicate părinților, și expoziții de desene, costume sau diverse elemente în strânsă legătură cu arta teatrală.

Calendarul evenimentelor susţinute în luna martie de către Teatrul Ion Creangă la sediul Bibliotecii Naţionale a României (Ludoteca „Apolodor din Labrador”) cuprinde:

• Luni, 3 martie, ora 17.00 – „Seminţe-Semi” – Spectacol pentru copii între 1 şi 3 ani

• Vineri, 7 martie, ora 17.00 – „Rotocol” – Spectacol pentru copii între 1 şi 3 ani

• Luni, 10 martie, ora 18.00 – „Ce înseamnă să fii un părinte bun” – Atelier de parenting realizat în parteneriat cu SuntPărinte.ro (activitate gratuită, în bază înscrierii prealabile la adresa de e-mail: parenting@teatrulioncreanga.ro)

• Marți, 11 martie, ora 17.00 – „Seminţe-Semi” – Spectacol pentru copii între 1 şi 3 ani

• Miercuri, 12 martie, ora 17.00 – „Seminţe-Semi” – Spectacol pentru copii între 1 şi 3 ani

• Vineri, 14 martie, ora 17.00 – „Jucăria de vorbe” – Atelier de teatru pentru copii între 6-9 ani

• Luni, 17 martie, ora 17.00 – „Şcoala prin joc – metode alternative de a învăţa” – Atelier de parenting realizat în parteneriat cu SuntPărinte.ro (activitate gratuită, în bază înscrierii prealabile la adresa de e-mail: parenting@teatrulioncreanga.ro)

• Miercuri, 19 martie, ora 17.00 – „Povestea spicului de grâu” – Spectacol pentru copii între 3 şi 6 ani

• Luni, 24 martie, ora 18.00 –Atelier „Cum dezvolţi încrederea în sine a copilului” – Atelier de parenting realizat în parteneriat cu SuntPărinte.ro (activitate gratuită, în bază înscrierii prealabile la adresa de e-mail: parenting@teatrulioncreanga.ro)

• Miercuri, 26 martie, ora 17.00 – „În parc” – Spectacol pentru copii între 3 şi 6 ani

• Luni, 31 martie, ora 18.00 – Atelier „Cum creşti autonomia şi independenţa copilului” – Atelier de parenting realizat în parteneriat cu SuntPărinte.ro (activitate gratuită, în bază înscrierii prealabile la adresa de e-mail: parenting@teatrulioncreanga.ro)

Biletele pentru spectacolele şi atelierele susţinute la Biblioteca Naţională a României de către Teatrul Ion Creangă vor fi puse în vânzare, începând cu data de 1 martie, la casa de bilete a Sălii Rapsodia din str. Lipscani nr. 53, dar şi în reţeaua Eventim, online pe www.eventim.ro și în magazinele partenere: Orange, Vodafone, Germanos, Domo, Librăriile Humanitas și Cărturești.

Mai multe informații despre noul spațiu al Teatrului Ion Creangă găsiți pe site-ul www.teatrulioncreanga.ro și pe pagina Facebook.com/TeatrulIonCreanga
Teatrul Ion Creangă este o instituţie publică de spectacole, un teatru de repertoriu, aflat în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi finanţat de la bugetul local.
Parteneri media: Itsy Bitsy, Agerpres, Bebelu.ro, BlitzTV, Didactic.ro, Evenimentul Zilei, GoKid, Grădinite.com, Grădinițe București, Intuitext, Observator Cultural, RFI România, Radio România Cultural, SuntPărinte.ro, UrbanKid”

Premiera „Cartea Junglei”, Teatrul Ion Creanga

Dragilor,

M-am cam peirdut in ultima vreme in viteza vietii mele fizice si nu am mai comunicat. Deci nu am disparut, doar ma lupt cu timpul :).  Printre multele lucruri pe despre care vreau sa vi le povestesc este si invitatia pe care am primit-o la premiera  piesei de teatru „Cartea Junglei”, de la Teatrul Ion Creanga.

Afis_Cartea_junglei_Teatrul_Ion_CreangaBazată pe culegerea de povestiri scrise de Rudyard Kipling, reprezentația regizată de Octavian Jighirgiu va oferi publicului ocazia de a descoperi, alături de Mowgli şi de prietenii acestuia, cât de importantă este prietenia. Inedit pe scena teatrului pentru copii este faptul că în rolul prințului junglei joacă, alternativ, Liliana Donici, actriță a Teatrului Ion Creangă și Maxim Donici, fiul ei de doar 11 ani.”

Pentru ca Dra Pinguin este tot la o varsta neadecvata pentru astfel de spectacole( abia astept sa o pot duce la prima ei piesa de teatru), mi-am trimis agentii S.I.I( Serviciul Informatic Ingerasii): Matei si Bogdan. Iata si feedback-ul lor:

Parerea lui Matei(9 ani): Mie mi-a placut cel mia mult cum a judecat Mowgli sa mearga in satul oamenilor si costumatia lui Shere Khan.Intanirea dintre Shere Khan si Mowgli a fost cea mai mai tare scena. Vulturii au fost amuzanti, mi-a placut costumatia lor si cantecele pe care le-au interpretat.

Parerea lui Bogdan(4 ani) – Mi-a placut de Shere Khan ca era rau si vulturii ca au cantat melodia „cui e frica de bau bau”. Mi-a placut Baloo pentru ca era hazliu si de Kaa ca era sasait.

Parearea lui Marius( adult) – Un spectacol teatral si muzical foarte atragator datorita personajelor, dar mai ales al costumelor si decorurilor foarte bine alese si sugestive. Amuzant si foarte interactiv. Recomandat copiilor dar si adultilor.

Eu cred ca merita vazuta piesa macar o data. Este o experienta buna pentru copii din toate punctele de vedere.

„Din distribuţie fac parte: Anca Zamfirescu, Liliana Donici, Maxim Donici, Daniel Tudorică, Mirela Busuioc, Cristian Irimia, Ion Gh. Arcudeanu, Nicoleta Rusu, Adriana Drăguţ Jighirgiu, Cristian Boeriu, Gabriel Coveşeanu, Maria Țăran, Ionuţ Ciocia, Marina Procopie, Cezar Popescu, Voicu Hetel, Marina Secașiu, Iuliana Costiniu. Scenografia este realizată de Anca Pâslaru și Delia Ionescu, muzica este semnată de Eduard Petru Jighirgiu, iar coregrafia este gândită de Andrea Gavriliu. Spectacolul este recomandat copiilor de peste 6 ani, iar biletele se pot rezerva la numărul de telefon: 021.317.85.90, în limita programului: miercuri, joi și vineri (orele 10:00 – 18:00), sâmbătă și duminică (orele 09:00 – 14:00).”

Multumesc organizatorilor pentru invitatie si agentilor mei pentru ajutor :)!

Teatrul Ion Creanga:Concursului de Dramaturgie pentru Copii „100, 1.000, un milion de poveşti”

Dragilor,

Sper sa va ajute acest comunicat:

vizual_concurs_de_dramaturgie

„Teatrul Ion Creangă, împreună cu Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, secţia Dramaturgie şi critică teatrală, organizează cea de a VII-a ediţie a Concursului de dramaturgie pentru Copii „100, 1.000, un milion de poveşti”.Teatrul Ion Creangă îşi propune, şi pe această cale, să stimuleze dramaturgia originală pentru copii, să sprijine autorii, oferindu-le posibilitatea de a-şi face cunoscute creaţiile pe scena unei instituţii profesioniste.
Textele dramatice prezentate în concurs trebuie să răspundă rigorilor tematice şi estetice pe care le impune orice teatru profesionist, ale cărui spectacole se adresează copiilor.

Regulament de participare:
Autorii vor trimite textele dactilografiate într-un exemplar, nesemnate, cu un motto scris pe pagina de titlu şi însoţite de un plic închis care va cuprinde datele de identificare ale autorului. Acelaşi motto, de pe pagina de titlu a piesei, va fi scris şi pe plicul închis, cu datele de identificare ale autorului.
Manuscrisele trebuie expediate pe adresa administraţiei instituţiei: Teatrul Ion Creangă, Bulevardul Magheru, nr. 27, sector 1, Bucureşti, cod 010325, până la data de 15 iunie 2013. Pe plicul în care este introdus manuscrisul se va face menţiunea Pentru concursul de dramaturgie „100, 1.000, un milion de poveşti”.
Nu se primesc în concurs dramatizări; nu pot participa la competiţie piesele care au fost aduse la cunoştinţa publicului prin publicare sau reprezentare; textele trimise pentru concurs nu se înapoiază autorilor.

Juriul Concursului de dramaturgie va decide, prin consens, piesa câştigătoare a concursului, piesă care va fi achiziţionată de Teatrul Ion Creangă şi va fi inclusă în repertoriul stagiunilor următoare. De asemenea, juriul va nominaliza, dintre textele dramatice înscrise în Concurs, un număr de 2 piese care, împreună cu piesa câştigătoare a Concursului, vor fi publicate într-un
volum de teatru pentru copii.

În cadrul celei de a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii, „100,
1.000, 1.000.000 de poveşti”, Festival organizat de Teatrul Ion Creangă, în Bucureşti, în perioada 28 septembrie – 5 octombrie 2013, se va lansa volumul de teatru; piesele incluse în volum vor fi reprezentate ca spectacole-lectură, în premieră, de către actorii Teatrului Ion Creangă, în şcoli și licee din Bucureşti.

Teatrul Ion Creangă este o instituţie publică de spectacole, un teatru de repertoriu, aflat în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi finanţat de la bugetul local. Misiunea sa este de a crea şi promova spectacole de teatru de înaltă valoare artistică, de a coordona şi implementa programe de cercetare şi proiecte cu caracter educativ, social-formativ şi estetic, destinate copiilor cu vârste cuprinse între 0 şi 12 ani, educatorilor, cadrelor didactice specializate, părinţilor sau tutorilor legali.

Parteneri media ai Teatrului Ion Creangă: Itsy Bitsy, Art Act Magazine, Calendar Evenimente, Onlinegallery.ro, ObservatorCultural, Gradinițe.com, GrădinițeBucurești.ro, MondoNews,, PRwave, Revista Mami, RFI România, TV City, UrbanKid, Yorick, Zile și Nopți”

Noddy-Teatrul Ion Creanga

Saptamana trecuta am fost invitata la premiera spectacolului pentru copii „ Noddy” la Teatrul Ion Creanga.

„Noddy, celebrul personaj de poveste al desenelor animate din anii ’50, poposește în Oraşul Jucăriilor, acolo unde singurele limite permise sunt cele ale imaginaţiei, iar nepoftiţi sunt doar cei care şi-au neglijat dreptul la visare. Transformând scena Teatrului Ion Creangă în terenul de joacă al unei fantezii muzicale, în care vom recunoaște melodii Beatles şi spiritul ”flower-power”, spectacolul Noddy propune un firesc al imaginarului, în care realitatea concretă, a regulilor sociale, se contopeşte cu născocirile pline de viaţă ale minţii unui copil-păpuşă care-şi permite să(-şi) inventeze lumea după propriul plac.

Noddy_1

Adaptarea este realizata de David Wood, dupa Enid Blyton, regia artistica este semnata de Attila Vizauer si scenografia gandita de Viaceslav Vutcariov. Distributia este exclusiv feminina, fapt absolut inedit pe scena teatrului pentru copii: Camelia Andrita, Alexandrina Halic, Julieana Draghici, Ani Cretu, Mihaela Betiu, Nicoleta Rusu, Maria Taran, Cerasela Popescu, Vera Linguraru, Marioara Sterian, Marcela Andrei, Mirela Busuioc, Iuliana Costiniu, Marina Secasiu.”

img288lng3_2

Cum spectacolul este recomandat copiilor de peste 5 ani, m-am gandit sa-mi trimit „agentii S.I.I( Serviciul Informatic Ingerasii)”  Stefania si  Costin.

Iata si „raportul” lor:

Parerea Stefaniei(5ani jumate):
Piesa a fost impresionanta, dar cei rai, cei colorati au fost foarte rai.

Parerea lui Costin (4 si 3 luni):
Mai vreau sa o vad.

Parerea parintilor:

Ne-a facut placere sa ne reintalnim cu actori cunoscuti din copilaria noastra. A fost o piesa care a reusit sa atraga copiii si mie(mama) personal mi-au placut pastilutele de povete si invataminte. Din pacate, copiii nostri, poate si datorita varstei, n-au retinut sau inteles decat ca banii sunt pt cumparaturi, prietenia inseamna sa-ti faci prieteni cu care te joci :). Altfel, a fost un moment de familie mult apreciat de toti patru.

img286lng3_2

img285lng3_2

Eu una ma bucur ca avem astfel de spectacole pentru copii. Uitandu-ma pe brosura pe care mi-au adus-o , mi s-a facut dor de copilarie si de oamenii ce mi-au infrumusetat-o, inclusiv actorii din piese de teatru pentru copii. Abia astept sa creasca Ioana mai mare sa se poata bucura si ea de astfel de spectacole.  Si bineinteles si mami sa reinvete sa fie copil :)!

Multumesc in numele meu si al „agentilor” pentru invitatie, organizatorilor.

Deci  mai avem inca o alternativa la „plimbarea prin mall” a copiilor! Una mult mai educativa si distractiva zic eu! 🙂

Sursa foto